Aventura in zapada…de Florii

Va mai amintiti dragilor, acest frumos refren ce parca a completat la final tura noastra in Ceahlau??? Cred ca acum, la 30 grade…30 grade, o mica zapada n-ar strica, nu?

 

Anuntata intr-o zi de februarie… si pornita intr-o zi de aprilie 11, pe o vreme ce doar noi o puteam avea, ca doar la turele noastre se rascolesc toate codurile si culorile curcubeului…

Aventura in Ceahlau a pornit dis de dimineata cu vreo 6 masini, 12 copii si 18 adulti (galateni, braileni, tulceni si nemteni),

urmand ca mai pe dupa amiaza sa mai porneasca un alt grup de vreo 10 persoane.

Am calatorit ca vantul si ca gandul, si iata-ne in frumosul oras Piatra Neamt. Cu ochii dupa gondola…..cred, soferul nostru experimentat s-a pierdut de coloana de Galati si noi am ratat vizita la magazinul faimosului Constantin Lacatusu, dar ceilalti n-au ratat si au si imortalizat momentul.

Ne-am reorientat si am pornit mai departe, urmatoarea oprire fiind la Barajul Bicaz, unde am poposit putin pentru ca ploaia ce ne-a insotit tot drumul, nu ne-a dat pace.

Am continuat drumul spre Izvorul Muntelui,

unde fulgii mari de zapada ne-au reamintit ca iarna e aproape, n-a plecat…

Aici ne-am pregatit bagajul, ne-am echipat si dupa ce am ascultat ,,sfatul batranilor”

am pornit spre locul unde am lasat masinile si a inceput urcusul.

Aici incepe cu adevarat AVENTURA…

Taram de basm si de legenda,

ce ne astepta si ne pregatea aventuri de neuitat.

Cuminti, am inceput sa urcam, sa urcam

si sa tot urcam..

dar si sa ne odihnim si sa reusim sa prindem cateva cadre prin ninsoarea deasa.

Inaintand prin zapada ce tot crestea, ne-am bucurat de fiecare moment

petrecut impreuna, de fiecare clipa de odihna

si incercand cu greu sa observam in jurul nostru locurile cunoscute de pe traseu(de noi doar din poze),

si zambitori mereu,

ne-am apropiat de cabana.

Mare ne-a fost bucuria cand am pasit in interior

si am realizat ca….. DAAAAA, am ajuns la Cabana Dochia( dupa vreo 5 ore si…)!!!

Seara ne-a strans in jurul meselor

si ne-a facut sa ne deschidem sufletele si chiar sa ne destainuim secretele,  sa radem cu lacrimi si sa descoperim lucruri stiute si nestiute despre noi,sa gandim si sa scormonim in suflet dupa lucruri pe care le dorim sau nu…

Cu greu ne-am dus la culcare si am adormit cu gandul ca ceilalti 10 prieteni aflati pe munte,vor ajunge cu bine la noi….

Au ajuns( in 3 ore jumate) si chiar i-am auzit cand au sosit, dar somnul dulce si caldura….

Dimineata ne-a intampinat rece si cetoasa, dar mai conta…???  Dupa micul dejun si micile pregatiri, am pornit  la plimbare pe creasta,

printr-o zapada care masura 30-40 cm, pe marcaj CR, dar numai buna pentru un mic can-can…

Am parcurs o portiune printre jnepeni,

am facut  o poza de grup la crucea schitului,

a urmat apoi o pauza la Piatra Lacrimata

si inca una scurta in saua Piciorul Schiop, de unde dl. Doru Stoica a condus grupul pana la Gardul Stanilelor,

explicandu-le ce ar trebui sa vada dincolo de ceata.

In timpul acesta, un mic grup OBRAZNIC, s-a desprins din dreptul crucii

si incet, incet am reusit sa ajungem la Schit mai repede,

deschizand astfel drumul pentru ceilalti…

Sa va spun ce s-a intamplat acolo pana au ajuns toti??? Nu, nu pot sa va spun!!!

Cei drept, am stricat linistea monahala a locului…eram totusi 40…

dar totul s-a linistit, cand Staretul schitului a inceput sa rosteasca cuvinte  ce  ne-au mangaiat sufletul, urmate apoi de o ,,miruire sfanta pe un munte sfant”.

Ei chiar aveau nevoie de putin sprijin ca doar se apropiau ,,marile examene” si va putem spune acum, ca le-au trecut cu brio!!!!

La schit, unii au ramas si au servit masa de pranz, iar altii s-au intors la cabana unde au asistat la o prezentare a echipamentului de salvare,

tinuta de ,,salvamontistul cu cercelus in barba” si pantaloni scurti de la Salvamont Neamt.

Reuniti cu totii la cabana, se hotaraste ca o parte dintre noi sa se aventureze spre Vf. Toaca,

iar ceilalti sa constuiasca un om de zapada.

 

Echipati cu toate cele necesare, curajosii nostrii s-au intors cu dovada cucerii Varfului Toaca,

impreuna cu o  imbratisare si o recompensa de invidiat

si au ajuns chiar mai sus de….1904m!!!

Iar drept rasplata, au avut si un mic bonus, stanca Panaghia.

Ne-au povestit ca a fost destul de greu,

mai ales pe ultimii 90 m si la coborare,

dar dupa o scurta bulgareala, ca intre adulti,

totul a fost floare la ureche, pe langa Panaghia.

Nu pot sa nu amintesc aici de gestul pe care l-a facut Sorin, care a salvat catelul  din zapada prea mare.

Bravo, Sorine!!!

A urmat o dupa amiaza instructiva, prin prezentarea de catre Stefan a  betelor de trekking,

continuata  apoi cu oferirea diplomelor si a medaliilor,

unde cel mai mic (5 ani) si cel mai mare (72 ani) participant  la tura noastra si-au dat mana,

si s-a multumit astfel si Domnului Cabanier care a fost de nota 10!!!

A urmat  sarbatorirea zilei de nastere a lui Gabriel

unde copiii s-au jucat cu baloane,

au fost pictati pe fata de Marilena

si au savurat tortul plimbat pe munte tocmai de la Galati si putina sampanie(de copii).

Adultii au savurat si ei…papanasi deliciosi cu smantana si dulceata, stropiti cu ,,apa de izvor”

dupa care au continuat cu jocurile de socializare, jocuri indragite, care ne-au permis sa privim pentru scurt timp, in sufletul fiecarui participant, ,,sa-l citim” si astfel sa descoperim:

oameni cu un suflet mare , pe care macii ii fac extrem de fericiti ,

,,trei cupluri carora Divinitatea le-a aratat ca nimic nu este intamplator…

si le-a reconfirmat faptul ca au facut alegeri bune” ,

o familie frumoasa cu ,,cel mai tare tatic”,

 

,,oameni care nu i-ar cere imposibilul pestisorului auriu, (poate doar, sa mai umple paharul :))

un hip-hop-ist simpatic”,

oameni rezistenti

si frumosi,

sau…..putin ,,smintiti”.

Oameni cu raspuns la orice,

aventurieri si ambitiosi,

oameni care iubesc ce au acum sau care, poate…..vor schimba aproape totul in viata lor,

cea mai ingaduitoare, calda, iubitoare  artista,

profesori tacuti, (ca doar vorbesc suficient la catedra :))

oameni luptatori, mereu cu zambetul pe buze,

oameni curajosi si  indragiti de copii,

oameni sociabili,

iubitori de munte si mai ales de Ceahlau,

oameni perseverenti,

oameni haiosi,

batrani, dar tineri pe interior,

sau adulti cu suflet de copil…

 

Am laudat suficient adultii, asa ca voi trece la juniorii nostrii,

pe care nu stiu daca mai e nevoie sa-i prezint.

Nu-l stiti pe curajosul Alex,

timidul David,

sociabilul Andrei G.

sarbatoritul Gabi,

zambitorul Andrei,

curajoasa Maria,

haiosul George,

simpaticul cret Victor,

linistitul Octavian,

dragalasa Mariuca,

 

rebelul Adrian,

si pe viitorul student Stefan???

Copii frumosi, destepti, cuminti, curajosi…..care nu vor uita prea usor turele si peste timp, vor povesti frumoasele aventuri alaturi de Mecaturisti!!!

Cine inca nu-i stie pe Juniorii Mecanturisti(si nu sunt toti prezenti aici) sa pofteasca cu noi prin ture si sigur ii vor descoperi!!!

Cu atata veselie nici n-am simtit ca s-a facut noapte si se apropia tura mult asteptata…noaptea pe Ceahlau la frontale.

Uite asa, am pornit cu mic cu mare in sir indian, prin zapada , cu frontalele aprinse pana la cruce.

A  urmat un  moment  frumos, cand toti am luminat cu frontalele crucea si pe Iisus,

am incercat sa numaram stelele, intinsi pe zapada moale, dar s-au ascuns,

apoi am continuat drumul pe la manastire, unde am mers si cu frontalele stinse…noroc cu luna!!!

si inapoi spre cabana, nu inainte de a ne semna…..am fost si noi pe aici!!!

 

Stiam ca e ultima seara petrecuta impreuna si parca n-am fi vrut sa se termine,

dar duminica de Florii ne-a adus o mare bucurie…..ninsoarea incetase ,,ceata se ridicase, norii erau sub noi, sparti de varfurile din Stanisoarei si Hasmas”…..o minune de peisaj!!!

Aici, doar eu si Dana S. la 6,40, vazute de pe Vf. Lespezi, privind Marea Alpina.

Am sarit cu totii ,,din pat direct in bocanci la ora 6 dimineata”…

si am iesit afara sa admiram unicitatea si frumusetea spectacolului pe care ni-l oferea natura.

Din fata cabanei,

de pe Vf. Lespezi

sau din orice loc erai, nu puteai sa nu observi momentele acelea oferite de rasaritul soarelui

(spre vest, Highes, Schitul, Piciorul Schiop si insula din Bistritei)

si  marea de nori ce se afla la picioarele noastre.

Incet, incet, dar sigur, am inceput pregatirile de plecare si astfel,

dupa o calda imbratisare ce ar topi orice inima de gheata,

in jurul orei 9, dupa ultima fotografie de grup complet, ne-am despartit.

Majoritatea grupului porneste pe acelasi traseu pe care a venit – Lutu Rosu, marcaj BA ,

iar ceilalti +1 , aleg sa coboare pe traseul Braul de Vest si Poiana Maicilor, marcaj CR+BA+fost PA+BR.

Acesta a avut doar 8.5 km, dar le-a trebuit 6 ore si jumatate pentru a-l parcurge. Au avut parte de senin

pana pe Valea lui Voda si au avut ocazia sa vada si cateva capre negre,

dar dupa ce au intrat pe Braul de Vest au avut iar  ceata,

care i-a insotit pana aproape de Poiana Maicilor.

 

(aici la Masa Dacica…..incantatii si sacrificiu suprem :))

Din spusele lui Stefan, parcurgerea acestui traseu pe timp de iarna este dificila si poate deveni periculoasa, atat pe Braul de Vest cat si pe BR in zona Clailor lui Miron, insa pe uscat este un traseu care nu trebuie ratat.

Au ratat insa plimbarea cu vaporasul, dar au compensat cu o oprire la Bacau pentru a sarbatori inca o aventura pe munte!!!

Noi, grupul vesel,

am avut parte de ,,o coborare  cu ras continuu (ma mir ca nu au avut loc avalanse – dar brazii parol ca se scuturau de atat ras)”

presarata pe ici pe colo, cu petice de noroi,

trante in zapada

si stropi uriasi si zapada din belsug pe capetele noastre… intrerupte din cand in cand de frumoasele peisaje

ce reuseam sa le zarim printre brazii inalti.

Si uite asa, am reusit, mai greu, sau mai usor, sa ajungem la locul unde ne astepta masina, nu inainte de a mai provoca o ultima intrecere, pe care evident ca…..am castigat-o, dar stiu…Vio a trisat!!!

M-a lasat sa fiu si eu o data prima…!!!

La Izvorul Muntelui, ne-am schimbat in haine uscate, am servit masa si pentru ca nu ne mai puteam intalni cu celalalt grup care mai intarzia, am hotarat sa plecam spre barajul de la Bicaz, (nu inainte de a ne  desparti de prima masina care se grabea spre Galati)

sa ne plimbam cu vaporasul.

Am avut parte de o plimbare frumoasa si vesela,

intr-un loc inconjurat de atatia munti stravechi,

dar momentul cel mai frumos, a fost acel cantec vestit, devenit imnul turei noastre.

A urmat apoi o scurta vizita la Pastravaria Cheita…,

unde am admirat minunatele vietati de tot felul

si ne-am amagit putin cu fumul gratarelor de pastravi.

Aici insa, drumurile noastre s-au despartit, unii dintre noi au plecat direct spre Galati,

altii, un pic mai norocosi, au facut un mic popas la un gratar de pastrav , udat cu afinata si vin de Panciu.

 

Am multumit frumos gazdelor noastre pentru ospitalitatea de care au dat dovada si fericiti ca am mai castigat niste prieteni , am pornit spre Galati.

Seara s-a lasat fara sa simtim, pentru ca, gandul nostru era departe….

Am fi vrut sa mai stam pe Ceahlau……sa asteptam topirea zapezii, sa mirosim florile muntelui, sa privim verdele padurii, sa ascultam glasul pasarilor si linistea manastirii, sa gustam din apa cascadei, sa ne plimbam prin ploaie,sa pandim  animalele, sa ne trezim in fiecare zi inaintea rasaritul , sa privim in fiecare seara soarele la apus  si….. sa uitam drumul de intoarcere.

A fost frumos, dar a fost scurt, mereu prea repede se termina totul si…..  nu pot sa inchei decat asa cum am inceput

Ale tale, ale tale,                                                                                                                                                                                                                                           Expeditii criminale.                                                                                                                                                                                                                                     Si ma uit catre stele                                                                                                                                                                                                                                     Sper ca voi tot la ele                                                                                                                                                                                                                         Poate asa cu priviri

Rascolim amintiri                                                                                                                                                                                                                 Reaprindem prietenii
Si ma uit catre luna
Si tot sper ca o sa-mi spuna
Ca vom fi impreuna intr-o noua tura……

 

Sa nu uit,

dovada ca pe Ceahlau sunt….. URSULETI!!!

 

P.S. : ,,Se spune ca cei care ajung pe Ceahlau si ii vad maretia si misterul,cunoscandu-i in acelasi timp si pacea , isihasmul vantului , neclintirea si pustiul, ii raman credinciosi si se reintorc.”

Oare noi ne vom reintoarce?

 

Multumesc tuturor celor ce m-au inspirat si mi-au oferit fotografiile pentru a fi folosite in acest ,,marathon” de imagini…daca se putea, le-as fi folosit pe toate!!! :))

Adriana N.