Creasta Făgăraşului – în varianta bizonică

Ziua 1 – Turnu Rosu – Saua Suru – campare Lacul Avrig; – ≈ 8h30’;

Ziua 2 – Lacul Avrig – Custura Saratii -Varful Negoiu – Strunga Doamnei – Lacul Caltun – Varful Laitel – campare Lacul Capra ≈ 13h15’;

Ziua 3 – Lacul Capra – Monumentul Nerlinger – Podul Giurgiului – Varful Moldoveanu – campare langa refugiul Vistea ≈ 10h00’;

Ziua 4 – Refugiul Vistea – Fereastra Mare a Sambetei – Curmatura Zarnei – campare Curmatura Bratilei; – ≈ 10h00’;

Ziua 5 – Curmatura Bratilei – Cantonul Rudarita ≈ 6h30’;

Turma de bizoni: Galati Clubul de Turism Mecanturist – Stefan Bako, Edi Munteanu, Gabi Galantu si Alex Grigoras

Targoviste Clubul de Turism Mecanturist – Ana Maria Brasoveanu

Timisoara – Daniel Borca

Tangential pe parcursul turei, din Brasov – Sorin Adam, Barbu Braun

S-au alaturat grupului incepand cu a treia zi:

Brasov – Costi Csaba, Mihai Merfea, Florin Popescu

Pascani – Domnul Podaru

Am sperat ca Edi o sa ma incadreze la categoria gazele, dar nu: eu tot bizon.

Am ajuns seara, pe 14.08.2012, in Sibiu, la o pensiune unde Stefan a facut rezervare. Era prima mea tura de anduranta pe termen mai lung, fara aprovizionari intermediare, asa ca rucsacul meu cantarea cam 17 kg fara apa.A doua zi dimineata am plecat spre Turnul Rosu, pana unde ne-a dus Edi cu masina, si unde ne-am strans toti.

Costi venise si el, sa ia masina lui Edi si sa o lase in Plaiul Foii, la punctul final, urmand sa urce pe la Balea Lac, la Lacul Capra sa ne intalneasca.Am pornit pe banda rosie, pe un drum forestier.

Intram in padure, si pe masura ce urcam, drumul se transforma in poteca, apoi ne scoate in coama. Privirea se poate intinde acum pana departe, pe culmile verzi si brun roscate de iarba si jnepeni.

Vremea este excelenta, de fapt tot timpul turei am fost binecuvantati de Dumnezeu cu un timp potrivit: nu a plouat, soarele nu a fost ucigator de arzator, vantul ne-a suflat racoros transpiratia de pe frunte, iar ceata ne-a ocolit, cu exceptia a doar cateva ore in 5 zile.

Facem prima pauza de masa, incercand sa terminam alimentele mai perisabile si sa ne usuram rucsacii.

Dupa 30 de minute ajungem la primul izvor, realimentam si apoi ne insiram cuminti pe traseu. Barbu si Sorin ne-au parasit de la pauza de masa, probabil sunt la cura de slabire, vantul nu te poarta daca ai un anumit gabarit.

Ne-am mai intalnit cu ei seara pe la locurile de campare. La polul opus, Stefan este implatosat cu doi rucsaci, in spate si in fata, 23 kg in total, motivat de grija ca nu cumva, cuiva din grup sa ii lipseasca ceva pe parcurs.

Pe masura ce castigam altitudine spatiile se largesc, vaile capata adancime, iar culmile domoale sunt inlocuite cu creste de piatra.

Edo e un ghid rabdator: la fiecare pauza din traseu ne arata cu harta culmile si varfurile din jur.

Nu sunt o eleva constiincioasa asa ca nu o sa repet ce ne-a povestit el. Dincolo de date, sunt o fiinta emotionala, ma marcheaza peisajele, culorile, sunetele, senzatiile.

Coborarea spre Avrig e o poteca pavata cu grohotis, abrupta si solicitanta.Este prima zi si dezbatem unde am putea sa ramanem peste noapte: mai mergem inca doua ore jumatate pana la refugiul Scara, unde sunt si Barbu si Sorin, sau ramanem la Lacul Avrig?

Deocadata e prima zi a turei, si chiar daca asta ar insemna sa mergem mai mult ziua urmatoare, eu as prefera sa ne oprim aici, in ultima saptamana nu m-am simtit prea bine, iar acum ma simt obosita si ma doare spatele, maine oricum o sa am rucsacul mai usor.

Din fericire sunt si altii care imi impartasesc dorinta, asa ca ramanem la Avrig.

Noaptea se lasa rece peste lac. Intindem cortul, Alex si Gabi pleaca dupa apa. Mancam si frigul ne alunga prin corturi. Mi-e asa de frig ca mai imprumut ceva haine de la vecinu Edi, inainte sa ma bag in sac.

Ziua 2

Dimineata ne trezim devreme: toaleta, mancat, strans corturile si bazarul. Preiau tenta de la Alex si ma dopez cu multivitamine si multiminerale: trebuie sa compensez cumva dezavantajul de forte tipic sexului slab, cat si anemia cu care coabitez in cel mai pur si expresiv stil politic romanesc.

Soarele umple caldarea de lumina si invioreaza culorile si atmosfera. Oile curg in turme pe pante. La refugiu Scara ajungem dupa 2 ore, unde ii gasim pe cei doi pionieri.

Mai ciugulim ceva, dulciurim si iar pornim la drum pe cararea ce urmeaza culmile sau curbele de nivel. Ce imi palce in mod deosebit la Fagaras este diferenta asta imensa de nivel intre creasta si vaile adanci si largi, la care sa adauga si lipsa copacilor care ar putea servi ca punct de reper, totul imi da impresia ca sunt o furnica pierduta intr-o imensitate.

 

Pana la Vf. Serbota mergem in formula completa, apoi ne prelingem pe stancile Custurii Saratii, bine cablate in locurile mai delicate.

Mai trecusem pe aici in sens invers acum doi ani cand nu erau lanturi montate. Nu mi se paruse dificil nici atunci. Acum era ceva mai usor, cu exceptia unui pasaj, mai neinspirat ales, printr-un horn ingust, in care a trebuit sa ne pasam rucsacii de la unul la altul ca sa nu ramanem intepeniti intre pereti.Trebuie sa recunosc ca m-am bucurat din plin de asistenta din partea baietilor care au avut grija sa nu mi se intample ceva neplacut.

Sub Vf. Negoiu am mancat de pranz, ceea ce le-a permis, din nou, celor doi baieti fitness sa ia un avans considerabil.Edi ne-a indrumat sa ocolim Strunga Dracului, anul acesta cu probleme mari de friabilitate si caderi de pietre.

Cand am ajuns la Lacul Caltun, pe la ora 5 dupa amiaza oboseala incepuse sa isi spuna cuvantul, dar eram toti hotarati sa recuperam timpul de ieri si sa ajungem la Lacul Capra, unde ne asteptau ceilalti 3 membrii ai grupului: Costi, Florin si Mihai.

Incepem ciclurile de carusel: urcat Vf. Iezerul Caprei, coborat; urcat Vf Laitel, coborat; urcat Vf Laita, coborat…

Din culme, Cabana si Lacul Balea sunt invaluite in ceata, pe noi ne invaluie inserarea, iar noaptea e in drepturile ei. La ora 21.30 cand ajungem la locul de campare. Ma trantesc pe iarba, zgribulita, si astept sa ajunga si Gabi cu Alex cu partea lor de cort ca sa il instalam.

Apoi ma bag in cort si incepe sa mi se faca rau de la epuizare, dupa 13 ore de mers: am frisoane, imi vine sa vars, respir greu si imi curg lacrimile. Nu imi pare rau ca am venit, de fapt oricat de rau mi-ar fi, as lua-o de la capat cu prima ocazie, privesc totul ca pe ceva firesc si normal, ca pe frigul de afara sau ca pe vantul care mi-a taiat fata. Alex gentil, imi pregateste o supa fierbinte, din care iau cateva linguri ca sa nu inghit aspirina pe stomacul gol.

Apoi imi sterg fata parlita de soare cu un servetel umed si caut tubul cu crema. Din cauza luminii slabe sau din cauza oboselii, imi intind pe fata in loc de crema, un strat generos de pasta de dinti.

Imediat incep sa tip de usturime, infig mana in sticla de apa a lui Alex si ma grabesc sa ies din cort. Alex izbucneste in ras, pasta de dinti imi intra in ochi si ma ustura si mai tare. Din viteza, smucesc fermoarul si imi prind parul in el.

Acum sunt intr-o pozitie deloc confortabila si cat se poate de stupida: intepenita cu capul in usa cortului si cu fata manjita de pasta de dinti. Plang dupa ajutor,

Alex rade si mai tare incercand sa-mi elibereze ciuful din fermoar. De-afara se-aude si vocea lui Edi:

– Ce faceti mai, acolo? Ce e tambalaul asta?

In sfarsit reusesc sa le aranjez pe toate si sa adorm.

Ziua 3

Dimineata, soarele sclipeste in lacul incretit de vant. Facem poze de final, Stefan se incarca suplimentar cu gunoiul intregului grup, si plecam spre culme, pe curbele de nivel.Valea lui Buda este spectaculos de frumoasa in lumina diminetii: larga cu linia albastra a raului serpuind lenes printre stanci si movilite verzi, si cu lacul lafaindu-se albastru la baza pantei.

Mancam langa refugiul Podul Giurgiului nou si distrus in acelasi timp. Nu pot sa imi inchipui ce spirit distructiv ii stapaneste pe anumiti oameni de simt nevoia sa faca rau, sa produca si sa lase mizerie si deseuri, sa aduca suferinta si tulburare in vietile altora si sa provoace dezastru pe unde trec. Nu pot sa imi inchipui decat ca sunt groaznic de nefericiti, pentru ca numai creatia, bunul si frumosul vindeca atat pe emitent cat si pe cei din jur. Pentru ca numai dragostea, creatia, bunul si frumosul te face asemenea Lui Hristos.

Urcusul spre Fereastra Zmeilor este criminal de abrupt si obositor.

De la inelul de piatra al Ferestrei, arcuit ca un portal spre alte lumi, ne indreptam spre celebra trecatoare.

La Trei Pasi de Moarte, nici pe departe asa fioroasa precum denumirea: cablata inutil la cate prize si trepte are.

Mergem pe creasta si in fata incepe sa se intrevada trapezul impunator al Vistei-Moldoveanu. Pana la el, ne clatim privirile pe Valea Podragului care se largeste in stanga noastra, si cu Lacul Podragul dormind in soare strajuit de cabana cu acelasi nume.

Alt urcus la rupt splina este cel de pe Vistea. Fix in poteca, o vipera se incalzea la soare. Edi cu bocancii lui Meindl i-a tulburat siesta, iar Barbu si Sorin au mutat-o cu betele intr-un loc ferit.

Pe Vistea ne-am lasat rucsacii, sub stricta supraveghere a doi superbi caini albi. Am sperat naiv ca nu o sa-i parfumeze cu urina imediat ce ne vom intoarce cu spatele. Evit totusi sa privesc peste umar.

Facem o abatere pana pe Moldoveanu pentru poze si lenevit la soare.

Vremea e insorita si clara, ochii alearga pana departe, spre Iezer Papusa, iar de la inaltimea asta vedem zborul corbilor sub noi.

Ne intoarcem, ne chinuim genunchii la coborarea de pe Vistea, si ajungem la refugiu unde punem corturile.

Partea proasta la locul asta de campare, nu este apa pe care trebuie sa o iei din vale, ci locul de privata: oriunde te-ai duce, esti perfect observabil din toate partile. Am mers cam 5 minute in trei directii pana am gasit un loc unde sa elimin linistita o ceasca de lichid. Si pentru locul acela se statea la coada.

Pana vine Alex cu apa (in tura asta aprovizionarea cu apa a cazut strict in sarcina baietilor), montez panza interioara a cortului si incep sa imi fac un dus cu servetele.

Gabi vine sa ia ceva de langa cort, asigurandu-ma ca nu o sa ma deranjeze. Atunci m-a palit brusc si puternic, prin panza cortului, ca suflul unei explozii uriase, valul mirosului:

– Tulai! Ce-ai mancat?

– Slana cu ceapa si cu usturoi. A adus Costi, e foarte buna!

E clar! Daca nu actionez rapid, pana maine dimineata mor in chinuri. Arunc niste haine pe mine si ma duc sa infulec pana nu se termina rezerva de Zyklon B.

Slana e intr-adevar nemaipomenita, iar o gura de palinca inghitita dupa doi catei de usturoi imi stoarce lacrimi si face frigul de afara insesizabil.

Nu prea sunt locuri plate pe langa refugiu, toata noaptea m-am jucat de-a Sisif: ma tot chinuiam sa ma urc cu capul pe perna din haine, ca sa ma trezesc facuta ghemotoc la picioare.

Ziua 4.

Dimineata insorita iar.

De data asta admir in dreapta Valea Rea (am ceva cu vaile astea) si ma gandesc ca, daca nu ar fi fost urcusul in plus de dimineata, mi-ar fi placut sa campez in vale si sa ma balacesc in lac.Coboram apoi in Saua dinspre Valea Sambetei, Edi, Costi si Stefan se duc dupa apa.

Un domn de 78 de ani urcase pe munte impreuna cu sotia. Mi-au placut amandoi.De aici incolo poteca nu mai oscileaza intre diferente de nivel semnificative. Mi-a placut mult Lacul Urlea si Varful Dara. Pe amandoua le-am vazut de departe fara sa trecem pe la ele, promitandu-ne sa nu le ratam data viitoare.

Dar m-a impresionat in mod deosebit platoul cu cele patru lacuri si labirintul de paraiase dintre ele, de la baza Culmii Mezea Oticu.

Soarele aureste culmile in apus, in spatele nostru razele strapung o fereastra in nori. Imi place coborarea asta spre refugiul din Curmatura Zarnei: coline blande pe care pensula unui pictor iscusit s-a jucat cu tonurile de verde inchis, verde galbui, brun roscat.La Refugiul Curmatura Zarnei, luam masa inconjurati de oi si caini.

Prezenta oilor cu tropait maruntel si sunet de talangi, si a cainilor cu care impartim pita, da un aer bucolic pranzului.

Nu mai avem timp sa ajungem la Refugiul Berevoescu, o sa ramanem la Refugiul Curmatura Bratilei, dat in folosinta in februarie anul curent, dar aratand ca un lucru facut in plezneala, cu imbinari dezlipite.

Ne adapostim de vant aici, cinam, baietii instaleaza corturile, apoi ne risipim la somn. Inca o noapte in care nu reusesc sa dorm si sa ma odihnesc, dimineata aveam sa negociez cu bila mea care refuza sa digere in timp ce depun efort fizic.

Ziua 5

In ultima zi visam in drum spre casa: baietii la tot felul de preparate culinare, eu la un dus fierbinte si un pat cald si stabil. Drumul se incolaceste bland pe curbele de nivel, varfurile au fost inlocuite de pante domoale. Intram in padure si coboram spre Rudarita.

Ultima panta pana in drumul forestier ne solicita genunchii. Bietul Gabi a ramas in urma chinuit de durerile la incheieturi. Toata tura a rabdat eroic durerile de genunchi si a mers exemplar.

Din punctul asta de vedere sunt rasfatata cu o minune: mult timp m-am rugat Domnului sa imi crute genunchii si sa ma lase sa bat muntii, sa imi ingaduie viciul acesta, eliberator prin deconcentrare si chinuitor prin obsesie, in acelasi timp.Dupa loviturile si operatia suferita, in fiecare tura, genunchiul meu inca e motiv de rugaciune, de data asta de multumire.

E incredibil cat de mult mi-a ingaduit El sa car si sa merg cu un genunchi suferind.Ajunsa jos, imi bag picioarele umflate in apa rece a paraului.

De la Rudarita, Edi face rost de o ocazie care ne ia pe toti pana in Plaiul Foii, Edi face doua drumuri sa ne duca pe toti pana la gara. Multumita lui reusesc sa prind ultimul autobuz spre Targoviste si sa ajung acasa in siguranta.

Text: Ana-Maria Brasoveanu

Foto: Alex Grigoras