Miercuri, 30 mai 2012, am efectuat o vizită la o grădiniţă din Galaţi, cu scopul promovării drumeţiilor montane.
În calitate de drumeţi povestitori s-au aflat Doina Popa şi Laurenţiu Ispas, membrii ai Asociaţiei MecanTurist, ai Asociaţiei Montane Carpati şi ai site-ului carpati.org.
Auditori, preşcolari de 3 ani, aflaţi în perioadă celei mai autentice copilării. Drăgălăşenia şi interesul cu care ne-au urmărit ne-au uşurat mult demersul.
Am fost în faţa unor copii care, din spusele uneia dintre educatoare se deplasaseră deja cu avionul şi niciodată cu trenul. Poate că asta i-a şi captivat: ineditul celor prezentate. şi aici mă refer la echipamentul montan, descris în linii mari, aşa, la nivelul lor de înţelegere şi interes.
Le-a plăcut, cred, judecând după rumoarea din sală, demonstraţia de emitere de semnale luminoase intermitente din frontală sau semnale acustice de fluier, corespondenţe ale unui semnal S.O.S.
Montarea cortului chiar în sala unde îşi desfăşoară activităţile cotidiene a fost cu siguranţă cireaşa de pe tort. A fost pentru ei un moment drăguţ, dar pe undeva şi pentru noi, pentru că nu ne-am închipuit că intr-un cort de 3-4 persoane pot încăpea în acelaşi timp doamnă educatoare şi o grupă întreagă de prichindei. Mai exact 26 !
Şi experienţa s-a repetat fiind vorba de două grupe.
La final de activitate educativă, am stabilit cu viitorii drumeţi ce trebuie făcut cu deşeurile produse pe munte. Nu ştiu cât au înţeles din expresia „doar urmă paşilor noştri să rămână”, dar ştiu că astfel de bune obiceiuri se însuşesc în timp, prin multe astfel de „acumulări”.
Rămân cu speranţa că am reuşit să lărgim universul de cunoaştere al copiilor şi muntele va deveni pentru ei o destinaţie preferată pentru timpul liber.
Doina Popa