De multe ori ma întreb sau sunt întrebat de ce urc munții, iar la întrebarea asta scriitorii, alpiniștii si filozofii au dat sute de răspunsuri, începând cu clasicul lui Gerge Mallory „because they’re there”. Este o întrebare la care, la urma urmei, fiecare din noi ar trebui să-și găsească propriile răspunsuri, în căutarea sensurilor și motivațiilor a ceea ce cu toții numim „viață”. Dar nu la o discuție filozofică vreau să vă invit astăzi, ci vreau sa va spun câteva cuvinte despre unul din munții din inima mea, Craiul.
Rândurile de mai jos nu reprezintă un jurnal, ci mai degrabă descrierea unor sentimente și senzații pe care le-am trăit împreună cu câțiva prieteni mecanturisti într-o tură ce a avut ca obiectiv parcurgerea crestei nordice a Pietrei Craiului, în ordine de la stânga la dreapta: Robert Munteanu, Luminița Munteanu, Elena Daniela Stoica, Doina Popa, Dan Popa, Ionuț Sava, Alex Grigoraș, Ștefan Bako, Ana Maria Moise, Lucian Bălănică, Cristi Vidraşcu.
Dacă acesta ar fi un jurnal adevărat aș începe prin a scrie despre primii mei pași în Crai, aș începe să vă povestesc despre o aventură de acum douăzeci de ani, când împreună cu fratele meu Cristian și bunul meu prieten Siviu am cucerit pentru prima oară creasta Craiului, când am rămas fără apă, și am străbătut creasta de la Ascuțit pana la Găvan în miez de noapte în căutarea fluidului vital.
Saua Padinei Închise, vedere către Turnurile Dianei
Dacă acesta ar fi un jurnal adevărat aş începe prin a descrie pas cu pas traseul parcurs: Fântâna lui Botorog – Cabana Curmătura – Şaua Padinei Închise – Vârful Ascuțit – Piscul Baciului – Refugiul Grind I, menționând fiecare reper atins și fiecare vârf cucerit, ilustrându-le cu imagini grăitoare:
Varful Turnu si Piatra Mica in fundal
Refugiul Carol Lehman (Vf. Ascuțit)
Dacă acesta ar fi un jurnal adevărat as scrie despre efortul depus de fiecare dintre noi pe parcursul celor cincisprezece ore de mers, despre dificultatea traseului, despre suferință și sudoare, despre curaj, despre prietenie și încredere în celălalt:
în drum spre Vârful Ţimbalul Mare
Dan şi Doina, hand in hand
Lucian şi Ana Maria, cucerind împreună un nou urcuș dificil
Dar cum acesta nu este un jurnal adevărat, nu am sa scriu astăzi despre astea. Astăzi vreau sa scriu despre altceva, și mai ales vreau să să las imaginile sa vorbească în locul cuvintelor. Astăzi vreau să vorbesc despre FRUMUSEȚE, despre frumusețea sălbatică și neostoită a Craiului,
despre coloanele de calcare albe care ii încununează fruntea,
despre maiestoasele punţi albe care le înalță peste văzduhuri,
despre minunatele dantelării de alb și verde ce ar uimi și arhitecții Alhambrei,
despre zidurile lui albe înconjurate de genuni adânci,
peste care se cocoață verdele curajos și proaspăt al jneapănului și al ierbii
și rozul timid al garofițelor de Crai.
Şi as mai vrea să vă vorbesc despre BUCURIE. Despre bucuria OMULUI în fata acestei măreții,
fericirea pe care o poate trăi în fața acestei minuni Dumnezeiești,
și bucuria că, măcar preț de câteva clipe, ii poate coexista.
Călărim pe talazuri de calcar,
Hoinărim peste alburi de nea,
Înserarea încet se așează
Peste muntele din inima mea.
Vreau să vă spun ca cel mai mult din tura asta mi-a plăcut bucuria de duminică dimineața, bucuria din ochii prietenilor mei care izbândiseră într-una din încercările cele mai grele, poate definitorii, din viata lor. Este, deși poate nu iți dai seama pe moment minunat sa trăiești “the adventure of your life”
Rândurile de astăzi sunt o invitație. Sunt o invitație la AVENTURĂ, căci Craiul va însemna întotdeauna o aventură, unde cei cu spiritul puternic și picioare sprintene, asemeni caprelor negre, mândrii locuitori ai acestor plaiuri, vor încerca sa urce. Sunt o invitație pentru cei ce simt „că-n aste mâini mai curge un sânge de roman” sa își ia inima în dinți și bocancii în picioare și să descopere muntele din inima lor.
Dacă mă întrebați astăzi de ce urc munții, vă voi răspunde că o fac pentru aventură și pentru frumos, și mai ales pentru bucuria care mi-o oferă aceste sentimente. Ce vreau să spun eu astăzi, prietene, este că atunci când cauți un strop de aventură în viața ta, când lumea care te înconjoară ți se pare că își pierde culoarea și sensul, când dorești pentru o zi sa simți ca trăiești, leagă-ţi bine bocancii în picioare și urmează-mă în lumea aspră, albă și sclipitoare a Craiului.
Poarta este deschisă!
Foto: Alex Grigoras, Lucian Bălănică
Zi-mi un munte pe care nu-l ai la inimă? 🙂
Te felicit pentru tură și, poate, că ai o inimă mare de încap toți munții în ea…
Si un nume predestinat…
Daca ar fi fost un jurnal, as fi spus ca-i superb! Insa cum nu-i jurnal, ci mai degraba un indemn la calatorii si meditatie, spun ca ar putea fi printre cele mai bune reclame la „produsul” Crai!!! 🙂
Cred ca sint putini cei care, daca se afla pe muntii din apropiere-fagaras,iezer-papusa ,bucegi-si au vizibilitate spre acesti munti sa nu exclame:uite CRAIUL.E ceva magnific,si nu cred ca cineva uita Craiul daca macar l-a vazut odata.Daca mai si urci sigur iti ramine la suflet.Este inepuizabil.Si cite provocari are.
Oricit de dure sint provocarile,ramin sentimentele curate ale iubitorului de munte.Felicitari pentru organizare si imaginile oferite,care redau satisfactia efortului.
Se simte pasiunea in ceea ce faci. Din acest motiv totul este la superlativ in turele organizate de tine.
Amintirea acestei ture si a acestui munte sunt din zona „the big adventure of my dreams”.
Si totul datorita tie…
,,Edi, Edi, mai muntene
In ce munti ne-ai dus tu nene ”
O tura pe care as defini-o „Agonie si extaz”. Buonarotti de data aceasta a fost natura care a CRAI-at. Multumim pentru nicitura – nicijurnal.
Frumoasa poarta spre Crai ne-ai deschis…
Superb! Nu cred ca voi fi in stare vreodata sa ating culmile acestui maret munte, insa, ce vad prin ochii vostri si mai ales ai tai, concentreaza toate insusirile ce exprima frumosul absolut! Mi-a placut enorm sa citesc acest „altfel de jurnal”! Felicitari tie si tuturor celor ce au reusit sa tina pasul cu tine!
Frumoasa povestire, frumoase poze. Cat mai multe drumetii prin Crai iti (va) doresc.
PS. E si Muntele din inima mea!
Foarte frumoasă relatarea turei din Crai! Edi e atât un foarte bun organizator de ture, cât și un talentat narator, lucru ce-i destul de rar.
Multumesc ca mi-ai adus aminte asa de frumos de aventura pe care am trait-o si eu in creasta Craiului!
Iar dupa ce faceti creasta, mergeti si priviti-o de pe Vf. Papusa din Iezer-Papusa. E ceva extraordinar!
Imi place foarte mult felul in care scrii. Foarte frumos si sensibil ai prezentat Craiul, foarte frumoase trairile pe care acest munte ti le provoaca.
Felicitari.
@all: Multumesc la toata lumea pentru cuvintele frumoase, ma bucur ca v-a placut, promit ca voi continua sa scriu articole si jurnale cat mai interesante 🙂
@Doina: sa stii ca nu ai mers datorita mie, sau altcuiva, ai mers in Crai pentru ca a fost vointa si dorinta ta. Doina Popa si-a dorit si a reusit sa parcurga creasta Craiului, si asta e valabil si pentru ceilalti participanti, care merita cu totii felicitati pentru determinare si curaj
@Dan: Dane, Dane, mare mester la cuvinte esti tu, mereu ai cate o fraza haioasa de zis. Oare cand va veni ziua cand citesc si eu un articol semnat Dan Popa?
@Andreea: Craiul ofera peisaje superbe si de la poale. Iti recomand o plimbare prin satele Magura si Pestera, cand incep sa ingalbeneasca frunzele, sau un urcus pana la Cabana Curmatura cu coborare prin prapastiile Zarnestilor, nu veti regreta.
@Alexandra: Nu am apucat sa iti transmit felicitari pentru nunta, asteptam noi povestiri si amintiri pe viajoa.ro.
PS Am fost pe Papusa dar am prins o ceata de iti bagai degetele in ochi. Poate data viitoare vom fi mai norocosi
Mersi frumos pentru felicitari! Povestile zi cu zi (si mai ales turele) vor aparea pe blogul meu (bloguldecalatorii.ro). Si pe viajoa voi scrie, dar altfel de articole, nu jurnale 🙂
Da, cu ceata.. ce sa ii faci.. se intampla oriunde… Data viitoare va doresc sa fiti la fel de norocosi ca noi! E ceva extraordinar cum se vad craiul si bucegii de acolo! Poate ati vazut jurnalul meu cu poze…
Foarte frumoase fotografiile, foarte frumoasa povestea. Si pentru mine Craiul are un loc special in inima mea, muntele are un loc special si nu as putea trai fara sa urc in fiecare an, muntii mei dragi:)
Cred ca trebuie sa spun mai multe lucruri decat „foarte frumos”. Sa spun ce mi-a placut si de ce.
Titlul, arata ca ai o inima mare, indreptata spre frumos, in care pot intra muntii din intreaga lume. Si comentariile de mai sus sustin asta.
Descrierea pe care ai facut-o, demonstreaza ca vorbesti din inima, cu sentiment si asta face ca noi, cititorii, sa fim profund captati de ideile pe care le transmiti. Nu cred ca am putea rata jurnalele scrise de tine.
Si faptul ca-i pretuiesti pe altii si doresti ca frumosul sa fie impartasit cu prietenii adevarati.
[…] Iar relatarea acestei ture privită prin ochii și inima organizatorului ei, Edi Munteanu, poate fi citită aici. […]
L-am descoperit prin pozele voastre si m-am indrogostit de Crai . Superbe peisaje! Frumos povestit!
Edy pe cand o noua aventura prin Crai ?
Foarte frumoasa si originala relatarea ta, Edi! Si… Da, Craiul e si muntele din inima mea.