Fără îndoială, partea cea mai aşteptată de către toţi dintre noi, este concediul. Ca o încununare a dorinţelor de peste an, sosirea lui, înseamnă deopotrivă motiv de bucurie, că nu mai mergem la muncă şi e o perioadă de odihnă, dar și de puţin stres cu bagaje, pregătiri, alegerea traseului pentru cei care au un autoturism, sau alegerea trenului sau a altor mijloace de transport în comun. Dar cum toate cele trec repede, iată că mă văd și eu în preajma plecării, cu traseul cam ambiguu calculat, dar cu obiective principale clare: Băile Herculane, Transalpina, Staţiunea Voineasa. Hotărăsc să merg cele 2 autostrăzi spre Herculane, dar sînt sfătuit să-mi schimb traseul din motive economice, aşa că trec pe variantă b. Ziua plecării: încărcăm maşina, căţel, purcel şi la drum. Până pe la Dunăre nimic deosebit, câmpie, arsă de soarele necruţător al verii, trecem prin „celebra” localitate Strehaia unde lucrările la terasament, îngreunează circulaţia, eee dar la Dunăre, frumos, şoseaua pe mâl, tunele din loc în loc.
Trecem de Orşova, pe numele vechi Dierna,
Apoi mă încadrez pe drumul spre Herculane, după aproape 10 ore de drum. Ajungem la pensiune, frumos, cărăm bagaje, dus apoi masă şi hai să vedem ce e pe aici. Găsim o văcuţă care face reclamă la o pensiune din zonă,
apoi masivul Domogled, străjuind staţiunea.
Hotelurile cu nume de zeiţe, ne întâmpină apoi
şi pe drumul spre statuia lui Hercule, ne oprim la o terasă să ne odihnim preţ de o bere, două, între timp amurgeşte şi hotărâm să ne întoarcem. Lasă că vom ajunge şi la statuie. Aflăm de la proprietarii pensiunii că de la terasă, mai aveam 100m până la statuie. Bun aşa! Fac o poză “de noapte”
Între timp printr-o oportunitate răsărită ad-hoc, aflu că putem să facem o croazieră pe Dunăre până la Cazane, aşa că a doua zi trebuie să mă interesez în Orşova. Şi ne retragem la somn. După ritualul de dimineaţă, pornim cu gânduri mari spre Orşova, mă duc chitit spre vasul pe care urma să ne îmbarcăm şi aflu că de abia peste două zile e posibilă plimbarea. Bun. Acum, unde mergem? Hai la barajul Porţile de Fier. Unde vizităm muzeul barajului, unde ni se explică că era prea sec doar un simplu muzeu tehnic, aşa că au hotărât să expună şi obiecte vechi din diferite epoci, dacice şi din alte timpuri, precum şi o moară de lemn, o camera clasică turcească şi diverse specii de păsări şi plante din zonă şi câteva costume populare.
Suntem invitaţi apoi, spre partea tehnică a muzeului, unde pe un culoar, care duce la liftul de acces spre sala turbinelor, pe pereţii căruia sunt expuse poze de la construcţia barajului şi a diferitelor componente ale turbinelor. Vizităm şi sala turbinelor unde, firesc fotografiatul e interzis, unde ne sunt explicate detalii tehnice. Simt o mândrie patriotică când ni se spune că partea noastră de baraj are o putere instalată de producerere a energiei electrice superioară celei sârbe. Părăsim muzeul, îndreptându-ne pe drumul auto spre Cazanele Dunării. Pe drum peisaje fascinante, personal fiind întotdeauna încântat de îmbinarea între apă şi munte.
Pe drum întâlnim o impunătoare sculptură contemporană, um omagiu adus regelui Decebal.
Statuie vizibilă de pe şosea cât şi de pe apă.
Rămăsesem datori cu vizitarea statuii lui Hercule aşa că după masa de prânz, purcedem s-o vedem. Peisajul cam dezolant, clădiri lăsate în păragină, doar un panou ne anunţă sec despre vechimea ansamblului arhitectonic.
Acum că l-am bifat pe Hercule putem dormi liniştiţi. Dimineaţă mă trezesc binedispus, doar e ziua mea!
Evident zi de relaxare. Ziua următoare e cea în care e programată croaziera pe Dunăre. Ce coincidentă ciudată, să pleci din apropierea locului unde Dunărea se vărsa în mare, spre locul unde ea intră tumultoasă în ţară! În drum vizităm gâra din localitate şi ea un monument de arhitectură şi el uitat de timp şi autorităţi.
Căldura toridă ne topeşte,aşteptarea plecării parcă se prelungeşte la nesfârşit, dar plimbarea ce va urma lasă în urmă toate aceste mici neplăceri. Pe apă ceva mai răcoare şi peisajele nu prea se pot explica prin cuvinte.
Un vestigiu roman,
stânci ieşind semeţe din apa care le-a tăiat cu răbdarea milenară.
Reîntâlnirea cu Decebal.
Care între timp suferise o operaţie de rinoplastie şi o mică ajustare a mustăţii.
Tunele rutiere pe malul sârbesc.
Şi frumoasele peisaje dunărene.
Şi cum orice plimbare are şi un final, ajungem la punctul de plecare, minunaţi de cele văzute.
O nouă zi , o nouă aventură, de astă dată pe munte. Şi datorită informării precare începem cu un traseu destul de dificil: crucea albă şi mai sus până unde ne vor tine picioarele. După un urcuş susţinut prin pădure (tare bine şi răcoare!), ajungem la crucea albă.
De aici o panoramă asupra staţiunii.
Şi a văii Cernei.
Dăm şi peste o grotă, a lui Şerban, un fost haiduc din zonă.
Fluturi multicolori ne încântă privirea la orice pas,
garofiţe
şi, o dată cu creşterea altitudinii, noi peisaje ameţitoare.
Intrăm pe poteca “pisicii” care nu-şi dezminte numele, unde noi perspective asupra zonei se deschid la picioarele noastre.
Dar cum căldura şi oboseala îşi spun cuvântul, ne intorcem după o pauză de masă binemeritată în mijlocul naturii. Altă zi, alt traseu spectaculos: cheile Ţesnei. După câţiva kilometri de mers cu maşină, vizităm un baraj pe Cerna,
Apoi lăsăm maşină şi intrăm în traseu printr-o vale seacă, umbrită de pădure.
Parcă am intrat pe tărâm de poveste, în ţara lui “Sfarmă Piatră”.Blocuri mari de piatră coabitează de nevoie cu pădurea.
Panta ne oboseşte, dar peisajele se deschid şi ne îmbie să mergem înainte.
Ne întâmpină o potecă de piatră, scobită parcă de o mâna gigantică.
Apoi încep prăpăstii parcă fără fund, apar lângă potecă.
Apar şi mici cascade şi poieni cu iarbă moale ce te îmbie la popas.
Pasaje înguste şi răcoroase mai fac suportabilă căldura.
Stânci solitare, parcă străjeri împietriţi,
iarăşi fluturi, ce înseamnă zonă cu aer curat, nepoluat!
Şi surpriză! În mijlocul munţilor o moară, ca cea văzută în muzeul de la Porţile de Fier.
În spate, puţin lateral, o răcoroasă cascadă.
Şi cum omul vine dar trebuie să se şi întoarcă, o luăm înapoi pe urmele paşilor noştri.
Cum adaptarea la mediu e la ea acasă, abia disting o lăcustă pe o piatră.
Apa, izvorul vietii si bucuria calatorului insetat si ars de soare, curgand linistita udand pietre care mai de care.
Natură în forme în care imaginaţia zburdă în voie.
Ajungem iar pe malurile Cernei, unde maşina ne aşteaptă să ne ducă iar la casa provizorie.
Şi cum am făcut traseele pe dos, acum vine rândul în ultima zi de şedere în Herculane, să facem cel mai uşor traseu! Care de departe părea destul de dificil.
Cheile Feregari. După o mică bâlbâială privind intrarea în traseu, trecând pe lângă nişte case de rromi, intrăm pe traseul pe care vrem să-l parcurgem azi. Intrăm în chei, unde vegetaţia e luxuriantă şi ne apară de soarele arzător. Cheile sint largi, dar spectaculoase cu stinci erodate de forţă apei şi a intemperiilor.
Şi aici o feerie de flori şi fluturi divers coloraţi.
Trecem printr-un culoar făcut de crengile copacilor, care parcă vor să ne apere de căldura şi stincile cheilor.
Mici peşteri se deschid în pereţii din calcar.
Şi cum se spune că dacă ai răbdare, o să obţii ce vrei, în sfârşit sunt şi eu răsplătit cu vederea unei vipere cu corn, pe care îmi doream de mult s-o văd.
Micuţă şi timidă, infirmând zvonurile cu atacurile violente asupra oamenilor, ea se ascunde discret printre frunze. Şi încet, încet ieşim din chei, după o scurtă plimbare, mai reuşesc o poza cu doi fluturi care-şi căuta hrană printre urmele “civilizaţiei” moderne.
Pentru că timpul ne permite, hotărâm să vizităm şi băile romane din staţiune, peste care s-a construit un hotel.
Într-una din băi tronează o veche frescă, înfăţişându-l pe chiar Hercule, cel care a dat numele staţiunii.
Bazine largi, pentru relaxarea şi tratarea diverselor afecţiuni, ale soldaţilor legiunilor romane, aflaţi aici în Dacia cea veche. Prevăzute cu aerisire pentru ieşirea aburului ridicat din apă termală.
În apropiere, stătui şi izvoare amenajate, ce amintesc de perioadă înfloritoare prin care a trecut marele imperiu roman.
Aici se termină prima parte a călătoriei prin împrejurimile Băilor Herculane.
replique montre suisse
nike air max 90 pas cher
nike air max 1 pas cher
louboutin femme pas cher
nike air max pas cher
replique montre
air jordan pas cher
replique montre
air max pas cher
air max femme pas cher
relojes especiales
réplicas de relojes
nike air max pas cher
nike air jordan pas cher
nike air max 90 pas cher
Nike Air Max 1 Pas Cher
Frumos jurnal-frumos scris,”impanat”cu fotografii pe masura fumusetii peisajelor,locurilor,”obiectivelor” ce s-au dezvaluit privirilor!
Edi ne-a spus,cand am trecut si noi prin Cheile Tesnei,ca acea poteca faurita de o”….mana magica…” a fost poteca de patrulare a granicerilor.
La multi ani pentru aniversarea varstei!
Stoica
Va Multumesc!
Si uite-asa m-am facut si arian si eu numai blond nu sant! Scuze!
Reusit jurnalul si foarte frumos ilustrat, felicitari Adi! Zona Baile Herculane – Orsova are mult de oferit, si asta primavara cele 4 zile petrecute in zona mi s-au parut atat de putine!
PS. Vestigiul roman din poza este „Tabula Traiana”, ce comemoreaza finalizarea drumui roman al lui Traian.
La multi ani cu sanatate,si citi mai multi sarbatori la munte!
Un jurnal f.placut,exact ce trebuie pentru un concediu,imagini imbietoare la calatorie in zona.
Desi am fost in tura din Mehedinti,imi dau seama ca am vazut f.putin din frumusetile zonei.
intentionez sa-mi petrec citeva zile ,anul acesta,in zona Herculane,iar jurnalul il voi folosi ca baza pentru
fixarea itinerariilor.Astept continuarea.
george
Multumesc mult pentru aprecieri! Da, Edi, stiam ca e Tabula Traiana, dar nu stiam ce comemora, am aflat doar ca a fost ridicata odata cu cresterea nivelului Dunarii datorat de baraj.
Cu mare intarziere iti urez „La multi ani”. Fain jurnalul!
Multumesc!
De cate ori am fost la Herculane nu am avut habar ca sunt atatea trasee si frumuseti…..
multumesc,
scris si cu haz….usor de urmarit