”Călătoria vieții este asemenea unui om mergând pe bicicletă. Știm că s-a urcat pe bicicletă și a început să se miște. Știm că la un moment dat el se va opri și va coborî. Știm că dacă se va opri și nu va coborî el va cădea.” – William Golding

Când pornești într-o călătorie care are ca scop  parcurgerea  turului mânăstirilor dobrogene pe două roți, două idei  importante îți vin în minte. Prima idee ar fi aceea de pelerinaj, de călătorie spirituală iar a doua cea de aventură, de călătorie laică.

Pelerinajul reprezintă deplasarea unui grup de pelerini către un loc declarat sfânt: o biserică, un templu, o moschee, un munte, un izvor, o peșteră. Pelerinajul se practică în toate religiile din lume, unele locuri și drumuri de pelerinaj devenind astfel renumite. Pentru creștinii catolici cele mai cunoscute sunt: Ierusalim, Roma, Santiago de Compostela (drumul lui Iacob) și Lourdes. Locurile sfinte ale budiștilor se află în câmpia Gangelui și cele mai cunoscute sunt: Lumbini, Bodh Gaya, Sarnath și Kusinara. Pentru musulmani hajj-ul (în araba hajj=pelerinaj), reprezintă unul din cei cinci stâlpi ai Islamului și reprezintă o obligație religioasă a oricărui musulman care își permite să călătorească cel puțin o dată în viață la Mecca. De asemenea, orice evreu care se respectă trebuie să ajungă cel puțin o dată în viață la Zidul Plângerii din Ierusalim.

Pentru creștinii ortodocși principalele locuri de pelerinaj sunt, pe lângă Ierusalim, locurile strămoșilor bizantini, în special cele din Turcia (Constantinopol, Cappadocia, Efes, etc.) și Grecia (Salonic, Atena, Meteora, etc). La acestea se adaugă locurile de pelerinaj de interes local. In România locurile cele mai cunoscute locuri de pelerinaj pentru creștinii ortodocși sunt: Catderala Metropolitană din Iași (moaștele Sfântei Parascheva), mânăstirile din Maramureș (Bârsana, Budești, Ieud-Deal etc.), mânăstirile pictate din nordul Moldovei (Putna, Moldovița, Sucevița, Voroneț, Suceava, Humor, etc),  mânăstirile din judetul Vâlcea (Horezu, Bistrița, Arnota, Pătrunsa, Pahomie, Iezer, Cozia), mânăstirile din Neamt (Agapia, Văratec, Sihăstria, Sihla, Secu, Neamț), mânăstirile Prislop, Tismana, Nera, Nicula, mânăstirile din Dobrogea (Cocoș, Celic-Dere, Saon)  și lista poate continua.

Ca aventură traseul nostru de azi înseamnă o călătorie de 85 kilometri pe drumurile și prin pădurile neumblate ale Dobrogei, bucurându-ne de toamnă, soare și plăcerea vitezei.

Așadar iată-ne într-o frumoasă duminică de octombrie pornind din Galaţi către punctul de plecare în traseu, centrul comunei Luncavița, cinci mecanturiști voioşi : Laurentiu Cerchez, Ștefan Popa, Robert Munteanu, Gabi Totolici și subsemnatul.

Buna dimineața Dobrogea!

Mijlocul de transport pentru cei cinci bikeri furioși a fost Dacia 1310 Break a lui Laurențiu – trăiască 🙂

Laurenţiu, pe bac, analizând cu un fin spirit de observație situația, ne spune: Băi băieți, suntem cam varză!

La Luncaviţa se alătură echipei şi divizia călare din Tulcea formată din Florin Mihaleico şi Daniel Vasilciu, şi după o scurtă ședință tehnică la ora 8 demarăm în trombă în direcția Valea Luncaviţei – Cetățuia – Valea Fagilor.

Munții Măcinului văzuți din Valea Luncaviței

Întotdeauna m-a uimit verdele persistent al acestei zone a Măcinului, în comparaţie cu ariditatea versantului nordic şi nici acum , în miez de octombrie, nu am fost dezamăgit. Până una alta pedalăm primii şapte kilometri până la intrarea în pădure cu vânt din față, dar ştim că o dată ajunşi la adăpostul pădurii, lucrurile vor deveni mai simple.

Bucuria drumului

Valea Fagilor, pentru mine cel puțin,  este drumul de vis al biciclistului. Aproape necirculată de autoturisme, cu un asfalt de calitate, cu o pădure prietenoasă ce te acoperă protector și mai ales cu o vale lungă şi lină de aproape opt kilometri ce ţine până la intrarea în satul Nifon, Valea Fagilor este locul ideal de plimbare pe două roți aproape în orice anotimp.

Intersecția cu Vaii Fagilor cu traseul „Dealul cu drum”

În fapt Ştefan, mezinul echipei de azi, a fost atât de furat de „beţia vitezei” încât s-a oprit abia în satul Nifon.  După câteva minute Florin, expertul turei, se întoarce cu evadatul „în dinţi” 🙂

Recuperarea „evadatului”

La un kilometru de intrarea în Nifon facem stânga (atenţie, pe al doilea drum, cel cu bornă,nu pe primul) şi facem cunoștință cu al doilea urcuș important al zilei, după cel din pasul Valea Fagilor, de această dată pe pietriș

Greu la deal!  – Laurențiu pe drumul forestier Nifon – Cocoș

Însă după orice deal vine o vale, aşa că bucuria ne revine din nou pe feţe:

Fast forward

Plăcerea vitezei

Bineînţeles că mai facem şi pauze, iar această bancă roșie în mijlocul pădurii arămii e locul numai potrivit:

Liniștea pădurii

După o coborâre ceva mai abruptă şi tehnică, în care aşii vitezei, Florin, Robert şi Gabi se dezlănțuie, ca prin minune, pădurea se deschide şi în faţa ochilor ne apar zidurile albe ale Mânăstirii Cocoş

Mânăstirea Cocoș

Un pelerinaj este o călătorie sau o căutare cu semnificație morală sau spirituală. De obicei acesta este o călătorie către un altar sau către o altă locație de importanță pentru convingerile sau credința unei persoane, cu toate că uneori poate fi doar o căutare spirituală a propriei credințe. Majoritatea religiilor acordă o importanță spirituală anumitor locuri: locul de naștere sau moarte al fondatorilor sau sfinților, locul ”chemării” sau deșteptării spirituale, locul conexiunii acestora cu divinul, locurile în care s-au petrecut miracole, locurile unde a trăit persoana sfântă sau orice site care este considerat a avea puteri spirituale deosebite. Aceste locații sunt comemorate cu altare sau temple, iar credincioșii sunt încurajați să le viziteze pentru beneficiul lor spiritual. O persoană care întreprinde o astfel de călătorie se numește pelerin.

Deci și noi, ca niște pelerini adevărați, ne închinăm la altarul vechii biserici și aprindem lumânări pentru sufletele celor vii și ale celor morți. Apoi ne retragem în grădina de nuci a mânăstirii, unde facem o pauză consistentă de masă și  odihnă.

Fotografie de grup la Mânăstirea Cocoș

După ce Daniel – datorită unor probleme de familie, și Florin – plictisit de viteza de deplasare pe două roți a oștii moldovene, ne părăsesc, continuăm drumul pe șosea până la Niculiţel. În ușoară criză de timp, renunțăm să vizităm martiriconul paleocreștin din localitate și după ce ne delectăm cu câte o gutuie galbenă și parfumată din producția locală, pornim la atacul celei mai dificile ascensiuni a zilei, Niculiţel – pasul Valea Teilor.

Vedere spre Niculițel din pasul Valea Teilor

Pe măsură ce urcăm, asfaltul scade în calitate, dispărând apoi aproape în totalitate, dar locurile rămân la fel de pitorești, scăldate în lumina prietenoasă a soarelui de toamnă.

Drumul spre Valea Teilor

Robert Munteanu la intersecția spre mânăstirea Valea Teilor

Şi în pasul Valea Teilor se află o mică mânăstire, ascunsă în pădure,  dar până acolo mai este o vale abruptă de traversat, așa că lăsăm acest mic detour pentru altă dată și înainte de a reintra în pădure cotim din nou stânga, pe un minunat drum forestier, ce ne duce către Telița.

Drumul Valea Teilor –  Telița

Porțiunea asta de drum trece printr-o pădure sălbatică îmbrăcată în mantia ruginie a toamnei, urmând albia unui pârâu și fiind într-o coborâre lină și continuă de aproape opt kilometri,  e o plăcere la fiecare pedală:

Prin pădure spre Telița

Drum în toamnă

Din Teliţa, doar patru kilometri de asfalt ne despart de una din cele mai frumoase mânăstiri din Dobrogea – Celic Dere ( in turcă Celic-Dere = pârâul de oțel), ce ne întâmpină cu verdele ierbii, albul turlelor și vechea moară de vânt sclipind în soare.

Mânăstirea Celic Dere – vedere de ansamblu

Prin călătoria sa, pelerinul încearcă să comunice cu Absolutul. Absolutul este privit adesea ca o imensă rețea de cauze și efecte, unde fiecare gest făcut de o persoană  poate afecta viețile altor persoane. Astfel pelerinul speră ca prin acțiunea sa ca el sau ca cineva apropiat lui să fie vindecat, să afle răspunsul la unele întrebări personale sau să obțină un alt beneficiu de natură spirituală.

Mânăstirea Celic Dere – detaliu interior

Mânăstirea Celic-Dere – chiliile

După ce ne închinăm și la această mânăstire, o odihnă binemeritată pe iarba verde de lângă mânăstire este o binecuvântare dumnezeiască.

Odihnă pe pajiștea de la Celic

Înapoi în Teliţa, vizităm și biserica-monument din sat, astăzi în ruină, construită acum mai bine de o sută de ani de refugiații basarabeni din sat după planurile mânăstirii Perceskaia Lavra din Kiev, la care au mai adăugat o turlă. Impunând respect dar și teamă, imaginea ruinei bisericii este una memorabilă.

Biserica monument din Telița

După cele trei dealuri din Telița pornim la vale pe cea mai abruptă coborâre  a zilei, unde viteza de top a celor mai rapizi dintre noi se duce spre 60 km/oră (Gabi 59 km/h, Edi 56 km/h), un alt moment de plăcere pe două roți (adrenalină!!!). După ce facem stânga și urmăm pentru 2 kilometri Europeanul 87, facem dreapta și în fața ochilor, printre rândurile de viță de vie, își face apariția silueta albă și suplă  a Mânăstirii Saon.

Mânăstirea Saon – imagine de ansamblu

”Viața este un pelerinaj. Omul înțelept nu se odihnește la hanurile de pe marginea șoselei. El mărșăluiește direct către domeniul nelimitat al fericirii veșnice, destinația sa finală” spune înțeleptul indian Swami Sivananda. Din acest punct de vedere, dacă privim viața ca o călătorie, un pelerinaj reprezintă acea parte a călătoriei în care renunțăm la lucrurile mai puțin importante, cum ar fi lenevitul în pat, mersul la servici, privitul la televizor, mâncatul, și ne concentrăm asupra lucrurilor cu adevărat importante  pentru inima noastră.

Mânăstirea Saon

Poza de grup la mânăstirea Saon

Înainte de a părăsi frumoasa mânăstire, facem o plimbare pe înserat până la lacul Telnicea, situat în imediata apropiere, locul unor frumoase amintiri din copilărie și poate al unor viitoare aventuri.

Lacul Telnicea spre înserat

Fotograful turei, Gabi Totolici, pe malul lacului Telnicea

Incă 20 de kilometri ne despart de finalul aventurii de astăzi, ce se termină odată cu ultimele raze de lumină și primele sclipiri ale nopții la cofetăria Angelo din Isaccea la un suc și o prăjitură, că deh, merităm :), și unde Florin ne așteaptă (mulțumim Florin!) să depănăm impresiile zilei.

La finalul turei la cofetăria Angelo din Isaccea

Aici ia sfârșit micul nostru pelerinaj și în același timp mica noastră aventură. E o călătorie pe care visam de mult să o fac și pe care mă bucur că am dus-o cu bine la sfârșit, împreună cu prietenii mei.  Până la urmă credința nu reprezintă închinarea în fața unui altar sau a unei icoane ci un permanent pelerinaj al inimii. Și dacă vrei să progresezi, trebuie să pornești la drum.

Armăsarii la odihnă

Pentru încheiere, am ales un citat din cartea „Roțile  șansei” a marelui scriitor englez H.G. Wells. În speranța că povestea acestei călătorii laice și spirituale  va făcut plăcere, vă mulțumesc și vă aștept – la drum!

”După prima zi de mers pe bicicletă, un vis este inevitabil. O memorie a mișcării persistă în mușchii picioarelor, și  pare că ei continuă să se învârtă în continuare. Călătoriți prin Țara Viselor pe niște biciclete minunate din vis care se schimbă și cresc” 

Text: Eduard Munteanu

Foto: Gabi Totolici