Iarna prin munţii Tătaru-Siriu

5
3329

Câte ceva despre tură prin Tataru şi Siriu:

Conform planului am plecat din Galaţi vineri după-amiază spre Măneciu şi tot conform planului am pus cortul la capătul barajului. Sâmbătă de dimineaţă am urcat muchia Telejenelului conform planului, am continuat pe creastă conform planului până pe vârful lui Crai şi tot conform planului am înnoptat la o stână. Duminică am trecut pe la Cimitirul Eroilor (conform planului), am ajuns la Tabla Buţii şi am traversat în masivul Siriu, conform planului, şi am înnoptat la cabana Lacul Vulturilor, evident conform planului. Luni, deoarece vremea s-a stricat, am renunţat la vârfurile Malaia şi Siriu, şi am coborât pe valea Milea, conform planului B.
Nu au avut loc evenimente neprevăzute. O tură banală de iarnă.

Şi acum, informaţiile de interes public:

De la barajul Măneciu şi până la Tabla Butii traseul este marcat cu cruce albastră. Pe serpentinele ce urcă de la baraj pe Muchia Telejenelului drumul este însoţit şi de marcajele cruce galbenă şi punct albastru, însă acestea dispar la prima ramificaţie. Din această ramificaţie se merge pe drumul care urcă, marcajul cruce albastră e vizibil din intersecţie. Urmează o secţiune destul de bine marcată.
Se merge până deasupra satului Slon, unde se face un viraj brusc stânga, nemarcat. Trebuie puţină atenţie, dacă se merge înainte se coboară în sat.
Secţiunea următoare aparent e marcată mai slab, însă e posibil să existe marcaje aplicate pe pietre. Este loc de îmbunătăţire, prin aplicarea mai multor marcaje pe copaci. Când copacii se află la sute de metri unul de celălalt, trebuie marcaţi toţi, nu unul din cinci. Pe această porţiune se întâlneşte şi o fântână cu cumpănă, nivelul apei este suficient de sus pentru a îngheţa în timpul iernii şi suficient de jos pentru a nu putea fi spartă gheaţa cu pioletul sau beţele de schi.
Primii 10 km de drum începând de la baraj erau deszăpeziţi, am întâlnit un tractor cu lama care muncea de zor. Restul de traseu e neumblat.
Un reper major e stâna întâlnită la scurt timp după terminarea drumului deszăpezit. Pentru cei care merg iarna, un important atribut al stânelor este sensul în care se deschide uşa. La această, uşa se deschide spre interior, şi stana e bine compartimentată, însă are geamurile sparte.
Pe următorul segment spre Vârful lui Crai, marcajul dispare aproape complet – ce-i drept se merge prin gol alpin, punctat doar de câţiva brazi. Marcajul poate există pe pietre, însă acestea au obiceiul să se ascundă sub zăpadă şi să hiberneze până la sfârşitul iernii.
După vârful lui Crai, creasta virează spre est, însă spre nord, la vreo 300 de metri se află o Eurostână: steagul Uniunii Europene pe acoperiş, gresie pe jos, geamurile de jur împrejur pe trei laturi asigură o vedere panoramică, păturile cu saltea asigură un somn odihnitor, masa mare şi băncuţa asigură o ambianţă elegantă… Există şi instalaţie electrică şi scurgere cu sifon în pardoseală, lipsesc însă chiuveta şi panourile solare, poate până anul viitor vor fi instalate şi acestea. Uşa stânei se deschide spre exterior, însă o mică anexă are uşa cu deschidere spre interior, şi aici se găsesc câteva placi de gresie cu care se poate da zăpada la o parte de la uşa sălii mari. Dacă însă ninge peste noapte, ieşitul va fi problematic.
Spre Tabla Buţii, în afară de posibilele marcaje de sub zăpadă, am mai întâlnit crucea albastră pe un copac şi pe o structura de beton, pe aceasta din urmă aflându-se şi marcajul bandă albastră. Stânele de pe acest sector nu pot fi folosite, în primul rând uşile se deschid spre exterior, şi în al doilea rând sunt atât de părăginite că stratul de zăpadă din interior e mai mare decât cel de afară.
Stâna din Tabla Buţii e ceva mai răsărită. Uşa tot spre exterior se deschide, şi are o gaură imensă la bază pentru accesul câinilor şi a poneilor pitici, însă e încăpătoare, cu destule priciuri cu saltele.
Din Tabla Buţii se intră pe marcajul bandă roşie, aplicat doar pe stânci. Se ţine creasta prin golul alpin. Marcajul probabil ocoleşte vârful Tataru Mare pe curba de nivel, însă în timpul iernii e probabil mai bine să se urmeze creastă matematică, atât pe acest vârf cât şi pe următoarele.
Marcajul apare pe un fag la trecerea prin prima gâtuitură, unde pădurea urcă până în creastă, apoi din nou la traversarea spre poiana Malaia, prin pădurea deasă.
Coborârea spre şaua Malaia este OK, poteca e dreaptă şi lată, marcajul e bun. Din şa însă, situaţia se schimbă. Marcajul poate că e OK într-o zi de vară, însă e prost pe timp de noapte, prost pe timp de iarnă şi prost pe ceaţă. Eu l-am experimentat noaptea de iarnă, şi l-am găsit înfiorător de prost. Dacă veneam o zi mai târziu, aveam parte de tripletă fatală iarnă-noapte-ceaţă.
În poiana Malaia marcajul dispare complet. Ştiu de acum doi ani că nu e aplicat nici pe pietre (nici nu sunt pietre pe aici).
Din poiană Mălâia spre Lacul Vulturilor se intră pe triunghi roşu. Este şi un drum de căruţă, vizibil vara. Iarna însă nu se vede nici drum, nici marcaj.
Cabana de vânătoare de la Lacul Vulturilor sau Lacul Fără Fund are două încăperi: încăperea principală, încuiată, şi o încăpere laterală, descuiată, unde se află nişte priciuri, cam pentru 6-8 persoane. Uşa se deschide spre interior, şi nu se închide, fiind nevoie să se lege cu sârmă din exterior, respectiv să se proptească cu un butuc din interior. Sunt şi lemne, sub formă de butuci mărişori, mari şi imenşi, şi nici o secure prin preajmă. Am impresia că sunt aceiaşi butuci pe care i-am găsit acum doi ani. Vatră de foc în interior nu există, nici coş de fum. Anexa nu e foarte bine izolată, pe timp de ploaie picură prin acoperiş, vântul şuieră prin tot felul de găuri, printre grinzi, pe sub streaşină, prin ochiul spart de deasupra uşii şi prin uşa şubredă.
De la Lacul Vulturilor, marcajul triunghi roşu coboară pe valea Milea. Tot de acum doi ani ştiu că marcajul există pe pietre. Pe timpul iernii se coboară direct pe firul văii, urmând să se întâlnească marcajul în pădure. Dacă daţi peste vechiul marcaj triunghi albastru, continuaţi coborârea, cele două marcaje se întâlnesc la un moment dat.
Marcajul triunghi roşu este ceva mai bun decât banda roşie din paragraful anterior, însă poate ridica probleme pe timp de noapte sau ceaţă. Am observat că la intersecţia cu drumul forestier, pentru cei care urcă, s-a aplicat o săgeată pe un copac, indicând ieşirea de pe forestier şi traversarea părăului Stânii. Săgeata nu exista acum doi ani. Mai e nevoie de vopsirea unei săgeţi pe sensul de coborâre, la traversarea părăului Milea şi ieşirea de pe firul văii.
Marcajul pe drumul forestier e OK, uneori mai des, uneori mai rar, dar fiind drum nu sunt probleme în urmarea acestuia până în satul Milea şi mai departe, spre barajul Siriu. Drumul e deszăpezit de deasupra satului Milea, prin sat şi în continuare până la drumul naţional.
Drumul trece mai sus de baraj, şi continuă în coborâre lentă, cu mici urcuşuri, apoi iar continuă în coborâre lentă, şi tot continuă, intersectându-se cu drumul naţional probabil în apropiere de Constanta. Există însă o brână îngustă, nemarcată, care coboară la baraj. Pe timp de vară şi vreme uscată se poate coborî pe aici, pe ploaie însă nu e recomandabil, panta e foarte abruptă şi dacă se alunecă riscul de accident e mare. Iarnă se merge cu deosebită atenţie pe urmele făcute de câini.

Timpul de parcurgere al traseului, pe timp de iarnă, vreme bună şi forestiere deszăpezite:
– de la barajul Măneciu până la Eurostână (Stâna lui Crai): 9h25m
– de la Eurostână până la Tabla Buţii: 4h30m
– de la Tabla Buţii până la Lacul Vulturilor: 14h05m
– de la Lacul Vulturilor până la barajul Siriu: 6h15m

O altă informaţie importantă: o butelie de primus de 230 grame, folosită la topirea zăpezii şi prepararea hranei aferente unei persoane, ţine două zile şi jumătate – poate mai puţin dacă nu se găseşte deloc apă lichidă pe traseu.

Câteva poze găsiţi aici:

5 COMENTARII

  1. Felicitari pentru tura Stefane,peisaje de vis ,(am vazut pozele),mi-a placut ca totul a fost programat ca la carte conform planului’ si fara evenimente nepravazute ….esti intradevar omul muntilor ..intr-o perfecta armonie cu natura…ceea ce putini inteleg…

  2. O tura frumoasa, fara evenimente neprevazute, „o tura banala de iarna”, cu 18h 35min timp de parcurgere a traseului de sambata ( Stana lui Crai, Tabla Butii, Lacul Vulturilor). Ce mi-a placut…sa citesc acest jurnal. Multumim Stefan!

Dă-i un răspuns lui Sorin Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Te rugăm introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.