Puţini ştiu că la numai două două ore distanţă de mers cu maşina de Galaţi se află un munte de peste 1600 de metri, un munte cu păduri umbroase şi pajişti verzi, cu izvoare puternice şi râuri repezi, cu chei de o frumuseţe aparte şi turnuri de piatră, cu o cascadă minunată a cărei cădere depăşeşte 20 de metri. Muntele ăsta se cheamă Coza, şi face parte din unul din cei mai întinşi munţi din ţara noastră – Munţii Vrancei. Iar povestea călătoriei mele şi a grupului de doisprezece mecanturisti: Doina Popa, Dan Popa, Ana Maria Moise, Lucian Bălănică, Axinte Horia, Cătălin Florescu, Cristi Scarlat, Cătălin Ene, Liviu Petrucă, Dumitru Petrucă, Ştefan Bako, Eduard Munteanu plus câinele Asha, pe parcursul unei lungi zile de vară (09.06.2012), reprezintă în acelaşi timp o invitaţie pentru tine, cititorule de a călători la propriu, sau virtual împreună cu noi prin acest minunat munte.
După o seară folclorică, cu cântece şi voie bună, petrecută în tabăra de la Gălăciuc, iată-ne deci la ora 8,00 în comuna Tulnici, la capătul satului Coza, unde porneşte şi marcajul care ne va însoţi o bună parte din drum, marcajul „de creastă” al Munţilor Vrancei – bandă roşie. În profil admirăm muntele Coza, cu ale sale culmi frumoase şi înalte (vf. Cristianu 1629 m), destinaţia turei noastre de astăzi:
Traseul începe cu câteva traversări ale râului Coza, începând cu faza podeţ,
continuând cu faza buştean,
şi după o plimbare pe pietrele de lângă malul apei,
finalizându-se cu faza descălţat.
De altfel de aici intrăm într-o zonă tare interesantă, intitulată La Strâmtură sau Strâmtura Cozei – un fel de chei săpate în roca sedimentară friabilă (fliş) caracteristică munţilor Vrancei. În urma acţiunii apelor repezi ale râului, cursul acestuia de-a lungul timpului s-a adâncit, rămânând la suprafaţă roca sedimentară dispusă pe straturi şi culori diferite, asemenea unei fresce. Dar să lăsăm mai bine imaginile să vorbească:
Strâmtura Cozei:
Straturi de fliș:
Strâmtura Cozei văzută de sus:
După ce depăşim această zonă cu peisaje suprarealiste, şi ieşim din strâmtură, traseul continuă printr-o zonă foarte frumoasă pe interfluviul între râul Coza şi pârâul Dumbravanu. De altfel şi acesta din urmă a săpat adânc prin roca moale, iar printre crengile copacilor admirăm micile dar spectaculoasele cascade formate de-a lungul cursului său tumultos:
După ce mai depăşim câteva poieni îmbrăcate în galben,
şi stăm de vorbă cu un bătrân cioban cu turma sa de vaci şi capre,
ajungem, după circa două ore la intersecţia cu drumul forestier Dalhăuțaș, pe care vom reveni la întoarcerea noastră din traseu, închizând astfel bucla.
Coza e un munte prietenos, dar şi exigent. Pentru a-i putea admira frumuseţile, va trebui să parcurgem din estimările mele peste 25 de kilometri. Din acest motiv, când am planificat această tură, am hotărât să parcurgem circuitul propus într-o singură zi, pentru a nu fi necesar să cărăm în spate rucsaci grei cu corturi şi saci de dormit. De la intersecţie, marcată cu indicator turistic, traseul începe să urce culmea Dealului Zmeuriș, un traseu pitoresc în mare parte împădurit, până la stană din Cârnituri.
Echipa surprinsă într-un moment de odihnă:
O mică problemă a apărut atunci când Asha, mascota grupului, tot învârtindu-se înainte şi înapoi, a început să sufere de sete. În cele din urmă, Cătălin a venit cu ideea: „îi dăm să bea din papucul meu!”
Traseul, foarte pitoresc urmărește culmea, asemenea unui tunel verde, ce oferă din când în când perspective asupra munților din jur:
După două ore, ieşim în creasta muntelui Coza, zările ni se deschid, şi putem admira munţii Vrancei în toată splendoarea lor:
Aici la stână regăsim panoul montat de noi cu un an înainte, cu ocazia acţiunii de remarcare a Munţilor Vrancei, acţiune organizată de PN Putna-Vrancea şi Asociaţia Montană Carpati, acţiune la care o parte din membrii grupului de astăzi (Dan, Lucian, Ştefan, Cătălin, subsemnatul) au fost voluntari. Mare ne-a fost bucuria atât aici, cât şi pe parcursul întregului traseu, să vedem că munca noastră nu a fost în zadar, şi că ceea ce am făcut anul trecut a rezistat cu brio vicisitudinilor iernii. Este acea bucurie care o ai când vezi că ceea ce faci are un rost, că laşi ceva în urma ta, același sentiment pe care îl am şi atunci când văd că munca mea de a scrie un jurnal este răsplătită de bucuria cititorului.
Facem o fotografie de grup „la panou”, lângă stână:
Stâna Cârnituri, vedere spre satul Coza:
De aici se ramifică marcajul punct roşu, proaspăt marcat, care face legătura pe lângă Stâna Vidreni cu Golul Roibului, dar traseul nostru continuă tot mai sus, pe bandă roşie, spre Şaua Geamăna(1496 m). Încă zece minute de mers, şi ajungem într-una din cele mai frumoase zone ale Muntelui Coza, turnurile Cozei:
Urmează o porţiune de o jumătate de oră de traversare prin pădure până spre Şaua Geamăna, ocazie cu care avem parte de un episod interesant. În mijlocul drumului întâlnim o viperă:
pe care Asha nu o vede, noi țipăm la câine să se ferească, dar câinele, întors cu spatele la şarpe, tot nu o vede, şi trece pe deasupra acestuia. Vipera şuieră de câteva ori, dar nu atacă câinele, care în cele din urmă iese din raza de acţiune a şarpelui. Cu un băţ dăm şarpele din drum, căci o parte din membrii grupului, rămaşi încă la poze la Turnurile Cozei, urmau să vină din urmă. Iată-ne ajunşi şi în Şaua Geamăna, la jumătăţea drumului, cel mai înalt punct al traseului de astăzi, unde facem o poză de grup şi remarcăm cu plăcere că tabla cu scrisul artistic al mecanturistului nostru Alex Grigoraş, este încă la locului ei:
De aici se desprinde traseul triunghi roșu care coboară prin Golul Roibului si Cheile Tisitei spre Lepsa, dar noi coborâm pe un mal abrupt de pământ spre stânga şi ajungem în dreptul unui loc magic, un loc unde nu unul, ci patru izvoare dau năvală dintr-o dată din pământ – La Uluce, locul unde facem şi pauza de masă:
După o binemeritată pauză şi reîncărcarea bateriilor, traseul parcurge o porțiune pe curbă de nivel printr-o zonă întinsă de gol alpin, intitulată Golul Cozei.
Vedere în spate, spre Şaua Geamăna:
Scrutând depărtările:
Vedere spre superbul vârf Cristianu II (vârful principal e împădurit):
Vedere spre Stâna Hăuleşteni:
De aici drumul nostru părăsește traseul de creastă, la vale pe lângă stâna Hăuleştenilor, către Stâna Izvor, de unde vom intra în marcajul punct galben. Spre bucuria noastră ne întâlnim cu un grup de elevi din satul Hăulișca, porniţi împreună cu profesorul lor în aflarea tainelor şi frumuseţilor muntelui. Felicitări dom’ profesor! Din această zonă, admirăm vârful Cristianu II şi din alt unghi:
Iată-ne ajunşi şi la stâna Izvor, locul unde a fost instalată tabăra în cadrul acţiunii de marcare de anul trecut, unde suntem încântaţi de uriaşul izvor, de la care provine şi numele stânei:
De aici pornim la vale pe drumul pe care cu un an înainte urcam de mai multe ori cu saci de ciment sau stâlpi de metal în spate. Mare mi-a fost bucuria să văd că stâlpii de gol montaţi anul trecut sunt cu toţii în picioare şi nu au devenit osii de căruţă sau stâlpi de susţinere al vreuneia din stânile locale. De aici ne continuăm drumul la vale până la întâlnirea cu drumul forestier Alunu. Chiar în apropiere de intersecţia cu DF Alunu, ne întâlnim cu doi ciobani care ne induc în eroare, spunându-ne că până la Cascada din Horn, ultimul obiectiv al zilei se face circa o oră. Având în vedere orele târzii şi lungul drum forestier ce ne aşteaptă în faţă, alegem să scurtăm traseul pe o scurtătură indicată de unul din ciobani, singurii care se duc în căutarea cascadei, asumându-şi riscul a două ore de mers în plus şi întoarcerea la frontale fiind Ştefan şi Cătălin. Iată şi fotografiile făcute de cei doi cu minunata cascadă, cu o cădere de peste 20 de metri, una din perlele Vrancei:
De aici urmează drumul forestier (toate forestierele seamănă între ele, cugeta adânc Horia), până la cantonul silvic Alunu:
unde cotim spre stânga şi intrăm pe DF Dalhautas, care în 40 de minute ne va scoate la intersecţia cu marcajul bandă roşie. De aici urmează coborârea pe unde am urcat azi dimineaţă: pădure, poieni, pârăul Dumbrăvanu, Strâmtura Cozei, traversarea râului Coza. După ce, la sfatul unui cioban bătrân, facem o trecere spectaculoasă pe un mal abrupt deasupra râului, cu Asha în frunte:
în cele din urmă suntem nevoiţi să apelăm din nou la soluţia inițială: descălţarea
Ce am mai văzut, pozat sau mâncat de-a lungul turei:
fragi:
bulbuci:
poroinic (orhidee de munte)
ciuboţica cucului
precum şi multe alte flori şi vietăţi, care-și duc traiul în acest munte frumos şi sălbatic.
După mai bine de douăsprezece ore şi 28 de kilometri (33 pentru cei doi curajoşi) de mers, admirat, glumit, discutat, povestit şi respirat aer curat de munte, a luat sfârşit această a doua călătorie a mea în lumea verde a Cozei, munte unde, cu siguranţă voi mai reveni şi altă dată cu plăcere. Mulţumesc tuturor celor care călătorit cu ajutorul paşilor sau doar cu ajutorul cuvintelor şi fotografiilor, împreună cu mine în această aventură.
Foto: Lucian Bălănică, Doina Popa, Ştefan Bako