„Avem un singur Crai, ce-așteaptă neclintit
Cu ale sale creste ce-s roșii-n asfințit
Urcăm sâmbătă seara, urcăm toți împreună
Și liberi ca să fim sub cerul clar de lună.”

Toate planurile bune încep într-o miercuri. Așa că într-o miercuri, El Presidente – Alex și Tobă de Crai – Edi m-au sunat și mi-au propus să îi însoțesc dacă doresc la parcurgerea integrală  a  crestei Pietrei Craiului într-o singură zi,  de la Vârful Turnul până la Șaua Funduri. Aceasta este deci povestea văzută prin ochii mei, amiralul Nelson, a ducerii la capăt a acestui plan îndrăzneț.

Coloana sonoră a acestui jurnal, desigur,  Imnul Pietrei Craiului:

Vineri 2 august, orele 15:00 Emilia și subsemnatul, Nelson, ne alăturam celor doi și  părăsim Galațiul. Renunțasem la mirajul unor nemarcate în Hășmas, sau la un weekend de relaxare la Sulina (Emilia resimțea încă dureri la glezna dreapta după tura Valea Stânei – Zăganu). Noi reveneam în Crai după … 25 DE ANI!

Ajungem în Orașul Stalin (a se citi Brașov)  via Oituz și, undeva după Bartolomeu, ne întâlnim cu prietenul nostru brașovean Florin Popescu – dragă revedere după o mai veche tura  Siriu-Tataru.  La 20:20 ajungem la Fântâna lui Botorog, conform planificării.

Mai lăsăm câte ceva în portbagaj, luăm apă strictul necesar, pregătim frontalele și pornim spre  Curmătura la 20:40. După o oră și 40 de minute, la 22:20 ajungem la cabană, mâncăm, radem câte două beri  și la 23:30 se dă stingerea. Ne luăm în primire anexa rezervată. La etaj am șerpuit, dormit și dat cu capul de tavan eu și Emi, până sâmbăta la 5:30.

La 6:30 e plecarea.

Tura a fost gândită din precauție cu două corturi (pentru că urma să ajungem la refugiul Funduri sâmbătă după 18:30). Și pentru că Emilia a crezut ca ne mutăm în Crai,  am luat startul pentru creasta integrală  cu 19, respectiv  8 kg în spinare (având și  4, respectiv 3 litri de apă în rucsaci). Și astfel  vă prezint cel de-al 6-lea participant la tură: Ospreyul meu de 70l, cântărind gol-goluț 2,19 kg (numit de aici înainte Marele Osprey), ce a trezit și stârnit admirația, zâmbetul, deliciul sau  ironia munțomanilor întâlniți pe creasta, dar și supliciul meu. Celebrele mele șosete, cunoscute și peste ocean și-au făcut datoria, și Florin a fost primul care a “reacționat”: a preluat de la mine două sticle cu lichide strategice, câte jumătate de litru palincă și vin, aduse pentru o mică culturală la refugiu.

Urcăm susținut pana în Șaua Crăpăturii (1660), unde ni se deschide apetitul pentru belvederile Craiului.

De aici până la Vârful Turnu (1923 pe hărți, 1911 pe placa de la fața locului) traseul este o plăcere. Stâncile, hornurile, lanțurile și potențialul fizic maximal ne fac sa accedem  în creastă rapid, în ciuda calabalâcului din spate. Și timpii au fost buni: am realizat urcarea  în timpii trecuți  pe indicatoare la coborâre.

De aici începe Creasta Pietrei Mari a Craiului

Urmează Vârful Padina Șindileriei (1955), Vârful Padina Închisă (1959), Șaua Padinei Închise (1935) unde avem intersecția cu traseul Karol Lehman, Vârful Padina Popii (2025), un vârf de 2062 metri, Vârful Ascuțit (2150) cu refugiul Karol Lehman refăcut și redat în folosință pe 26.11.2000 (eu știam refugiul varză prin anii 80-86) . Pe acest segment al traseului am păstrat avansul marcat pe urcare.  Edi și Florin se duc pe vârf – Edi explicându-i unde este ieșirea din Brâul Ciorânga Mare, Alex intră în refugiu, eu după el, Emilia nu pierde momentul și “mângâie” cu genunchiul drept  piatra pe care se odihnea rucsacul ei – amintire din Crai  să fie! Aici urcă pe marcajul „triunghi albastru” primul din cei trei muntomani ce aveau sa ne fie “victime” la refugiul Funduri și astfel suntem siguri ca  vom avea „colegi de cameră” acolo.

Ne așteaptă partea cea mai frumoasa a crestei nordice, tripleta  formată din: Vârful  Țimbalul Mare (2177), Vârful dintre Țimbale (2172), Vârful  Țimbalul Mic(2131), urmată de Vârful Sbirii (2220), Vârful  Căldării Ocolite (2202) și în fine, cel mai înalt pisc al crestei Vârful  La Om sau Piscul Baciului (2238).

Piscul Baciului a fost destul de aglomerat, multă lume urcând dinspre Grind 1 și câțiva pe „La Lanțuri”. După poza de grup am tulit-o spre refugiul Grind 2, unde era programată  pauza de masă. Și pentru ca nu suntem nemți, aici am stat de la 14:00 la 15:10, îmbiați și de soarele ce punea stăpânire pe cer. Și pentru ca suntem buni camarazi și români, am ușurat rucsacul lui Florin de jumătatea de vin. “Vinul te-a înmuiat” – Emilia dixit. ( In fotografia 4 este Florin 🙂 )

Creasta sudica a fost frumoasă, nu chiar atât de ușoară pe cat am fi sperat, poate și uzura noastră a contat. Șaua Grindului (2150), Vârful Grind (2193), Coama Lungă (2209), magnificul vârf Lespezi (2142), belvederile cu Poiana Închisă și Marele Grohotiș, Vârful Pietrei (2098), Vârful Funduri (2018) au fost și ne-au ținut și  pe noi la înălțime. Versanții nu au amplitudinea Țimbalelor, dar vă garantez că din start Vârful Grind ne-a pus în gardă cu ce ne așteaptă. Parcurgeți Sudica,  merită!

 Aici ne-am întâlnit și cu Cristi Vidrașcu, prietenul nostru mecanturist din Iași, care făcea Sudica în sens invers nouă, era clar că-l va prinde noaptea pe traseu, n-am reușit sa-l convingem sa se întoarcă și care, spre bucuria noastră, l-a anunțat pe Edi duminică că a ajuns în tabăra Turistorului din  Șirnea la 2:30 noaptea, sau dimineața, cum vreți. Atenție, Ștefane!  Cineva vine din urmă, nu “tare”, dar vine cu ture solitare încheiate în miez de noapte :)!

Tot aici un grup interesant de adulți,  cu destul de mulți copii pe la zece anișori,  trebuiau sa ajungă, fără apă și fără mâncare (tabără de supraviețuire probabil) tot la Șirnea, dar pe sensul nostru de mers. Trei copilași vorbeau prin jnepenișul de pe  lângă Vârful Funduri de-ale muntelui: o fetita își dorea clătite cu Finetti, iar băieții hamburger, respectiv Coca-Cola. Edi a avut câteva aprecieri “superlative” la adresa organizatorului de tura.

După Vârful Funduri urmează Șaua Funduri și la numai 5 minute de șa refugiul cu același nume. Ținta noastră a fost atinsă la 18:50, cu 20 de minute întârziere față de estimarea inițială a lui Edi, întârziere datorată în special mie și Marelui Osprey. In refugiu, munțomanul de la Vârful Ascuțit și cei doi camarazi, deshidratați și obosiți se pregăteau de odihnă. Noi, la măsuța din fata refugiului, ne apucăm de treaba: masă, palavre și lichide strategice  (a scos și Presidente 2 beri salvatoare), nu înainte de a monta cortul pentru mine și Emilia pe First Avenue (mai exact Only Avenue), în fața refugiului.

Băieții din refugiu auzindu-ne vorbind de un posibil izvor la 30 minute în vale (informație extrasă de Edi de pe site-ul carpati.org), pleacă după apă înarmați cu o frontala de-a lui Florin și se întorc… cum au plecat. Marele  Osprey, eu și Emi le oferim jumătate de litru de apă. Dar pentru ei nu este decât începutul. La un moment dat se dă și la mecanturiști stingerea. Nu știu ce a fost până la 4:30 când m-am trezit… Am eu o bănuială și-n privința mea.

Madrigalul este o formă de muzica de cameră, de obicei polifonică. Un astfel de concert a avut loc în refugiu. Am ascultat cu nesaț aceasta forma desăvârșită de artă pana la 6:30 când cei trei tineri au părăsit refugiul în mare graba. Faza faina este ca Edi le-a dat jumătate de litru de apă dimineața, când au plecat, nu înainte de a-i  întreba ingenuu: “Ei, băieți, cum ați dormit?”

 Acei băieți sunt viitori membri Mecanturist. In primul rand pentru ca acum sunt căliți și în al doilea rând pentru ca astfel pot dobândi informații  foarte prețioase: o tura  gălățeană în Godeanu, de exemplu, ar putea însemna o reușită  tura la celalalt  capăt al tarii pentru ei (Călimani, Suhard sau Bistriței )…

Duminică, în imposibilitate de a-l contacta  pe Adi Pietroiu, cu numai jumătate de litru de apa de căciulă rămas renunțăm la ieșirea din munte pe la Valea lui Ivan și parcurgerea traseului aferent Marelui Grohotiș (TA) și părăsim zona prin minunatele și afinatele (termenul asta vine de la afine) poiene Funduri, Lespezi și Grindului. Ne hidratăm la izvoarele de la La Table, cu rucsacii acum ușori facem genoflexiuni la minunate frăguțe, parcurgem Valea Vladușca , Cheile Pisicii și Prăpastiile Zărnestilor, ne spălam în parau la Fântâna lui Botorog și întărâtați de grataristii de pe marginea drumului, ne oprim la o cârciumă  faină sub Cetatea Râșnov. Grătarul și berea la halbă servite aici au fost faine, locația fiind cunoscuta și  bifată pe harta Horeca a organizatorilor turei. În Brașov ne luăm rămas bun de la Florin și ne vedem de drum spre Galați (via Oituz) unde am ajuns cred pe la 21:30.

In final o superba florala de Crai – by Emi

Jurnalul, scris la 05.08.2012+1, trebuia să sufere modificări în privința „glumițelor”  la solicitarea expresă a Emiliei. Săptămâna grea ce am lăsat-o în urmă și următoarea cam la fel m-au făcut să  trimit către „tipografie” prima variantă, așa că îmi cer scuze participanților dacă am întrecut cumva uneori măsura.

In final, câteva gânduri ale participanților:

Alex: Recunosc ca simțeam nevoia de o tură tare pe munte, sa străbat piscuri înalte și frumoase… Să devenim crai peste creste de Crai!

Edi: Integrala Pietrei Craiului într-o singura zi este pentru mine un vis împlinit. Mă bucur ca am fost însoțit de oameni de nota 10,  la care țin să adaug un mic plus lui Nelson pentru rucsacul lui cel mare.

Emi:  „Domnul – stăpânul meu este tăria mea. El face picioarele mele ca ale căprioarelor. Pe culmi poartă pașii mei.” (Cântările lui Moise)

Bulversat de ciorapii mei și oripilat de faptul ca Marele Osprey a fost mai greu și mai voluminos decât rucsacul său , Florin nu mi-a trimis nici  până acum o silabă, cuvânt, propoziție sau fraza despre tură… dar știu ca i-a plăcut!

Nelson (subsemnatul):  Mulțumesc  pentru acest  REGAL  al CRAIULUI  după …25 DE ANI.

„Când râuri de sudoare-ți vor șiroi pe față
Să ai credință-n tine şi-ncredere în viață
Aicea sus pe munte nimic nu e ușor
Mai bine stați acasă în poala mamelor.”