Camino de Santiago: Zilele 26-27-28-29-30

Partea 1: Drumul
Astăzi am mers de m-am uscat. La propriu. Pentru că, la toate elementele minunate care compun această  călătorie s-a mai adăugat unul: ploaia, care a început, bineînțeles, la 10 min după ce plecasem de la albergue. Am „dezgropat” din rucsac poncho-ul și, la drum. A plouat vreo 2 ore, la început a plouat mai timid, dar după vreo oră și-a dat drumul cu toată convingerea, astfel încât, cred că, indiferent de încălțăminte, toată lumea s-a udat la picioare. Am avut fericita inspirație ca, de dimineață, să-mi pun sandalele Keen și două perechi de șosete, dintre care una, mai „obosită” era la una dintre ultimele purtări.
Deși mâncasem ceva de dimineață, pe la 11 m-am oprit în Melide pentru a degusta două dintre specialitățile locale: omletă cu cartofi și caracatiță (pulpo).
Drumul a fost plăcut, în coborâre, pe poteci pietruite prin pădure.
Am ajuns la albergue pe la 13:20, uscat, după 25 km de mers .

Partea 2: Seara
Albergue municipal e amplasat într-un loc foarte romantic, pe o pajiște pe malul râului Iso (fără nici o legătură cu organizația cu aceleași nume), în apropierea unui pod vechi de piatră; e format din mai multe clădiri vechi din piatră care înăuntru au însă tot confortul. Dușurile și toaletele sunt într-o clădire separată, nouă, semi-deschisă, în genul celor din campingurile de la mare.
Din nou, ca în majoritatea locurilor din Spania, încălzirea apei se face cu boilere electrice.
În imediata vecinătate e amplasată convenabil o cârciumă.

Ziua 29: Ribadiso da Baixo – O Pedrouzo (20 km)

Partea 1: Drumul
Noaptea a fost mai frig ca de obicei și am dormit cu fleece-ul pe mine. Mă așteptam ca, înaintând spre vest, spre ocean, și spre luna iulie, vremea să fie mai caldă; în ultimele zile a fost însă mai umed și mai răcoare ca de obicei. Am plecat mai târziu azi știind că am o etapă mai scurtă. Drumul tot prin pădure și vremea închisă. Am luat micul dejun pe la 9 la o cârciumă pe drum.
Am ajuns pe la 12:15 după 5 ore de drum și cam 22 km.
Azi e duminică și toate magazinele alimentare sunt închise. În rucsac mai am doar o bucată de pâine mai veche și o cutiuță cu gem.

Partea 2: Seara
Am intrat printre primii în albergue, unde paturile se împart de către hospitaleros după o logică care încă îmi scapă (oricum, se începe cu dormitoarele mari – uneori, chiar dacă vii mai târziu, ai șansa să primești un pat mai bun într-un dormitor mai mic); am primit, într-un dormitor mare cu majoritatea paturilor suprapuse, un pat simplu, sub panta acoperișului, lângă geam, cu vedere la norii albi și la cer. Ca să nu mai dorm îmbrăcat, mi-am luat și o pătură.
Având experiența cazărilor trecute, imediat după ce m-am spălat, am efectuat un raid la frigiderul din bucătărie, unde, cu bucata de pâine din rucsac, am încropit un prânz modest de la care nu a lipsit însă un
pahar de sangria.
Imediat mi-a venit în minte bucata celor de la „The Rolling Stones”:
You can’t always get what you want
But if you try sometimes
You just might find
You get what you need
Așa a fost să fie…

Seara am mâncat în oraș cu doi olandezi pe care îi știam din vedere, și am asistat împreună la spectaculoasa răsturnare de situație din meciul Mexic – Olanda. Unul dintre olandezi, cu figură de ofițer britanic din colonii, subțire, păr alb gălbui, rar, dat pe spate, față roșie, ochelari fără ramă, plecase de acasă din Olanda de vreo trei luni și făcuse și el acolo, vreo 2000 km pe jos. Vroia sa meargă până la Fisterre, așa că s-ar putea să ne mai întâlnim.

Mâine se împlinește o lună de drum și voi ajunge la sfârșitul acestei lungi călătorii. În zilele rămase până la întoarcerea acasă mă voi odihni, dar voi încerca totuși să ajung la ocean, la Fisterre și Muxia.

Ziua 30: O Pedrouzo – Santiago de Compostella (0 km)

Partea 1: Drumul
Dimineața m-am trezit devreme ca de obicei, dar nu aveam intenția să mă grăbesc pentru că mai aveam doar 20 km. Cu toate acestea, pentru ca nu am mâncat, am plecat pe la 6:30. Prima parte a drumului a fost ceață. Pe la 7:30 m-am oprit si am mâncat la o cârciumă. Am mers, și am mers, și am mers, până la 11:30. Catedrala nu m-a impresionat la început foarte tare pentru că era în reparație și avea fațada plină de schele. În catedrala nu e voie cu rucsaci așa că a trebuit să merg să-mi las rucsacul la un loc de păstrare (2€). Acesta era în apropierea locului în care se eliberează Compostella (adeverința de pelerin) așa că am împușcat doi iepuri deodată. Auzisem că, de obicei, e o coadă de câteva ore, dar a durat maxim jumătate de oră.
În timp ce făceam câteva poze în fața catedralei, am auzit că la ora 12 era slujba pentru pelerini cu botafumeiro. Acesta e un fel de cadelniță uriașă, „vânturată” prin pendulare prin biserică de un grup de vreo opt bărbați (sunt niște filmulețe pe YouTube). Am ajuns în biserică fix la 12 fără 10 dar nu am mai găsit loc pe bănci așa că am stat pe jos. În biserică era și un grup mare de tineri, pe care îi mai văzusem și cu câteva zile înainte, si astăzi pe drum.
Tinerii erau însoțiți de un preot, care astăzi mersese alături de ei, iar în zilele trecute le ținuse slujbe la bisericile din orașele pe unde se opriseră (cea mai mare parte a bagajelor lor era în cele două autocare care îi însoțeau).
Revenind la slujba din biserică, ea a fost ținută de mai mulți preoți  pelerini care veniseră din SUA, Venezuela și alte câteva țări catolice.
La slujbă s-a cântat, s-au ținut predici, iar o parte dintre tineri au citit din cărțile sfinte.
N-am înțeles prea multe cu excepția „En aquiel tiempo” care cred că e echivalentul lui „În vremea aceea”. Partea neplăcută la slujbă a fost că, din când în când trebuia să ne ridicăm în picioare, ceea ce având în vedere cât mersesem în ultimul timp, nu era prea plăcut (asta și cheta).
Nici la interior biserica nu era prea impresionantă, o parte nefiind decorată, iar pentru restul, cuvântul (indulgent) cu care pot s-o descriu fiind stridentă.
Orașul, tipic medieval, case din piatră, străduțe înguste cârciumi si magazine de suveniruri cu cuvintele Santiago si Camino scrise cam pe oricine obiect imaginabil.

Partea 2: Seara
Albergue pe care l-am ales,  Seminario Menor, e mare, se află într-o clădire impresionantă din piatră, dar nu-mi place. Deși paturile nu sunt suprapuse și e mai mult loc, costă 12 €, e separat de o vale de oraș, wifi-ul nu e gratis, nu e nici un magazin aproape, iar rufele nu se pot usca decât la uscător cu 2€. Mâine mă mut (știu pe cineva care ar fi foarte mândră de mine).
Pe seară a început să burniteze. N-are decât.