Întoarcere în Călimani

Munţii Călimani sunt munţi relativ tineri, de origine vulcanică, situaţi la contactul dintre judeţele Suceava, Harghita, Mureş şi Bistriţa-Năsăud, reprezintă cel mai extins masiv vulcanic din România. Avănd cinci vârfuri de peste 2000 de metri, Călimanii sunt al doilea munte ca înălţime din Carpaţii Orientali, după Rodnei.

Primul meu contact cu vârfurile Călimanilor a avut loc în 2008, moment de cotitură în viaţa mea de montaniard. Atunci am planificat o tură în amănunt pentru prima oară, şi tot atunci am prins gustul turelor lungi.

Era luna mai, mă aflam în localitatea Panaci, în partea de nord a munţilor Călimani, şi îmi pusesem în gând să urc pe vârfurile Cerbu şi Izvor, urmând valea Bucinişului. Traseul m-a pus pe gânduri, lungimea acestuia fiind de 39 km dus-întors, cu 1200m diferenţă de nivel. Până în acel moment nu făcusem decât plimbăreli pe munte, nu mai mult de 25 km pe zi, şi nici de 1000 metri diferenţă de nivel nu trecusem. Tentativa mea de a “sparge” bariera a avut succes, atingând cele două vârfuri şi continuând până în poiana Voievodeasa. Chiar dacă la sfârşitul turei mergeam ca raţa, această reuşită mi-a dat curajul să explorez munţii patriei prin ture cu un grad crescut de dificultate.

Şi iată-mă la început de martie 2013, tânjind după încă o tură de iarnă. Când Lucian a propus munţii Călimani ca destinaţie de weekend, am spus prezent! Planul era să plecăm în după-amiaza zilei de vineri, 1 martie, să parcurgem cei peste 400 km până la cabana Lomaş unde să înnoptăm, sâmbătă să urcăm pe vârful Reţiţiş pe valea Puturosu, iar duminică să coborâm pe valea Lomăşiţa. Ne-am strâns şapte temerari pentru această tură: cinci gălăţeni – Lucian Bălănică, Ana Maria Moise, Edi Munteanu, Nicuşor Ciocănel, Ştefan Bakó, şi prietenii noştri Doru Stoica din Piatra Neamţ şi Cristi Vidraşcu de la Iaşi.

La ora la care noi abia ieşeam din Galaţi, Doru şi Cristi ajunseseră deja la cabană, şi au plusat cu o tură bonus pe un vârfuleţ din apropiere. Am ajuns şi noi aproape de miezul nopţii, am luat cina în sala de mese a cabanei, şi fără a sta prea mult la palavre, ne-am retras la somn.

Cabana Lomaş

Cabana Lomaş e situată la aproximativ 12 km de drumul Topliţa – Borsec, legată de acesta printr-un drum forestier. Cabana reprezintă punctul ideal de plecare în traseele din sudul munţilor Călimani, sau de relaxare în mijlocul naturii, departe de forfota oraşului. Semnal de telefonie mobilă nu există, permiţând un sejur liniştit, iar preţurile sunt foarte convenabile. În extrasezon cabana e mai mult închisă din lipsă de turişti, cei care ajung în această perioadă trebuie să se anunţe telefonic; datele de contact se găsesc pe site-ul www.lomas.ro.

Grupul la intrarea în traseu

Sâmbătă dimineaţa ne-am luat ramas bun de la gazdele noastre, şi am pornit pe drumul forestier ce urmeaza valea pârâului Puturosu, marcat cu cruce albastră. Se trecuse cu ceva utilaje, drumul era deszăpezit pe prima porţiune, mai sus zăpada fiind bine bătătorită, permiţându-ne să avansăm într-un ritm bun. Ziua se anunţa mai bună decât ne aşteptam, vântul nu adia deloc, cerul era senin şi soarele strălucea cu putere.

Când se merge într-un grup numeros e puţin probabil să se întâlnească animale sălbatice, şi judecând după lipsa de urme, probabilitatea de a le întâlni în Călimani este şi mai mică. Am avut totuşi norocul să zărim un cocoş de munte, chiar sa-i facem o poză înainte ca cei trei câini care ne-au însoţit de la cabană sa-l sperie.

Cocoş de munte

Cocoş de munte luându-şi zborul

Pe măsură ce câştigam altitudine a apărut şi semnalul la mobil, mai întâi în reţeaua Vodafone, apoi Orange. Valea s-a deschis, pădurea a făcut loc golului alpin, aparatele foto au fost puse la treabă. De aici am mers atenţi pe urmele unei şenilate care urcase cu o săptămână înaintea noastră. Dacă părăseam urma eram taxaţi rapid de zăpada care depăşea un metru.

În urcare prin poiana Deluţului

La cabana salvamont am luat pauza de masă, aici am intalnit trei salvamontişti care-şi testau snowmobilele. Iniţial plănuisem ca pe seară să facem o excursie până la fosta exploatare de sulf, dar fiind în întârziere am decis să mergem la lacul Iezer.

Snow-mobile

De aici a început proba de înot prin zăpadă, cu toate că mergeam pe urmele de snow-mobil. Doar doi dintre noi aveau rachete, ceilalţi au fost nevoiţi să se lupte cu nămeţii. Lacul l-am găsit complet acoperit de zăpadă, perfect camuflat în peisaj.

Lacul Iezer

Marcajul cruce albastră urcă pieptiş de la lac spre creastă, noi am decis să urmăm drumul care urcă în serpentine de la cabana salvamont spre şaua Reţiţiş. Vântul troienise zăpada, acoperind orice urmă; am folosit GPS-ul pentru a rămâne pe drum. Părăsirea drumului însemna aproape sigur o cădere în capcana jnepenilor ascunşi sub zăpadă. Vremea a început să se strice, s-au strâns nori şi vântul s-a înteţit. Cei trei căţei au preferat să se întoarcă, noi am mers înainte şi din şaua Reţiţiş ni s-a deschis o perspectivă cu vărfurile Cerbu, Izvor, Bradu Ciont în partea estică a căldării vulcanice, şi Negoiu Românesc roşietic în centru, măcinat de cariera de sulf.

Şase ochi întreabă „Mai e mult?”

Vârfurile Călimanul Cerbului şi Izvor 

Negoiu Românesc, cu Pietrosul în fundal

Vântul a continuat să se intensifice, viteza cu care avansam a scăzut drastic, deşi panta era mică şi vijelia încă nu începuse. Receptorul GPS şi-a dovedit utilitatea, ţinându-ne pe drum. Ultimii 200 de metri au fost cei mai dificili, când am părăsit drumul mergând direct spre staţia meteo, la care am ajuns puţin după ora 18.

Traseul de la cabana Lomaş la staţia Reţiţiş l-am estimat a fi de 5 ore pe timp de vară, noi l-am parcurs în 8 ore şi jumătate, din care două ore au reprezentat pauza de masă si vizita la lacul Iezer. Marcajul e destul de rar, însă urmează drumul forestier şi nu ridică probleme de orientare. În zona de gol alpin situaţia se schimbă pe timp de iarnă, marcajele de pe pietre fiind acoperite de zăpadă.

Având în vedere ora înaintată şi vijelia care începuse, am renunţat la tentativa de a coborî spre mina de sulf. Ne-am pus bocancii la uscat, am mâncat ceva, şi seara am petrecut-o în jurul mesei, cu ceai, alune şi seminţe. Chef de cântat nu prea aveam, ne-am culcat devreme.

Lângă staţia meteo Reţiţiş funcţionează cabana Roza Vânturilor, cu 24 de locuri de cazare în camere de 6 paturi, plus priciuri deasupra sălii de mese.

Cameră  la cabana Roza Vânturilor

Dimineaţa, trei dintre noi s-au trezit înainte de ora 7 pentru a prinde răsăritul soarelui. Cerul se înseninase, vântul se potolise, temperatura era comfortabilă , -14°C – vreme excelentă pentru altitudinea de 2021 metri. Seara anterioară vizibilitatea scăzuse sub 300 de metri, acum am putut admira şi buza vestică a craterului, cu vârfurile Pietricelu, Negoiu Unguresc şi Pietrosu, culmea continuându-se spre 12 Apostoli.

Răsărit de soare pe Reţiţiş

Staţia meteo Reţiţiş

Vârfurile Pietricelul (prim plan), Negoiu Unguresc şi Pietrosul (planul secund)

Negoiu Românesc

Poteca pe valea Lomăşiţei fiind necirculată, am luat decizia de a coborî pe acelaşi drum pe care am urcat. Eu am profitat de cele două ore de dinaintea plecării pentru a face o incursiune pe traseul marcat cu triunghi albastru. Pe zona de gol alpin marcajele sunt pe pietrele de sub zăpadă, am urmat indicaţiile GPS-ului până la intrarea în pădure. Aici pot apărea probleme de orientare; deşi marcajul e destul de des, pădurea este şi mai deasă, poteca e slab evidenţiată, cu copaci căzuţi. Urmarea marcajului mi s-a părut dificilă şi pe vreme bună; iarna, noaptea sau pe timp de ceaţă riscul de a pierde marcajul e mare.

Vârful Reţiţiş şi staţia meteo, vedere de la izvoarele Lomăşiţei

Pe la ora 10 ne-am luat rămas bun de la meteorologul de serviciu şi am început coborârea. M-a surprins dificultatea de identificare a drumului – noroc de urmele pe care le făcusem în seara anterioară. La urcare, chiar pe vreme nefavorabilă, se putea ghici locul drumului examinând forma reliefului. La coborâre, cu soarele în faţă, totul era de acelaşi alb uniform, strălucitor.

În faţa staţiei meteo Reţiţiş

Cerul senin ne-a permis să identificăm inconfundabilul vârf Ouşoru din Suhard, şi să intuim creasta Ceahlăului.

Vedere spre nord din şaua Reţiţiş, cu creasta Suhardului şi vârful Ouşoru în plan îndepărtat

Vedere spre est din Poana Deluţului, cu Ceahlăul în plan îndepărtat

Pe coborârea din şaua Reţiţiş spre cabana salvamont ne-am permis să tăiem serpentinele, încercând să mergem pe urmele de snow-mobil, cu diverse grade de reuşită.

Edi şi Nelson la proba de dublu jnepening

Drumul spre cabana Lomaş a părut plictisitor, probabil ar fi fost şi mai plictisitor vara. Noi măcar am beneficiat de sesiunile de bulgăreală, si am putut admira structurile de gheaţă formate pe marginea pârâului Puturosu. Traseul estimat a fi parcurs în 3.5 ore vara ne-a luat 5 ore cu tot cu pauze.

Popas la cabana Salvamont

Concurs de bulgăreală, echipa fetelor

Formaţiuni de gheaţă pe cursul pârâului Puturosu

La cabana Lomaş am luat prânzul în foişorul din curte, apoi Lucian i-a dus pe Cristi şi Doru la autogara Topliţa, în timp ce eu şi cu Edi am mai mers o porţiune de forestier pe jos.

La 3 km de cabana Lomaş şi 9 km de drumul naţional se află Schitul Tuturor Sfinţilor. Biserica este construită recent, încă se mai lucrează la ea.

Schitul Tuturor Sfinţilor

După înca 1 km se face joncţiunea cu traseul cruce roşie care se ramifică din cruce albastră sub refugiul salvamont, coboară pe Dealul Alb si Valea Voievodesei, refăcând joncţiunea cu crucea albastră la confluenţa Voievodesei cu Lomaşul. De aici până la drumul naţional DN15 apare doar marcajul cruce roşie.

Pe marginea drumului există numeroase locuri de odihnă amenajate pe lângă izvoarele de apă potabilă. Variind de la simple bancuţe până la foişoare cu masă, bănci şi acoperiş, toate au în comun plăcuţa inscripţionată “Apă potabilă”. Majoritatea acestor popasuri se află între drumul naţional şi schitul Tuturor Sfinţilor. Există un izvor amenajat şi pe porţiunea de urcare pe valea Puturosu, la coordonatele N47°04.726 E25°16.781.

Izvor de apă potabilă

La intersecţia drumului forestier cu DN15, locul de confluenţă al pârâului Sec cu Topliţa, se afla Monumentul Secu, de fapt un mausoleu, în care au fost înhumaţi 771 de soldaţi căzuţi în timpul primului război mondial.

Mausoleul Secu

Vizita noastră în Călimani s-a încheiat aici. Pentru o tura de iarnă gradul de dificultate a fost destul de redus, dar asta nu înseamnă ca a fost o tură banală. Am avut parte de vreme bună şi de urmele lăsate de şenilată, eram cu toţii pregătiţi pentru condiţii mai vitrege, şase dintre noi mai fuseserăm pe Reţiţiş şi la lacul Iezer şi cunoşteam zona, şi ne informasem înainte de plecare despre condiţiile de la faţa locului. Iarna viteza de deplasare este mult mai mică, marcajele pot fi acoperite de zăpadă, temperaturile joase vin cu o întreagă clasă de riscuri, ziua este scurtă, şi vremea se poate schimba brusc, aducând furtuni de zăpadă, temperaturi foarte scăzute şi vizibilitate foarte redusă. Pentru a preveni un dezastru, echipa trebuie să fie unită, participanţii sa-şi cunoască limitele, să fie echipaţi corespunzător, şi planul turei să prevadă rezerve şi posibilităţi de ieşire din traseu în caz de situaţii neprevăzute.