Camino de Santiago: Zilele 23-24-25

Ziua 23: Ponferrada – Trabadelo (173.5 km)

Partea 1: Drumul
Noaptea n-am dormit grozav, deși mi-am pus dopurile în urechi și un buff pe ochi. M-am trezit de câteva ori, și apoi definitiv pe la 5:10. În dormitoarele mari, la trezire are loc un efect de avalanșă: de îndată ce s-a trezit primul, urmează după aceea din ce în ce mai mulți. Ieri vorbisem cu cele două unguroaice sa plecăm împreună ca să le scot din oraș pe un drum cât mai scurt.
Așa am si făcut, dar asta a însemnat să plecăm la 6, ora la care n-am mai plecat de mult. GPS- și-a făcut treaba impecabil și de data aceasta (harta are marcate pe langa drumurile principale, toate potecile si toate albergue-le), scurtând drumul cu vreo 2 km drumul până la ieșirea din oraș. În mod normal, prin orașe, Camino duce pe la obiectivele cele mai importante făcând astfel unele ocoluri.
Ne-am despărțit, eu accelerând de la 4 km/h până la viteza de croaziera pe drum drept de 5.3 km/h, iar ele așezându-se pe o bancă ca să se odihnească.
Deși la trezire, în dormitor, la baie și la micul dejun era o grămadă de lume, pe drum, ca de obicei, nimeni.
Am mers cu chef, nemaiavând probleme nici cu bășicile nici cu glezna și am făcut 33.5 km în 7:20 h, timp in care am mâncat si de prânz .
Drumul, o mare parte pe potecă pe lângă șosea a urcat foarte puțin.

Partea 2: Seara
La pensiunea privată din sat a venit mai târziu o americancă din Alaska cu cele două fete ale ei, pe care le mai văzusem cu câteva zile în urmă.
Lume tot nouă, un bulgar care trăiește in Germania și două finlandeze (in vârstă).
Dupa amiază a plouat un pic dar de data asta ploaia nu mi-a mai udat rufele.
Seara a început sa plouă mai serios,  liniștit dar continu. Cred ca trebuie să-mi dezgrop de prin rucsac poncho-ul.
Prognoza meteo nu e prea roz,  în zilele următoare anunțându-se ploi ușoare .

Ziua 24: Trabadelo – Fonfria (143 km)

Partea 1:
Ziua a început bine, cu mic dejun si plecare puțin după 7. S-a mers câțiva km pe lângă șosea apoi s-a intrat pe o vale pe care a început un urcuș moderat. Padurea era verde si puțin umedă de la ploaia de aseară. Vremea, perfectă pentru drum, cu cer acoperit cu plafon compact de nori, dar fără amenințarea ploii.
După vreo jumătate de oră urcușul s-a domolit, am ieșit din pădure si s-a văzut valea din spate. Am intrat în ultima provincie spaniolă a drumului, Galicia (cu vreme schimbătoare și ploioasă) si am intrat în nori, care au ținut până am coborât din nou sub 1200 m.
Drumul a continuat până la O’Cebreiro (alt 1305 m), ultimul „vârf ” de pe traseu. Satul, mic și cu case din piatră, are un magazin cu suveniruri cu simboluri celtice (Galicia celtică !) M-am (re) întâlnit cu unguroaicele, care însă se opreau acolo.
Am mai mers încă vreo 10 km (32 în total azi în cam 7 ore) până la un albergue privat mai mare situat cam în pustiu. „Satul” seamănă cu o fermă, unele dintre clădiri fiind destinate pentru animale (vaci, cu „reziduurile” și mirosul specific), pentru utilajele agricole (tractoare, pluguri, etc.) și pentru alte activități.

Albergue e (din nou) o afacere de familie), atât clădirea în care se doarme, cât și cea în care se ia masa având aceiași proprietari, în rest nefiind nici o altă alternativă de aprovizionare cu mâncare.

Partea 2: Seara
La ora 19 (pe o ploaie ușoară) am mers la masa comună unde am fost cam 30 de persoane, iar mâncarea și băutura a fost multă și bună. Am stat de vorba cu un spaniol tânăr care muncea la Stuttgart, și care acum facea o parte din Camino împreună cu soția.

Vremea fiind rece și umedă, pentru prima dată, hainele spălate nu au avut timp să se usuce complet.

Partea 3: Diverse
Îmi aduc acum aminte că anul trecut când am vizitat Spania, am văzut pentru prima dată semnul Camino-ului, scoica (en. scallop, sp. concha) pe un pilon în afara Avilei. Nu am văzut însă atunci și pelerini. Știu acum că pe acolo trece un alt Camino, Camino de Levante, care pleacă de la Valencia și trece prin Albacete, Toledo, Avila, Zamora, ajungând în final tot la Santiago. Un alt Camino, Ruta de la Lana, duce de la Cuenca la Burgos.

Ziua 25: Fonfria – Sarria (115 km)

Partea 1: Drumul
Dimineața am plecat pe la 7, pe ceață/nori (care au ținut până sub 1100 m). Drumul a început în coborâre ușoară pe poteci prin pădure până în Triacastela (Trei castele) la 675 m alt. În continuare erau 2 variante: una mai lungă , care trece prin Samos (unde se găsește una din cele mai vechi și mai mari mănăstiri benedictine din Spania) iar cealaltă, prin San Xil, mai pe dealuri. Am ales cea de-a doua variantă; drumul a urcat din nou prin pădure până pe la 900 m, priveliștea fiind asemănătoare ce cea din zona Branului: pășuni și păduri foioase. Vremea tot bună, cu plafon de nori.
Am ajuns la Sarria după cca 29 km pe la ora 13.
Sarria e primul oraș pe care-l văd in Spania fără un centru vechi, ba mai mult, cu blocuri de locuințe. Pensiuni sunt destule, dar puțin mai scumpe decât până acum (8 € față de 5 €).

Partea 2: Seara
Program normal, nimic deosebit.

Partea 3: Diverse
De la Oficiul de turism am aflat că de acum încolo trebuie să pun în credencial câte 2 ștampile în fiecare zi, una de unde dorm și una de pe traseu.
Drumeții care vor să obțină un certificat de pelerin (compostella) trebuie să parcurgă pe jos cel puțin ultimii 100 km ai drumului, și acest lucru se poate face plecând din Sarria. Sarria devine astfel punctul de plecare al unui nou val de pelerini, iar în zilele următoare se presupune ca drumul (dar si albergue) vor fi mai aglomerate.