Călare prin Măcin

Nu aţi rămas niciodată impresionaţi de scrierile clasicilor noştri Sadoveanu sau Hogaş, care străbăteau munţii ţării călare? Nu v-aţi gândit vreodată cum ar fi să poţi merge într-o singură zi în loc de douăzeci de kilometri vreo sută stând comod în şaua calului? Nu v-a trecut măcar o dată, aşa prin minte ideea de a traversa Munţii Măcinului într-o singură zi? Din păcate toate visele astea frumoase au un mare impediment: în ziua de azi e greu de găsit un cal de împrumut, şi, mai ales un cal care să te care în spate atâţia kilometri. Calul modern al zilelor noastre, disponibil muritorului de rând este bicicleta. Bicicleta însă este un vehicul ciudat. Pasagerul este în acelaşi timp şi motorul său, iar asta schimbă un pic datele problemei.

Când te apuci sa scrii prima oară despre un lucru, aşa cum fac eu astăzi cu privire la mersul pe bicicletă, trebuie să vezi mai întâi ce au scris alţii înaintea ta despre respectivul subiect,  sau mai bine zis să citezi din clasici.
Un prim punct de vedere interesant referitor la mersul pe bicicletă aparţine marelui clasic american Mark Twain:
„ Ia-ţi o bicicletă. Nu vei regreta dacă trăieşti”
Într-o tentă ceva mai optimistă, marele fizician Albert Einstein ne spune că:
„ Viaţa e ca mersul pe bicicletă – pentru a-ţi menţine echilibrul trebuie să fii mereu în mişcare”
Iar  idealistul H.G. Wells declară nici mai mult nici mai puţin:
“Când văd un adult pe o bicicletă, nu mai sunt atât disperat pentru viitorul rasei umane.”

Demult îmi doream o ieşire serioasă „on the horse”, aşa că atunci când Robert a venit cu propunerea, am şi sărit pe mârţoagă. Repede s-a conturat şi o echipă de 5 călăreţi:

Luminiţa Munteanu

Robert Munteanu

Eduard Munteanu

Florin Bălineanu

Şi expertul de serviciu Aurel „ Bădia” Panaite.

După ultimele pregătiri, reglaje, sfaturi tehnice, la ora 7.30 suntem gata de plecare din IC Brătianu. Urmează o porţiune de încălzire pe plat până în satul Garvăn, pe parcursul căreia admiram Bugeacul (în spate Pricopanul pare atât de departe!)

Iar la poalele sale, Balta Lăţimea, o rămăşiţă din salba de bălţi şi canale ce împodobeau acest decor înainte de construirea digului de pe malul drept al Dunării:

Puţin mai departe facem un pit-stop lângă  monumentul înălţat în onoarea armatei ruse ce a participat la războiul ruso-turc din 1877-1878, ce a traversat Dunărea în această zonă (în urma acestui război,  România a devenit stat independent), precum şi ruinele castrului Dinogetia.

După un scurt popas la Garvăn, unde ne salutăm cu prietenul nostru George, pornim uşor la deal, către Luncaviţa.  Dincolo de lanurile verzi de grâu,  ridicându-se unul câte unul , ne fură privirile vârfurile culmii Pricopanului: Cheia, Caramalău, Vraju, Piatra Râioasa, Sulucu Mic, Sulucu Mare, Căprăriei,…

Începem să băgam puţin material la deal, şi suntem în Luncaviţa, unde facem o poză de grup la Monumentul Eroilor din centrul satului:

De aici cotim dreapta, spre Nifon, către lumea verde a Parcului Naţional Munţii Măcinului

După  o scurtă pauză la o carieră de pe marginea drumului, unde nişte bikeri  nebuni încearcă câteva tehnici de căţărare,

Pătrundem în lumea tainică şi răcoroasă a pădurii:

Facem un scurt popas la fagii seculari, de la care se trage şi numele văii:

Şi de aici părăsim asfaltul, pornind la deal pe Valea Seacă, aşa cum spune cântecul:  „Cine trece-n valea Seacă, cu hangerul fără teacă…” . Hangerul bineînţeles l-am scos din teacă pentru a servi micul dejun la poiana cu băncuţe aflată la intersecţia cu Valea Piscului Înalt:

După ce reaprovizionăm cu apă de la izvorul din poiană, pornim la deal prin canioane adânci de loess, când călare când pe jos, direcţia Chiscura Chelului:

Ajunşi pe culme, admirăm panorama către capătul estic al culmii Pricopanului:

precum şi bujorii infloriţi

Urmează cea mai spectaculoasă parte a turei, o coborâre bestială printr-un canion adânc de loess. Grozavă-i plăcerea vitezei!!!

Facem o nouă pauză la ieşirea din pădure, discutând posibilităţile de continuare a traseului. Decidem să o luăm la dreapta spre Vârful Îmbulzita

Urcăm până pe vârful cu o carieră adâncă, de unde admirăm panorama ce ni se deschide în stânga spre vârfurile Ţuţuiatu şi Ghinaltu

Iar de aici, la valeee!!!

Şi nu ne oprim decât pe valea pârâului Sulucu. De aici luăm bicicletele de ghidon şi pornim la deal către frumosul izvor de sub Şaua Şerparului, şi apoi în Şaua Şerparului, unde facem al doilea popas important al zilei:

Dacă traseul nostru s-a intersectat iniţial cu marcajul turistic triunghi albastru, acum intersectăm un marcaj de creastă, bandă albastră. În timp ce Bădia repară o pană la bicicleta lui Florin, Robert mai face o poză – două.

Urmează o nouă coborâre spectaculoasă către Mănăstirea Fântâna de Leac:

Iar de aici pornim către Mănăstirea Macin, apoi spre Jijila unde facem o pauză pentru o bine-meritată bericică. Din nou pe asfalt, coborâm în mare viteză dealurile Jijilei (wooow, cred ca am avut 80 la oră!) – Garvăn – IC Brătianu, unde pedalăm tare şi grupat să prindem bacul de 19.30. Se stârneşte şi o mică furtună ce ne bagă tot puful de la plopi pe nas,  dar totul e doar un foc de paie, apare soarele, trei curcubee minunate infloresc dintr-o dată deasupra marelui fluviu,

iar noi pornim fericiţi fiecare către casă.

Concluzii la finalul aventurii de 85 de kilometri de pedalat:

– Măcinul în straie verzi este minunat;

– toţi cei trei clasici aveau dreptate;

– dacă iubeşti viteza, trebuie sa îţi placă mountainbike-ul;

– un „cal” bun e o condiţie sine qua non a unei astfel de aventuri;

– mersul cu bicicleta pe munte înseamnă efort, suferinţă, dar şi răsplată pe măsură;

Aşadar, come on, let’s ride!

Foto:  Robert Munteanu