Dobrogea – Sarica si Piatra Rosie

Anul 2009, ziua 29 a lunii a 11-a

Obiectiv:

Vizitarea împrejurimilor satelor Teliţei şi a Niculiţelului  urcând pe Muntele Sarica şi Muntele Piatra Roşie.

Traseu:

S-a pornit de la drumul naţional DN 22E, ce duce către Tulcea, de la indicatorul rutier cu direcţia către satul Teliţa. Am urcat pe muntele Sarica, continuând pe Valea Teliţei şi finalizând cu Muntele Piatra Roşie, iar de aici am coborât  în satul Niculiţel.

Nu există marcaj turistic, orientarea s-a făcut pe hartă şi la faţa locului. Întrucât în această zonă pădurile sunt foarte dese traseul nu este recomandat pe timp de vară.

Participanţi:

Andrei Raftopol şi Alex (alex_sandrin)

Nu contează înălţimea ci contează isteţimea… spunea odată într-o reclamă teve’.

Aşa ar vrea să spună şi ai noştri munţi bătrâni, gârboviţi de atâta vreme trecută şi căzuţi în faţa tinereţii altor falnici munţi.

Dar dacă nu ai bătrâni atunci ar trebui să îţi cumperi, aşa cum şi un vin e mai bun pe cât e mai vechi, aşa e şi cu ai noştri munţi din Dobrogea.

Taine multe ei ascund. Au avut timp să adune destule. Munţi uitaţi de vreme dar prin sfaturile sale despre ale lui frumoase locuri încă plăcut ne surprinde şi în aceste zile.

Îs munţii ce râd când noi pentru ei, cei mici ca furnicile încercăm peste el umbră să facem şi să-l lăudăm că încă mai ştim să-i apreciem.

Îs munţii ce plâng când alte furnici rup bucăţi din el şi se hrănesc cu ale lui fructe în numele întregului muşuroi pentru dezvoltarea armonioasă a întregii colonii.

Meleagurile dobrogene nu înseamnă doar triunghi roşu, bandă albastră, galbenă sau orice altă culoare. E mai mult decât atât.

Am pornit cu sfârşit de toamnă caldă la drum trecând cu bacul din Galaţi la oră matinală împreună cu Andrei, un bun cunoscător al frumuseţilor meleagurilor dobrogene şi doritor de a mi le împărtăşi mie; iar prin mine şi eu vouă.

De altfel Andrei m-a ajutat şi cu fotografiile, că aparatului meu i-a cedat placa de bază şi la banii ce mi s-au cerut pentru reparaţie (ce hoţi !) prefer să mai pun ceva şi să îmi iau altul nou.

O lecţie interesantă predată la faţa locului pe bac se rezumă la faptul că de vrei să stai în faţă  din coate ar trebui să îţi faci loc. Aveam de ales, să mergem cu maxi taxi să plătim 10 lei de persoană şi să ajungem mai târziu decât ne-am propus să intrăm în traseu, ori puteam aborda fiecare maşină în parte de pe bac până ne accepta cineva să ne ducă la destinaţie. Rezultatele au fost de partea noastră după numai 3 încercări. Ba chiar respectivul domn apreciind modul nostru de a ne petrece timpul liber  nici măcar bani nu a dorit să ne ia.

Trecem pe lângă Niculiţel şi coborâm la indicatorul  rutier ce ne indică drumul la dreapta către Teliţa.

Mergem 500 de metri pe drum pietruit până ce acesta face la stânga înspre sat iar noi continuăm pe un drum de pământ încă vreo 10 minute după care  o rupem de-adreptul prin pădure luând ca reper stâncile golaşe a muntelui Sarica.

Vremea încă este prielnică, timpul trece în aşteptarea iernii cu zapadă iar copacii au aproape în mare parte frunzele scuturate, culoarea predominantă acum fiind griul.

 Ajungem să privim de sus împrejurimile ce ne ies în calea ochilor; ceaţa lăsată în văi creează o atmosfera de poveste.

Continuăm puţin prin pădure după care ieşim într-un nou gol. Orientarea se face uşor acum toamna şi din nou avem parte de alte peisaje de basm ce ne apar în zare.

Mergem de-a lungul crestei muntelui  Sarica şi ajungem pe vârful acestuia având înălţimea maximă  de 293 metri, de aproape 9 ori mai mic decât cel mai înalt vârf din ţara noastră. Asta nu însemnă că frumuseţile locurilor,  indiferent de zonă, sunt direct proporţionale cu înălţimea munţilor.

Aici facem puţină orientare la faţa locului stabilind cam cum ar trebui să mergem să ieşim pe muntele Piatra Roşie, să coborâm de acolo  în Niculiţel. Prin urmare o bună parte din drum va fi numai prin pădure.

Pentru început ne orientăm de-a lungul terenului arabil semănat cu grâu ce deja e încolţit. Coborâm până ajungem în dreptul unui drum ce întretaie lanul de grâu şi se continuă în pădure pe care  îl vom urma.

Acum orientarea este mai dificilă, pădurea este deasă chiar foarte deasă şi cu liane, pe timp de vară e greu să treci pe aici. De altfel am pierdut linia de creastă şi am făcut un ocol important, pentru siguranţă ţinând numai drumul forestier ieşind la marginea satului Teliţa în dreptul unor stupi.

Oricum ocolul nu a fost în zadar, mai mult timp de mers, mai multe locuri de văzut.

 Din dreptul stupilor continuăm agale coborârea şi ajungem în Valea Teliţei  la drumul forestier ce leagă satul Teliţa de satul Valea Teilor.

 Ţinem drumul prin pădure trecând pe lângă copacii plin de vâsc (plantă parazită) ce aşteaptă negustorii să îl rupă şi prin pieţe să îl vândă.

 Tot hoinărind prin pădure la 70 de metri pe partea stângă a drumului după ce trecem pârâul Teliţei găsim un bordei săpat în pământ, un loc foarte interesant ascuns de ochii lumii; puţini se perindă prin această zonă, poate mai mult doar vânătorii…

 Revenim şi continuăm drumul încă o oră iar pe partea stângă vom da peste o carieră de piatră de mult uitată de vreme. Probabil că din piatra de la această carieră a fost  pietruit drumul pe care ne plimbăm noi acum. După câteva minute pe partea dreaptă găsim un izvor  amenajat dar şi acesta uitat de anii ce au trecut, posibil tot din aceeaşi perioadă cu exploatarea de carieră.

 De la acest izvor Andrei propune să mergem  din nou pe de-a dreptul prin pădure  pe partea dreaptă a drumului nostru din Valea Teliţei care din ce în ce mai mult tot cotea la stânga. Vom ieşi în jumătate de oră în Pasul Dervent, la drumul asfaltat de tip românesc plin de gropi şi de petice ce leagă satul Niculiţel de satul Valea Teilor pe care îl vom urma până în dreptul releului şi vom intra din nou prin pădure pe drum forestier ţinând linia de creastă.

Între timp ceaţa de dimineaţă începe din nou să îşi facă apariţia prin pădure, uşor uşor se lasă din ce în ce mai răcoare.

 Partea de final a traseului ne aduce pe muntele Piatra Roşie ce  nu are mai mult de 286 de metri înălţime. A reprezentat cea mai spectaculoasă zonă întâlnită de-a lungul traseului parcurs. M-a dus cu gândul la creasta Pietrei Craiului dar totodată şi la Custura Sărăţii din Făgăraş.

Zonă deosebit de interesantă ce ne trage de urechi şi ne aduce aminte că odată de ani mulţi uitaţi şi trecuţi, aceşti munţi au avut  şi peste 3000 de metri înălţime.

Punem punct la final de drumeţie.  Seara se lasă şi ceaţa ne acoperă sufletele.

Coborâm în Niculiţel şi aşteptăm autobuzul de ora 18.00 să ne ducă spre trecere bac către Galaţi.

Deşi dimineaţa credeam că tura este compromisă din cauza ceţii se pare că nu a fost aşa.Ceaţa nu s-a ridicat de fapt toată ziua din zonele joase, iar noi am avut o plăcută surpriză să găsim un peisaj tip „mare de nori”, ca pe munţii înalţi, deosebit de spectaculos la doar 300 metri altitudine.

Dar cum spuneam frumuseţea locurilor întâlnite nu este direct proporţională cu altitudinea munţilor. Găseşti locuri interesante şi la înălţimi mai mici.

Acesti munţi ai Dobrogei uitaţi de vreme încă ne mai surprinde cu a lui frumoase locuri.

Mai are destule secrete de  împărtăşit,  urmează să mai descoperim din ele.

Vă mulţumesc pentru bunăvoinţa de a citi cele scrise de mine.

Vă salut şi numai bine !