Cățărare în cea mai lungă zi din an

Nu aveam deloc planificată o vizită prin Galați în acest final de octombrie, ba dimpotrivă, aveam să fiu plecat în minunatul târg al Ieșilor,  dar când Ciprian R. a postat pe forum că se pleacă duminică la cățărat și mai ales că mergem cu mașina lui Dan… imediat am început să caut trenuri spre acest colț de țară astfel încât să nu pierd nici evenimentul de sâmbătă din Iași, dar să fiu duminică la prima oră în Galați.
Cât despre dilema mea de mai devreme, în urma căutării am găsit doar două opțiuni: fie plecam cu ultimul tren Iași – Galați, pe la 18.30 și pierdeam o bună parte din evenimentul la care participam, fie plecam noaptea, dar cu schimbare în Tecuci. În prima variantă aveam avantajul de a ajunge la Galați sâmbătă seara, deci aș fi prins o noapte de somn, dar ziua de sâmbătă era prea specială pentru a o întrerupe, așa că am decis să petrec noaptea pe drumuri. Oricum, să călătoresc pe timp de noapte, ca să prind două zile întregi în două orașe diferite nu e ceva nou pentru mine, după cum știți. Am călătorit astfel prin cinci orașe în cinci zile, anul trecut, iar anul ăsta trei orașe în trei zile… multe nopți prin trenuri, deci!
După 3 ore în acceleratul Iași – București, 3 ore de stat în gara din Tecuci (fiindcă am prins schimbarea orei acolo), 2 ore de somn în personalul Mărășești – Galați și jumătate de oră de mers pe jos de la gară, am ajuns la ora 7 dimineața la cămin, mi-am desfăcut bagajele de drum lung și am pregătit rucsacul pentru munte, am cumpărat în fugă ceva de mâncare pentru prânz apoi am ieșit la locul de întâlnire, să-i aștept pe Dan și Doina și minunata lor mașină de 7 locuri :D. Ora stabilită era 7:30 și ca de obicei am reușit să fiu acolo cu câteva minute înainte. După ce i-am adunat de prin oraș pe Ciprian R., Florin și Ciprian V, am pornit spre Brăila, unde am ajuns pe la ora 8:30. Aici, la trecere bac ni s-a alăturat Caty și am format echipa completă.

De asemenea, aici ne-am întâlnit cu alți mecanturiști care se îndreptau tot spre Munții Măcin, dar pentru plimbare, nu neapărat pentru cățărare. După jumătate de oră trecusem Dunărea și ne îndreptam spre Măcin. La ora 9:25, în târgul din Măcin aveam să ne revedem cu cei care ne-au acompaniat pe bac, dar și cu alți mecanturiști, care au trecut bacul pe la Galați. Nu știu exact câți mai erau prin mașini, dar am zărit și recunoscut pe Cristi, Puiu, Eugeniu și Niki.
Cum ei erau porniți pe ideea de plimbare, noi ne-am continuat drumul spre carieră, pentru a prinde cât mai mult din această frumoasă zi pe versant. În mai puțin de 10 minute deja eram parcați și fiecare se echipa pentru drum; Florin și Ciprian R. aveau cei mai mari și mai grei rucsaci, fiindcă la ei era majoritatea echipamentului de escaladă.

După un urcuș de 40 de minute, după ce soarele și bagajele ne-au făcut să mai dăm jos din hainele de pe noi (că eram îmbrăcați de toamnă), după o scurtă întâlnire pe drum cu nea Marin și familia sa, am ajuns la destinație la ora 10:20.

Eu și Ciprian am ajuns primii la fața locului. Eram atât de nerăbdător încât nu am mai așteptat să vină și restul  grupului ci m-am apucat să despachetez și să mă echipez. Ceilalți nu erau mult în urmă, așa că numai bine, până au venit ei, eu și Ciprian eram echipați. A urmat un mic instructaj cu privire la echipament, pentru toți începătorii și apoi ne-am pus pe treabă serios!

Foto © 2013 Dan & Doina Popa

Primul lucru a fost să echipăm traseul pentru cățărare. Ciprian R. fiind singurul care cunoștea traseele și dificultatea lor, a propus să începem cu „Ionuț” ca să-l poată face toată lumea. Așadar am pornit cap de coardă ca să montez ancora și coarda pentru a-i asigura pe ceilalți „în manșă”. Deși m-am mai cățărat la viața mea pe dealuri și munți, așa, oficial și echipat nu m-am cățărat decât la panou sau la sală, așa că și pentru mine a fost ceva nou. Pe lângă asta mai urcam și „cap de coardă” deci senzația era cu atât mai interesantă.

Foto © 2013 Dan & Doina Popa

Pentru cei ce nu știu, să urci cap de coardă înseamnă să pleci de la sol „la liber”, fără nici o asigurare. Urci  așa până la primul piton (dacă traseul e pitonat, ca în cazul de față) și acolo montezi o buclă prin care treci coarda. Abia atunci ești asigurat. În continuare urci și montezi câte o buclă la fiecare piton întâlnit în cale, deci muți punctul de asigurare mai sus, după tine. Practic, când urci de la un piton la altul, punctul de asigurare e sub tine, deci o cădere chiar implică o „cădere”, pe când la urcarea „în manșă” ai mereu asigurarea deasupra ta, deci cazi doar în coardă. A fost o experiență foarte interesantă, iar același traseu, repetat dar cu asigurarea în manșă mi s-a părut mult mai simplu.
După echiparea traseului, fiecare participant la tură l-a urcat iar Ciprian R. era la filare. În timpul ăsta am echipat și al doilea traseu „Banana” , folosind coarda lui Florin, apoi, cu ajutorul acestuia la filare, am încercat traseele „Măr Acru”, „Banana” și „Tropicana” dar  nu am reușit să finalizez decât „Banana”. Celelalte rămân pentru o altă vizită

Foto © 2013 Dan & Doina Popa

După ce toată lumea a parcurs traseul „Ionuț” s-a început și urcarea pe „Banana”, dar mai întâi am schimbat punctul de asigurare, fiindcă, așa cum se poate vedea în fotografia de mai sus, inițial îl montasem pentru traseul „Măr Acru”, deci era prea în stânga pentru „Banana” sau „Tropicana”.
În timp ce toți s-au mutat pe traseul „Banana”, m-am suit să dezechipez traseul „Ionuț” apoi am urcat cap de coardă pe „Balcoane”, asigurat de la sol de către Dan. E un traseu foarte interesant și plăcut. Chiar dacă la început pare dificil, până la prima regrupare e destul de fain și ușurel. Zic asta fiindcă mai departe nu am reușit să ajung. De fapt, am ajuns la regrupare, am montat ancora pentru  un viitor rapel, am coborât să-mi recuperez buclele (că n-aveam destule pentru tot traseul) și am revenit la regrupare pentru a continua ascensiunea.

Foto © 2013 Ecaterina Tucicovenco

Urcând acest traseu mi-am dat seama cât de important e magneziul pe mâini când te cațeri… fără el cu siguranță nu ajungeam nici acolo. De la regrupare am mai reușit să urc două pitoane, dar m-am blocat și fiind epuizat, am fost nevoit să cobor, lăsând o buclă în versant. După ce toată lumea a parcurs traseele amintite mai sus, am făcut o pauză de masă, timp în care ni s-au alăturat câțiva din mecanturiștii pe care îi lăsasem dimineață în Măcin, respectiv Puiu, Geta, Niki, Eugeniu și Viorel.
După  pauza de masă, câte unul, pe rând, toată lumea a făcut câte un rapel de la punctul de regrupare de pe traseul „Balcoane” iar unii din cei abia veniți au încercat „Banana”. Ciprian R. la sol și eu sus la punctul de regrupare, am oferit asistență și instrucțiuni fiecăruia în parte, astfel ca toți să învețe, sau să-și amintească modalitatea de coborâre în rapel. Sper că a fost de folos și data viitoare să aplice mult mai ușor tehnica

Foto © 2013 Dan & Doina Popa

După ce s-a terminat episodul cu rapelul, a venit și rândul lui Ciprian R. să încerce traseul „Balcoane”, asigurat de Florin. A urcat până la regrupare apoi a revenit la sol.

Foto © 2013 Dan & Doina Popa

Am urmat eu la traseu, încercând de data asta să trec de punctul unde mă oprisem data trecută. Din păcate nu am reușit, dar mi-am recuperat bucla, lăsând o cordelină în urmă. Fiindcă nu-mi place să abandonez echipamentul pe perete, dar și fiindcă aveam un chef nebun de a face rapel de sus, am urcat împreună cu Florin (și el amator de acel rapel) pe ocolite, astfel încât să ajungem deasupra traseului. Ajunși acolo Florin a decis că el nu mai coboară pe coardă, probabil fiindcă nu-i inspirau încredere cele două ancore disponibile.
Pentru mine, la cele câteva zeci de kilograme pe care le am, nu era nici o problemă, așa că am coborât, ce-i drept, cu unele mici emoții la pornire

Foto © 2013 Ciprian Vasilache

La coborâre am recuperat și cordelina lăsată pe traseu mai devreme. După ce am ajuns la sol, grupul s-a spart și fiecare a plecat după cum a venit. Ultimii sosiți au plecat primii, pentru a se întoarce în locul unde au parcat mașina, iar noi, am început să ne dezechipăm și să strângem echipamentele. Pe la ora 16:37 părăseam cariera memorial iar 40 de minute mai târziu eram cu toții în mașină, pornind spre trecerea cu bacul.
A fost o zi cu adevărat excepțională, o experiență de neuitat, vremea a ținut cu noi, soarele ne-a zâmbit și ne-a încălzit toată ziua, o atmosferă ideală pentru o zi de duminică la cățărat, cu oameni minunați alături, o zi încheiată ca de obicei, cu muzică bună în deja legendarul MCV a lui Dan.
Mulțumesc tuturor pentru această zi, mulțumesc lui Ciprian că a propus și organizat această tură (că de mult ne doream să mergem la cățărat), mulțumesc Domnului că ne-a ferit de evenimente neplăcute și căderi, deși la un moment dat, urcând balcoanele cap de coardă, eram cât pe ce să „testez” buclele și viteza de reacție a celui care fila… dar din fericire am reușit să-mi revin la timp și nu m-am desprins de perete. De asemenea mulțumesc tuturor pentru fotografiile și filmulețele făcute, că eu nu prea am avut timp de cameră ci am preferat să stau mai mult pe stâncă.