Muntii Persani – Cheile Varghisului si Pestera Mare de la Meresti

Anul 2009, ziua 21 şi 22 ale lunii a 11-a

Obiectiv:

Vizitarea Peşterii Mare de la Mereşti şi Cheile Vârghişului

Traseu:

S-au parcurs cele 3 marcaje existente în Chei (CA; BG; PR) pornind din zona de campare de la intrare în chei.

Participanţi:

Mihaela(Mihaelabv), Florin(Florinbv), Costi(costi28) şi Alex (alex_sandrin)

Toate zilele din viaţă sunt speciale.

Sunt speciale pentru că sunt unice şi de nepreţuit. Bogăţie mai mare ca zilele din a ta viaţă nu există.

Cu nici una din zilele ce au trecut nu te vei mai întâlni.

Uneori te bucuri că au trecut şi tot ce ţine de trecut, trecut să rămână. De s-ar putea să nu fi existat acele zile bine ar fi fost.

Însă există şi acele zile unice de care îţi doreşti clipă de clipă să îţi aduci aminte. Pentru ele ţi-ai dori ca măcar pentru câteva ceasuri timpul înapoi să-l dai, să mai trăieşti acele plăcute momente sau poate să poţi schimba ceea ce nu a fost aşa cum poate ar fi vrut.

Trebuie să recunoaştem că acele trecute zile unice au rămas în urmă iar cele ce vor veni tot unice vor fi şi acestea prin întâmplările sale rele sau bune, cum or fi ele.

Poate că sub acest aspect stă la bază  modul de comportament al fiecărei persoane ce trăieşte clipa înaintând în prezent şi trăind viaţa din plin bucurându-se de fiecare moment trăit. Unii mai cumpătat alţii mai puţin. Fiecare după cum vede lucrurile prin ai săi ochi.

Aşa cum poate sunt şi eu… într-un fel sau altul…

Sunt destule locaţii interesante în această ţară, timp liber însă nu este îndeajuns ca să poţi cutreiera aşa cum ţi-ai dori.

O astfel de locaţie interesantă o reprezintă şi Cheile Vârghişului din Munţii Perşani.

Am pornit cu maşina într-o dimineaţă de sâmbătă pe drumul european din Braşov înspre Sighişoara. Am trecut de Feldioara iar la Măieruş am făcut la dreapta. În intersecţia din centrul comunei Măieruş am făcut  iar la dreapta spre Baraolt, urmând un drum de tip românesc plin de gropi. Din Baraolt am mers în direcţia Odorheiu Secuiesc, iar în satul Tălişoara am mers spre stânga înspre Vârghiş. Indicatoare rutiere de-alungul drumului sunt.

În comuna Vârghiş, la ieşirea din sat am făcut la dreapta pe un drum forestier de 13 km, şi am mers până am ajuns să traversăm pârâul Vârghiş, pe un pod din beton. Înaintea podului exista un panou de informare cu referire la rezervatia naturală Cheile Vârghişului cât şi faptul că în zona de campare intrării în chei vom plăti o taxă de 5 lei pentru maşini, 1 leu pentru minori şi 2 lei pentru adulţi.

Rezervaţia este bine administrată, zona de campare este curată şi de dimensiuni mari, un loc numai bun de o întrunire gen cea de pe Valea Dălghiului din Ciucaş. Cam într-o oră şi jumătate din Braşov am fost la locaţia stabilită de drumeţie .

Pentru început ne-am propus să parcurgem Cheile Vârghişului. Traseul urmat cu bandă albastră, pe lângă  ca mai apoi direct prin apa Vârghişului, trece peste două podeţe amenajate şi merge la pas cu traseul marcat cu bandă galbenă ce ajunge în prima parte la Peştera Mare (Orban Balazs) de la Mereşti. Până aici traseul este accesibil oricui având  parte de relaxare şi admirare a împrejurimilor stând pe băncuţele de lemn ce ies în cale.

Parcugerea cheilor a fost o adevărată aventură, nu credeam că o apă ce prin loc în loc trecea de genunchi să ne vină de furcă.

Nu am luat în calcul şi cât de rece putea fi apa ce avea grade atât cât să nu aibă gheaţă la mal. Dacă la început am mers de-alungul cursului apei iar apoi treceam lejer peste pietre, apa în aval fiind mai mică întrucât  intra prin galeriile de sub munte, pe urmă nu s-a mai putut. În amonte apa era mai mărişoară şi rapidă.

Cred că mi-am greşit meseria, trebuia să mă fac circar. Am încercat să evităm trecerile prin apă făcând echilibristică  pe copaci căzuţi peste apă.

Însă pe urmă a trebuit să traversăm şi prin apă.

Unii din noi au fost mai norocoşi… alţii nu, că îţi venea să urli de rece ce era apa.

Oricum nici unul nu a scăpat cu ghetele uscate…. eu cel puţin nici cu hainele… Nu ştiu ce a fost în capul meu. La ieşire din chei vrând să trec pe partea cealaltă  a malului  bun bazat că nu trebuie să mă mai descalţ am considerat că mă pot sprijini peste maldurul de vreascuri adunate  la un cot de apă şi pot sări pe malul celălalt. Numai că m-am cam înşelat şiii….. recunosc, sunt vinovat… cei de lângă mine din cauza mea puteau muri…. de râs…. frumos a fost că la vreo 300 de metri în amonte era un pod betonat…

Ne-am continuat drumul pe lângă  o aşezare omenească ca pe urmă să intrăm pe traseul cu bandă galbenă cu plecare din comuna Mereşti, având ca punct final Peştera Orbán Balázs (Peştera Mare de la Mereşti). Pentru început suntem însoţiţi de 3 câini lăţoşi urmând un drum forestier printre păşuni, ce se continuã prin Poiana Pietrii, traverseazã Lanţul Tătarilor şi vom ajunge în dreptul unui copac la un  izvor de pucioasă la margine de coborâre în chei.

De aici la 10 minute distanţă am mers în stânga spre punctul belvedere unde am avut parte de o panoramă deosebită asupra cheilor.

Coborâm accentuat intrând în chei  până la nivelul pârâului Vârghiş urmând poteca marcată cu bandă galbenă până la joncţiunea cu traseul bandă albastră ce îl vom urma către locul de campare nu înainte de a mai admira încă odată apa şi cheile Vârghişului

Finalizăm ziua de drumeţie  la un foc mărunt de tabără şi încălzindu-ne sufletele cu voie bună amintindu-ne de apa rece ca gheaţa din pârâu.

A doua zi de dimineaţă ne trezim cu apa îngheţată prin bălţi şi cu un fundal de poveste al împrejurimilor.

Ca obiectiv ne-am ales de astă dată vizitarea peşterii  Orbán Balázs (Peştera Mare de la Mereşti) cu frontala pe cap şi harta peşterii în mână.

Peştera Mare de la Mereşti a fost prima peşteră din Transilvania exploratã şi cartată ştiinţific în anul 1835. Mai multe semne, numerotări din acea perioadă, executate cu vopsea neagră, pot fi identificate şi astăzi pe pereţii galeriilor.

Peştera are destule galerii prin care să te pierzi de rămâi fără de lumină la frontală şi fără de hartă. Pe urmă cei ce te vor găsi vor zice că au dat peste omul de  Neanderthal 🙂 De altfel la intrare în peşteră suntem avertizaţi că intrarea necesită ghid.

Trecând prin diverse culoare ajungem şi în sala mare unde întâlnim o colonie mare de lilieci… pfff… urâţi mai sunt… 🙂

După mai bine de o oră şi jumătate  petrecută în adâncurile peşterii ieşim la lumină continuându-ne drumul pe ultimul traseu turistic marcat, cel cu punct roşu. Acesta de la intrarea în chei din aval trecând de primul podeţ, urcă printr-o frumoasă pădure de foioase oferind un colorit deosebit de toamnă plină.

Traseul se finalizează într-o păşune având în stânga punctul belvedere de 757,5m înălţime ce l-am vizitat ieri iar în partea dreapta Vârful Mal 930,8m.

Noi am mai mers puţin înainte şi am ajuns la situl arheologic numit Capela tătarilor unde am avut parte de câteva momente de relaxare scăldate de razele soarele ce au fost binevenite.

Fiind limitaţi de timpul de întoarcere în  Braşov, recunosc din cauza mea ce trebuia să mai prind şi maşina înspre Galaţi, ne-am întors în zona de campare pe acelaşi traseu,  fiind mai uşor de parcurs.

Am avut parte de zile unice.

Un weekend deosebit de plăcut petrecut într-o locaţie interesantă ce confirmă faptul că sunt destule zone frumoase în această ţară doar că nu ajungi să ştii de ele decât atunci când eşti prin acele împrejurimi.

Aceste zile unice abia trecute urmează să  le transpunem în alte zile unice deosebite  în viitorul apropiat şi chiar a le face mai bune.

Între timp,  poate s-o mai încălzi şi apa … 🙂

Vă mulţumesc pentru bunăvoinţa de a citi cele scrise de mine.

Vă salut şi numai bine !