Pentru weekendul 26-27 ianuarie 2013 aveam planificată o tură în Munţii Penteleu din judeţul Buzău. Vremea însă ne-a fost potrivnică, aducând zăpezi, vânt şi viscol. Văzând cum INMH-ul colorează ţara in galben şi portocaliu, iar CNADNR-ul închide pe rând drumurile naţionale, am renunţat la Penteleu, amânând tura pentru o altă săptămână cu vreme mai bună.

Dar nici de stat acasă nu era cazul, şi cum duminică viscolul s-a mai potolit, am încropit pe fugă un traseu “de avarie” prin Munţii Măcin: plecare din Luncaviţa pe drumul spre Nifon până in Valea Fagilor, de acolo urmat traseul triunghi albastru pe Valea Seacă si Valea Piscului Înalt, urcare pe vârful Ţuţuiatu şi coborâre in Greci. Mai avusesem două tentative de parcurgere a acestui traseu: în vara lui 2010 am coborât de pe Ţuţuiatu, dar la intersecţia cu drumul forestier de creastă am pierdut marcajul, şi după o îndelungată bălăureală am ieşit pe valea Osmanu. Iarna următoare am încercat să fac traseul în sens invers, ratând schimbarea de direcţie pe valea Piscului Înalt şi urcând pe vârful lui Jalbă în drum spre Ţuţuiatu.

Sâmbătă am lansat grupului propunerea, am studiat ceva mai bine harta, şi duminică dimineaţa la 6 ne-am întâlnit cinci persoane la trecere bac: Smaranda Enica, Eugeniu Teodorof, Marin Balta, Dumitru Petruca şi subsemnatul.

Bacul a fost surprinzător de gol, doar vreo două maşini în afară de noi. Surpriza mai mare a venit pe malul tulcean, unde am întâlnit aceeaşi pustietate, şi am aflat că autobuzul de 6:20 nu circulă duminica pe timp de iarnă. Trebuie să mă învăţ minte şi să confirm telefonic mersul autobuzelor, fiindcă ce apare pe net nu e întotdeauna corect.

Ora pe care am fi putut-o dormi am petrecut-o în sala de aşteptare; am urcat în următorul microbuz şi puţin înainte de ora 8 coboram în Luncaviţa. Cei nouă km până în Valea Fagilor urmează drumul judeţean spre Nifon, segment plictisitor şi obositor pe timp de vară, plăcut de parcurs iarna. Se trecuse cu utilaje de deszăpezire; prin localitate drumul era acoperit cu o pojghiţă de polei, care a fost înlocuită cu un strat de zăpadă bătătorită la ieşirea din Luncaviţa. Am continuat discuţiile începute în sala de aşteptare, făcând loc din când în când câte unui autoturism.

Drumul spre Nifon

La intrarea în traseu pe valea Seacă am luat legătura cu colegii nostri Gheorghe Isac şi Florin Ichim, care plecaseră cu o zi înainte şi înnoptaseră pe valea Racova, şi am stabilit punctul de întâlnire pe vârful Ţuţuiatu. Pe drumul judeţean există semnal acceptabil la mobil atât în reţelele Orange şi Vodafone, cât şi în reţeaua MTS Ucraina. Cei cu roaming-ul activ trebuie să verifice reţeaua înainte de a folosi telefonul, pentru a evita surpriza unor costuri suplimentare.

Pârâul Cetăţuia

Semnalul se pierde odată cu părăsirea drumului judeţean. Stratul de zăpadă abia trecea de glezne, echipa înaintând într-un ritm bun. Marcajul este rar, urmează drumul forestier paralel cu firul apei.

La intrarea pe Valea Seacă

La locul de campare de pe valea Seacă am făcut o scurtă pauză de masă şi rehidratare. Locul este ideal pentru o ieşire în extrasezon, având izvor, bănci de lemn, vatră de foc şi spaţiu suficient pentru corturi. În week-endurile de vară nu e recomandat, fiind plin de maşini, grătare, şi de un milion de musculiţe care-ţi intră în ochi.

Locul de campare Valea Seacă

La mică distanţă de popas drumul forestier se ramifică, marcajul făcând stânga pe valea Piscului Înalt. Intersecţia era nesemnalizată acum doi ani, atunci am mers înainte pe traseul de cicloturism ca mulţi alţi drumeţi. Acum există doi stâlpi indicatori, care ne arată direcţia de urmat.

Mâţişori de alun

Pe valea Piscului Înalt am mers in linişte, Marin ne-a spus că aici putem întâlni căprioare. N-am găsit decât urmele lor, şi râmătură de mistreţi. O jumătate de oră mai târziu am lăsat în urmă şi acest drum, urmând marcajul prin pădure. Panta este accentuată, dar nu foarte abruptă. Stratul de zăpadă însă s-a ingroşat; vântul nu bătea deloc, pădurea stătea nemişcată, îngheţată, silenţioasă.

Natura îngheţată

Am ajuns şi la intersecţia cu drumul forestier de creastă, care ocoleşte vârful Ţuţuiatu pe curba de nivel. Poteca traversează perpendicular drumul, continuând urcuşul. Acum doi ani când am parcurs traseul în sens invers, lăstărişul ascundea marcajul de pe copaci. Pe timp de iarnă semnele sunt vizibile, vara vegetaţia poate crea dificultăţi în identificarea potecii.

Pe la ora 12:30 am ajuns pe vârful Ţuţuiatu, care cu ai săi 467 de metri este cel mai înalt din Munţii Măcin. Două minute mai târziu au ajuns şi colegii noştri, Florin şi Gheorghe. O ceaţă subţire învăluia valea şi satul Greci, sabotându-ne sesiunea foto.

Echipa reunită pe vârful Ţuţuiatu

Vârful Ghinaltu, văzut de pe Ţuţuiatu

Am decis să urcăm pe Ghinaltu înainte de a reveni în localitatea Greci. Deşi am trecut pe lângă el de nenumărate ori, nu-l urcasem niciodată – mereu am avut alte obiective în plan. Vârful Ghinaltu este pietros, golaş, cu pante abrupte, situat în lateralul crestei principale a Măcinului, şi are potenţialul de a oferi o privelişte panoramică. Ceaţa s-a mai ridicat, permiţându-ne câteva fotografii.

Stâncării pe Ghinaltu

Satul Greci, vedere de pe Ghinaltu

Vedere dinspre Ghinaltu spre vârful Călcata

De pe vârf am coborât până într-un drum al fostei exploatări de granit, pe care l-am urmat până în valea Morsu, unde am reintrat pe marcajul triunghi albastru in dreptul fântânei carpati.org, refăcută in 2009, la care au contribuit si câţiva membri MecanTurist. Aici am făcut ultimul popas al zilei, cu bomboane şi biscuiţi, înainte de a coborî în localitatea Greci şi a ne întoarce acasă, unii cu maşina, alţii cu autobuzul.

Drumul carierei

Deşi iniţial tura a fost una “de avarie”, planificată din scurt în lipsă de ceva mai consistent, traseul urmat s-a ridicat la nivelul unei drumeţii montane. Cu tot cu ocolul pe Ghinaltu, am parcurs distanţa de 20.6 km din Luncaviţa până în Greci în şapte ore de mers lejer.

Dacă se urmează marcajul triunghi albastru, de pe vârful Ţuţuiatu se coboară mai întâi spre nord spre şaua Ţuţuiatu unde se găseşte Fântâna Talienilor (refăcută în 2010 de montaniarzii din Galaţi şi Brăila), apoi direct spre localitatea Greci pe valea Morsu. Panta mai accentuată se parcurge în 30-45 minute atât la urcare, cât şi la coborâre, restul traseului fiind domol, urmând drumuri forestiere. Semnal la mobil există pe vârf şi pe versantul dinspre Greci. Marcajul e destul de bun, nu ridică probleme în a-l urma pe timp de zi şi vreme bună, insă pe alocuri poate fi îmbunătăţit.