„Lângă râuri argintoase, care mişcă-n mii de valuri
A lor glasuri înmiite, printre codri, printre dealuri,
Printre bolţi săpate-n munte, lunecând întunecos,
Acolo-s dumbrăvi de aur cu poiene constelate,
Codrii de argint ce mişcă a lor ramuri luminate
Şi păduri de-aramă roşă răsunând armonios” (Mihai Eminescu – Memento mori)
Memento mori – vorba poetului, se poate traduce în limba română în propoziția „Nu uita ca esti muritor”. Se presupune că expresia își are originea în Roma antică. Astfel în timp ce un general roman defila pe străzi, sărbătorind un triumf, în spatele său sclavul său i-a atras atenția:
„Respice post te! Hominem te esse memento! Memento mori!” (Privește în spatele tău! Adu-ţi aminte că eşti om! Aminteşte-ţi că vei muri!)
Preluată apoi de creştinism, expresia a căpătat o puternică conotație legată de judecata divină şi de incapacitatea omului de a face ceva în fața destinului. Tot romanii însă, prin vocea poetului Horaţiu, au asimilat expresia cu o alta, cu aceeași conotaţie dar relativ distinctă: Carpe diem (Trăieşte clipa). Astfel, pentru Horaţiu conştiinţa propriei mortalităţi este cheia în a ne face să înţelegem importanţa momentului: „Ţine minte că eşti muritor, deci trăieşte clipa!”
Carpe diem! Bucură-te de ceea ce îţi oferă viaţa acum! Acesta este gândul care m-a însoțit în ziua când am văzut ce week-end minunat de iarnă ne aşteaptă la început de octombrie. Acesta a fost gândul care m-a făcut să organizez in perioada 05-06.10.2013 o tură în sălbatica lume a Leaotei. La apelul meu au răspuns trei mecanturişti: Alex Grigoraş, Sorin Suditu şi Laurenţiu Popa. „Zâmbește şi lumea îţi va zâmbi înapoi” – spune un aforism englezesc, așadar astăzi vă invit să călătorim împreună de-a lungul a două zile pline de soare, zăpadă și o pădure cu mii de culori în
Munții Leaota – un surâs în plină … iarnă :)!
După o noapte petrecută la una din pensiunile din comuna argeșeană Dragoslavele, la ora 08.00 dimineaţa, bine echipaţi pentru o tură de iarnă am ajuns la intrarea în traseu, la capătul drumului asfaltat ce urcă pe Valea Caselor:
Provocarea zilei de astăzi este să ajungem până pe acoperișul Leaotei, la 2133 de metri, dar mai mult decât atât să ne bucurăm cât putem de mult de combinația unică început de toamnă – început de iarnă pe care natura s-a străduit să ne-o ofere cu dărnicie. Pentru început, mai pe la poale, natura ne întâmpină cu jocurile de culori ale începutului de toamnă:
Buna dimineața Leaota!
Piatra Dragoslavelor văzută din Valea Caselor
Continuăm urcușul pe drum forestier și apoi pe poteca bine conturată, marcată cu cruce roșie, ce urcă printr-o pădure tânără, și iarna începe să-și facă simțită prezența:
Primii pași pe zăpadă
Frunze moarte pe zăpadă
Mai urcăm puțin și ajungem într-o poiană cu o stână părăsită de unde avem primele belvederi spre Iezerul înzăpezit:
Vedere spre munții Iezer-Păpușa
Mergem și cu fiecare pas pătrundem în lumea magică a pădurii împodobite de sărbătoarea primei zăpezi:
Incă o repriză de urcat prin pădurea de vis a muntelui Iuda, și iată-ne ieșiți la golul alpin, având în prim plan primul obiectiv al zilei, vârful Cioara:
Pe măsură ce avansăm belvederi excepționale se deschid către munții din jur: Bucegi, Iezer-Păpușa și Piatra Craiului
Munții Bucegi
Munții Iezer -Păpușa
Munții Piatra Craiului
Încă puțin și suntem pe vârful Cioara de unde admirăm Muntele Leaota în toată măreția lui:
Bineînțeles că facem și o poză de grup, ca niște adevărați cuceritori ce suntem:
Bucuria muntelui
Până aici am făcut patru ore de efort dar și de autentică bucurie pentru suflet, dar vârful Leaota este încă departe. „Prudența e mama înțelepciunii” – spune un proverb românesc iar o estimare corectă a distanțelor și timpilor de mers este una din calitățile importante ale călătorului pe munte. Așa că după ce am ajuns la intersecția cu marcajul bandă galbenă, aflată pe un vârf secundar al muntelui Cioara, am decis să renunțăm la planul inițial de cucerire a Leaotei, operațiune ce ar fi împins tura până în noapte, și am hotărât să ne bucurăm mai mult de ziua asta minunată și să nu ne testăm limitele. Prin urmare după o pauză de masă consistentă și o ședință foto am pornit la vale către Muntele Albescu.
Muntele Albescu
cu ale sale lacuri, Lacul Domnitei si Lacul Verde:
După o ultimă privire către lunga și frumoasa culme a Muntelui Cioara,
Muntele Cioara văzut de pe Muntele Albescu
pornim la vale pe culmea Muntelui Albescu pe o potecă marcată inițial doar cu benzi roșii prinse în copaci (fenomen similar și în zona finală de urcare pe Muntelui Cioara), până prindem un drum forestier frumos împodobit ce ține culmea muntelui.
Peste zi s-a încălzit și zăpada de pe brazi a început să se topească, creând o ceață magică și neobișnuite jocuri de lumini și umbre:
Ieșim din pădure printr-o zonă de defrișare și în fața ochilor ni se deschide Piatra Dragoslavelor, obiectivul nostru de mâine cu Șaua Prislop în prim plan:
Partea de iarnă a aventurii noastre se termină aici. Călătoria însă către finalul zilei continuă pe drumul forestier proaspăt reabilitat ce ne scoate în Valea Caselor, nu înainte ca Leaota să ne mai încânte privirile cu câteva imagini superbe – de toamnă aurie cu pudră de iarnă:
Dacă pădurea ne condamnă
La nostalgie fără rost
E toamnă, vara mea, e toamnă
Așa cum poate n-a mai fost. (Emeric Imre)
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Începe o nouă zi, o nouă aventură! După o ciorbă caldă, un duș fierbinte și o odihnă binemeritată iată-ne reveniți cu forțe proaspete pentru a afla o nouă taină a Leaotei – Piatra Dragoslavelor (sau Piatra Caselor cum îi zic localnicii). E ora 10.00 și pornim la drum de la panourile indicatoare situate în DN73
pe marcajul triunghi albastru pe Valea Luncii, ce ne oferă de la bun început imagini de vis:
Pe aceasta cale țin să le mulțumesc celor de la Cabana Frasin și Asociației Azimut Târgoviște pentru marcarea traseelor turistice din aceste locuri, zonă ce a reprezentat o mare surpriză plăcută pentru mine și sper să revin aici și în alte dăți pentru a descoperi și alte frumuseți ale Leaotei. Cheile Ghimbavului, cheile Crovului, cheile Cheii, precum și alte locuri mai mult sau mai puțin cunoscute merită a fi explorate!
Traseul „Creasta Pietrei Caselor” reprezintă parcurgerea unui traseu autentic de creastă, cu urcușul peste sau pe lângă calcare albe ce seamănă cu zidurile unei cetăți, de unde și denumirea de „Cetățile de piatră”. Dar să lăsăm imaginile să vorbească:
Comuna Dragoslavele văzută de la începutul crestei Pietrei Caselor
Creasta Pietrei Dragoslavelor – începutul
Zidurile cetății
Marele Grohotiș
Privind în spate către Valea Luncii
Pe măsură ce înaintăm, Piatra devine din ce în ce mai spectaculoasă:
Ajungem în zona înaltă unde înaintarea oamenilor cu aparate de pozat este frânată de apărătorii cetății:
După aproape trei ore de la intrarea în traseu, suntem pe Piatra Caselor, de unde minunate perspective ni se deschid către Piatra Craiului,
și Iezer-Păpușa
Sărbătorim cu multă bucurie momentul aterizării „extratereștrilor din Galați” pe Vârtoape
Aterizare pe Vârtoape
După o pauză consistentă de admirat, fotografiat și mâncat, pornim la vale pe fata nordică a Pietrei, împădurită și înzăpezită,
până în Șaua Berbecilor,
Indicator turistic în Șaua Berbecilor
de unde schimbăm direcția de mers la stânga, pe urme proaspete de urs (și cu o zi înainte urcasem o porțiune pe urme de urs, dar înghețate), până într-o poiană mare și frumoasă, ce se cheamă Fundul Neagului:
Coborând spre Fundul Neagului
De aici pornim la vale înapoi către Valea Luncii pe o potecă pastorală, frumusețea locurilor fiind știrbită doar de drumul de TAF recent construit pe firul văii:
Ajunși în vale, ne împrietenim cu câinii de la o stână, după ce îi servim cu pâinea rămasă prin rucsaci (ciobanul era prin apropiere 🙂 )
și întâlnim un cow-boy adevărat împreună cu calul său:
E o lume minunată și deși știm că ne așteaptă un drum lung spre casă mai furăm câteva clipe din frumusețea momentului. Dar toate lucrurile bune au un sfârșit și timpul zboară fără să țină cont de vrerea omului. Aici se termină prin urmare și povestea mea de astăzi, povestea unei ture pe care în mod pompos am intitulat-o „Operațiunea Leaota”. Se termină cu un sfat, un citat din romanul scriitorului David Nicholls – „O zi”, pentru că acest citat exprimă energic și succint o filozofie de viață, o filozofie care a dus și la scrierea acestui jurnal:
„Trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima, era sfatul convențional, dar de fapt cine avea energia să facă asta? Dacă a plouat sau te-ai simțit un pic rău? Pur și simplu nu era practic. Mult mai bine este să încerci să fii bun și curajos și îndrăzneț și să faci diferența. Nu să schimbi lumea mai exact, ci doar o mică bucățică din ea în jurul tău. Să te duci acolo cu pasiunea ta și mașina ta de scris electrică și să muncești din greu la … ceva. Să schimbi vieți prin artă poate. Prețuiește-ți prietenii, respectă-ți principiile, trăiește cu pasiune și pe deplin și bine. Experimentează lucruri noi. Iubește și fii iubit, dacă ai vreodată șansa.”
La revedere Piatra Dragoslavelor
Și dacă am început cu Eminescu, voi termina tot cu câteva rânduri ale marelui nostru poet:
Cu mâine zilele-ți adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.
Carpe diem!
Text: Eduard Munteanu
Foto: Alex Grigoraș, Sorin Suditu