Andrenalina creează dependenţă?
Nu ştiu, încă nu am găsit răspunsul, poate-l gasiţi voi, dragi cititori, să-mi răspundeți şi mie apoi. Eu cred că-ți scoate mintea din funcțiune pentru câteva momente. Nu e un comportament deviant, e doar tratament. Te stabilizează şi te scapă de angoase. Înainte de a-ţi da drumul la provocare nu te găndeşti decât la moarte. Nu la mama, nu la copil, nu la frați şi la surori, ci la moarte. Crește adrenalina la maximum, atunci îţi dai seama care-ţi sunt limitele. Te rupi de rutină, de normalitate şi simţi că este un moment în afara timpului.
Am plecat vineri 6 iunie după ora 14 cu soţul din Galaţi, pentru a ajunge după aproape 780km in zona Cheilor Nerei, la Cantonul Potoc, unde am ajuns târziu, pe la 1 noaptea. Asta e, unii mai fericiţi au ajuns mai devreme, fiecare cum s-a descurcat cu libere, distanţe, etc . Cert este că ne-am adunat în aceasta frumoasă locaţie din toate colţurile ţării: Arad, Bucureşti,Vatra Dornei, Rădauţi, Galaţi. Vorba aia: ”tună si adună”, o gașcă de nebuni nerăbdatori să parcurgem Cheile Nerei cu canoele.
Eu am mai fost în această zonă cu soţul şi juniorul acum doi ani şi m-am îndrăgostit de această zonă, este perfectă, are ceva mirific, magic şi mă voi reîntoarce cu siguranţă pentru o a admira iar şi iar.
De ce s-a ales această zonă pentru canoială? Simplu! Distanţa pe care se întinde aceste chei este de circa 22 km. Nera, străbate un defileu, cu aspect de chei, îngust, spectaculos și absolut sălbatic, formând cele mai lungi chei din România .
Păduri spectaculoase, cascade, peşteri, lacuri ale căror ape te hipnotizează prin culorile lor ireale, stănci greu accesibile şi trasee care iţi impun să traversezi o Nera rece şi învolburată… o aventură demnă de povestit celor care încă nu au ajuns prin astfel de locuri. Este aproape imposibil să nu te înclini în faţa acestei creaţii ale naturii în care timpul s-a oprit în loc pentru a surprinde, ca într-o fotografie, tot ceea ce natura a putut da mai frumos. Şi pentru că deja îmi este greu să descriu în câteva cuvinte senzaţia pe care ţi-o lasă frumuseţea sălbatică şi încă virgină a Cheilor Nerei, voi lăsa imaginile să vorbească de la sine despre un paradis aflat mai aproape de noi decât ne-am fi închipuit vreodată.
Sâmbătă dis de dimineață,7 iunie, ne-am strâns cu toţii bagajele, le-am aruncat în maşini şi am urcat până la Şopotul Nou, loc de unde am intrat cu canoele pe apă.
Cantonul Potoc, strângem bagajele
Pe drum, unii din noi nu au mai suportat aerul condiţionat din maşina organizatorului şi au preferat aerul necondiţionat al camionetei care ne căra echipamentul.
Cei cu aer condiţionat !
Cei fară aer condiţionat !
Priveliştea în drum spre Şopotul Nou
Şi am plecat pe Nera…cu mic cu mare, cu toţii călare-n canoele albastre…
Am parcurs în prima zi cam două treimi din traseul total, până la Cantonul Damian, unde eram aşteptati de organizator cu toate bagajele şi corturile montate.
Primul fapt care m-a cucerit a fost limpezimea, claritatea apei şi apoi pe tot parcursul traseului parfumul florilor de soc.
O mica moară de apă asemenea celor de pe Rudaria şi o superbă cădere de apă.
Drumul a continuat lin şi pitoresc …. dar să nu credeți că doar aşa a fost, unde apa avea debit mare, bărcile prindeau viteză, iar pe apa erau destul de multe obstacole(stânci, copaci căzuţi) care trebuiau ocolite din timp căci altfel …asta e şi eu am pățit-o!
Naufragiaţii sunt luaţi in primire de salvamar
iar în astfel de momente nimeni nu se mai gândea la poze. Pozele au fost facute doar in momentele de respiro, şi destul de puţintele.
Primul popas a fost făcut la Lacul Dracului. În aceste locuri mai circula şi o legendă, potrivit căreia în lac s-ar fi aruncat chiar dracul, după ce a pierdut pariul cu un bătrân. Se spune că, într-o zi, bătrânul, pastor fiind, îşi plimba caprele pe o pajişte de lângă Lacul Dracului. La un moment dat, apare ca din senin un omuleţ mai ciudat care îl provoacă pe pastor să îi frigă peştele fără ca el să se îndoaie. Pastorul, fiind isteţ, acceptă, dar pune condiţia ca şi dracul să-i frigă un cap de ţap, dar fără să rânjească. Aşadar, pastorul ia peștele, îl frige şi acesta nu se îndoaie. Dracul, la rândul lui, ia şi el capul de ţap, îl leagă bine, dar când îl pune la prăjit, acesta îşi arată dinţii. De ciudă că a fost păcălit, dracul se aruncă în apele lacului. De atunci i-a ramas numele de Lacul Dracului.
Localnicii susţin că lacul nu are fund, că are mai multe tunele subterane, iar cine se avânta să facă baie în lac nu se mai întoarce niciodată.
Şi ne-am continuat drumul mai departe…
Se poate vedea reflecţia stăncii in claritatea apei
Un copac care contrazice legile fizicii…
Şi am ajuns la Cantonul Damian, după vreo 8 ore de vâslit, unde ne-am adunat la un pahar …două …hai trei …nu mai știu … şi la o friptură la grătar şi o fasolică la conservă.
Cantonul Damian
Pe 8 iunie dimineaţa la ora 10, am strâns iaraşi bagajele care ne vor aştepta unde am dormit prima seara, la cantonul Potoc. Noi ne-am continuat restul traseului cu canoele până la Saşca Montană încă vreo 4-5 ore .
Din Sasca Montană ne vom urca în mașini şi ne vom întoarce înapoi la Potoc, unde ne așteptau păstrăvii cu mămăliguță caldă (comandă fermă la păstrăvăria din zonă) numai bine la ora mesei.
Traseul continuă parcă mai specataculos decât ieri şi vom face şi un mic popas pentru o răcoreală …cine a dorit şi a avut curaj.
La ștrand
Culorile naturii…
Puţina faună: cormorani, raţe sălbatice, acvile.
Şfârșit de plimbare pe Cheile Nerei în localitatea Saşca Montană.
Sosirea înapoi la Potoc, păpat păstrăvi şi plecat fuguța la Lacul Ochiul Bei și cascadele Beuşnita, cât mai aveam câteva ore de lumină, deci aventura a continuat pe uscat .
Pentru a urca spre lacul Ochiul Beiului şi cascade, va trebui să urmăm poteca care începe în stânga porţii de acces în Păstrăvărie în apropierea Cantonului Potoc. Drumul este foarte ușor, în marea majoritate a lui, este un drum forestier pietruit. Acest traseu poate fi parcurs cu ușurință de oricine. Pe tot parcursul traseului chiar am dat de foarte multe grupuri cu copii şi chiar oameni mai în vârstă, fiind sărbătoare era destul de multă lume.
În drumul spre Lacul Ochiul Beiului, drumul ne duce când pe valea pârâului, când prin pădure. Pe acest traseu există mai multe cascade spectaculoase, multe din ele însă fiind vizibile mai greu din drum. Se poate coborî însă relativ uşor spre ele. Şi se merită tot efortul, vă garantez.
La câţiva metrii sub lacul Ochiul Beiului, o serie de cascade impresionante. Acestea coboară din multe în mai multe trepte.
Odată ajunşi la Lacul Ochiul Beiului, găsim un peisaj de basm. Rupt parcă dintr-o filă de poveste.
Lacul Ochiul Beiului are un diametru de aproximativ 20 mp şi o adâncime de 3,5 metri. Temperatura apei este în jur de 7-8 grade, temperatură care se menține pe tot parcursul anului. Lacul este alimentat de un mic izvor.
Deşi este un lac care nu impresionează prin dimensiuni, totuşi are un farmec aparte. Culoarea apei este de un albastru ireal, care-mi aminteşte de „albastru de Voroneţ”. Când te uiţi spre mijlocul apei, ai impresia că nu este foarte adânc. Are însă aproape 4 metri adâncime în centru. Situat în padure, între brazi, în apropierea unor cascade, Lacul Ochiul Beiului pare desprins din Rai.
De la Lacul Ochiul Beiului, se poate urca spre Cascadele Beuşnitei. Drumul durează aproximativ o jumătate de oră. La inceput, imediat după lac, există o potecă prin pădure, un pic cam abruptă, dar o dată ajunşi în vârf, intrăm din nou pe un drum larg ce şerpuieşte prin pădure. Poteca abruptă urmareşte îndeaproape salba de Cascade ale Beuşniţei, până la vărsarea în Bei.
Cascada Beuşniţa, a fost capăt de linie pentru ziua de astăzi. O cădere de apă spectaculoasă, de care te poți apropia foarte mult, întrucât exista un podeț care traversează foarte aproape de locul în care cade apa.
Pe 9 iunie, strâng de dimineață bagajele și cu o oarecare strângere de inimă ma întorc spre casă… Este un loc în care ţi doreşti să revii, de îndată ce ai plecat. Dar nu inainte de a ne opri puţin să admirăm în drum superba cascadă La Văioaga.
Între cantonul de la intrarea în Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa şi Păstrăvăria de la Cantonul Potoc, se afla Cascada La Văioaga. Cascada este semnalizată şi exista un mic loc de parcare pe marginea drumului. Pentru a ajunge la cascada, se poate cobori pe cateva poteci, unele destul de abrupte.
si zona La Tunele.
Zona La Tunele este printre cele mai frumoase porţiuni de pe traseul Cheile Nerei. Dacă parcursesem cu o zi înainte Cheile Nerei cu barca, astăzi am ţinut morţiş să facem măcar această porţiune pe jos, căci nu e de ratat! Este o succesiune de 7 tunele, care se parcurge în aproximativ 30 de minute dus, şi încă 30 de minute întors. Merita efortul.
Plecăm spre Oraviţa, urmatoarele obiective în drum spre casă sunt: morile de apă de pe Rudaria din localitatea Eftimie Murgu, cascada Bigăr si Mănăstirea Sf. Ana .
Comuna Eftimie Murgu pare a fi uitată de lume. Însă, la doar câţiva kilometri de Bozovici, fosta localitate Rudăria, e vestită prin morile ei de apă.
La final, pe drumul de întoarcere, am mai oprit un pic şi în Cheile Minişului la intersecţia drumului Oraviţa – Bozovici cu paralela 45, pentru a vedea superba Cascada Bigăr.
şi mănăstirea Sf. Ana din Orşova.
Mănăstirea Sfânta Ana este aşezată pe defileul Dunării, pe coama Dealului Moşului, care domină orașul Orşova de la inalţime, unul dintre cele mai frumoase locuri naturale din ţara noastră.
O superbă panoramă asupra Dunării din tinda mănăstirii.
Sper că v-a plăcut și această aventură şi am reușit să nu va plictisesc în acest jurnal cu numeroasele poze, dar credeţi-mă din cele peste 1000 de poze, cât de greu a fost să mă opresc a le vă prezenta doar pe acestea .
Unde nu e cultură… e doar natură, câmp cu maci …în drum spre casă.
Aventura va continua! Mergem mai departe …
Sfârșit