Munții Rodnei – Sunetul tăcerii

“Salut intunericule, vechiul meu prieten
Am venit să vorbesc din nou cu tine,
Pentru că o viziune încet se târăşte
Şi-a lăsat semințele în timp ce dormeam
Şi viziunea ce a fost plantată în creierul meu
Încă persistă
În sunetul tăcerii.” (Simon&Garfunkel – Sunetul tăcerii)

Au trecut mai bine de doi ani de când, însoțit de patru munţomani adevărați, Costel Ceapchi, Florin Bălineanu, Lucian Bălănică şi Alex Grigoraş am fost în munții Rodnei. A trecut mult timp de atunci, multe călătorii şi multe amintiri. Dar parcă mai profundă ca alte amintiri, în mintea mea persistă sunetul aparte al acestei aventuri pe un munte tăcut și liniștit. Astăzi vă invit să ascultăm împreună sunetul tăcerii.

Pentru o mai bună înțelegere a acestui jurnal lăsați muzica să curgă:

Intro

„Există tot felul de tăceri si fiecare dintre ele înseamnă ceva diferit. Este tăcerea care vine cu dimineața  în pădure şi aceasta e diferită de tăcerea unui oraș adormit. Este tăcerea de după furtună și cea de dinainte de furtună şi acestea nu sunt la fel. Este tăcerea pustiului, tăcerea fricii, tăcerea îndoielii. Există  o anumită tăcere ce emană dintr-un obiect fără viață cum ar fi un scaun recent folosit sau un pian cu praf vechi pe cheile sale, sau din orice altceva a răspuns nevoilor omului, pentru plăcere sau pentru muncă. Acest fel de tăcere poate vorbi. Vocea ei poate fi melancolia, dar nu este întotdeauna așa; pentru că scaunul se poate să fi fost lăsat de un copil râzând sau poate ultimele acorduri ale pianului să fi fost stridente şi vesele. Oricare ar fi starea de spirit  sau circumstanțele, esența calității ei poate persista în tăcerea care urmează. Este un ecou fără sunet.”  Beryl Markham – West with the night

In general în toamnă munții sunt tăcuți. Eliberați de permanentul surâs al verdelui ierbii  sau de zâmbetul tineresc al florilor, în toamnă muntele e asemenea unui om ajuns la maturitate. Renunțând la podoabele tinereții, te lasă parcă să înțelegi mai mult din puterea, esența și veșnicia sa. O călătorie de toamnă însorită prin munții Rodnei e o experiență memorabilă și acest jurnal încearcă să redea și cititorului o fărâmă din bucuria acelor zile. In plus, acest jurnal e o invitație pentru tine cititorule de a te opri pentru o clipă din alergarea de zi cu zi și a medita pentru o clipă la sensurile profunde ale vieții. Deci, haideți la drum!

Ceea ce urmează să povestesc în rândurile următoare nu s-ar fi întâmplat fără ajutorul a doi oameni deosebiți: Ioan Croitor – geograful și iubitorul de munte de la poalele Rodnei, românul primitor  care  ne-a primit cu brațele deschise în casa lui deși ne vedea pentru prima dată și ne-a ajutat cu intrarea și ieșirea din traseu și vărul său, Liviu Croitor, omul cu cabana plină de înțelepciune și bun gust din pasul Rotunda. Mulțumim, oameni buni!

Ziua 1: Pasul Rotunda – Șaua Gajei – Lacul Lala Mare – Lacul Lala Mică – Vârful Ineu

Începutul poveștii descoperă personajele noastre la început de drum, în pasul Rotunda, la limita dintre munții Rodnei și munții Suhard.  După o noapte frumoasă petrecută în prietenoasa cabană ”Liviu Croitor”,

Începe aventura! – poză de grup împreună cu cabanierul la cabana ”Liviu Croitor”

ne luăm rucsacii grei în spate și pornim la aventura traversării, pe parcursul a cinci zile, a crestei principale a munților Rodnei. Dar stați! Domul Liviu Croitor mai are încă o surpriză plăcută pentru noi, așa că lungul drum forestier până în Șaua Gajei (sau Găjii cum îi zic localnicii) îl parcurgem în ”mașina cu veselie”, desprinsă parcă dintr-un film al lui Kusturica, și mult mai devreme decât ne închipuiam ne aflăm la poalele trioului magic Roșu – Ineuț – Ineu:

Mașina cu veselie

De aici gata cu scurtăturile, așa că ne luăm rucsacii grei în spate, trecem bariera și pătrundem în lumea de dincolo:

Break on through

Ce te uimește pe măsură ce pătrunzi spre inima muntelui ăsta este liniștea. O liniște de care la început nu îți dai seama,

Exercițiu de admirație

dar care încet, încet te înconjoară. Culorile sunt moi și nimeni și nimic cu excepția călătorului nu iese în evidență:

Spre Șaua Gajei

Din Șaua Gajei, avem două opțiuni – pe sus,  peste vârful Ineuț sau pe jos pe la lacurile Lala Mare și Lala Mică. Așa cum spune cântecul ”We took the low way”, am ales drumul prin valea Lalei, intrând în Rezervația Naturală Bila-Lala. Pășim agale prin culoarul tăiat de un pârâu printre jnepeni, peste niște roci mari pline de licheni galbeni, ce-mi amintesc de Retezat, către partea superioară a căldării glaciare.

Mai facem câțiva pași și în față ni se deschide privirilor oglinda adormită a lacului glaciar Lala Mare:

o lume învăluită în tăcere și nemișcare

Continuăm ascensiunea și în fața ochilor ni se deschide o nouă oglindă magică, ascunsă sub abrupturile uriașe ale Ineului și Bilei – lacul Lala Mică.

Aici e locul unde planificasem inițial să punem corturile. Nea Costel propune un program de amiază relaxant, cu stat întins la soare și o plimbare până pe vârful Ineu inclusă, ce nu este chiar conformă cu mentalitatea unora din membrii grupului, dar având în vedere startul bun luat, votăm cu toții ”pentru”.

Tabăra 1 – Lacul Lala Mică

Pornim agale către vârful Ineu și în apropiere de Șaua Ineuțului facem cunoștință cu doi turiști nemți care deși nu știm acum, vor deveni plăcuții noștri tovarăși de discuții în fiecare din serile magice ale Rodnei.

Sprechen Sie deutsch?

De aici începe pornim în urcuș fără mare grabă, timp de o oră, către al doilea vârf ca înălțime al Rodnei, Ineu – 2279 metri, ce ne oferă largi perspective către sud, spre vârfurile Ineuț și Roșu,

Vârfurile Ineuț și Roșu văzute de sub Ineu

sau către est, spre Valea Lalei,  de aici de sus corturile noastre  fiind  doar niște apariții punctiforme în  imensitatea muntelui:

Lacul Lala Mică și Valea Lala – vedere de pe vârful Ineu

Către vest, o mare de valuri neclintite ni se deschide în fața ochilor – călătoria ce va să vină:

Creasta munților Rodnei – vedere de pe vârful Ineu

Către nord orizontul ni se deschide către unii din cei mai întinși și mai sălbatici munți din România – Munții Maramureșului:

La orizont  –  Munții Maramureșului

Bineînțeles că facem și o poză de grup pe vârful Ineu, pentru memoria peliculei:

Vârful Ineu – poză de grup

După o zi frumoasă, seara e minunată cu milioane de stele ce umplu cerurile nordului. Germanii se dovedesc o companie foarte plăcută, inteligenți și comunicativi, cu gusturi bune la băutura românească și care ne vor povesti în fiecare seară ceea ce înseamnă pentru ei să descoperi o neașteptată terra incognita – Maramureșul românesc.

Prietenie româno-germană

Ziua 2: Lacul Lala Mică – Tarnița lui Putredu – Vârful Omului – Vârful Gârgălău – Șaua Gârgălău

E o nouă zi, și Rodna ne întâmpină din nou cu priviri albastre și senine. E timpul pentru o nouă aventură. așa că după ce strângem tabăra și ne luăm la revedere de la Lala Mică, pornim la drum, ocolind pe curbă de nivel mărețul Ineu,

Vârful Ineu – vedere din Șaua Putredă

și pornim pe drumul de pulbere ce ne poartă pașii, asemeni lui Neptun, peste valurile încremenite ale Rodnei către atât de îndepărtatul Pietros

Drumul de pulbere

O călătorie în toamna Rodnei este o călătorie într-o mare a liniștii, doar vântul șuierând peste văi tulburând arar această tăcere.

Vedere spre Valea Băilor

De aici de sus România e frumoasă, mirosul banilor nu a ajuns încă până aici și nu se văd nimicurile și răutățile oamenilor:

Enjoy the silence

Aici sus zgomotul necontenit al cotidianului cu oameni ce se îndreaptă grăbit spre locul de muncă, cu mașini ce trec prin intersecții aglomerate, cu milioane de gânduri mărunte ce se referă strict la ceea ce vei face azi, acel murmur al vieții  ce gâlgâie prin țevile de la nivelul de bază se aude din ce în ce mai încet.

Munții Rodnei – Piciorul Tomnatecului

Eliberată de acest murmur, conștiința omului poate să zboare liberă. Poate să cugete, să-și pună mai multe întrebări despre sine, despre om, despre viață și sensul ei în general

Privind înapoi fără mânie

Cred că unul din atributele importante ale omului este acela de a-și putea pune întrebări.  Cu toții suntem ignoranți într-un fel sau altul. Ignoranța e secretul nostru cel mai ascuns. Și e unul din cele mai înfricoșătoare lucruri pentru că cei mai ignoranți sunt cei care nu știu sau nu vor să admită asta. Majoritatea oamenilor își formează din tinerețe, din familie sau din școală o opinie despre lucrurile fundamentale ale vieții, pe care renunță apoi să le mai chestioneze sau să le schimbe. Un scurt auto-test pentru tine, cititorule: ți-ai schimbat vreodată opinia despre vreun principiu fundamental al credințelor tale (laice sau religioase), ți-ai pus vreodată întrebări referitoare la fundamentele vieții sau ai avut dorința de a face acest lucru? Dacă ai răspuns cu NU la toate cele trei întrebări, atunci probabil ești un ignorant.

Lacul Izvorul Bistritei 

Cred că cel mai important este să începi să te întrebi, și mai ales să pui întrebările potrivite. Nu contează că unele vor rămâne fără răspuns în inima ta. Nu e nevoie să cauți cu tot dinadinsul un răspuns. Trebuie doar să conștientizezi întrebarea. Posibil, în mod treptat și fără să îți dai seama, după ceva timp, dacă ești corect cu tine însuți, vei realiza răspunsul.

Poza de grup pe vârful Gârgălău – 2159 m

Tabara 2 – Șaua Gârgălău

”Care este sensul vieții?”

Îmi aduc aminte de o parabolă a scriitorului de science-fiction Kurt Vonnegut încercând să răspundă la această întrebare:

”La început Dumnezeu a creat Pământul și a privit pe deasupra lui în singurătatea lui cosmică.

Și Dumnezeu a zis: ”Să facem niște creaturi din noroi, în așa fel încât noroiul să poată vedea ceea ce am creat”

Apus peste vârful Galațului

Și Dumnezeu a creat fiecare creatură care acum se mișcă, iar una din acestea a fost omul. Noroiul sub formă de om era singura creatură care putea să vorbească. Dumnezeu s-a apropiat de noroiul sub formă de om, ce stătea așezat, iar acesta l-a întrebat: ”Doamne, care este sensul la toate astea?”

”Totul trebuie să aibă un sens?” – a  întrebat Dumnezeu.

”Desigur” –  a răspuns omul.

”Atunci te las pe tine să te gândești la unul pentru toate astea”

Și a dispărut.”

Fire, walk with me

Ziua 3: Șaua Gârgălău – Vârful Galațului – Șaua Puzdrelor – Vârful Repede – Tarnița La Cruce – Lacul Rebra

E o  nouă dimineață frumoasă și ne trezim cu toții  cu bucuria unei noi zile noi de aventură prin tăcuta lume a Rodnei. Nea Costel, matinal ca de obicei, reface rezervele de apă proaspătă de izvor

Bună dimineața din șaua Galațului

Pornim din nou la drum și prima ascensiune a zilei este pe un vârf cu rezonanțe ”de acasă” – vârful Galațului, în timp ce în spatele acestuia începem să zărim culmea impunătoare a vârfului Puzdrele

Vârful Galațului

Suntem în Șaua Laptelui  de unde o largă priveliște ni se deschide către Depresiunea Oașului și orașul Borșa. Acum 30 de ani în urmă în această căldare se afla cabana Puzdrele, cale de intrare în masiv pentru turiștii ce urcau dinspre Borșa

Vedere spre Depresiunea Oașului

Iată-ne ajunși și în Tarnița (Șaua) Bârsanului, de unde admirăm pentru prima oară culmea secundară cu doi din cei trei  ”uriași” Rodnei: Pietrosu și Buhăescu Mare

Vedere din Tarnița Bârsanului

De aici intrăm într-o lume extraterestră, în care Marele Pictor, într-un moment de generozitate, a folosit o paletă variată de nuanțe roșiatice pentru frunzele afinelor, și nu numai culoarea ci și gustul afinelor și merișoarelor ne țin în permanență pe loc și nu ne mai lasă să mergem mai departe.

The red planet

Deci, care este sensul vieții?

Noi, oamenii moderni, privim la viață, încercând să îi dăm un sens. Observăm cu atenție ‘realitatea’ care de multe ori pare că ne vorbește într-o limbă străină sau în orice caz nu am primit noi partitura potrivită. În probleme de credință, ni se oferă un text din Biblie, Coran sau Talmud și ni se spune acolo se află tot adevărul. Ni se oferă desene animate, manuale școlare și jocuri pe calculator. Ni se oferă showuri concurs, telenovele, sitcom-uri și știrile Pro-TV. Ni se oferă reclame, reduceri de prețuri și supermarketuri. Ni se oferă consiliere psihologică, culte, workshop-uri, declarații ale analiștilor, oamenilor politici și ai șefilor de state. Din păcate nici una din aceste traduceri nu  aduce decât o palidă asemănare cu ceea ce transpare din adevăratul teatru al existenței și cele mai multe din ele sunt periculos de înșelătoare. Încercăm să înțelegem spirala complexă a unei magnifice tragi-comedii cu partituri care descriu o melodramă de bar sau o satiră de grădiniță.

In liniștea Rodnei

Încercăm să ne explicăm lucrurile pe baza acestor explicațiilor simpliste pe care le-am primit, fără să încercăm să ne punem ulterior alte întrebări. Suntem mulțumiți cu răspunsurile primite, cu ce au gândit alții pentru noi,  și îi privim cu suspiciune pe cei care nu se încadrează în tiparul creat. Datorită faptului că copiii cresc, credem că scopul unui copil este să crească. Dar scopul unui copil este să fie copil. Natura nu disprețuiește lucrurile efemere, ea curge în fiecare moment. Nu nu prețuim o floare mai puțin pentru că nu este  din piatră și făcută pentru a dura. Recompensa vieții se află în curgerea sa, mai târziu este prea târziu. Unde este cântecul după ce a fost cântat, dansul după ce a fost dansat, zâmbetul după ce a fost zâmbit, minunatul asfințit după ce soarele a apus, aventura după ce s-a terminat?

Șaua Între Izvoare

Numai  noi oamenii occidentali credem că putem să stăpânim universul. Credem că toate lucrurile au o valoare, cel mai adesea cuantificabilă, credem cu ardoare în succesul personal, chiar dacă acesta implică consumul celei mai mari părți din viață spetindu-te muncind. Și credem că o dată intrați în sistemul acesta ce ne consumă tot timpul trăim viața din plin. Și mai mult de atât credem că putem să stăpânim și viitorul, de asemenea. Credem că universul, in imensa lui perfecțiune, a fost inclus în acest sistem integrat.

Șaua Obârșia Rebrii

Ziua 4: Lacul Rebra  – Vârful Rebra – Vârful Buhăescu Mare – Vârful Pietrosu – Lacul Rebra – Vârful Cormaia – Stâna Cormaia

E o zi importantă astăzi pentru că astăzi vom încerca să urcăm pe acoperișul Rodnei, pe lunga culme Rebra – Buhăescu Mare – Pietrosul Rodnei. Dar pe munte, ca și în viață, apar schimbări permanente, la care trebuie să știi în permanență să te adaptezi. După trei zile ‘perfecte’, a venit și dimineața în care întreg muntele este învăluit în ceață.

Lăsăm corturile la lac și hotărâm să urcăm așa, cel puțin până pe Rebra (marcaj bandă albastră), în speranța că vremea se va mai îmbunătăți. Încet, încet, ceața începe să se ridice și vedem culmile stâncoase ale muntelui

Suntem sub Buhăescu Mare și preț de câteva minute o pală puternică de vânt alungă ceața și ne permite să admirăm cel mai inalt vârf din Carpații Orientali – Pietrosul Rodnei (2303 m), străjuit la poale de Iezerele Buhăescului

Vârful Pietrosul Rodnei

Clipa a trecut și ceața și-a reintrat în drepturi. Lucian decide să urce doar până pe Buhăescu, și să mai facă câteva poze de acolo, în timp ce ceilalți, cuprinși de febra vârfului, pornim către Pietrosu. După ce trecem prin stâncoasa Curmătură a Pietrosului, efortul depus începe să fie recompensat:

Suntem pe vârf  și suntem bucuroși. Neavând nici o valoare materială și neavând, în cazul de față, datorită ceții, nici un fel de implicație estetică, cuceritul piscului e doar o realizare personală. E doar acea bucurie personală a reușitei la finalul unui efort prelungit, acea mulțumire care rămâne în suflet mult timp după asta și care dă vieții o fărâmă de sens și culoare

Pe acoperișul Rodnei

Ne întoarcem către Buhăescu Mare, unde știm că Lucian ne așteaptă înconjurat de  marea de ceață. Îl descoperim repede și, surpriză, nu este singur, ci împreună cu cei doi germani. Ne luăm la revedere de la simpaticii germani, tovarășii noștri de filozofie în nopțile înstelate ale Rodnei, dovadă că între Galați și München înțelegerile despre mersul pe munte nu sunt atât de îndepărtate:

Auf wiedersehen, Deutschland!

De aici începem întoarcerea. Inapoi la lacul Rebra, apoi Tarnița La Cruce, vârful Obârșia Rebrii, vârful Cormaia, de unde începem coborârea prin uriaşa vale glaciară Cormaia

Valea Cormaia

Valea Cormaia e impresionantă. E un loc care te face să te simți insignifiant, te trimite înapoi la statutul tău de creatură măruntă. Ideea de a ne împrăștia pe coborâre a fost nefericită. În timp ce nea Costel, mai inspirat a mers pe curbă de nivel de-a lungul versantului drept al văii, ceilalți patru am hotărât să mergem pe firul văii, presărat cu săritori și mici cascade. Rezultatul? Mai bine de o oră întârziere până la stâna aflată la capătul căldării.

Deci, care este sensul vieții?

”Să iubești. Să fii iubit. Să nu uiți niciodată cât de insignifiant ești. Să nu te obișnuiești niciodată cu violența și disparitatea vulgară a vieții din jurul tău. Să cauți bucuria. Să urmărești frumusețea până în vizuina ei. Să nu simplifici ce e complicat și să nu complici ce e simplu. Să respecți tăria, niciodată puterea. Și mai presus de toate, să urmărești. Să încerci să înțelegi. Să nu-ți ferești privirea. Și niciodată, niciodată, să nu uiți” (Arundhaty Roy, The Cost of Living)

La un pahar de …  vorbă

Ziua 5: Stâna Cormaia – Sat Cormaia

Una câte una zilele au trecut și frumoasa noastră călătorie prin munții tăcuți ai Rodnei se apropie de sfârșit. Ne trezim și după ce spălăm bine în apa rece și răcoroasă a Cormaiei, scoatem toată mâncarea care o mai avem prin rucsaci și o împărțim frățește, ca niște adevărați camarazi ce am fost pe parcursul celor cinci zile de aventură:

Camarazi de munte

Ne luăm la revedere de la stână, prietenosul nostru adăpost în noaptea tăcută cu mii de stele a Rodnei,

și pornim la vale, cale de 22 kilometri, înapoi către ceea ce cu mândrie numim civilizație. Și pe această lungă coborâre, privirile ne sunt încântate de culmi maiestoase

sau de căderi de apă înalte și repezi

Deci, care este sensul vieții?

Sensul vieții ești tu, iar răspunsul la această întrebare nu poate decât al tău personal. Uneori versurile nu rimează, iar unele povești nu au un început evident, un mijloc sau un sfârșit. Viața nu înseamnă să ai totul sub control, ci dimpotrivă, înseamnă că uneori  trebuie să faci schimbări, să iei clipa și să scoți ce e mai bun din ea, fără a ști ce urmează mai departe. Indiferent cât de adânc este întunericul, trebuie să ne producem propria lumină.

Credeam că ospitalitatea românului a rămas doar un mit, dar Ioan Croitor a reușit din nou să mă uimească. Nu numai că a venit și ne-a luat cu mașina de la restaurantul ”Valea Cormaiei” care ne aștepta cu darurile civilizației chiar la ieșirea din traseu, dar, împreună cu soția sa Victorița au fost gazde primitoare pentru echipa de călători obosiți și murdari. O aventură memorabilă s-a încheiat cu un grătar, o palincă de Maramureș și depănatul unor povești despre oameni și munți.

La revedere, Munții Rodnei!

Focul s-a stins și rând pe rând prietenii mei au plecat unul câte unul la somn. E lună nouă iar bolta întunecată s-a umplut cu mii și mii de stele. S-a lăsat tăcerea peste Maieru și peste Munții Rodnei. Doar murmurul gândurilor care-mi năvălesc în minte mai tulbură această liniște.

E sunetul tăcerii.

—————————————————————————————–

Text: Eduard Munteanu

Foto: Lucian Bălănică, Constantin Ceapchi