Macin – um passeio de bicicleta

Fernao de Magalhaes pe numele său adevărat, Fernando de Magallanes în spaniolă sau Fernando Magellan în limba adoptată de întreaga civilizație vest-europeană, a fost, după cum cei mai mulți dintre dumneavoastră știți, un mare navigator portughez, care a navigat în serviciul regelui spaniol Carlos I. Tipul ăsta a realizat o chestie deosebită pentru care a și ajuns faimos: a făcut ocolul lumii cu corabia, și cu toate că a murit pe drum într-o confruntare cu băștinașii din Filipine, a spulberat odată pentru totdeauna suspiciunile celor care se îndoiau încă că Pământul este rotund, și prin urmare finit. Alături de compatrioții săi portughezi Bartolomeu Diaz și Vasco da Gama, spaniolul Cristobal Colon și italianul Amerigo Vespucci, Magellan a fost unul din acei oameni speciali care au împins omenirea spre o noua epocă în dezvoltarea sa, cunoscută în istorie sub numele de „Epoca marilor descoperiri geografice”.

După o iarnă cam lungă, iată că a venit primăvara și pe meleagurile noastre natale iar destinația principală a mecanturistului iubitor de munte și de frumos în aceasta perioadă este Parcul Național Munții Măcinului. Așa se face că în fiecare primăvară, cunoscuți experți locali, în frunte cu reputatul Andrei Raftopol, „inventează” noi trasee în Munții Măcinului, ceea ce a făcut ca din ce în ce mai multă lume sa creadă ca acest munte, asemeni Cordilierei Anzilor, este nemărginit. Povestea noastră de astăzi, al cărui titlu l-am scris în portugheză în cinstea marelui explorator și care s-ar traduce în limba noastră neaoșă ceva de genul ” Ocolul Măcinului pe bicicletă”, este încercarea a trei călători curajoși și determinați de a demonstra, așa cum a făcut-o Magellan în vremurile sale, că Măcinul poate fi circumpedalat, și, mai mult de atât, că poate fi circumpedalat într-o singură zi.

Dar să trecem la prezentarea personajelor, de la stânga la dreapta, surprinși într-un moment de relaxare la monumentul eroilor din Luncaviţa:
– Esteban Elcano (rom. Stefan Bako), pe corabia „Cerro Negro” (rom. Dealu’ Negru)
– Eduardo Di Gafetta (rom. Eduard Munteanu), pe corabia „Cuervo Cansado” (rom. Corbul Ostenit)
– Basilio Pequeno Gavrila (rom. Vasile Gavrilita) pe corabia „Rabia Azul” (rom. Furia Albastra)

Dar haideți sa citim câteva rânduri din jurnalul de bord al navigatorului Eduardo di Gafetta:

Ora 07:00. „Iniciar la primera vez en Lisboa….” (pentru o mai buna înțelegere a textului voi scrie în continuare direct traducerea): Pornim la drum din portul Lisabona (a se citi Galați) la prima oră a dimineții. Un soare minunat tocmai răsare peste Tejo (Dunăre), înviorându-ne și umplându-ne inimile cu entuziasm. Pornim astăzi spre necunoscut, pornim să descoperim tărâmuri noi și noi civilizații, să ne avântăm cu curaj către locuri unde nimeni nu a ajuns vreodată (bă, musu cu muzicuța, bagă mare!).

Ora 07:20. Ne strecurăm printre navele de mare tonaj ce încearcă sa debarce în portul Almada (I.C. Brătianu), situat pe malul opus al golfului Tejo, și gata, marea aventură a început!

Ora 07:51. Primul popas îl facem la monumentul de sub dealul Fundul Bugeacului. Puțină lume știe că acest monument a fost ridicat în cinstea sublocotenentului Evgheni Vasiliev și a celor 10 camarazi ai sai căzuți aici cu ocazia debarcării armatei ruse din 10 iunie 1877, data începerii efective a războiului ruso-turc din perioada 1877-1878. Mai multă lume însă știe că în urma implicării României, în frunte cu principele Carol I, în acest război de partea Rusiei, țara noastră și-a obținut independența (Trăiască!).

Eduardo y Basilio la monumentul eroilor ruși

Ora 8:20. Oprire nedorită în portul Gibraltar (Garvăn), corabia Cerro Negro, cea mai noua dintre corăbiile escadrilei, are probleme cu sistemul de propulsie. Se încearcă mici reparații și corăbiile își continuă drumul, însă Cerro Negro va continua aventura parțial avariată (ultimele 2 pinioane nu cuplează).

Ora 9:20. După două ore de la plecare, suntem în portul Las Palmas (Luncavița), unde realimentăm cu apa, ciocolată și napolitane. Aici facem dreapta și ne pregătim sa începem traversarea oceanului cel mare, plin de primejdii și necunoscute, Atlanticul (Parcul National Muntii Macinului)

Cuervo Cansado pe malul bălții Luncavita

Lebede pe balta Luncavita

Ora 10:10. La inițiativa lui Don Esteban, tragem corăbiile la malul insulei numită Capul Verde (Cetățuia), pentru a explora ruinele unor vechi fortificații ce se află aici:

Ne pregătim să legăm caii

În urma unei analize atente, am constatat că vechea fortificație e doar o groapă mare în pământ, acoperită cu un celofan gros, cu toate că citisem că aici s-au descoperit materiale specifice culturii Gumelnița, precum și obiecte de ceramică din epoca bronzului (păi cum așa, ceramica nu e din epoca ceramicii?). Oricum locul, amplasat pe un promontoriu ce domină locurile din jur ar merita pe viitor mai multă atenție din partea vreunui feudal local.

Rezervația arheologică Cetățuia – comuna Luncavita

In schimb am fost plăcut surprinși de florile de primăvară care împodobeau locurile, iar Don Esteban, acest Emil Racoviță al nostru, biologul expediției, le-a imortalizat pe peliculă pentru dumneavoastră:

Ora 10:40. Ajungem și în mica așezare Praia (Cetățuia), capitala Republicii Capului Verde Aici, o surpriză foarte plăcută, îl întâlnim pe conducătorul micului stat, un prieten mai vechi al exploratorilor noștri, regele George, care ne cinstește cu pâine și sare bere :)! Esteban nu scapă ocazia, și mai „lipește” câteva fotografii cu flora spontană din curtea lui King George:

Ora 10:55. După ce ne-am potolit setea :), pornim din nou la drum și atacăm cu curaj la deal pantele ceva mai abrupte ale Văii Fagilor. După ce depășim zona cu fagi seculari și atingem vârful de pantă, coborârea lungă și lină prin pădurea înflorită e o mare plăcere:

Ora 11:40. Cum pauza de prânz se apropie cu pași repezi (în sensul ca pedalăm din ce în ce mai tare) și pare-se că am uitat usturoiul acasă, facem o mica pauză să adunăm leurdă (mai țineți minte versul ală cu limba kurdă 🙂 ? ),

căci prin locurile ăstea e destulă (păduri întregi ar spune unii)

Ora 11:55. Intersectăm forestierul ce vine din Dealul cu Drum, marcat cu triunghi roșu,

prilej cu care ne bucurăm privirile cu alte flori din covorul proaspăt și parfumat al primăverii:

Ora 12:10. Am ajuns și în îndepărtatul port Punta Arenas (Nifon), locul unde părăsim culoarul navigabil (a se citi asfaltul) și ne avântam, asemeni vestitului pirat Jack Sparrow, în ape și mai tulburi. Urmează traversarea satului și o scurtă porțiune de drum prin câmp. Evident sunt și zone unde cea mai eficienta metodă este clasicul „tras la edec”

Don Basilio oferind un sfat prietenesc: „Don Eduardo, mai bine lași calul ăl negru și îl iei pe ăl sur”

Ora 12:40. Am ajuns din nou în pădure, din nou în lumea florilor, și luăm hotărârea sa facem o nouă pauză, de acestă dată mai consistentă, de refacere a forțelor și umplere a burților:

Ora 13:15. Atacăm cu forțe proaspete partea cea mai dificilă a traseului – traversarea strâmtorii ce separă depresiunea Tăița de depresiunea Greci (sau țărmurile de est de cele de vest ale Americii de Sud, cum ar spune un geograf mai atent). La drum băieți, apele întunecate (a se citi bălțile noroioase) ale forestierelor ne așteaptă!

Deși pe alocuri traversarea unor canale înguste este dificilă, corăbiile noastre plutesc voioase peste valuri, mânate cu grijă și îndemnare de navigatorii pricepuți. In fața noastră un ținut magic se întinde, pe care hotărâm să îl numim Tierra de Flores:

Ora 14:30. Momente dificile – pe un canal îngust între două maluri abrupte Cuervo Cansado, cu cârma parțial avariată este luată de curent și e cât pe ce să se ciocnească cu Rabia Azul. Căpitanul Di Gafetta încearcă, printr-o manevra abilă, să rezolve situația și este aruncat peste bord. „Om la apă, om la apă!” – se aud strigăte puternice din zeci de voci. O barcă de salvare este imediat aruncată, și situația revine repede sub control.

Ora 14:40. Uraaa, bucurie maximă, am ieșit la lumină, iar în fața noastră se profilează apele liniștite ale Oceanului Pacific ( a se citi Depresiunea Greci).

Apele prietenoase ale Pacificului (Depresiunea Greci)

Cu inimile pline de bucurie, hotăram sa numim, în cinstea marelui navigator portughez, strâmtoarea traversată Strâmtoarea Măci-lan. In dreapta admirăm un golf primitor – golful Chediu

Apele prietenoase ale golfului Chediu

Ora 14:45. După reparațiile cârmei Corbului Ostenit, ne continuăm traseul prin ape liniștite și însorite, iar în fața ochilor noștri un arhipelag format din trei insule – arhipelagul Galapagos ( a se citi Pietrele Mariei), loc renumit pentru numărul mare de broaște țestoase ce pot fi întâlnite în zonă:

Ora 14:55. Ne oprim și debarcăm pe cea mai mică din cele trei insule, și hotărâm sa ii dam numele Măriuca

In depărtare se profilează coastele abrupte ale unui mare lanț muntos, cu culmile albe sclipind în soare (oare Anzii?) și nu ne putem abține sa nu facem o poză cu magnificul munte în spate (vârfurile Călcata-Cetatea, culmea principală a Munţilor Măcin):

Ora 15:30. Am ajuns din nou în lumea civilizată, și acostăm corăbiile în centrul portului Honolulu ( a se citi Greci), localitate cunoscută din vechime datorită importantei sale comunități de … italieni (hehe, eram sigur ca o sa spuneți cu toții greci), unde ne refacem proviziile de apă și ne delectăm cu câte o prăjitură ca la Angelo acasă.

De aici mai mergem trei kilometri și schimbăm direcția de mers către vest, intrând pe o rută comercială importantă, drumul mirodeniilor ( Tulcea – Braila). Navigăm liniștiți pe lângă coastă, pe alocuri fiind depășiți de nave de mare tonaj, cu vântul suflând puternic din față, în timp ce la orizont se profilează un alt mare lanț muntos (Himalaya oare?).

Pricopanul – aceasta Chocolungă a Măcinului

Ora 16:50. Intrăm cu velele umflate de vânt în marele port Capetown (a se citi Măcin town), cunoscut și sub numele de Orașul Capului. Facem o ultimă realimentare importantă, înainte de a coti spre nord, și pentru prima oară de când am pornit la drum simțim că ne îndreptăm cu adevărat către casă.

Ora 17:30. Popas

la Jijila. De la Macin către Garvăn drumul e asemenea unor uriașe talazuri, cu urcușuri și coborâșuri, și pentru prima oară parcă începem să simțim oboseala în picioare. Mai mult de atât, orizonturile au început să se întunece, și vântul a început să bocească a furtună. Dar o rază de soare încă se strecoară printre nori, luminându-ne calea:

Ora 17:45. Din nou la drum, iar Galațiul se profilează la orizont asemeni unei Fete Morgana, cu nori cenușii de furtună rotindu-se deasupra. Și noi ne îndreptăm către centrul acesteia.

Ora 18:00. Suntem din nou în Garvăn și știm cu toții că expediția noastră a reușit, că Măcinul poate fi circumpedalat într-o zi, că vom fi renumiți și numele noastre vor rămâne scrise în istorie. Dar până acolo mai e doar „un mic amănunt” : cei 13 kilometri de pedalat până acasă prin furtuna care stă să înceapă.

Ora 18:15. Văzduhurile au început să fiarbă și cerurile să clocotească sub descărcările zguduitoare ale tunetelor. Trăsnetele au început să brăzdeze orizonturile întunecate, iar picăturile de apă bătute de vânt au început să ne curgă pe haine. Înaintăm cu greu cu pânzele strânse prin potopul necontenit ce se revarsă peste noi și așteptăm tăcuți izbăvirea.

Ora 20:00. Intrăm în Lisabona (a se citi Galați) odată cu ultimele raze de lumină și aproape în același timp cu sfârșitul furtunii iar vederea miilor de lumini ale orașului, cunoscut din acest motiv și sub numele „Cidade da Luz” (Oraşul luminilor), ne face inimile să ne tresalte în piepturi, căci știm cu toții că am ajuns ACASĂ:

Pescarii din port ne salută reținut, prinși, la fel ca și dimineața la plecare, în activitatea febrilă de mânuire a năpătcilor:

A fost o zi lungă, plină cu de toate, dar efortul a meritat. Pe parcursul celor 105 kilometri și celor aproape 13 ore de pedalat, am trăit din plin sosirea primăverii pe meleaguri dobrogene. Am pedalat voios când la deal și când la vale, când trăgând din greu pe pinionul mic, când zburând fermecați de beția vitezei. Am admirat munți semeți, covoare de flori multicolore, arbori înfloriți și alte minuni ale naturii ce ne-au umplut inimile de bucurie. Am întâlnit oameni prietenoşi și am înfruntat cu stoicism ploaia pe ultima bucată de drum. Dar mai presus de toate, preț de o zi, am renunțat la banalul cotidian și am părăsit orașul și, asemeni iluștrilor noștri predecesori – navigatorii, am evadat în necunoscut. Și da, la finalul zilei am putut striga din vocile a trei bicicliști osteniţi:

HEMOS GANADO!

N.A:

– Juan Sebastian Elcano a fost un navigator spaniol, care a finalizat prima circumnavigație terestră. In calitate de secund al lui Magellan, Elcano a preluat conducerea expediției după moartea lui Magellan în Filipine. Ulterior, aceasta călătorie va fi cunoscută în istorie sub numele expediția Magellan – Elcano.

– Antonio Pigafetta a fost un cărturar și navigator italian, unul din cei 18 supraviețuitori (din cei 240 de marinari ce au plecat în expediţie), ai primei circumnavigații terestre. Pigafetta a ținut un jurnal de călătorie detaliat, din care avem majoritatea datelor despre extraordinara călătorie lui Magellan și a căpitanului Elcano.

Foto: Stefan Bako