Jurnal pentru … scriitorul nostru de jurnale
Au fost odată că niciodată câteva vorbe aruncate-n vânt: “mare”, “apă”, “Soare”, “cald”, “nisip”, ”weekend”….. Întâmplându-ne în bătaia vântului ne-am zis: “Ce-ar fi?” Şi cum nu eram chiar singure-n acest gând am prins curaj: AdriAna, Maria, Dana, David, eu, Miha – o lista deschisă de prieteni care abia aşteptau să se facă sâmbătă – 26 Iulie 🙂
Însă Divinitatea a aranjat altfel lucrurile, astfel încât au plecat doar două dintre noi la drum 🙂 Cu inima puţin îndoită pentru că era vorba despre o experienţă nouă dar şi cu regretul că tu – AdriAna – dar şi ceilalţi oameni dragi nouă n-au putut să împărtăşească emoţiile noastre, am campat nesigure într-un loc ale cărui coordonate erau greu de stabilit dacă doreai să-ţi dai întâlnire cu cineva 🙂 : VADU!
Cu o plajă care-ţi taie răsuflarea şi-ţi afectează memoria făcându-te să uiţi că nu ai lada frigorifică şi nici suficientă apă, Vadu este un “sucitor de minţi libere”.
Şi pentru că a fost o “tură” atipică – totul a început cu un apus de Soare (nu cu un răsărit, aşa cum încep poveştile clasice). După oscilări mutuale (“rămânem” / “nu rămânem”), după frământări de mâini şi după note de orginalitate care nu ne ocolesc nicicând, am hotărât că simultan cu apusul soarelui să ne montăm “apartamentul” (prima experienţă pentru mine, de altfel, Miha fiind cea experimentată)
Apoi, totul a decurs lin, frumos, că la carte…
Am cules melci de mare (rapana) – câte unul pentru fiecare persoană dragă care ar fi trebuit să fie cu noi acolo…
Ne-am luat “toaletele de seară” pentru o vizită la cherhanaua “Vadu’ pescarilor”… şi ne-am pozat în foişorul de unde vedeai plajă până la Năvodari (apropos grupul de la Năvodari – am avut binoclu şi v-am văzut pe plajă; chiar aşa? :))))
De sus, din foişor, am rămas surprinse să vedem câte sute de alţi nebuni că noi se pregăteau de invazia ţânţarilor.
Şi spuneam de ţânţari … da, ne-am dus acolo cam nepregătite pentru ei. De fapt, era simplu să deduci – Vadu se află în partea de Nord a litoralului, aproape de Delta şi logic – “patria ţânţarilor” era şi acolo. Un flacon de Autan a fost ineficient împotriva celor 1.485.382 de ţânţari care ne-au intrat în ochi, gură şi urechi – timp de o ora cât încă ne gândeam şi sperăm că briza îi va împrăştia în toate zările. Când am văzut că inamicii sunt imuni la briza am hotărât să intrăm în cort… (de altfel, eram singurele pe-afară, curajoase şi caraghioase – dând din mâini într-una: ba ţânţari, ba tăuni, ba bobalti chinuitori; restul iubitorilor de plaje sălbatice erau de mult în corturi şi probabil că ne făceau poze şi se stricau de ras – semn că ei nu erau prima dată acolo, ştiau ce urmează să vină). Oricum, intrate în cort ne-am mai luptat încă o ora cu monştrii, timp în care ne-am chinuit să reparăm fermoarul plasei de ţânţari de la cort 🙂 După care am încercat să-i dăm afară – după care s-a stricat din nou fermoarul – după care am dat cu autan în cort (noi fiind înăuntru) – după care am leşinat amândouă – după care … nu mai ştiu ce s-a mai întâmplat :)))!
Dar a venit în cele din urmă noaptea – o noapte fără luna, dar care lumina într-un mod magic marea. De fapt, şi neluminată ştiai că e acolo… În cortul situat la 20 metri de ea am auzit-o toată noaptea “mugind”, muscand din ţărm, aruncându-se nebună peste mal … O simţeam că pe o iubita părăsită – nebună încă de dragoste, aruncându-se asupra malului, poate-poate el îi va permite să rămână veşnic în viaţă lui. Am cunoscut-o şi liniştită… Atunci ea vine, îl sărută scurt şi se retrage doar că să revină pentru acelaşi lucru, nesătulă… Dar în noaptea aceea am simţit-o disperată – parcă el (ţărmul) i-ar fi spus: “Gata! Până aici!” … iar ea refuză nebună sfârşitul. Şi aşa s-a chinuit toată noaptea…
De fapt, eu cred că marea a visat – pentru că Duminică dimineaţă, când a trezit-o răsăritul (că pe noi toţi) ea era blanda, îi clipoceau “ochii” şi din când în când mai plesnea câte-o scoică pe mal 🙂 Cred că ţărmul i-a mai dat o … şansă 🙂
Şi da, răsăritul a fost MAGIC! N-am cuvinte-acum la mine şi nici nu caut…
Era momentul să ne punem amprenta cu inimioare – aşa cu am obişnuit mecanturistii 🙂 Nisipul ar fi luat locul zăpezii de altă dată dacă nu m-aş fi gândit să pun amprenta direct pe … Soare. Mă temeam că nebună mare ar fi “spălat” – ciudoasă 🙂 – inimioară mecanturista. Aşa că l-am rugat pe domnul Soare să ne permită un selfie cu el. Şi iată:
Toată străduinţă noastră de a transmite live aceste imagini a fost zadarnică… “Apartamentul” nostru de cinci s…coici avea “cartelă stricată” şi n-am putut încarcă acumulatoarele, dar am fost insistente sperând că pe malul marii semnalul e mai bun şi bateria se va încarcă automat cu răsăritul! În zadar :)…
Puţin mai târziu am făcut şi voluntariat – pentru că de’ … nu ne dezicem de misiunea noastră nicicând… O preţioasă scoică vie – care la cherhana valora fix 29 lei (pe lângă alte surate ale ei) a fost salvată de la pofticioşii flamanzi a cărora mâncare se terminase de câteva zile 🙂 Câţiva dintre vecinii noştri aveau o privire ciudată şi-şi ascuţeau cuţitele nervos… Nici acum nu ştiu ce-aveau cu noi 🙂 Era doar o scoică!
Şi apoi a început ziua care şi-a lăsat amprenta pe spatele nostru, mâinile noastre, nasul, fruntea, obrajii pe care nu le-am protejat aşa cum ar fi trebuit … că nu cumva să plecăm de la mare nebronzate 🙂
Ce-a urmat? Acum când scriu, la o săptămâna după Vadu, îmi tot caut poziţii confortabile 🙂 Nu găsesc….
În toată sălbăticia lui Vadu – am găsit şi câteva dovezi ale “civilizaţiei” fără de care, desigur că puteam supravieţui dar …erau acolo spre folosinţă şi .. cheltuiala 🙂
A…şi încă ceva… În sălbăticia Vadului – iubitorii de Soare erau “echipaţi” corespunzător – singurul lipsit de prejudecăţi fiind el 🙂 undeva la barul cherhanalei…
Cam acesta a fost Vadu pentru noi… Tu, Adriana, cunoşti aceste locuri dar am vrut să le gusti şi prin percepţia noastră… Nu uită însă că tu ai fost acolo cu noi, mental, dar ai fost!! Tu, Maria, Dana, David şi … gaşcă de la Năvodari 🙂
Şi pentru că totul a început cu un apus de Soare – tot aşa s-a şi terminat:
… Iar experienţă neplăcută de la bacul de la Brăila n-a stricat cu nimic frumuseţea unui weekend primitiv şi aventuros 🙂 (dar despre această … într-un alt jurnal :)!
(Adrian, n-avem nimic cu Brăila, dar pe-acolo nu mai trecem 🙂
P.S. Şi desigur, în alte circumstanţe, poate vom face publice şi pozele care au scos în evidenţă disperarea noastră atunci când am rămas fără apă :))))) (târându-ne către mare exact că naufragiaţii – dar în sens invers …. manifestări care au atras interesul vecinilor de cort: “Va e foame, doamna? Putem să va ajutăm?”