Muntii Bihor – Oameni, taine, ascunzisuri (1)

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric, dar eu îmbogăţesc  întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari sub ochii mei –
căci eu iubesc şi flori şi ochi şi buze şi morminte.” 

Lucian Blaga

         Omul si pestera. Sunt atat de multe de spus pe aceasta tema. Exista o teama si in acelasi timp o atractie a omului fata de pestera. O teama fata de intunericul si linistea pesterii. O atractie ancestrala a omului fata de pestera, perceputa ca loc de adapost. O atractie fata de magia pesterii, o atractie rezultata din perceperea unei realitati diferite, din jocul de lumini si umbre. Filozoful grec Platon a scris despre mitul pesterii. Metafora creata de marele filozof, in patru acte, este interesanta:

     In primul cadru, un grup de oameni sunt legati cu fata la un perete pe care se vad umbrele unor lucruri ce trec prin spatele oamenilor si aflate dupa un zid, umbre aruncate pe perete de un foc ce arde in pestera. Prin metafora creata, filozoful incearca sa ne spuna ca legaturile ce tin oamenii sunt prejudecatile lor, iar umbrele reprezinta cultura oamenilor bazata pe prejudecati si superficialitate. Zidul reprezinta piedica psihologica oamenilor, frica ce sta intre om si lumina, focul – adica intelepciunea si adevarul. Oamenii sunt legati (de prejudecati) inca din copilarie. Iar intrebarea filozofului e absolut fireasca:  „Daca ei ar fi in stare sa vorbeasca unii cu altii, nu crezi ca oamenii nostri ar socoti ca numind aceste umbre, pe care le vad ei, numesc realitatea?”

    Al doilea cadru este o posibilitate, un viitor a ceea ce s-ar putea intampla daca grupul de oameni ar fi dezlegati. Dezlegarea din lanturi inseamna insusirea gandirii, sau cum zice Platon „vindecarea din lipsa lor de minte”. Ridicatul din scaun si privitul in jur reprezinta primul pas spre educatia filozofica , acea contestare sau negare a ceea ce stii si inceputul cautarii adevarului, primul pas fiind cel mai dureros si greu. Ridicarea privirii spre foc si spre obiectele ce genereaza umbrele, reprezinta un al doilea pas spre gasirea adevarului – descoperirea sursei de lumina.

     Al treilea cadru consta in drumul  pe care trebuie sa il parcurga omul dezlegat pentru a intra in lumina soarelui. Urcusul greu simbolizeaza dificultatea schimbarii mentalitatii. Primul contact cu lumina soarelui, ce umple ochii omului cu lacrimi reprezinta gasirea ratiunii, prin care realitatea „adevarata” se va descoperi. Lacrimile sunt in acest caz lacrimi de durere a ochilor fapt ce simbolizeaza intensitatea luminii, a adevarului coplesitor pentru omul recent dezlegat.

     In al patrulea cadru are loc intoarcerea omului liber in lumea celor legati. Filozoful considera ca, uitandu-se iar la umbrele ce candva le considera realitate, acum omul nu ar mai putea sa le vada. Modul de a percepe realitatea, „adevarul” initial, acela al pesterii, a fost inlocuit de un altul – „adevarul” soarelui. Dar are omul capacitatea cunoasterii adevarului absolut, daca exista asa ceva? Sau noua lumina, a soarelui nu reprezinta decat un alfel de foc, un alt joc de lumini si umbre?

Jurnalul de astazi este o invitatie. O invitatie de a pasi in lumea de lumini si umbre, taine si ascunzisuri a pesterii. De a „vedea” cate ceva dincolo de realitatea rationala a omului cotidian. De a revela o farama „din vraja nepatrunsului ascuns in adancimi de intuneric”. Haideti!

     Intr-o carte citita recent,  Stumbling on Happiness (In cautarea fericirii),  psihologul american Daniel Gilbert emitea opinia ca omul modern, in comparatie cu predecesorii sai,  are trei mari optiuni in viata: unde sa traiasca, ce sa faca si cu cine sa o faca. Aceasta afirmatie, daca stam sa cugetam putin, are o mare aplicabilitate si in cazul nostru. Bunicii si chiar parintii nostri erau tarani, ciobani, breslasi sau poate pescari. Munca pe care o prestau era cel mai adesea cea transmisa din tata in fiu. Daca tatal tau era cioban, era probabil ca, traind pe langa stana, sa devii si tu de asemenea cioban. Imi amintesc cu placere de raspunsul unui ciobanas intalnit de Gigi Cepoiu intr-o tura prin muntii Baiului, care la intrebarea „Ce vrei sa te faci cand vei fii mare?”, a raspuns plin de convingere:  „TAF-ist” :). Cel mai adesea te insurai cu fiica unui alt cioban (sa nu uitam, de exemplu, vestitul targ de fete de pe Muntele Gaina), si iti duceai in continuare viata in liniste pe langa stana unde ai crescut. Aceasta legatura de pamant si de breasla, determinata si de saracia generalizata,  a fost  unul din factorii importanti in supravietuirea strabunilor nostri pe aceste meleaguri. Astazi, in ciuda existentei in continuare a unui determinism puternic al saraciei asupra vietii romanilor, avem libertatea de a alege ce sa facem si mai ales cu cine sa o facem. Una din optiunile mele este sa calatoresc si sa explorez frumusetilor acestei tari impreuna cu prietenii mei, mecanturistii, iar o alta este sa va impartasesc si dumneavoastra cate ceva din impresiile adunate in aceste calatorii.

    La jumatatea lunii septembrie a anului trecut, impreuna cu Horia Axinte si Lucian Balanica, am organizat o tabara de o saptamana in Muntii Bihor, incercand sa descoperim pe parcursul celor sapte zile cat mai multe din frumusetile si misterele acestor munti. Am intitulat tura ” Muntii Bihor – Taine si ascunzisuri”, si cand am inceput sa scriu acest jurnal am vrut sa-i dau jurnalului acelasi nume. Dar mi-am dat seama ca  acesta poveste este intr-o mare masura atat despre aceste minunate locuri cat si despre oameni. Acesta este un jurnal despre prietenie si intelegere, despre nouasprezece oameni, din care unii abia acum  se cunosteau pentru prima data, care au ales sa traiasca si sa se bucure pret de cateva zile de magia acestui loc cu adevarat deosebit – Muntii Bihor, Romania

Pentru a intra mai bine in atmosfera calatoriei, puteti da click pe urmatorul link:

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=_gVXG28XwfA]

Pentru primele trei nopti, gazda excelenta ne-a fost pensiunea Casa Albastra din catunul Casa de Piatra, in curtea careia am instalat tabara de corturi:

Dar sa facem prezentarile echipei de „mineri”, de la stanga la dreapta: Daniel Vasilciu, Eduard Munteanu, Cristina Stoian, Monica Lauleanu, Stefan Bako, Horia Axinte, Ana Maria Brasoveanu, Lucia Stoica, Sorin Atanasiu, Marilena Blaga, Doru Stoica, Diana Mocanu, Gigi Mocanu,  Dan Popa,  Doina Popa, Ingrid Schornig, Andrei Banu, Ana Maria Moise, Lucian Balanica.

Ei sunt eroii aventurii noastre, care, cand mai curati cand mai murdari, cand mai veseli cand mai tristi, cand taras cand grapis, au dat sens si culoare intregii aventuri, si carora, prin aceste randuri vreau sa le transmit un sincer „Multumesc, prieteni!”

Ziua 1: Casa de piatra – Izbucul Coliba Gheoabului – Izbucul Gura Apei – Pestera Sura Popii – Pestera Coiba Mica (intrare) – Pestera Coiba Mare

Muntii Bihor, Valea Gardisoarei. Din punct de vedere speologic, aici este casa Societatii Nationale de Speologie, care are si o cabana in sat. Cum clubul nostru are nu unul, ci doi membri in SNS, Lucian Balanica si Doina Popa :), astazi ne vom bucura indelete de toate locurile frumoase ce ni le poate oferi aceasta vale. Conform principiului „de sus in jos” primul loc pe care il vizitam este acela in care paraul Gardisoara iese pentru prima oara la suprafata in aceasta vale, izbucul Gura Apei:

Urmatorul obiectiv, tot de incalzire, o pestera micuta si draguta, in care ne pregatim costumatiile si ne aratam talentele de „pesteraci” (a se citi speologi) – Pestera Sura Popii

Miner sef  (recunoasteti fotomodelul)

Poza de grup la iesire din Sura Popii

După o poiană mare, in care luam masa de pranz, ajungem la peştera Coiba Mică. Aici valea Gârdişoara se pierde sub peretele din dreapta. Astfel valea până aici se cheamă Gârdişoara, iar după, Gârda Seacă. Facem cateva poze cu intrarea in pestera (pestera fiind inundata), apoi pornim catre ultimul si cel mai important obiectiv al zilei, pestera Coiba Mare.

La fundul dolinei ne aşteaptă cea mai mare gură de peşteră din Munţii Bihor: are 74 m in latime si 47 m in inaltime. După intrare urmează o sală mare, o galerie, care intră intr-o altă galerie, mai spaţioasă, cu un curs subteran. Am ajuns la cursul subteran al văii Gârdişoara. Aici echipa noastra se imparte in doua: cei uzi si cei uscati. Eu am fost in echipa celor uscati :), asa ca nu va pot spune prea multe din experientele celor uzi a caror avansare pe galerie a fost dificila din cauza lacurilor de traversat si a cascadelor. După o lungime de 386 m galeria se termină cu un sifon. Apa înghiţită aici reapare la Izbucul de la Tăuz. Intre timp, impreuna cu domnul Stoica, am explorat cateva din galeriile labirintice ce se deschid in partea stanga a pesterii, simtind nu de putine ori fiorul unei posibile rataciri.

Portalul de la intrarea in Coiba Mare

Partea cea mai interesanta a aventurii avea sa ni se reveleze abia la sfarsitul zilei, cand Lucian s-a oferit, pentru micul grup de „supravietuitori” uscati, si pentru cativa „uzi” rezistenti, sa ne arate, una din cele mai spectaculoase, dar si dificile in acelasi timp parti ale pesterii Coiba Mare – Galeria Ursilor. Multumim!

Doru Stoica – o traversare dificila, spre Galeria Ursilor, Pestera Coiba Mare

Speleoteme in Galeria Ursilor

O speleotema rara: „piele de leopard”

Aproape pe nesmitite (mai ales ca mai mult am fost in intuneric decat la soare) s-a lasat seara peste tabara noastra, si a sosit momentul cand, ca niste adevarati oameni de echipa, mai toata lumea a ajutat la prepararea cinei, in frunte cu Master Chef  Horia Axinte:

Bucatarii in actiune

Ziua 2: Casa de Piatra – Pestera Ghetarul Vartop – Pestera Poarta lui Ionele – Pestera Ghetarul Scarisoara – Izbucul Tauz – Casa de Piatra

     Dupa o noapte linistita, o noua zi de aventura incepe la Casa de Piatra. Ne pregatim costumele de miner (sau costumele de carnaval, vorba unuia din coechipieri) si pornim urcusul catre primul obiectiv al zilei, o pestera minunata (chiar asa are si numele) situata in apropierea catunului nostru – Pestera Ghetarul Vartop.

     Pestera, desi relativ mica ca dimensiuni (34o metri lungime), este de o frumuseţe rară, fiecare centimetru fiind acoperit cu concretiuni fascinante, colorate in culori desprinse parca dintr-o lume de vis. De aceasta pestera sunt legate mai multe intamplari si evenimente interesante. Unul din acestea este descoperirea din intamplare a partii speciale pesterii, in continuarea salii initiale, numita Sala Ghetarului, unde oamenii din sat isi tineau proviziile, a trei minunate sali, numite Sala Domului, Sala Minunilor si Sala Mare. Iar al doilea a fost descoperirea, in 1974 a Sălii Pașilor de către o echipă condusă de profesorul Iosif Viehmann, de la Institutul Speologic „Emil Racoviță” din Cluj. În această sală au fost descoperite urme pietrificate ale „omului de Vârtop”, din care una a fost recoltată și studiată la Institutul de Speologie din Cluj, iar celelalte doua furate. Urma are 22 centimetri lungime și 10,6 centimetri lățime. Degetul mare era mai depărtat de celelalte degete cu 1,6 centimetri, lucru care a indus constatarea că putea „apuca” obiecte cu piciorul, ca maimuțele. Specialiștii au mai stabilit că înalțimea „omului de Vârtop” depășea 146 centimetri. Studiile efectuate au relevat că vechimea urmei de hominid este de cca 62.000 de ani , ceea ce denotă faptul că ea trebuie să fi aparţinut omului de Neanderthal.

Pestera Ghetarul Vartop – Sala Minunilor

Sorin si Marilena – Pestera Ghetarul Vartop – Sala Minunilor

    Dupa o scurta revenire la Casa de Piatra pentru masa de pranz (sa ne traiesti Horia!), aventura noastra continua spre al doilea obiectiv important al zilei, Pestera Ghetarul de la Scarisoara. Dar pana acolo, drumul ingust, insa asfaltat :), ne poarta prin frumoase chei ale Ordancusei, unde facem o scurta oprire la o pestera mica, dar cu o intrare mare (deh, ca la romani), pestera Poarta lui Ionele. Denumirea pesterii provine de la numele unui haiduc local, ce se ascundea in aceste locuri.

Portalul de la intrarea in Pestera Poarta lui Ionele

Urmatoarea oprire – satul Ghetar, comuna Scarisoara, unde se afla, da, ati ghicit – Pestera Ghetarul de la Scarisoara. Accesul in pestera se face printr-un aven spectaculos, avand  48 de metri adancime si 60 de metri in diametru

Pestera Ghetarul Scarisoara – avenul de intrare

La baza avenului se gaseste poarta propriu-zisa a pesterii, care permite accesul in Sala Mare. Blocul de gheata depozitat aici are un volum de 75.000 metri cubi si o grosime medie de 16 metri, reprezentand cel mai mare ghetar subteran din Romania.

Ghetarul de la Scarisoara – Sala Mare

Sala Mare se continua spre nord-vest cu Sala Biserica, principala atractie turistica a pesterii. Formatiuni stalagmitice de gheata, de diverse forme si marimi ne incanta privirile

Ghetarul de la Scarisoara – Biserica

Pestera mai ascunde si alte minuni, in cele doua rezervatii: Rezervatia Mica si Rezervatia Mare, precum si in partile profunde ale pesterii – Culoarul Coman si Palatul Sanzienei, insa tainele ascunse acolo pot fi vazute doar cu acordul Academiei Romane, pestera fiind clasificata de clasa speologica A.
De aici pornim inapoi catre Casa noastra de Piatra, insa nu uitam sa ne oprim in traseu la un alt obiectiv spectaculos al Apusenilor – Izbucul Tauz. Izbucul Tauz este de fapt o peşteră ramificată, scufundată umplută cu peste 25.000 litri de apă. Ochiul de margean inchis intre peretii inalti de stanca are un farmec aparte (aici a sarit Bear Grylls la finalul episodului sau de explorare a Muntilor Apuseni). Turiştii sunt atraşi pentru aspectul iar speologii pentru adâncimea lui. Fiecare vrea să dezvăluie cele 2,5 km de galerii necunoscute dintre peştera Coiba Mare şi Izbucul Tăuz.

Izbucul Tauz – poza de grup

Eu doar va recomand sa veniti aici si pret de cateva clipe sa admirati in liniste adancimile de nepatruns ale celui mai adanc sifon din Romania (87 metri)

Izbucul Tauz – un moment de liniste

Flamanzi dupa atata alergatura, masa de seara este bine condimentata  cu bancuri, glume, şuşanele, avand in prim plan cateva personaje celebre, adevarati erăi ai zilelor moderne 🙂

Intalnirea bancherilor –  Casa de Piatra

Ziua 3:  Casa de Piatra – Groapa Ruginoasa – Cascada Varciorog – Arieseni

Dupa trei nopti minunate petrecute aici, asemeni unor flinstoni adevarati, ne luam la revedere de la Casa de Piatra, si pornim la drum catre Tabara 2 – Pensiunea Skipass, comuna Arieseni. Dar pana sa ajungem acolo, mai facem un mic ocol si vizitam cel mai mare sistem ravenar din Romania – Groapa Ruginoasa

Groapa Ruginoasa – vedere de ansamblu

Groapa Ruginoasă reprezintă un fenomen cu totul aparte. Ea este o imensă ravinare săpată până în creasta culmii care închide spre sud Valea Seacă, cu o adâncime de peste 100 m şi un diametru de peste 600 m. Pe toată suprafaţa ei, un proces de eroziune foarte activ a scos la zi straturile de cuarţite, a căror culoare roşie violacee conferă zonei un aspect cu totul aparte, ea apărând de la mari depărtări ca o rană deschisă în trupul muntelui.

Exercitii de admiratie – Groapa Ruginoasa

Pereţii săi înclinaţi, muchiile ascuţite converg spre centrul gropii, unde se află vâlcelul Valea Seaca, cu sectoare de chei, ce nu pot fi parcurse numai de alpinişti. Dincolo de groapa de 4 km se află Poiana Florilor, iar pereţii albi ce se văd în depărtare sunt Pietrele Galbenei. Interesant este faptul că eroziunea lucrează şi astăzi foarte activ, săpând regresiv şi mărind rapid dimensiunile Gropii Ruginoase. Urmărind hărţile vechi, se constată că eroziunea a avansat cu o viteză foarte mare, acum 80 de ani locul nefiind marcat decât printr-o ravenă foarte mică.

Poza de grup – Groapa Ruginoasa

Dupa ce ne intoarcem pentru masa de pranz si pentru odihna la pensiune, dupa amiaza mergem sa vizitam un alt obiectiv important din zona, cascada Varciorog. Aflata doar la o ora de mers pe Valea Varciorog din DN75 pe marcaj punct galben, caderea de apa, masurand aproape 15 metri, este o bucurie pentru privitor si o sursa de racoare in zilele toride de vara:

Poza de grup – Cascada Varciorog

Seara, la pensiune s-au intamplat mai multe lucruri interesante. Horia a reusit sa le uimeasca pe bucatarese prin talentul sau in arta gatitului, iar dupa masa de seara cine a dorit a atacat cu curaj valurile la piscina, caci, am uitat sa va spun pensiunea la care am stat era dotata cu piscina (Yesss!!!). Programul artistic evident inclus :)) !

Relaxare la piscina, pensiunea Skipas, Arieseni

Ziua 4: Arieseni – Sighistel – Cheile Sighistelului – Pestera Ursilor – Cabana Cetatile Ponorului

Ziua a patra este una speciala. Speciala atat pentru ca vom face deplasarea catre Tabara 3 – Cantonul Glavoi, cat si pentru cele doua obiective minunate  ce le vom atinge in ziua de azi: Valea Sighistelului si Pestera Ursilor de la Chiscau.
Valea Sighistelului e unul din acele locuri care se gasesc cu zecile in Romania, locuri minunate si salbatice, ascunse si tainice, o bucurie a exploratorului din fiecare din noi, asa ca va invit sa descoperiti impreuna cu noi o lume magica!

Valea Sighistelului la intrarea dinspre satul Sighistel

Deşi întreaga vale nu măsoară decât 9 kilometri, aproape jumătate dintre aceştia îi străbate printre pereţi verticali care transformă sectorul său inferior într-un canion. Bazinul Sighiştelului adăposteşte peste 200 de peşteri pe numai 10 km², fiind arealul cu cel mai mare potenţial de endocarstificare din ţară.

Into the wild

Cheile superioare ale Văii Sighiştelului se întind pe o lungime de cca 350-400 metri. Pentru aceasta, de la Sodolul Chifului, locul de unde traseul triunghi albastru incepe sa urce pe partea stanga a vaii, si unde se afla intrarea in pestera Coliboaia (inchisa), urmăm firul văii în amonte, pe lângă grohotişul prin care se strecoară un firicel de apă.

Cheile  Sighistelului – intrare

În amonte, la circa 80 m de grohotiş, valea Sighiştel îşi schimbă total aspectul, pereţii devenind verticali. Se pătrunde într-un canion sălbatic, uneori numai de numai doi metri lăţime, cu pereţi surplombaţi ce dau impresia unui tunel catre o alta lume

Come with me

 Ca orice loc magic, si acesta este unul pazit de nimfele locului:

Salamandra – unul din locuitorii tacuti ai acestui tinut

Valea se termină brusc cu o săritoare verticală de 7 m, imposibil de escaladat fără echipamente speciale, la baza ei aflându-se un lac cu apă permanentă. În perioada cu averse se formează aici o cascadă puternică. Deasupra săritorii se întrezăreşte Canionul Sighistelului, lat doar de 1 m, însă inaccesibil

Fotografie de grup, Cheile Sighistelului

Dupa ce la dus distractia principala a fost culesul de mure si zmeura, la intoarcere ne delectam cu un nou sport –  culesul de nuci:

Dupa minunata calatorie, ce a durat circa sase ore dus-intors,  timp in care cei  mai curiosi din noi am explorat si  doua din pesterile din zona, Pestera Pisolca si  Pestera Dracoaia cu uriasa sa colonie de lilieci ce erau sa ni se prinda de haine , am revenit in satul Sighistel, une la umbra nucilor am luat masa de pranz. Valea Sighistelului ne-a ramas  tuturor in memorie ca un loc special, ce merita in viitor o explorare mai atenta, posibil cu intrare pe traseul nou marcat cu punct rosu, dinspre Pestera Ursilor.
Multumesc pe acesta cale site-ului www.welcometoromania.ro pentru excelenta prezentare a zonei Bihor in general, si a Vaii Sighistelului in special, faceti o treaba minunata, oameni buni!

Dar sa pornim la drum catre inima Bihorului, catre zona Padis. Din satul Sighistel,  ne deplasam motorizat catre al doilea obiectiv al zilei, Pestera Ursilor de la Chiscau.
Daca am ruga pe fiecare dintre noi sa aleaga cele mai frumoase zece locuri din Romania, Pestera Ursilor de la Chiscau ar fi pe lista scurta a multora din noi. Desi nu este prima oara cand vizitez minunata lume sapata in calcare a pesterii,  frumusetea si taina acestor locuri nu a incetat niciodata sa ma surprinda. Haideti!

Galeria Oaselor din Pestera Ursilor este sectiunea din pestera care se afla la intrare, fiind astfel denumita datorita nomeroaselor oase ale ursilor de Caverna, gasite in acest loc. Vizitatorii pesterii au posibilitatea sa vada oasele asa cum acestea au fost gasite. In galeria Oaselor, chiar la intrare se afla acea crapatura care s-a creat in urma exploziei care a dus la descoperirea pesterii de catre Traian Curta in 1975. Grosimea tavanului la intrarea in Pestera Ursilor, in punctul in care s-a intrat pentru prima data, este de numai 2 metri, fiind cea mai mica grosime din toata pestera.

Galeria Emil Racoivita este cea mai mare galerie din portiunea amenajata a pesterii si a fost denumita dupa marele speolog si cercetator Emil Racovita, de al carui nume se leaga mai multe descoperiri importante. Galeria contine formatiuni calcaroase spectaculoase, stalactite, stalacmite, coloane, care au diferite forme si marimi si culori ce ne starnesc imaginatia. Astfel turistii pot descoperi racheta cu motoarele pornite care tocmai decoleaza, casuta piticilor, vrajitoarea, ca sa amintim doar cateva din ceea ce exista in aceasta galerie.

Galeria Lumanarilor din Pestera Ursilor, si-a primit numele dupa numeroasele stalactite care seamana cu niste lumanari. Aceasta galerie duce spre iesire din pestera, o iesire creata in mod artificial pentru ca turistii sa ajunga intr-un loc cat se poate de apropiat fata de punctul de plecare. In Galeria Lumanarilor pot fi observate formatiuni calcaroase avand forme dintre cele mai bizare, de la ultimul urs care ar fi incercat sa iasa dar a ramas captiv, pana la un cap si gat de lebada, la nufarul termal si catedrale. Imaginile minunate sunt bine puse in evidenta si de spoturile de lumina, asezate in mod strategic

Dupa ce facem reaprovizionarea pentru urmatoarele zile din comuna Pietroasa, pornim pe drumul partial plin de gropi :D, partial proaspat asfaltat spre Cantonul Glavoi, cunoscut si sub numele de La Grajduri. O ploaie torentiala pe drum ne face sa ne razgandim pentru moment de ideea de a sta la corturi, asa ca hotaram sa apelam ca solutie temporara la serviciile oferite de Cabana Cetatile Ponorului.
Dar vom vedea in episodul urmator cat de „temporara” a fost aceasta solutie, ce aventuri au mai trait si ce locuri minunate au mai vazut eroii nostri in lumea plina de taine si ascunzisuri a Muntilor Bihor. Noapte frumoasa, pe maine!

(va urma)

 

Foto: Lucian Balanica, Doina Popa