O întreagă echipă de ingineri, mă rog, viitori ingineri, îl urmează pe Horia în vederea testării hamacului pe care acesta l-a împletit chiar in zilele de tabără.
Formăm o comisie de verificare a normelor de rezistență, un fel de CTC, Registrul Naval Român, Lloyds Register, Det Norskye Veritas etc. Lucrăm în echipă, fiecare dându-și cu părerea, apoi legăm hamacul între doi brazi. Stai puțin, lasă-l mai moale!
Horia se întinde pe dispozitiv, ca proiectantul care stă sub podul supus la încercari cu camioane încarcate. Dă să-și întindă mâinile sub cap și când se întinde cu mai mare satisfacție… hopa!
Ceva se rupe, un lemn și pilotul de încercare se răstoarnă și cade pe burtă.
Hăhăim de răsună pădurea, ajutăm victima să se ridice și apoi trecem la analiza cauzelor ce au condus la dezastru.
Dupa aceste clipe de zarvă s-a petrecut un alt fenomen, în faţa căruia nu am mai putut avea o reacție tot atât de explozivă.
Pe poteca ce strabate marginea de rasarit a Poienii Cerbului trece un șir de… uau! fete in costume de baie.
,,Helloo!” -ne fac ele cu mâna.
Stam blocati si privim fara reactie cum grupul de patru fete urmate de patru baieti trece prin poiana noastră, în care ne aflam cu tabăra de mai bine de o saptămână.
Până sa ne revenim noi, cei opt se intorc in poiană si pe dată devenim spectatori la o adevarata parada ,,hot couture”: costume de baie, lenjerie Victoria Secrets, Victoria Sicrit, doua cuvinte care promit sa te poarte cu gandul la ceva frumos.
Cu gandul, dar si cu ochii: o fată superbă, cu parul negru cazand greu pana aproape de linia umerilor.
Miscarea cadru-cu-cadru o trimite intr-un vis fantastic. Formele fine înclina spre sportivitate numai din cauza imprejurarilor nefiresti in care apar… Nici rucsacul ăla al ei nu pică prea bine…
Nu pot sa-mi iau ochii de la frumusetea sclipitoare a strainei… Exercitiul admiratiei e unul individual, iar toti ceilalti au disparut demult.
Nu sunt de acord cu ideea ca prietenia îndelungată cu o fată duce in cele din urma la iubire.
Dupa 4-5 ani de cursuri si examene impreuna parca incepi sa vezi cu alti ochi pe colega…
,,Nu-i asa ca-i simpatica?” îţi zici. ,,E dragutica!”
Când strecori cel mai mic dram de indulgenţă ,,dragutica”, inseamna ca e urata rau de tot… Urâtă cu draci!
E ca si cum ai avea niste pietricele, niste roci din alea in vitrina bibliotecii tale si deodata vezi: ,,ia uite! ăsta mic parca e un diamant…” Pai asa? Nu. Un diamant se descoperă in pamant, in glod negru… si cand il gasesti… înţepeneşti! Se deschid ochii mari… ţi se aprinde faţa: oau! un diamant! Si esti alt om toata viata.
Nemţii vin la corturile noastre si cer permisiunea sa-si intinda si ei tabara in poiana, langa corturile noastre.
Stati asa,stati putin sa ne dezmeticim! Nu e asa de simplu ca deodata sa-ti intre in ,,casa”patru tipe aproape goale.
În momentele ce au urmat atmosfera incepe sa se mai calmeze. Nemtoaicele isi trag pe ele niste colanti si trec la montarea corturilor lor. Refuza discret ajutorul nostru. Se descurca singure. Uite, nemţeşte, fetele cu fetele, baietii cu baietii.
Seara se lasa repede, iar asteptarea focului de tabara are acum o alta incarcatura.
Ne insiram pe bustenii asezati in jurul vetrei de foc.Flacarile crengilor de brad incep sa lumineze fetele noastre tacute.Recunoastem usor nemtii amestecati printre noi.
Se asteapta ca cineva sa dea tonul…
Numai ca se petrece ceva nefiresc la corturi.
,,Care din voi a umblat la bidoanele cu votca?”
,,Care bidoane?”
,,Alea doua,de aluminiu,imbracate in pasla.”cred ca e vocea lui Gigi Mocanu.
,,Eu am crezut ca sunt cu apa de la Galati si le-am varsat la izvor,sa aduc apa proaspata.” e fratele mai mic al lui Gigi.
Apoi incepe sa realizeze dezastrul intregul Comandament Negru, Didi Agache, Boris Ivanov, Victor Prefacutu:
,,Idiotule,ce-ai facut?Ne-ai nenorocit!”
,,Gigi,ia-ti fratiorul si baga-ti-l…”
,,N-am zis?Fara copchii tampiti!”
,,Gata,Dorule,maine pleci acasa.”
Incercam noi sa dregem busuiocul si s-o dam pe gluma,dar nu se mai lasa cu cantece.Nici broastele nu canta pe uscat.
Boris povesteste:
,,Asa e si cand mergem in delta, toamna, la stiuca. Atata timp cat bidonul de douazeci de chile de vin mai are ceva in el totul mege bine: vremea e frumoasa, mârliţele trag la blinhere si la obleţi, iar noi suntem numai zambete.
Cand s-a golit bidonul incepe sa sufle vantul pe balta. Stuci… ioc, noi plini de draci. Strangem si plecam acasa, nu mai are nici un rost…”
,,Borisică, noi stim cand trebuie sa pleci in Delta, ca-ţi lasi barbă.”
,,Pai,sa nu se sperie lebada. Sa te creada lipovean de-al ei.”
,,Altii nu stiu asta. Bucurestenii sperie tot, pe unde ajung.”
,,Stiti de ce au bucurestenii traficul asa de greu? Fiindca asa le trebe, ca-s nesuferiti la volan.”
În dimineata urmatoare s-au format trei grupuri: nucleul dur, adevarata ,,echipa de varf” o sa urce in doua ,,corzi” pe trasee din Santinela Văii Verzi.
Comandamentul Negru va merge la Cabana Poiana Izvoarelor pentru hidratare si dupa aceea, dupa ce-si vor reveni, sa-l judece pe Doru, fratele lui Gigi Mocanu. Daca il vor gasi vinovat, sa-l trimita la Galati. Daca ii va corupe cu cate o votca… nu.
Toti ceilalti vom urca pe Valea Gălbenelelor. Eu am mai urcat-o in doua randuri, cu Marius Siboiu si cu Costica Ciortan, iar acum voi garanta pentru reusita turei. Nemtii vor sa mearga cu noi pe Galbenele.
Conform planificarii, asa cum obisnuim sa facem in fiecare tabara de vara, la corturi vor ramane un baiat si o fata ce vor pregati masa pentru toti cei plecati in ture.
Un fel de ,,ceaiul de la ora cinci”, la care e bine sa nu intarzi, sa nu ajungi printre ultimii.
Trecem pe marginea de sus a Poienii Coştilei, intr-un sir lung si abia la izvorul firav de deasupra Sfatului Uriaşilor ne dam seama de dimensiunile echipei: suntem 22.
Urcam din greu pana la Refugiul Coştila. Printre copacii tot mai rari caldura incepe sa na sufoce.
Nemtii cred pana in ultima clipa, cand dam plecarea, ca refugiul e punctul final al turei.
,,Haideţi să mergem, de acum incepe distractia…”
Ne oprim pe pasajul orizontal de deasupra Hornului Dintre Fire. Peisajul grandios ii lasa pe toti fara grai. Eu bag de seama ca fiecare dintre nemtoaice e venita pe cont propriu, iar cu baietii lor par sa se tachineze ca impreuna cu niste frati nesuferiti.
Pănă seara, cand ne-am intors la tabara, am reusit sa ma apropii de straina a carei privire ma obseda, de parca orice faceam ma situa pe o scena pe care faceam eforturi tot mai mari pentru a improviza… E clar, nu mai eram in ,,agora”din fata prietenilor, in care ma simteam ca pestele in apa…
Prin dialoguri de complezenţă am aflat ca o cheama B…, ca e, normal, din RDG, Meissen, putin mai jos de Berlin…
Seara, la focul de tabara ii tin un loc lui B… langa mine, pe bustean.
Bidoanele cu votca incep sa circule in toate directiile. E!… vedeti, acum limbile sunt mult mai slobode.
Comandamentul Negru vrea sa intelegem acest lucru: votca dezleaga limbile si deschide sufletele. Ceea ce trebuia demanstrat.
Dupa ce băgăm noi un cantec mai de virtuozitate: ,,U-iu-iu bradui, bradui…”, echipa adversa sare in sus: ,,Gata, gata, cântăm si noi!”
Nemtii canta frumos, ceva tirolez, dar mult mai lălăit.
Ne place si aplaudam. Asa, si de incurajare.
O prind pe B… de mana, discret, prin spatele busteanului. Are degete lungi, fine si nu pare deloc surprinsa: ma strange odata cu putere.
Apoi ma striga Horia de pe partea cealalta a focului:
,,Gigele, hai s-o bagam p-aia cu Piri-piri Galbena/Na-na-na Moţata, na!…”
Horia tine ascuns dupa bustean un carnetel cu versurile cantecelor noastre. Noi zicem un cantec-nemtii unul.
La o vreme nemtii incep să se ciorovaiasca. B…, care a stat lipita de mine cand noi cantam Nicu Alifantis pe versuri de Nichita Stanescu, incepe deodata sa turuia multime de cuvinte neintelese.
O senzatie de departare continua…
Ca si cand Gina Pistol s-ar departa putin de tine si ti-ar citi pe fuga Codul lui Hamurapi in original… ori ti-ar reproduce din memorie texte de pe frontispiciul unui templu din Teba, Karnah, ori Luxor. Scriere d-aia cu sori, capete de lup, lişiţe si măciulii de papură…
B…imi spune la ureche ca ei si-au epuizat repertoriul si, la caz de avarie, vor canta imnul national. Ma strange din nou:
,,Sa nu le zici alor tai!”
O privesc cu subanteles: ,,tacerea trebuie cumparata…” Ma saruta pe obraz, scurt, rece ,ca plata unui targ pierdut.
Într-un tarziu se ridica Horia:
,,Români, vă ordon: treceti… la culcare! Maine vom urca cu totii pe Moraru.”
,,Să mearga si nemtii cu noi, caci si Prutul l-am trecut odată împreună!”
În cort parca e rece si umed, nu-mi vine sa intru.
Marius Siboiu umbla si el pe undeva.
Dialogul dintre corturi continua de fiecare data pana tarziu, pana cand cel intrebat nu mai raspunde.
In tabara nemtilor se face liniste mai repede.
Ma uit cu atentie prin intuneric si vad cortul lui B… ca nu are partea din fata inchisa.
Trec ,,granita”, ma apropii de cortul ei, dau sa intru si bag de seama ca nemtoaicele stau ca capul spre intrare.
B… imi face semn cu degetul, prin intuneric, sa tac.
Apoi iese din cort, ma prinde de mana si strabatem poiana, prin intuneric, spre nicaieri.
Trecem de poteca pe care o stim de ziua si ne dam dupa bradul de dincolo.
Ma impinge si ma lipeste cu spatele de trunchiul copacului (ah! cred ca sunt numai rasina pe tricou).
Ne sarutam si-mi vine-n gand vocea rârâită a lui Alifantis: ,,…mai dă-mi o clipă, un timp/Un anotimp, un an, un timp…”
Pe Morar in nopti cu luna plina
Sau pe branele Bucsoiului
Vin in zori scaldate in lumina
Zanele din Valea Cerbului. (din Imnul Bucegilor)
Dimineata ma trezesc intr-o lume extrem de concreta, de frenetica, de solicitanta. Opt din marii cataratori ai taberei vor urca Acele Morarului, traseul pe sus, pe ,,degete”.
Se intocmesc echipele: Dragos si Horia Axinte vor merge primii. Florin Grosu si Marius Siboiu si-au rodat echipa ieri, intr-un 4B din Santinela Vaii Verzi. Apoi Cristi Dobre va urca cu Cristi Braca (zis Bracalone), iar Gigi Mocanu cu mine, Gigi Cepoiu. Cristii si Gigii,cu doi ii, ca-i la plural, vor face astfel echipele pentru a nu se creea confuzii la comenzile de manevrare a corzilor.
Pornim chiar prin spatele corturilor, pe albia seaca a Vaii Cerbului (izbucul e vreo suta de metri in aval) si intalnim marcajul banda galbena intr-o poienita de pe marginea vaii.
Suntem aproape toti, cu fete, cu ,,Comandamentul Negru”, cu nemti. Urcam pana deasupra Priponului Vaii Cerbului, apoi prindem Braul Mare al Morarului pe fata sa sudica, inierbata si mai primitoare.
Merg tacut in spatele lui B…. Imi vine in minte faza cu ,,taranul”de pe banca din fata noastra, din curtea Liceului sanitar. Dupa ce s-a uitat tacut tot timpul la prietena mea, se intoarce spre iubita lui si-i spune:,,Ce sa-ti mai zic?…” Ma simt ca in ,,Ultima noapte de dragoste, prima…” pentru ca stiu ce ma asteapta in traseul de azi.
Pe culme, sub Umarul de sus, ne legam in corzi, impartim cate 5-6 carabiniere de echipa si ne prindem strans castile noastre de santieristi. Asistenta numeroasa ramane se vada intrarea primei echipe in traseu.
Dragos porneste pe creasta ingusta a Acului Mare. Horia, ca secund, reuseste imediat sa faca coarda ,,salata”, apoi tot el incepe sa urle la frate-sau. Se vede bine cum teama, emotiile incep sa-si faca efectul.
Ma strang in coechipierul meu si-i soptesc: ,,frateme-leu, trebuie sa belim bine ochii la fiecare priza, la fiecare pas, caci altfel…”
Incet-incet spectatorii dispar pe fata nordica a muntelui. Am un acut sentiment de singuratate cand fac primii pasi pe creasta ingusta. Am un mers de om primordial, de primata ce nu s-a ridicat inca la mersul biped. Mainile parca mi se lungesc in dorinta de a pipaii proeminentele din fata picioarelor.
La iesirea din traseu coboram pe Sistoaca Dracilor. Miscarile noastre de rame, de viermi inelati, ne-a mancat mult din timp si acum e destul de tarziu.
La tabara ajungem pe inserat si aflam ca echipa mare s-a intors si ea cu bine, au mancat si acum sunt care-ncotro, rupti de oboseala.
Noi, cei opt, stam la masa cu un aer grav, ca niste generali batrani, victoriosi, dar cu ostirile pierdute. Fiecare evoca situatiile mai tensionate pe care le-a avut pe traseu. Reinvierea in minte a unor astfel de trairi ma face sa tremur din nou, sau poate doar racoarea serii.
Acum bag de seama ca astazi nici nu am avut timp sa ma gandesc la B…
Intr-un tarziu Horia ma roaga sa mai raman cu el pana isi termina tigara.
In tabara nemtilor e liniste. Nu am puterea sa merg sa o caut pe B… Nici o particica din mine se pare ca nu are de gand sa mearga intr-acolo. Apoi Horia ridica privirea peste mine:
,,Buna seara! Ti-a placut pe Braul Morarului?”
,,Foarte mult!” recunosc vocea lui B… ,,Voi sunteti bine, toti?”
,,Haideti sa mai stam afara! Bai, unde ati disparut cu totii? Nu mai facem focul in seara asta? Stai,Gigele, ca ma duc sa mai caut o tigara. Prefacutule, dormi?”
,,Da, Horia, dorm.”
,,Credeam ca nu dormi… scoate si tu o tigara!”
,,Horia, in tabara asta nu fumezi decat tu.” sare si Dana Cristea .
,,Bai ce copii cuminti! Auziti, ma: sa-i scrieti lui Mos Craciun sa va aduca cate o daia cu fundita rosie.”
,,Horia, lasa pe maine tigara. Uite, plecam si noi la culcare.”
Strabatem poiana, facem pe poteca la dreapta, trecem de intersectia cu indicatoare pentru Valea Cerbului si iesim printre brazii rari la o terasa cu o frumoasa perspectiva asupra intregii Poieni a Costilei. Luna nu a iesit inca din spatele brazilor din stanga, dar lumina ei face sa ghicesti peretii ca de cetate ai Costilei, marea ruptura de la baza Vaii Malinului.
Ne strangem in brate in linistea noptii. La stana de pe cealalta parte a poienii se aud talangi boncanind in noapte. Vreo surata de oaie isi scutura blana, ori altele doua se sfadesc din temirice pricina. Un caine latra necontenit, egal cu sine, ca un clopot de ceata pe o corabie ce despica intunericul marii.
Rasare luna si, infiorat de aerul romantic, incerc sa povestesc cum pot eu mai bine Legenda Zanelor din Valea Cerbului.
,,Acum eu sunt cel mai indreptatit sa-i dau crezare lui Nestor Urechea, nu?”
,,Totul depaseste orice asteptare de-a mea. Nu ma asteptam nici sa vad asemenea munti, ca in aceste doua zile petrecute cu voi. Noi am venit sa mergem prin paduri, prin poieni…”
,,Uite, maine vom urca doar noi doi intr-un traseu de alpinism.”
,,U! Crezi ca pot?”
,,Sunt sigur.”
Luna a tot urcat spre Coltul Picaturii. Caldura trupurilor noastre nu mai face fata adierilor care infioara tot mai des crengile padurii. Ne ridicam si un tremur nervos ma zgaltaie din timp in timp, de parca-s bolnav de friguri. Am barbia inclestata si nu mai pot spune nimic.¬
Dimineata aflu ca mi-a venit randul la bucatarie. De la inceput am ales ca in aceasta zi de serviciu sa raman in tabara cu Dana Cristea.Trebuie amintit de la inceput ca Dana e de departe cea mai desteapta si mai citita dintre noi toti. Si cum ea e exigenta cu sine si cu tot ce o inconjoara, succesul celor doua feluri de mancare pe care trebuie sa le gatim impreuna e garantat inca de la inceput.
Bine, dar nici eu nu sunt un partener de lepadat. Acasa, la tara, nu am avut calorifer, asa ca am taiat la viata mea lemne cat jumatate de taiga ruseasca. De fapt noi ne-am inteles bine dintotdeuna. Dana mi-a recomandat multe titluri de carti ce trebuie citite, iar azi, in tabara, a fost un adevarat colocviu.
Nu stiu de ce am inceput cu ,,Martin Eden”al lui Jack London. Apoi m-a purtat prin literatura latino-americana, Gabriel Garcia Marquez, ,,Toamna patriarhului”, ,,Un veac de singuratate”. A venit la rand Marcuse, un marxist mai dihai decat Marx, miscarea studenteasca din Franta anului 1968…
Langa Dana simti ca traiesti fiecare clipa, ca mintea ta alearga in voie, ca poti spune cu vorbe gandurile cele mai abstracte, trairile cele mai confuze, mai transparente.
Dialogul cu ea te dezvaluie in primul rand pe tine, ca o solutie revelatoare. Ma gandesc la B… Cand ne aflam impreuna parca ne pierdem intr-o lume muta, in care ne intelegem doar din priviri. Si din gesturi marunte…
La intoarcerea echipajelor aflam ca ,,trekerii” au urcat pe Valea Morarului, iar ,,echipa de varf” a facut Creasta Balaurului din Bucsoiul Mic.
Ii servim pe toti la masa si primim cu incantare laudele pentru felurile de mancare pregatite de noi. Doar cele patru nemtoaice nu se lasa deloc vazute. (Mai tarziu a povestit Gigi Mocanu ca le-a vazut facand baie, goale,la izvorul de mai jos. Altul care a vazut zanele…)
B…iese din cort si isi prinde parul intr-o codita. O invit sa vina cu prietenele la masa. Vine singura si pe fata de masa impaturita ii pun dinainte cele doua feluri de mancare pentru a avea timp sa o privesc in liniste.
Se vede ca e rupta de foame dupa tura de azi, totusi mananca cu miscari sigure, cu delicatete chiar. Si-a prins parul intr-o codita minuscula si asta ii da un aer de scolarita.
Prietenul meu pictor e portretist, cu experienta de peste 20 de ani pe terasa la ,,Amfiteatru”, in Olimp si imi spune ca percepe trasaturile particulare ale unui chip chiar din prima secunda: ,,il privesc o clipa, ma intorc cu spatele si-l fac perfect”.
Ia sa fac si eu un exercitiu: care sunt trasaturile ei particulare, definitorii? Poate sprincenele putin ridicate la coada ochiului… asta da un aer de distinctie, de superioritate indiferenta la orice… Dar ochii zambitori mai alunga din eventuala raceala…
Nu stiu cat am privit-o asa, caci imaginea chipului ei m-a urmarit mult timp.
Stii, ca la avioanele F16, unde parametrii tehnici de zbor sunt afisati chiar pe sticla parbrizului. Privesti prin ei, in fata si vezi peisajul.
Prin imaginea ei vedeam focul de tabara, crengile brazilor, flrele din iarba…
Mai greu e seara, cand inchizi ochii. Conturul ,,icoanei”e in tuse si mai clare. Nu poti sa-l stergi, sa scapi de el.
N-ai ce face, trebuie sa te chinui asa o vreme…
De un singur lucru trebuie sa tinem cont:sa nu aberam si sa ne luam prea in serios.
(Andrei Varlan, alpinist)
Noaptea a fost iadul pe pamant. A plouat diabolic. S-au rupt norii peste noi, iar traznetele au dat tarcoale taberei.
Dimineata, ca cel dintai gospodar al satului, ,,scot primul plugul la arat”, ies din cort si fac o prima estimare a dezastrului:
,,Puilor, toate lemnele sunt murate. Cine e la bucatarie astazi trebuie sa mearga la Busteni dupa o butelie de aragaz. Si repede,caci mie spaima de traznete imi provoaca foame.”
O vad pe B…langa cortul ei. Imi face semne cu mana. Vrea sa-mi spuna ceva si arata cu mana spre nord. Ma duc la ea.
,,Noi plecam.”
,,Unde?”
,,La Malaiesti si apoi la Bran, sa vedem Castelul lui Dracula.”
Mie parca imi fuge pamantul de sub picioare. Ma intorc spre Santinela Vaii Verzi. Pana in ultima clipa am sperat ca stanca sa se usuce pentru a putea urca cu B…intr-un traseu. Dar de-acus…
Ma trage in cortul ei. Stam in genunchi pe sacii de dormit. E bine tare aici la ea… Imi trage tricoul peste cap si raman la bustul gol. Ea isi scoate bluza de trening si ramane intr-un maieu cu bretele subtiri. Haida-de! Acum, la lumina zilei si cu toata lumea din tabara pe cap… Isi desface de la gat un lantisor, o impletitura formata dintr-o ata neagra, cauciucata si zalele fine ale unui lantisor. Medalionul e o cruciulita asimetrica, ori o monograma, litera T. Ma cuprinde cu bratele si mi-l prinde mie de gat. Ma saruta pe gat, pe umeri, pe piept… O sarut pe parul rece si pe obrajii de foc. O strang tare-tare si simt un nod in gat.
Ma trezesc afara, in racoarea diminetii de dupa ploaie. Si daca tot pleaca peste cateva clipe, la ce bun aceasta ,,decorare post-mortem”? Si de ce Horia asta nu face tabere la cabane, la hoteluri? Nu merg spre corturile noastre. Sunt dat peste cap si ma tem ca nu as putea face fata unui dialog in ,,agora”taberei.
Ma duc in directia cealalta, spre poteca si pe sul crengile ude, care se scutura de apa peste mine, ajung din nou pe terasa de deasupra Poienii Costilei.
Iubirea noastra nu are nici un istoric, deci nici o pretentie nu se justifica. Pana la urma B…nu e decat o fata care a venit de la Berlin sa faca niste trasee in Carpati. Eu nu fac parte din lumea ei. Nici in ture nu am mers impreuna. A mers cu nemtii ei si doar intamplator s-au suprapus unele lucruri. Nici ea nu e din lumea mea. Eu nu am putut lasa locul gol la echipa de pe Ace si nici nu m-am fofilat de la seviciul la bucatarie. E frumoasa, stiu, poti sa-ti pierzi mintile din cauza asta. Aseara, la masa, ma compimenta ca am gatit bine si ca eu as pute fi un sot excelent. ,,Si pentru tine?” ,,Mai ales pentru mine.” Incepuse sa-mi vajaie ceva in urechi si nu cred ca am mai putut lega doua vorbe inteligibile. Suntem foarte vulnerabili in fata frumusetii!
Gata, ma intorc sa trec de furtuna despartirii cu fruntea sus.
Nemtii au rucsacurile pregatite. Au fost niste vecini simpatici, linistiti. Ca o familie de batrani cumsecade, care locuiesc deasupra unui club de motociclisti. Noi am fost nebunii…
Ne strangem mainile cu simpatie. Dau mana cu B… Parca degetele ei nu mai au vigoarea din fiecare seara. Zambeste… ,,N-avem ce face, trebuie sa ne despartim.” Zambesc si eu protocolar… ,,Totul e in regula. Nu exitsta absolut nici o problema.” Coboara privirea spre pieptul meu. Duc mana la medalion. ,,Chiar nici o problema…”
Se intoarce si se grabeste sa-si prinda echipa din urma. Nu o urmaresc cu privirea nici macar o clipa. Ma intorc spre ai mei.¬
,,Fratilor,unde mergem astazi?”
Dana propune sa coboram in oras si sa mergem la Sinaia, sa facem o baie in piscina la Montana, apoi sa vizitam Castelul Peles.
,,Noi suntem oameni de Peles?”-sar eu cu gura. ,,Stati sa va povestesco faza: eram prin anul intai si ma intorceam de la cursuri. In camin, la etajul nostru, doua fete alearga pe tocuri inalte si pornesc la vale, pe scari. In usa camerei de vizavi doi colegi mai mari, tot de la Nave, in chiloti. <<Hoo!Curvelor!Hoo!>> <<Ce s-a intamplat,vecine?>> <<I-auzi,vecine,vroiau sa le ducem la film. Noi suntem oameni de film…>>
Raman in tabara doar cu Horia. El sta in hamac si fumeaza ca un padisah. Eu mesteresc la o sageata de alun pentru arcul meu, a carui fabricatie am cam neglijat-o.
,,Plictiseala mare,Gigele! Cand te gandesti ca trebuie sa mai treaca vreo douazeci de ani pana vom ajunge noi directori in vreun santier naval… Secretarele noastre sunt inca la gradinita,tata.”
Apoi tot el:
,, Am impresia ca nu mai am tigari.”
,,Am impresia ca mi-am adus aminte o faza buna:ma intorceam de la ICEPRONAV, unde aveam o tema la bazinul de giratie si pe faleza mergeam in spatele a doi elevi de la Liceul de marina. Mititei,in uniforma, cred ca erau anul intai, stii, ca si eu am terminat tot la marina. Si unul zice foarte linistit si neafectat catre celalalt: <<Am impresia ca Japonia e o insula…>>”
,,Ezcelent! Astia lupi de mare! Bai,nu mai am tigari! Incep sa intru in panica. Ce bine era vara trecuta in tabara de pe Valea Cernei… Stii ca matuse-mea,doctorita Albu fuma doar Kent. Ce ma mai rugam de ea… Ma tachina: ia d-aici, milogule, ca toata viata o sa fumezi Carpati de la muncitori. N-ai vrut sa te faci doctor. Tii minte cand urcam prin Cheile Tesnei? Frate-miu, Dragos, ramasese in urma si doamna doctor se intoarce si striga la el, asa, sa auda toata trupa: Dragos, sa nu te caci in belvedere! Poate ne intoarcem tot pe aici sa mai facem poze… Seara lumina cade mai bine.”
,,Tii minte ca intr-o seara am fost la discoteca din tabara studenteasca din Herculane. Spre ziua ma durea ficatul si m-am dus la doamna doctor, care statea la tigari si cafele cu o alta doctorita. Ma da pe mana unei asistente draguta: Diduta, mergi cu domnul inginer si fa-i o papaverina, ca-l doare la ,,pateu”. Ma duce tipa in cabinet si da sa sparga o fiola. Stai asa, zic, tu ai impresia ca eu stau la injectie?…Mai bine vino in parc, sa luam aer, sa-mi treaca. Cand sa iesim ma intreaba doamna Albu: Ti-a trecut? Ii raspund: Doamna doctor am venit la dumneavoastra ca la o mama… Acuma ma doare piciorul de nu mai pot. Mi-a bagat acul pana la os… Fugi d-aici!-zice. Asa sunt toti barbatii: niste cacaciosi!…
Stam la povesti si depanam amintiri. Apoi imi amintesc de ce vazusem dimineata, cand plecasem sa-mi aranjez gandurile. Trecusem pe langa bradul ,,nostru”, ca lupul care trece pe acolo unde a mancat o oaie si vad ca trunchiul copacului fusese traznit azinoapte.
,,Ia vino,Horia,sa vezi ce fisura are de sus pana jos.”
,,Poate a facut-o o ciocanitoare.”
,,Da, i-a alunecat gherutele si a franat cu ciocul pana jos, pe post de piolet. Hai sa sacoatem sculele si sa ma asiguri, caci vreau sa bat un traseu pe brad, pe fisura, pana sus.”
Sunt aproape de varf:
,,Horia, cum se numeste dreapta aia de pe marginea trunchiului de con? Apotema, generatoare?”
,,Apotema e la trunchiul de piramida.”
,,Pacat! I-as fi zis traseului Apotema Ciocanitoarei. Ar fi sunat bine,nu?”
Varful e tare subtire. Ma tin de varf cu mana stanga si ma uit la munte pe deasupra brazilor mai mici. Plafonul de nori acopera Costila, Morarul si Bucsoiul pana aproape de jumatate. Manusa Morarului pare ca sprijina plafonul de nori cu degetul aratator. Sau pare ca incearca marea de nori cu degetul. Dar invers.
Vara trecuta coboram cu Horia cu masina de la Padina la Sinaia, pe Transalpina de pe Dichiu. In Sinaia Camelia si Adriana vor sa vizitam Castelul Peles. Spun inca odata: ,,Noi suntem oameni de Peles?!…”
Urcam cu masina mai sus de Cazino si in piateta aia cu piatra cubica le asteptam pe fete sa se intoarca de la castel. Asaezam masa pe zidul cimitirului de peste drum. Mancam fripturi reci ramase de aseara, scoatem ultima sticla de vin rosu si intram sa citim eroii.
Adevaratii barbati iubesc doar mancarea, bautura si… razboiul!
