„Aș dori să repet sfatul pe care ți l-am mai dat, și anume că ar trebui să faci o schimbare radicală în stilul tău de viață și să începi cu curaj să faci lucruri pe care înainte nici nu te gândeai să le faci sau erai prea ezitant pentru a încerca să le faci. Atât de mulți oameni trăiesc fără a fi fericiți și totuși ei nu iau nicio inițiativă să-și schimbe situația pentru ca ei sunt condiționați de o viață de securitate, conformitate si conservatorism, și toate acestea par sa creeze o aparentă pace a minții, dar în realitate nimic nu este mai dăunător pentru spiritul de aventură al omului decât un viitor sigur. Nucleul de baza al spiritului viu al omului este pasiunea sa pentru aventură. Bucuria vieții vine de la întâlnirile noastre cu experiente noi și, prin urmare, nu există nicio bucurie mai mare a omului decât sa aibă un orizont in schimbare nesfârșit, ca fiecare zi să aibă un soare nou și diferit” – John Krakauer, Into the Wild
O nouă zi regăsește eroii aventurii noastre la cabana Cetățile Ponorului, după o noapte ploioasă. In ciuda vremii mohorâte, o noua aventură în inima munților Bihor începe, și inimile ne tresaltă în piepturi pentru că astăzi intram în lumea „cetăților de piatră” ale Padișului, iar prima dintre acestea este Cetățile Ponorului. Pentru o mai buna parcurgere a jurnalului, lăsați muzica să curgă:
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=U6g2BoHQGwk&w=640&h=480]
Pornim pe marcajul punct albastru și după 45 de minute drumul nostru coboară pe un grohotiș către impresionantul portal, măsurând 74 de metri, de intrare in Dolina I:
Cetatile Ponorului – Portalul de intrare in dolina 1
Coboram o zona alunecoasa, prevazuta cu lanțuri, și intrăm în uriașa poarta. După o încercare nereușită de a cobori în galeria subterană, urcăm în dreapta și explorăm dolina 2, străjuită de pereți verticali de peste 100 de metri. In cele din urma revenim în potecă și hotărâm sa străbatem uriașul culoar subteran intrând însă din dolina 3.
Cetățile Ponorului – intrare in Dolina 3
Peștera Cetățile Ponorului are o galerie principală de 2 km lungime, activă, de dimensiuni impresionante în care un râu puternic, poate cel mai mare râu subteran din țară, curge formând cascade, repezișuri și vâltori. Profitând de debitul redus al râului, străbaterea uriașei galerii subterane nu a ridicat probleme grupului de mecanturisti.
Daniel Vasilciu in interiorul Cetăților Ponorului – sub luminatorul din dolina 2
Pentru o mai buna înțelegere a
acestui loc cu adevărat special, am anexat si o harta a complexului carstic Cetățile Ponorului:
Ieșim la lumina din nou prin portal, și hotărâm să parcurgem, în ciuda ploii sâcâitoare și circuitul Cetățile Ponorului, marcat cu punct albastru. Poteca urca pe o panta abrupta un vâlcel spălat de torenți, către cele 4 balcoane, două deasupra dolinei 2 și două deasupra dolinei 3, ce oferă privitorilor imagini superbe ale impresionantului complex carstic:
Vedere din balconul 2
Din păcate, amenajările din trecut existente aici s-au distrus, iar responsabilii de la Parcul Național Apuseni nu au făcut nimic pentru refacerea lor.
După circa 6 ore de la plecare, revenim la Cabana Cetățile Ponorului, ce va fi și gazda noastră pentru ultimele trei zile unde, pe înserat, facem cunoștință cu unul din amfitrionii locului – vulpoiul Ricky:
După o noapte ploioasă, o dimineață liniștită ne îmbie la drum. După un mic dejun „trade mark” Horia Axinte, ne urcam în mașini și pornim, pe lângă cabana Varașoaia, pana la intrarea în cea de-a doua perla a coroanei Bihorului, peștera ansamblul Cetățile Rădesei – Cheile Someșului Cald.
Harta circuitului Cheile Somesului Cald
La scurt timp după intrarea în traseul marcat cu punct rosu, pătrundem în peștera Cetățile Rădesei, aflata la obârșia Someșului Cald. Peștera se află într-un stadiu avansat de evoluție, exemplificând perfect modul în care are loc transformarea cavernamentelor în chei de amploare. Peștera are un portal înalt de peste 15 m şi lat de 7 m, de forma ogivală, în care intră pârâul Rădeasa.
Poza de grup la intrarea in Cetatile Radesei
Peştera are o galerie unică, de forma unui tunel lung de 212 m, cu săli de mari dimensiuni și hornuri ce răzbat în tavanul peșterii până la suprafață.
Cele cinci ferestre create de aceste hornuri, lasă să pătrundă în peșteră raze de lumină.
Step into the light
In aval, tunelul se continuă cu un canion lung de circa 50 m şi foarte îngust.
Doru Stoica – coborare pe busteni la iesirea din canion
De aici începem străbaterea circuitului Cheile Radesei, lăsând cireașa de pe prăjitură, Cheile Someșului Cald, pentru finalul zilei. Fără a avea un grad foarte mare de spectaculozitate, traseul atinge câteva obiective frumoase din zona: Peștera Tunelul Mic, Peretele Ciuculatei, Peștera Honu, Peștera Cuptor, precum și două puncte superbe de belvedere peste cheile Someșului Cald.
Sorin Atanasiu – o traversare dificila
Dar minunea zilei de abia acum urmează. Cheile Someşului Cald oferă priveliști extrem de pitorești ale abrupturilor calcaroase de peste 100 m ce coboară până în patul văii:
Pe lângă numeroasele puncte de belvedere pot fi vizitate canionul Moloh și Peștera Uscată (Moloh), prin care contrar numelui curge un râu mititel și are o galerie plina cu apa!
Mecanturisti la intrarea in Peștera Uscată
Deși parcurgerea cheilor pana la prima mare săritoare este în general facilă, cheile sunt alunecoase si necesita pe alocuri folosirea unei corzi elastice:
Cheile Someșului Cald – o traversare dificila
Locul este absolut genial, ca să citez un clasic în viață, si promitem ca vom reveni într-o zi de vara mai bine echipați, pregătiți să străbatem Cheile Someșului Cald pe toată lungimea lor. Ne lăsăm cu greu duși din acest loc minunat și ne îndreptăm spre finalul circuitului Cetățile Rădesei, de data aceasta revenind pe deasupra peșterii. Admirăm peștera și de sus, pătrunzând prin câteva luminatoare, iar cei mai curajoși se cațără și în locul numit „La Balcon”
O seara frumoasă, condimentată cu mult umor, voie bună și tocană la ceaun „a la Horia” încheie o zi perfectă.
Ziua a opta, ultima a aventurii mecanturiste in minunata lume a Bihorului, este și cea mai grea, dar și cea mai așteptată în același timp de toți membrii echipei, pentru ca în acesta zi vom parcurge cel mai spectaculos dar și cel mai dificil traseu al expediției – Circuitul Galbenei.
Este o zi minunată, așa ca pornim plini de elan și în aproape o ora suntem la avenul Borțig, unde la baza puțului de la intrare, adânc de 38 de metri, se afla al doilea ghețar ca volum din România (cca 30.000 metri cubi)
Doina si Dan Popa – Avenul Bortig
După ce vizitam și spectaculosul punct de belvedere „La balcoane” ce oferă o imagine de ansamblu peste Valea Galbenei, pătrundem în lumea minunată a Cheilor Galbenei, punctul de intrare fiind Izbucul Galbenei. Izbucul Galbenei reprezintă resurgență râului subteran din peștera Cetățile Ponorului, și este un ochi de apa cu un diametru de cca. 7 metri, si o adâncime de cca. 5 metri.
Poza de grup – Izbucul Galbenei
In continuare,traseul urmează o porțiune dificilă, pe lângă un perete dotat cu cabluri. O derivație din traseu ne scoate deasupra apei, unde putem urmări sectorul din aval al cheilor, foarte îngust și inaccesibil, de unde putem admira câteva cascade precum și minunate marmite săpate de pârâul vijelios în pereții de calcar
Marmite in Cheile Galbenei
Prinsă într-un canion îngust, Valea Galbenei creează jgheaburi și marmite, parcurgând astfel o diferență de nivel de 100 de metri pe aproximativ 700 de metri lungime în linie aeriană.
Cheile Galbenei – zona superioara
Pe vale apare o gură de peșteră, unde apa râului intră zgomotos. Este începutul tunelului subteran din Cheile Galbenei, lung de peste 100 de metri și greu practicabil. Intram în tunel, prin cea de-a doua intrare, întrucât porțiunea de peșteră intre prima și a doua intrare este greu accesibila:
Intrarea in Tunelul Galbenei
Pașii ne poarta prin peștera către un loc mirific, un loc cu adevărat special, un loc de o magie aparte,
locul unde râul Galbena iese din peșteră, dând naștere unei cascade minunate, Cascada Evantai:
Un loc magic – Cascada Evantai, Cheile Galbenei
Esențe de Bihor – procesul de transformare al Galbenei în albastră
Poză de grup – Cascada Evantai, Cheile Galbenei
De aici poteca urmează Valea Galbenei. Traseul este dificil, existând numeroase amenajări cu cabluri metalice, ce sporesc adrenalina și entuziasmul călătorilor:
Doina Popa – coborâre dificilă pe un horn
Cea mai spectaculoasă porțiune constă în traversarea canionului pe un „pod” de lanțuri amenajat de-a lungul unuia din pereți:
Dilema Anei Maria: sa trec sau sa nu trec?
Incă o mica porțiune prin lumea tainică și plina de magie a Galbenei, un urcuș scurt și suntem în Poiana Florilor:
Am ieșit la lumină, am ieșit la soare, am ieșit la realitate. Brusc vraja s-a rupt, magia s-a destrămat, taina a dispărut. Am ajuns la cea de-a patra etapa din mitul peșterii, povestea lui Platon, poveste cu care a început acest jurnal.
Mai sunt ore bune până la finalul călătoriei, mai sunt multe clipe frumoase petrecute împreună cu o echipă de oameni minunați, dar asemeni mitului peșterii, povestea mea se termină aici. Se termină cu o invitație către tine, cititorule. O invitație de a lăsa din când în când lumina aspra a soarelui realității cotidiene și de a păși pe o scară cu trepte mai puțin sigure, o scară a cărei parcurgere necesită efort dar înseamnă și răsplată, o scară cu dureri și bucurii, o scară către lumea plina de taină a Munților Carpați:
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=BcL—4xQYA]
La revedere prieteni, ne vedem pe poteci!
Foto: Lucian Balanica, Doina Popa