Camino de Santiago: Zilele 17-18-19

5
1770

Ziua 17: Mansilla de las Mulas – Leon (310 km)

Partea 1: Drumul
Drumul a fost ușor dar prin apropierea șoselei (nu ajungi într-un oraș mare direct din pădure). M-am cazat devreme (pe la 10:30) la un albergue aparținând unui club de handbal (Ademar Leon, cunoscut de cei interesați ca pepinieră de jucători pentru cluburile mari) pentru că doar aici puteam să dorm două nopți. La scurt timp în cameră cu (doar) 3 paturi au mai venit 2 francezi mai in vârstă care plecaseră la drum din Franța (cred ca de la Lyon). A apărut apoi un român, plecat din țară în urmă cu 13 ani, care lucra la acest albergue, și pe care îl anunțase colegul lui de la recepție. Am stat puțin de vorbă apoi ne-am văzut de ale noastre.
Mi-am scos cam toate lucrurile din rucsac cu intenția să mai spăl din ele și să le rearanjez, și am constatat că nu am un schimb de haine „de oraș”. Până la urmă mi-am pus ceilalți pantaloni de drum,  un tricou și aceleași sandale (un pic prăfuite) cu care mersesem până atunci și am ieșit puțin în oraș.
Centrul vechi, frumos, plin de străduțe cu cârciumi și terase pline de turiști sau localnici. Catedrala e impresionantă, și în plus, am mai descoperit o clădire, Casa Botines, proiectată de Gaudi în stilul său inconfundabil. În fața clădirii, pe o bancă, se odihnește genialul arhitect.

Partea 2: Seara
Având o zi liberă, mi-am permis ca la prânz să mă odihnesc iar apoi să ies din nou în oraș. Perioada dintre orele 13-14 si 17-18 e „moartă”, terasele fiind deschise dar goale. De abia spre seară orașul prinde din nou viață. Lumea e de bună calitate, liniștită și relaxată, iar din când în când in aer simți adieri de parfumuri bune. Doar tinerii se grăbesc, bătrânii se plimbă sau stau pe bănci.
Cred că undeva în lume e un campionat mondial de fotbal…  La terase, fanii se uită la meciuri la televizoare cu volumul redus. Până acum nu am auzit de nicăieri muzică dată tare.

Ziua 18: Leon – Leon (tot pe loc, pe loc, pe loc !)

Partea 1: Drumul
Azi n-avem!

Partea 2: Ziua
M-am temut că cei doi francezi vor pleca cu noaptea în cap dar n-a fost așa. M-am trezit eu înaintea lor (bineînțeles că unul a sforăit) și am mai citit despre drum până s-au trezit și ei.
O să mă duc la spital totuși. Problema nu e mai gravă, dar am o asigurare medicală de călătorie și, după ce i-am explicat despre ce e vorba, operatoarea de la call center a spus că pot să mă duc (era o problemă dacă era vorba de o afecțiune pre-existentă).
Pentru cei care ies din țară cred că e foarte util cardul european de sănătate, dar din păcate eu nu l-am considerat suficient de important. Cu siguranță că după ce mă întorc o să mă ocup de această problemă.
La spital formalitățile au durat puțin, am așteptat cam 30 min după care m-a consultat un medic tânăr care, nici o surpriză, făcuse și el Camino primitivo (e o chestie mai sălbatică cu diferențe mari de nivel). Am înțeles că în Spania dă bine la CV dacă treci acolo și 1-2 Camino făcute.
Mi-a prescris Ibuprofen (pe cale bucală 3/zi, eu am folosit până acum doar unguent) gheață, și, dacă situația nu se ameliorează,  un antibiotic. Am luat apoi Ibuprofenul de la farmacie (2€/40 pastile) iar farmacista mi-a spus și ea că de acum încolo începe partea frumoasă, cu dealuri și munți (Leon-ul e deja la 840 m, cam cât Bușteni-ul, cred).
După amiază, așa ca să nu-mi înțepenească picioarele, m-am dus după niște geocache-uri; am găsit cred 4 din 5 câte îmi propusesem, toate micro și magnetice, unele cu log-ul uzat și pe terminate, iar unul chiar pe jos, în iarbă , în apropierea locului unde ar fi trebuit să fie.
Orașul se pregătește de meci (Spania vs. ?) cu steaguri, tricouri și bannere.
După ce au plecat francezii, nu a mai venit nimeni în cameră , așa că am rămas singur. Mai bine nici că se putea !
Mâine o luăm de la capăt și schimbăm prefixul la km.

20140618_191037

Ziua 19: Leon – Villar de Mazarife (298 km)

Partea 1:Drumul
M-am trezit devreme,  pe la 5:30 (ce-o să fac oare cand mă întorc acasă ? mă trezesc la 4 ?) și, pentru că mi-am permis, mi-am (re) împachetat bagajele, am făcut duș am luat micul dejun și am ieșit pe ușă tot la 7. Cele 2 zile din Leon mi-au prins foarte bine.
Orașul era încă liniștit și era destul de răcoare. Primii 7 km au fost prin suburbii, iar apoi erau două opțiuni: una (mai scurtă) de-a lungul șoselei, si alta pe câmpii. Am ales varianta pe câmpii (la 900 m altitudine), care nu a mai străbătut lanuri ca până acum, ci mai ales pajiști cu fân.
Lume destul de puțină, bineînțeles numai necunoscuți, cu excepția unei canadiene în vârstă pe care nu o mai văzusem de câteva zile. Am parcurs cei 21 km până pe la 11:20.

Partea 2: Seara
Albergue Casa de Jesus e un fel de oază (destul de rudimentară) în pustiu: până la gardul pensiunii e câmpul cu praf, iar dincolo de gard, nu e niciun leopard, ci o pajiște cu măsuțe și umbreluțe, ghivece cu flori, ba chiar și o mică piscină.
M-am cazat printre primii într-o cameră de doar 4 paturi și, după „program” m-am odihnit.
Piciorul e mai bine, cred că datorită odihnei de ieri și a medicamentelor.
Mâine, până la Astorga, urmează o etapă mai lungă, de cca 30 km, dar dacă mă ajută GPS-ul, mai scurtez câte ceva.

5 COMENTARII

  1. Salut Cristi!

    Citesc cu atenție toate etapele călătoriei tale și parcă sunt și eu acolo cu tine!

    Așteptăm noi scrieri ale tale!

    Citindu-le, visând, facem și noi cei de acasă Camino de Santiago!

    Buen Camino în continuare!

  2. Cristi :Puterea sufletului, ramane singurul punct de referinta atunci cand iti este greu si tot el te va calauzi pana la final ,unde te vei bucura de izbanda .Iti doresc din inima sa te intorci sanatos .BRAVO SI MULT SUCCES !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Te rugăm introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.