Se spune ca fiecare suflet are o poveste…..iar cand veti cunoaste, poate intr-o zi, povestea fiecarui suflet de copil din tura noastra, veti intelege, poate, de ce destinul ne-a adus impreuna!!!
Povestea sufletului meu… e banala, dar stiu ca acum ceva ani, o parte din el a ramas acolo, in Vrancea. De mult timp imi doream o astfel de tura, in aceste locuri dragi mie si pentru ca universul meu se invarte in jurul copiilor, nu puteam sa nu incerc sa organizez ceva special pentru ei.
Dupa zile de planuri, sfaturi si urmarirea vremii, am hotarat sa o pornim in aventura.Am plecat vineri 30 august, ora 6,30 cu Maria spre Galati, intr-o dimineata rece, cu vant puternic si multi nori pe cer.
Pe bac Maria a incercat forta vantului si asta ne-a dus cu gandul la cum vor sta corturile noastre pe o asa vreme, dar…mergem inainte!!!
Pe malul Dunarii la Galati, am fost asteptate de Mitel si gasca de juniori, unde am cunoscut-o si pe Daniela.Am pornit usor pe drumul spre Focsani si fara sa ne dam seama parca, au aparut in fata noastra si primele siluete din lantul muntos al Vrancei.
Am poposit putin la Hanul Dumbravita
unde am admirat mica delta cu nuferii ce pluteau si pestisorii ce se zareau prin apa.
Incet, relieful a inceput sa se schimbe si dupa ce am admirat privelistea dinaintea localitatii Barsesti,
am inceput sa urcam de la Tulnici
pe un drum strajuit de paduri verzi si………am ajuns!!!
Am trecut de ,,marele” tunel si primul popas l-am facut la Cascada Putnei
unde apa a sapat in piatra si a realizat un monument al naturii cu o lungime de 80 de metri
si un mic lac de 12 metri adancime.
De aici se vedea un loc de campare pe malul celalalt, asa ca ne-am hotarat sa mergem sa-l vizitam.
Am trecut podul peste Putna si am ales drumul spre stanga, pentru ca cel din dreapta
ne-ar fi dus spre Cheile Tisitei…nu ca n-am fi vrut, dar…
Am lasat masina si am pornit pe jos pana la Cabana Dorina unde se afla si campingul.
Frumos loc, potrivit insa pentru zilele toride de vara pentru ca are multa umbra,
dar si mult zgomot de la cascada, si un alt amanunt…are si tarife ,,bune”!!!
Reintorsi pe drumul principal, ne astamparam setea la Izvorul de sub frasin
si salutam cu privirea semeata Piatra Ciutei.
Pentru ca stiam un loc frumos, potrivit pentru noi in zona Streiu,
o pornim pe un drum nu prea bun, dar care a meritat a fi strabatut
pentru ca la capatul lui, am avut parte de o priveliste deosebita,
Vf. Tisaru – 1280m si Zboina Frumoasa – 1657m, formand parca un cap de om, numit ,,Capul lui Decebal”,
vazut cel mai bine de la Vila Barlogul Ursilor.
Catelul din imagine se numeste Decebal!!!
Aici langa vila era un loc potrivit, dar din cauza ploii si a vacutelor, ce s-au lasat fotografiate de noi, nu putea fi folosit. Cu parere de rau, am parasit zona Streiu si am plecat spre Manastirea Lepsa. Printre picaturi de ploaie si raze de soare, am gasit locul cel mai potrivit pentru noi…parca ne astepta!!!
Ne pregatim sa debarcam, dar surpriza….suna si la telefon…Ioan Stoenica, un alt indragostit de Vrancea,
care tocmai coborase de pe munte, venea de la Coza si voia sa ne intalnim pentru ca stia de tura noastra,
asa ca…ne-am urcat iar in masina si am mers in intersectia din centrul Lepsei unde ne-am revazut dupa ceva vreme
si ne-am bucurat de moment.
Am revenit repede in poienita noastra si am inceput pregatirile pentru foc, deoarece se apropia seara,
iar noi ne-am cam plimbat si lemne de foc n-am adunat.
Odata cu intunericul au inceput sa vina si masinile: Dana cu Dinu, David si Viorel Totolici, Nea Marin Balta cu sotia, fiica si nepotica Sasa, Viorel Gavriliuc cu Claudia, Iulia si Teo, Robert cu Claudia(parintii lui Vlad) si Toto, dar si cei mai asteptati, Robert cu Luminita, Ingrid, Ciprian Rosu si Alex, urmand ca dimineata sa vina si Mirela cu Victor si Mariuca.
Lista fiind completa, 13 copii si 18 adulti cu suflet de copil, am pornit la joaca!!!
Copiii au avut de umflat baloane,
pe care le-au personalizat si cu care trebuiau sa mearga a doua zi prin rezervatie, pe traseu, iar cel care se intorcea cu el nespart era castigator. (castigator – Ingrid, dar l-a ascuns in rucsac, smechera!!! )
A urmat apoi confruntarea echipelor in jocul cu sfoara,
unde adultii n-au rezistat si au facut deliciul intrecerii.
Cu mare greutate am reusit sa-i culcam pe copii ( adultii sforaiau demult…) si pot spune ca ultimul sunet pe care l-am auzit seara,
dar si primul, dis-de-dimineata, a fost glasul baietilor nazdravani.
Deci, trezirea a fost brusca, in rasete si chicoteli de copii, urmata de o inviorare in care Viorel T. i-a implicat pe fiecare,
urmata de o baita in apa rece a Lepsuletului.
Am continuat cu micul dejun si dupa ce ne-am pregatit pentru traseu, am pornit spre Cheile Tisitei.
Ne-am adunat cu totii la pod, unde ne astepta deja Mirela si in timp ce soferii au plecat spre Gresu
sa duca masinile la iesirea din traseu, noi am pornit spre Rezervatia Naturala Cheile Tisitei.
De aici incepe partea cea mai frumoasa, dar si cea mai grea a turei noastre.
Cea mai frumoasa pentru ca, pe tot parcursul ei pana la Tunel, am presarat indicii si surprize-inimioare,
pe care copiii le-au gasit, uneori mai usor, alteori mai greu, dar pot spune ca fara ajutorul lui Viorel Totolici,
pe care l-am cam alergat, ca doar e maratonist, nu am fi reusit!!!
Asa ca, ne-am plimbat pe Aleea Ursului,
l-am vizitat acasa,
am aflat lucruri interesante despre dieta animalelor,
am mers pe urmele lor pe Aleea Lupului,
am gasit indicii,
am trecut 7 poduri de piatra
si cateva de lemn,
ne-am leganat pe lanturi,
am colindat pe Aleea Rasului si am gasit inimioare,
am impartit impreuna mure,
am adunat alune, am privit inaltimile,
am observat ca bradutul preferat a mai crescut putin,
am admirat fluturii,
ne-am odihnit la Pandar,
ne-am fotografiat sub cele doua arcade,
am gasit inimioare, iar si iar…
am traversat Tisita
si….. am ajuns la Tunel!!!
Am trecut prin tunel la lumina frontalelor si am facut o bine meritata pauza de masa…cu multe patratele de ciocolata!!!
Ne-am reintors prin tunel si am continuat traseul spre Gresu.
Partea mai grea, acum incepe,
pentru ca am incercat sa mergem pe firul apei,
prin niste vai pline de copaci rupti, bolovani si noroi format de la ultimile ploi din zona.
Am urcat apoi niste culmi mai dificile
si pentru ca parea fara sens sa mai continuam, eram obositi, iar juniorii isi cam pierdeau curajul,
ne-am intors pe acelasi traseu, strabatand o portiune din rezervatie la lumina frontalelor.
Putin dezamagiti ( sau mai mult) obositi si chiar raniti, am pornit pe drumul de intoarcere incet, incet,
< dar cu gandul ca intr-o zi ne vom intoarce si vom reusi sa facem traseul pana la capat ( nu-i asa Mitel???) >
pana ce masinile s-au intors de la Gresu si ne-au dus la tabara,
Acolo, surpriza…Nea Marin, care s-a intors mai repede din rezervatie, ne astepta cu focul facut
si cu o ciorbita de legume delicioasa pe care si cei mai mofturosi copii au savurat-o cu placere.
Am avut puterea sa facem chiar si cateva portii de friptura la gratar, dupa care am lenevit in jurul focului
unde era cald si bine, iar amintirile se depanau usor…..era ultima seara de vara!!!
Prima dimineata de toamna
ne-a gasit cu putina febra musculara, basici in talpa, intepaturi de albine si julituri de care nu ne mai aduceam
aminte cand, cum si de ce s-au intamplat, dar ne-am adunat fortele si fara prea multe vorbe, ne-am apucat de treaba.
Dragii nostrii barbati,
pardon….dragii vostrii barbati au adunat lemne de foc,
de fapt, noroc cu Mirela ca altfel…
si ceaunul (cam murdar, dar s-a rezolvat) a inceput sa bolboroseasca rapid deasupra focului facut de ei,
ca noi abia reuseam sa curatam si sa taiem zarzavatul pentru ciorbita,
noroc cu ajutorul domnisoarelor noastre!!!
La gratar, l-am ales sef pe Viorel Gavriliuc, care nu stiu cum, dar a facut o friptura delicioasa
(o fi de vina gratarul sau bucatarul???) !!!
In timpul asta, copiii au servit un mic dejun preferat cu lapte si cereale
urmand apoi sa participe la jocurile pregatite de noi.
Prima competitie a fost cea cu sacii,
la care, dupa semi-finale, lupta s-a dat intre Maria si George.
Invingatoare…..Maria!!!
A urmat apoi mancatul strugurilor legati de snur,
dar fara ajutorul mainilor, unde castigator a fost…David
si apoi, surpriza Luminitei a dat idei pentru cea mai haioasa si preferata competitie din tura….
mancatul prajiturilor fara ajutor,
unde castigatorul la baieti a fost Victor,
iar la fete, Maria!!!
Apoi , a urmat un moment care i-a acaparat pe copii,
unde Ciprian Rosu le-a oferit copiilor cateva notiuni despre echipamentul de alpinism si mai ales i-a lasat sa-l si incerce,
ceea ce a fost foarte apreciat de catre ei.
In continuare, copii si-au mutat tabara pe malul Lepsuletului ,
unde au construit un pod din pietre si s-au balacit in voie,
dar s-au relaxat si in hamac.
Masa de pranz a fost savurata cu placere,
ciorbita de legume si friptura fiind delicioase….. multumim Dana, Iulia, Luminita, Teo, Mirela…..!!!
Dupa cateva momente de gandire si sfatuire, am reusit sa multumim pe toata lumea, nu???
( e cineva nemultumit…am uitat pe cineva???)
Si acum momentul mult asteptat……premierea!!!
Fiecare copil a fost rasplatit cu o diploma si o harta cu traseul facut, o punguta cu dulciuri (multumim MecanTurist!!!) si o surpriza handmade realizate de mine si Marilena Lucia Blaga ( multumim Mari!!!)
ARLU – 2 ani si 6 luni
SASHA – 2 ani si 10 luni
ALEXANDRU – 4 ani si 6 luni
DAVID – 9 ani
CLAUDIA – 9 ani
GABRIEL – 10 ani
VLAD – 11 ani
INGRID – 11 ani
MARIA – 11 ani
GEORGE – 12 ani
DANIELA – 13 ani
VICTOR – 14 ani
ANAMARIA – 17 ani
Cu tristete in suflet am inceput sa strangem corturile si sa ne pregatim de intoarcere, dar nu inainte de a trage o fuga si la Manastirea Lepsa,
unde stim sigur ca acolo, cineva ne iubeste si ne ajuta mereu sa trecem cu bine peste toate!!!
Ne-am despartit de unii dintre noi care plecau mai repede, iar noi mai poposim putin pe la cascada,
o mai privim putin si ne luam ramas bun
nu inainte de a ne mai face niste prieteni…cam profitori…caii care ne-au mancat cipsurile si merele primite!!!
Am aruncat o ultima privire spre locurile dragi si…..am plecat!!!
Seara ne-a prins pe Dunare, admirand apusul…
parea ca totul a trecut asa de repede, de parca nici n-a fost, dar amintirile ramase ne spun ca au fost trei zile frumoase,
reusite, cu oameni dragi…oameni pe care ii simţi aproape din prima clipă,acei… prieteni străini!!!
Acei oameni despre care aparent nu ştii nimic, dar ai senzaţia că ştii totul!!!
Va multumesc si sper din tot sufletul ca aceste momente sa se repete, iar si iar…
Se spune ca atunci cand un suflet de copil este fericit,Dumnezeu zambeste…cu siguranta in aceste trei zile, petrecute de noi in Lepsa, Vrancea, Dumnezeu a ras in hohote!!!
Adriana N.
Ceea ce ati facut voi este unul din cele mai frumoase lucruri pe care le puteati face pentru acesti copii!
Va felicit pentru initiativa, pentru implicare, pentru efort, si bineinteles pentru rezultat. Acesta este zambetul larg pana la urechi al unor copii!
Promit ca data viitoare sa imi dau demisia si sa merg cu voi pentru ca suflet de copil nu stiu daca am, dar mintea s-ar putea sa fi ramas asa!!! 🙂
Da, a fost frumos ( mi-a parut rau ca v-ati retras) si chiar imi plac copiii cu ,,zambetul larg pana la urechi” , dar lasa sufletul sa ramana de copil, iar mintea…..sa uite de demisie :)) Sper sa avem cat de curand ocazia sa ne intalnim!!!
Doamna Adriana, felicitari pentru excelentul debut literar pe site-ul Mecanturist cât și pentru organizarea impreuna cu Mitel a acestei ture! In mod sigur trebuie sa mai facem si pe viitor astfel de actiuni, atat pentru copii cat si pentru copiii din noi!
Multumesc pentru aprecieri, dar aceste momente nu le-am fi trait fara voi, MecanTurist, asa ca, MULTUMESC ca v-am cunoscut si ca m-ati acceptat printre voi, dar si ca ne-ati sprijinit in tura noastra!!! Ma bucur sa aflu ca printre noi sunt atatea persoane care si-au pastrat sufletul de copil… 🙂
De asemenea tin sa confirm ca ceea ce a scris Sorin este adevarat :)!
O parte din suflet a ramas acolo din 2009 si asa poate se explica de ce an de an revin acolo, si parca ma intregesc, ma incarc pentru o perioada si apoi revin, iar si iar….pana intr-o zi, cand nu voi mai pleca
de acolo!!! Cu siguranta aceste ,,clipe minunate” nu ar fi existat fara ajutorul tau sau al celorlalti, asa ca si eu te felicit pentru implicare si-mi doresc doar, sa mai avem ocazii de acest gen!!!
Felicitari pentru tura si jurnal.
Keep going!
Multumesc mult 🙂
Felicitari pentru jurnal ! Descrierea este superba, la mai multe !
Numai bine !
Mitel
Multumesc, dar fara tine nu am fi reusit, iar noi ne dorim ca ,,sufletul tau de copil” sa ne insoteasca mereu, mai ales in turele pentru juniori!!! 😉
Felicitari pentru tura facuta si pentru jurnalul facut pur si simplu m-ai facut sa traiesc din nou acele momente frumoase alaturi de copii. Pe viitor iti urez sanatate si putere de munca pentru a realiza tot mai multe ture de copii . Felicitari si la mai multe jurnale cu ,, suflet de copil ”.
Felicitari d-na Adriana. Asa cum va stiu sunteti un om cu sufletul enorm de mare si o iubitoare de copii si natura. Este remarcabil ca va dedicati cea mai mare parte din timp pentru copii si natura. Rar se mai gasesc astfel de pedagogi, ar trebui sa fiti exemplu pentru toti invatatorii si profesorii.
Ma bucur ca v-am cunoscut si va urez mult succes si sa aveti o viata fericita asa cum si dv. faceti fericite multe suflete!