”Popas în iarbă de neuitat.
C-o sărutare, pe-a vieții măsură,
îmi stingi în gură toate numele
ce din alean ți-am dat.
Ne place să umblăm
ca întrupările fumului,
să încâlcim mătasea pământului
cu țintele drumului.” (Lucian Blaga)
–
Sunt zile și zile, experiențe și experiențe, unele care au o însemnătate mai mare sau mai mică pentru noi. Ni se întâmplă viața. Uimitor existăm cumva și uneori ne este bine. Citim o carte și o parte din gândurile autorului ne rămân în minte, par sau devin ale noastre. Ascultăm o piesă muzicală ce ne face sufletul să vibreze. Admirăm o pictură sau o fotografie în care pare că regăsim o picătura din esența spiritului nostru. Mergem pe o potecă înflorită și trăim bucuria acestei experiențe. Percepem viața fiecare în felul său. Suntem diferiți dar părem asemenea. Încercăm fiecare în felul nostru să ne găsim locul, fărâma noastră de fericire, fărâma noastră de univers, așa cum o percepem fiecare din noi. Ne luptăm ca dincolo de omul capitalist sistemic să descoperim în noi o parte din propriul eu. Încercăm să aflăm mai multe despre acesta, să experimentăm ce-i place și ce nu-i place, să-l dezvoltăm. Pe parcursul acestei aflări de sine devenim mândri de propriul eu, devenim orgolioși. Important însă este să avem capacitatea de a privi lumea și prin ochii celui de alături altfel riscăm ca această mândrie a noastră să îi afecteze libertățile. Căci fiecare om prin acțiunile sale, atâta timp cât nu încalcă legea și morala, are dreptul să-și aleagă propriul drum.
Imaginile de mai jos sunt o părticică din drumul meu, din ceea ce îmi place mie să fac și din ceea ce înțeleg eu că înseamnă mersul pe poteci. Pentru toți cei care consideră că au dreptul să jignească, să atace, să îngrădească în orice fel libertățile individului (și au fost destui aceștia în ultima vreme la Mecanturist), mesajul meu e simplu: lăsați-mi drumul în pace!
Fotografiile au fost realizate în data de 16.05.2015 cu ocazia turei ”Cu bujori pe fețe” organizată de mine în rezervația naturală Carasan-Teke, dealurile Niculițelului.
Muzica: The Proclaimers – I’m on my way.
Enjoy!
Tunelul dintre cele două lumi
–
”Ni se întâmplă, viața. Uimitor, existăm cumva, și uneori ne este bine. Inspirăm. Expirăm. Aparent ne concurăm între noi ca ființe biologico-sociale, dar pe alte planuri care pot conta și mai mult nu avem cum să ne comparăm măcar, la modul real, chiar nu avem cum, că suntem prea diferiți, o ființă intelectual-sentimentală unică într-o situație irepetabilă. Omul este o devenire rațional-sentimentală; este o călătorie inițiatică a copilului care se naște, a tânărului, a umanului în diferitele momente ale existenței sale eminamente temporare. Nu doar trupul, dar mai ales sufletul nostru este în permanentă transformare, sub influențe de te miri unde. Pare că există perioade de dezvoltare intelectuală – progres al înțelegerii raționale, parcurgerea unor cărți-relevante și a unor “școli” și etape de copleșitoare sentimente, cel puțin la fel de importante; din câte pare, omul nu poate să fie concomitent implicat în ambele. Învățăm, iar fiecare experiență vitală are costurile ei, care mai de care. Interacționăm cu suflete și intelecte ale celorlalți, și rareori pare că ne înțelegem – câteva momente. Dezvoltăm contacte rezonabil de funcționale. Mai mult decât atât, uneori ne iubim.” (Peter Lengyel)
–
–
–
”I’m on my way to what I want from this world
And years from now you’ll make it to the next world
And everything that you receive up yonder
Is what you gave to me the day I wandered”
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Text: Eduard Munteanu
Foto:Emilia Ciocanel, Ana Maria Moise, Lucian Bălănică, Nicușor Ciocănel
–
–
@Acest jurnal este proprietatea intelectuală a domnului Eduard Munteanu. Orice utilizare a informațiilor din acest jurnal se va face numai cu acordul autorului.