„Secretul muntelui este că munţii doar există, aşa cum o fac și eu: munţii există în mod simplu, ceea ce eu nu o fac. Munţii nu au „înţeles”, ei sunt înţelesul, munţii doar sunt. Soarele este rotund. Eu vibrez cu viaţa și munţii vibrează și ei și când aud asta înseamnă că avem o vibraţie ce o împărţim. Înțeleg toate astea nu în mintea mea, ci în inima mea, știind cât de fără înţeles este să încerci să surprinzi ce nu poate fi exprimat, știind că toate acestea vor rămâne doar simple cuvinte când le voi citi din nou, într-o altă zi” (Peter Mathiessen – The Snow Leopard)
Munții Baiului sunt, pentru turistul obișnuit, doar munții de dincolo. Atras iremediabil de culmile stâncoase ale Bucegilor, pe care le poate urca cu telecabina, pe potecă sau pe asprele văi de abrupt, pentru cei mai mulți Munții Baiului sunt doar niște culmi lungi și înierbate pe care le pot admira de cealaltă parte a Văii Prahovei. Dar acest tratament este nedrept. Baiului este un munte ”adevărat”. Cu o culme principală lungă de peste 50 de kilometri, de la Posada în sud, până aproape de Săcele (satul Gârcin) în nord, Baiul depășește de peste două ori dimensiunile vecinului său mult mai celebru. Așa că astăzi m-am hotărât să vă invit pe parcursul a două zile de primăvară, 18-19.05.2013, să ne însoțiți pe mine și prietenii mei: Doina Popa, Dan Popa, Ingrid Schornig, Andrei Banu, Ciprian Vasilache, Alex Grigoras să aflăm împreună frumusețile acestei Cenușărese montane și să parcurgem, la vremea narciselor, culmea centrală a Munților Baiului.
Ziua 1 – Munții Neamțului: Telegondola Azuga – Vârful Cazacu – Culmea Petru Orjogoaia – Vârful Rusu(1902) – Vârful Neamtu (1923 m) – Vârful Turcu – Piciorul Boului – Cabana Trifoiul – Azuga
Distanța: 23 km, Durata: 9 ore, Marcaj: —
Trebuie să vă mai spun că Munții Baiului sunt alcătuiți din trei sectoare distincte ca înfățișare:
1. Munții Neamţului – este partea mai înaltă și mai sălbatică a munților Baiului. Reprezintă o înșiruire de vârfuri cu altitudini cuprinse între 1688 m şi 1923 m, despărțite între ele de șei înalte.
2. Culmea Petru – Orjogoaia e un sector cu înălțimi mai modeste (1500-1600 m) din aria Munților Baiului. Dispunerea acestei culmi domoale este pe direcția vest-est și face legătura între Munții Neamțului și Munții Baiului.
3. Munții Baiul Mare (Gârbovei) se întind de la cotul pe care râul Azuga în face în scurgerea sa spre Prahova până la contactul cu Subcarpații în dreptul localităților Secăria – Posada.
La acestea se adaugă Clăbucetele Târlungului, ce cuprind Muntele Rențea și Culmea Cărbunarilor, prelungind culmea până aproape de Săcele.
Obiectivul propus pentru prima zi îl reprezintă parcurgerea jumătății de nord a muntelui, culmea Petru-Orjogoaia și culmea Neamțului precum și atingerea celui mai înalt vârf al masivului – vârful Neamțu 1923 metri.
O călătorie în munții Baiului cu plecare de la Azuga are un mare avantaj. Contra sumei de 20 de lei, telegondola te urcă pe culmea Sorica, la 1540 de metri, de unde putem admira în liniște vecinul de vizavi, Bucegiul:
Spre deosebire de alți munți, Baiul este un munte simplu. Un munte sălbatic, dar prietenos în același timp, cu culmi lungi și domoale adesea străbătute de drumuri ciobănești, un munte ce te invită la mers:
Un munte simplu îți poate aduce, dacă știi să le primești, multe bucurii simple – cum ar fi să stai tolănit în iarbă
sau să admiri o floare.
Gențiană
Trei frati pătați
Iarba osului (mălăoaie)
Dar mai suntem noi în stare să trăim aceste bucurii? Oare noua obsesie față de bani nu ne-a cuprins prea mult?
Într-un timp foarte scurt am devenit occidentali. Vestici ca civilizație mă refer, sau mai exact un fel de vestici de mana a doua. Dacă civilizația occidentala a pătruns în spațiul romanesc undeva pe la începutul secolului 19, cu rezultate imediate și impresionante, au urmat 50 de ani de comunism – în fapt o forma de disidenţă de la main-streamul civilizației occidentale, am revenit avizi, decapitalizați și sărăciți la sistemul capitalist.
Apariția primelor narcise ne face să zâmbim:
Tendința actuala este ca toate lucrurile sa se orienteze către noul zeu suprem al Vestului, acest Viracocha modern, Profitul. Totul este măsurat în funcție de rezultatele obținute și suntem prinși într-o morișcă de a fi din ce în ce mai activi pentru a genera din ce în ce mai multe rezultate și a obține din ce în ce mai mult – Profit.
De pe culmea Petru – Orjogoaia admirăm vârful Unghia Mare și primele perspective către munții Ciucaș
Unghia Mare
Privind spre Ciucaş
Cândva, într-un trecut nu tocmai îndepărtat, strămoșii noștri erau mulțumiți in doar a exista, a sta o zi întreagă cu oile pe munte, doar stand de vorbă . Acum noi, vesticii capitaliști, probabil numim asta doar o pierdere de timp. Dar în fapt există o valoare în asta. A-ți petrece timpul fără a te uita la ceas sau fără așteptarea vreunui rezultat, a sta de vorba cu prietenii sau a contempla minunile creației e un mod de a trăi. Iar succesul unei trăiri este trăirea în sine și nu rezultatul acesteia.
Admirăm lăcuşorul în formă de inimă Orjogoaia
și ne continuăm drumul către sălbatica culme a Rusului:
După un nou urcuș ajungem pe vârful Rusu – 1902 metri, unde luăm o pauză de aproape o oră de admirat și respirat:
Piciorul Unghiei Mici (oare nu era mai corect unghia mică a piciorului?)
Moment de respiro
Poteca continuă la fel de pitorească către culmea Ștevia – Neamțu – Paltinu
O altă bucurie simplă este să te întâlnești un prieten. Dacă asta se întâmplă în vârf de munte, atunci bucuria e și mai mare. Mai ales când trebuie să urci o sută de metri pentru a-l servi cu o prăjitură:
Alexandra vine cu prăjiturile
Privind înapoi ne dăm seama că venim cu adevărat de departe
Încă doi pași și iată-ne ajunși pe acoperișul Neamțului! Cucerirea vârfului e momentul unei alte bucurii simple, o mică victorie obținută după un efort consistent, și plăcerea e a fiecăruia de a se manifesta în felul său:
După o zi mai mult înnourată, în care ploaia ne-a urmărit de vreo două ori, dar nu ne-a prins, ne bucurăm pe ultima parte a traseului, după vârful Turcu, de apariția prietenoasă a soarelui, ce ne aduce zâmbetele pe feţe:
Bancuri cu Turcu
Soare și voie bună pe Muntele Roșu
La revedere, Neamțule!
După ce trecem pe lângă o stână părăsită, pătrundem într-o plantație tânără de pin și larice, unde ideea de bază este să mergi pe zona de delimitare între cele două conifere pentru a nu pătrunde în desișul care ar putea lăsa urme. După ce depășim și acest obstacol și mai coborâm încă o oră printr-o pădure bătrână ajungem la Vila Trifoiul situată pe valea Azugii la 12 kilometri de pârtia de schi, unde ne așteaptă mașina pe care o lăsasem aici prevăzători de dimineață. Un duș fierbinte, o masă îmbelșugată, o sticlă de vin și o odihnă
binemeritată sunt ultimele bucurii simple ale unei zile aproape perfecte.
Ziua 2 – Munții Baiului – Telegondola Azuga – Varful Baiul Mare – Muntele Cumpatul – Valea Rea – Sinaia
Distanța: 16 km, Durata: 8 ore, Marcaj: —
E duminică și e o dimineață perfectă să te scoli și să îți sorbi cafeaua admirând cum soarele prietenos al dimineții își revarsă razele peste genunile adânci ale Bucegilor:
Cum cel ce se scoală de dimineață departe ajunge zice proverbul, mai ales dacă este o dimineață atât de frumoasă, completez eu, pornim din nou la drum la o nouă aventură. Dar nu urcăm în telegondolă înainte de a-l ”recupera” de la gară și pe cel de-al optulea membru al grupului, Monica, prietena noastră ce a plecat dis de dimineață din Bucureşti pentru a merge împreună cu noi:
Urcăm din nou într-un ritm rapid în cutia trasă de cabluri și ajunși sus ne bucurăm de reîntâlnirea cu muntele, astăzi parcă mai primitor ca oricând:
Bucuria revederii
Aici, la capătul de sus al telegondolei Sorica, se află unul din restaurantele mele favorite din România și în timp ce unii din noi ne relaxăm puțin,
cei mai puternici încing un mic concurs de skandenberg
Spre deosebire de ziua de ieri, când după 20 de minute de la plecare am cotit stânga, către vârful Cazacu, astăzi vom continua pe drumul forestier de culme înainte, în direcţia sud, către cel mai înalt punct al culmii Baiu Mare, vârful Baiu Mare.
Destinaţia noastră de azi este una specială, un loc unde sălbaticii cunoscuţi în antichitate sub denumirea de vânători – culegători nu au ajuns încă, un loc de o frumuseţe specială – poienile cu narcise din Valea Rea. Dar până atunci ne bucurăm de unul din ultimele petice de nea rămase din iarnă pentru a încinge o bătaie cu zăpadă.
Traseul de creastă al Baiului este însoțit pe cea mai parte de un drum forestier, fiind un traseu excelent în același timp pentru mountain-bike și enduro. Până anul viitor, când vom încerca şi noi să parcurgem culmea Baiului pe două roţi, pozăm câțiva rideri care trec în viteză pe lângă noi:
În scurt timp pornim și asaltul final către vârful Baiul Mare, în urcare bucurându-ne privirile câteva flori frumoase de primăvară:
Cucerirea vârfului e un moment de sărbătorit, aşa că facem şi câteva poze de grup
Poză de grup pe vârful Baiu Mare
La coborârea de pe Baiul Mare ne întâlnim din nou cu prietenii noştri de ieri, grupul Alexandrei, şi pornim la vale împreună pe lungul picior al Cumpătului până găsim un loc numai bun de relaxare şi de servit o gustare
După pauza consistentă începem coborârea pe o vale abruptă şi sălbatică, ce îşi merită pe deplin numele – Valea Rea
Încet, încet îşi fac apariţia şi primele narcise,
apoi din ce în ce mai multe
până ce înteaga vale devine o lume albă şi înflorită, înclinată ce-i drept 🙂
E un loc minunat în care cel mai bun lucru care poţi să il faci e să te aşezi preţ de câteva minute şi să te bucuri de spectacolul oferit de natură:
Până la finalul în gara Sinaia al turei mai sunt câțiva kilometri pe drum forestier de parcurs, câteva peisaje de admirat, câteva momente de calitate împreună cu prietenii de petrecut, dar aici se termină micul jurnal al unei frumoase plimbări de toamnă scris în prag de iarnă, dar unele aventuri sunt prea frumoase pentru a lăsa colbul uitării să se aştearnă peste ele. Ştiu că majoritatea românilor, într-o ţară în care principiul de bază al guvernării este „noi furăm voi vă descurcaţi”, o duc greu şi sper ca prin jurnalele mele să pot aduce o mică bucurie în inimile dumneavoastră.
Timidele mele linii de creion și dungi de culoare au încercat să surprindă fărâme de lumină pe feţele prietenilor mei și vor sa spună doar un singur lucru: lumea e plină de bucurii mici și simple, cum ar fi zâmbetul unei femei, sorbitul unei căni de cafea dimineața sau admiratul unei poieni înflorite. Ca uneori trebuie sa te oprești din alergat, numărat, atins obiective și pur și simplu sa iubești.
La revedere, oameni buni!
Text: Eduard Munteanu
Foto: Doina Popa, Dan Popa
He he, ce surpriza frumoasa si-n asta seara, Edi ! Am tresarit sa vad pozele noastre, una cate una…
Multumesc mult pentru locurile extraordinare pe unde alegi deseori sa te insotim, pentru cuvantul „prietenie” pe care il rostesti din suflet…
Nu-i bai fara un bai in …Bai.Un munte cu culmi domoale de unde cu nesat privesti Bucegii.O retragere reusita in valea Azugii in prima zi ,o driblare a gravitatiei printre narcisele din Valea Rea in a II- a zi, nu-i bai in Bai.Multumim organizatorului nu-i bai si naratorului pentru Bai.
Pentru mine Munții Baiului sunt baiul ăl mare pentru că tura pe Valea Rea (deloc rea!) și întâlnirea cu narcisele a fost cea care a deschis drumul meu spre și prin munți. De aceea îmi sunt dragi și mi-aș dori să fac la un moment dat toată creasta lor de la un capăt la altul.
Fain jurnalul, dar și observațiile bine-venite acolo unde se cer.
Superb ,fenomenal, fantastic.Imi pare rau ca nu am mers in aceasta tura fie si numai pentru faptul ca in toate pozele cu totii sunteti foarte slabi(tre sa ne vinzi si noua acest secret).Ca de obicei ne incanti cu jurnale minunate si foarte bine documentate.Felicitari.
Frumoase locuri, iar jurnalul…se poate folosi cu succes la ora de geografie 🙂 cat despre narcise…le ador si sper ca voi ajunge vreodata sa le vad si acolo, pe munte. Felicitari !!!
Se pare ca ati prins o vreme superba acolo, iar cuvintele nu fac decat sa adauge in plus tuse de culoare luminii ce razbate din imagini.
Incantare din carare !..
Nui bai ca nu am fost cu voi in Bai ! Poate data viitoare.
Felicitari pentru articolul cu numarul 25 !!!
Superb la anul o sa va insotesc si eu in Bai . Felicitari si la mai multe ture . NU UITATI SA FACETI ARTICOLE LA FEL DE BUNE. Cu toate ca n-am fost in tura dar citind articolul parca eram acolo , superb.
Viorel, insanatosire cat mai grabnica, si sper sa mergem impreuna la anul in Bai si in alti munti 🙂
ce dibaci esti in mestesugul cuvintelor Edi, sunt foarte placut surprins, felicitari. Regret ca nu am fost si eu ….
Ce amintiri frumoase…
Astea sunt cu adevarat bogatiile pe care ar trebui sa le adunam cu totii… pentru ca la un moment dat… doar cu ele vei ramane…
@all: Va multumesc tuturor pentru aprecieri, ma bucur ca v-a facut placere. Un merit deosebit il au si fotografii Doina si Dan Popa, pentru frumoasele imagini surprinse.
@Nicoleta: secretul e al fotografului, cred, al meu in nici un caz 🙂
@Claudia: doi veterani mecanturisti, Costel Ceapchi si Gigi Cepoiu, au incercat acum cativa ani in urma traversarea integrala a muntilor Baiului, cu plecare din satul Gârcin, dar din cauza vremii, au coborat pe piciorul Urechii, jurnalul lui Gigi il gasesti pe carpati.org. Si eu m-am gandit sa incerc aceasta traversare pe viitor.
E mare bai ca n-am fost cu voi in Bai. Reprogramez narcisele pentru anul viitor.
Multumim Edi!
Deabia acum aflu despre jurnalul asta.
Mi s-a facut dor de voi, dragii de la Galati :).