Școala Altfel 2016 – Pledoarie pentru o viață activă !

3
121

În Săptămâna „Școala Altfel”, membri ai Asociației, au ținut cursuri de inițiere în drumeția montană la școala 10, școala 12 și grădinița Cristal din Galați:

Sperăm ca aceste activități teoretice să îi sprijne pe tineri în apropierea lor față de natură și implicit în luarea de decizii în privința petrecerii unui mai mult timp în aer liber.

Ne dorim ca pe viitor să putem merge la mai multe activități de acest gen întrucât ele promovează cu adevărat mersul pe munte în rândul copiilor.

 

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24

Articolul precedentFestivalul de Turism şi Ecologie MECANTURIST
Articolul următorEcoMarathon 2016
Sunt născut în toamna anului 1982 a zilei de 19 din luna septembrie. Am un suflet de copil ce refuză să crească. Agreez drumeţiile pe munte cât şi ieşirile de la malul bălţii. În rest pe lângă ceva psihologie socială şi mai multă inginerie profesională mă conduc după conceptul că totul este relativ în viaţă. Astfel, fiecare zi din viaţă reprezintă o altă viaţă căutând să trăiesc azi cât şi pentru mâine. Sunt liber ca un vânător de peisaje din întreaga lume. Şi eu am vise cum au toţi, sunt diferit pentru că lupt să mi le confirm prin ceea ce fac. Îmi clădesc amintirile azi nu mâine, că mâine poate e prea târziu. Sunt altfel...

3 COMENTARII

  1. O activitate a Asociatiei Mecanturist eminamente altruista, in favoarea geratiei gingasiei….
    Felicitari tuturor mecanturistilor care s-au implicat in aceasta actiune si in special celor activi in prezentul clip, respectiv Mirela Stanciu si Edi Munteanu.
    Sunt convins ca „lectia” predata de voi, va ramane vesnic in amintirea copiilor de azi, maturilor de maine.

  2. Felicitari pentru implicarea Dvs.
    Fetita mea invata la Scoala nr. 12 si mi-a povestit cu mult entuziasm despre tot ceea ce le-ati prezentat.
    Va urmaresc site-ul de cativa ani (m-a inspirat in destule drumetii montane) si va admir pentru tot ceea ce faceti.
    Felicitari inca o data!

  3. Exemplul asta ar trebui sa fie luat de fiecare unitate de invatamant, cel putin in saptamana „Scoala Altfel” si nu numai. Au fost organizate diferite activitati de la o scoala la alta, dar niciuna nu mi s-ar parea mai educativa si interactiva decat aceasta. Copiii par atrasi de ceea ce vad si sunt atenti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Te rugăm introdu numele tău aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.