Aventura greacă (3): Delphi şi Acropole

Cum şi noi trăim într-o ţară a ţărilor, Ţara Loviştei, Ţara Haţegului etc la fel şi la greci pamântul strămoşesc le-a fost risipit în aproape 50 de,,ţări”.

Dacă nu pătrunzi în Grecia venind de pe mare, atunci e sigur că vei avea ca poartă de intrare Macedonia.

Iar câmpiile care te întâmpină nu sunt decât o amăgire, pentru că repede le şi străbați, iar când începi să simţi aerul mării, deja eşti pe vârfurile unor dealuri împădurite…

Oraşul Thessalonike se deschide mării printr-un amfiteatru natural căruia nu i se văd marginile.

Iar străzile sale dispuse sub forma unei pânze de păianjen te-ar putea duce cu gândul la Brăila noastră. Care pe care să fi copiat?

Lucrurile se lămuresc repede şi Thessalonikul scapă de această judecată de circumstanţă doar şi când afli că el a fost ridicat în perioada elenistică a antichităţii greceşti, atunci când regele macedonean Kassandru a dat numele oraşului întemeiat de el după numele frumoasei sale soţii, Thessalonike.

Aceasta era fiica lui Filip al II-lea şi sora lui Alexandru cel Mare.

Filip al II-lea a fost bucuros să-i dea numele fiicei după victoria (Nike-în greceşte)  repurtată de armatele sale în câmpia Thessaliei: ,,Thessalo-Nike”.

Călătorul care reuşeşte să străbată un oraş extrem de aglomerat (peste 1,1 mil.loc.) fară să fie îngrozit de haitele surzitoare de motociclişti, se poate aduna mai spre sine în răcoarea Bisericii Sfântului Dimitrie Izorâtorul de Mir.

Zidurile de cărămidă păstrează imaginea de vechime a lăcaşului, dealtfel ridicat la începuturile creştinătăţii, în anul 313, dar care a suferit mult în urma numeroaselor cutremure, dar şi a devastatorului incendiu din anul 1917.

Mai jos, în dum spre mare, vom descoperi Biserica Rotondă, considerată cea mai veche biserică creştină în care încă se mai slujeşte, ea fiind ridicată în anul 306, în vremea împăratului bizantin Galerius.

Dealtfel în imediata apropiere a bisericii se înalţă, încă impunator, Arcul de Triumf al lui Galerius. Construcţia este executată în stilul grecesc antic, prin anii 298-299, iar basoreliefurile fine le găsim astăzi îngălbenite de vreme.

Ţărmul, găsit de noi într-o lumină lăptoasă, e dominat de statuia ecvestră a macedoneanului Alexandru cel Mare, iar profilul Turnului Alb abia se distinge pe fundalul de ceaţă sclipitoare care stă întinsă peste mare.

Dar toate acestea tind să rămână doar amănunte de ,,travel” pentru Thessalonike…

De două milenii şi jumatate oraşul trăieşte sub lumina ca de aură a lui Aristotel. Profesorul care a făcut din Alexandru cel Mare nu doar un cuceritor, ci şi un promotor al elenismului în întreaga lume. Filosoful care a teoretizat frumosul. Şi dreptatea. Dar mai ales cel care a încercat să facă posibilă viaţa omului între alţi oameni. Părintele politicii, prin închipuirea ,,Republicii”…

Scăpaţi cu greu din gravitaţia Thessalonikului (nici nu am mai amintit că vreme de 700 de ani oraşul a avut întâietate în faţa Constantinopolului, că a fost pe rând, roman, bizantin, turcesc, evreiesc…) prindem drumul sudului, iar gândul la Mediterana spre care ne îndreptăm ne dă un fel de frivolitate de vacanţă, fior pe care cu siguranţă l-au simţit şi migratorii împinşi de istorie prin aceste colţuri de lume…

Srăbatem o câmpie litorală îngustă, numită în acest sector Plaka.

În stânga Golful Thermalic e sub aceeaşi lumină lăptoasă, în vreme ce în dreapta începe să se profileze piscurile Muntelui Olimp.

E cer senin şi se pot vedea uşor crenelurile de piatră albă dispuse în semicerc, cele care formeaza astfel ,,Tronul lui Zeus”. În acelaşi plan, puţin mai în stânga, identific Vârful Mitikas de 2918m alt., locuri prin care am însoţit cu 3 ani în urmă un grup de mecanturişti gălăţeni.

Scotocind cu ochii după carările muntelui, nu am băgat de seamă că marea s-a facut nevăzută, iar în locul ei orizontul e alcătuit din zidurile de incintă, dar şi de turnul hexagonal al Castelului Platamon.

E un castel cruciat ridicat între anii 1204-1222 cu scopul de a controla militar intrarea în Valea Tempi, defileul dintre Muntele Ossa 1978m şi Muntele Olimp 2918m, prin care se patrunde dinspre nordul Greciei spre Câmpia Thessaliei.

Străbatem Thessalia, o altă ,,ţară” a Greciei continentale şi când ajungem în preajma Munţilor Pindului suntem întâmpinaţi de peisajul nepământesc al stâncilor de la Meteora.

Dacă în urma cu trei ani vizitasem mânăstirile ,,Sfântul Nicolae Anapafsas”, ,,Rossanou” şi ,,Varlaam”, acum pornim din Kalambaka pe drumul din dreapta, spre Mânăstirea ,,Sfântul Ştefan”.

De pe stânca pe care se află sfântul lăcaş se deschide perspectiva spre localităţile de la poalele Meteorelor, spre valea Râului Pinios, cel care aici iese din perimetrul Munţilor Pindului şi continuă să curgă leneş pe marginea Câmpiei Thessaliei.

În spatele imaginii se vede Creasta Klinou, care se aseamănă mult cu Creasta Pitrei Craiului, iar zona mai joasă a acestui munte ne duce cu gândul la Măgurile Branului…

Râul Pinios ocolind câmpia pe la poalele munţilor.

Un nor de ploaie vine să răcorească şesurile…

Stâncile pe care se înalţă Mânăstirea ,,Sfântul Ştefan” stau aninate precar deasupra caselor din Kalambaka.

Ne mai odihnim ochii înlăcrimaţi de lumina depărtărilor privind albul pur al unei flori de ficus.

Cele 24 de mânăstiri ale Meteorei sunt suspendate între cer şi pământ la diferite înălțimi, iar ,,Megalo Meteora” (Marea Meteoră), numită şi ,,Metamorfossis” (Schimbarea la Faţă) se află în poziție dominantă, ea fiind şi cel mai mare dintre sfintele lăcaşe.

Accesul la nivelul pe care se află biserica şi celelalte încăperi se face mai întâi pe o scara de piatră, apoi printr-un tunel săpat în stâncă, după care se urmează o altă scară, de această dată din beton, aninată de verticala ,,bolovanului” de conglomerat.

De pe o terasă din spatele mânăstirii avem o perspectiva amplă asupra satului Kastraki, strecurat şi el pe sub ,,stâncile căzute din cer”, adică ,,meteorice”…

În una din sălile muzeului deschis în incinta mânăstirii sunt prezentate, printre altele, şi uniforme militare şi arme ale armatei greceşti din diferite epoci ale istoriei ţării.

În fotografie sunt surprinse arme şi efecte militare din anul 1921, anul Războiului de Independenţă al grecilor.

De amintit că respectiva uniformă (dar fără veston) o vom putea vedea şi la gărzile din fața ,,Monumentului Eroului Necunoscut” din Athena, din fața Parlamentului.

În acelaşi muzeu s-a ivit ocazia ca aparatul meu de fotografiat japonez să îşi întâlnească un strămoş… britanic.

Nu am putut să trec fără să fotografiez şi un tablou în care se remarcă obsesia tuturor popoarelor balcanice: predarea drapelului, a sabiei etc. de către armata turcă învinsă, către comandanţii greci, respectiv români etc.

Vedere spre mânăstirile ,,Varlaam” şi ,,Rossanou”. În spate se vede drumul pe care se vine dinspre Mânăstirea ,,Sfântul Ştefan”.

Plecam de la Meteore şi mai traversăm încă o dată Câmpia Thessaliei, de data asta spre sud, acolo unde, spre capăt, se ridică în faţa noastră Masivul Iti, înalt de 2158m.

Drumul nu urcă versantul muntelui, ci încearcă să se strecoare printr-o vale ce spintecă munții tot înspre sud.

Mai sus vedem că am luat bine în altitudine, suntem într-o trecătoare care nu se mai termină şi privim satele agăţate pe celălalt versant.

O imagine cu zona cea mai înaltă, de trecătoare, a drumului montan de la Larissa la Lamia.

Admirăm ultimile aşezări de pe versantul sudic al Muntelui Itia, după care coborâm în mica câmpie litorală de la Lamia.

Suntem surprinsi să revedem apele mării în acest golf ce înaintează printre munţi.

La poalele muntelui sunt numeroase livezi de măslini.

Dar spre marginea golfului se întinde geometria perfectă a parcelelor amenajate ca orezării.

Aici am pătruns într-o altă ,,ţară” a Greciei, numită Etolia.

De la oraşul Lamia ţinem drumul tot spre sud, urmând ca de abia de acum să fim puși cu adevărat la încercare: vom traversa munţi şi mai înalţi, printr-un pas şi mai înalt, de data aceasta între Masivul Parnassos 2457m alt. în stânga şi Munţii Giona 2510m alt. în dreapta.

În mitologie Parnassos e muntele pe care Orfeu a învăţat să cânte la lira de aur oferită în dar de Apollo, iar nimfa Kleodora, mama lui Orfeu, ,,a inventat” versurile care vor însoţii cântecele oamenilor.

Din aceste motive muntele a mai fost numit şi ,,casa muzelor”.

Numele Muntelui Parnassos va mai apărea în ,,Odiseea”, când Ulisse va fi rănit aici de către un mistreţ şi ceva mai târziu şi în ,,Metamorfozele” lui Ovidiu

Peisajul spectaculos și sălbatic al Muntelui Parnassos, acoperit de păduri dese de pin și brad, în care trăiesc numeroase specii de păsări, poate fi descoperit prin plimbări în natură și prin reeditarea drumului de la Delfi la Coryceon Andro, supranumit Poteca Străveche (Archaio Monopati). Coryceon Andro este o peșteră sacră a Greciei, considerată casa mitologică a zeului Pan.

De-a lungul istoriei, locul a fost refugiu în fața perșilor, eveniment notat de Strabo, a turcilor, în timpul războiului grec de independență, și a germanilor, în cel de-Al Doilea Război Mondial.

În 1970, arheologii au descoperit aici statuete, vase, inele, monede și reprezentări ale lui Pan și Dyonisos, datând din secolele al  IV-lea î.H. și al VI-lea î.H.

Drumul de acces, Archaio Monopati, este una dintre cele mai vechi poteci din lume, care în acest punct coincide cu celebrul drum european de picior E4, Gibraltar – Cipru.       Este tăiată în stânca Muntelui Krokos, care se ridică în spatele sitului arheologic din Delfi, și suficient de largă pentru ca un măgar cu un coș în spinare să poată trece…

O mare parte a Muntelui Parnassos a fost declarată Parc Național, iar accesul turiștilor este permis doar în plimbări pe jos.

Muntele Giona era cunoscut în antichitate ca ,,muntele fără lună”, poate datorită norilor care îl acopereau mai tot timpul.

El este al 5-lea munte din Grecia ca înălțime.

Satul Eleonas de pe faţa sudică a Muntelui Parnassos.

Spre seară începem să coborâm vertiginos din munte şi când trecem de localitatea Amfisa răsuflăm ușurați: cam gata cu munții din zona asta sudică a Greciei continentale.

Mai mult, jos de tot se vede deja apa mării. E Golful Itea, ca un intrând în munte al Golfului Corint.

Bucuria revederii cu marea nu ţine prea mult, căci noi schimbăm brusc de cap-compas spre est şi începem să urcăm din nou muntele, pe serpentinele încâlcite ale drumului ce duce la Delfi.

Drumul spre vestigiile Oracolului de la Delfi se agaţă din nou de pantele Muntelui Parnassos şi după ce mai urcă o diferenţă de nivel de 250-300m, ajunge în satul Delfi, localitate micuţă care trăieşte în umbra marelui sit arheologic al lumii antice.

Strada principală care traverseaza satul e atât de îngustă, că e gata-gata să atingem marginile cladirilor.

Dincolo de sat, puţin sub nivelul şoselei, se află Tholoss-ul, Sanctuarul zeiţei Atena Pronaia.

Acesta a fost construit din marmura albă şi neagră la începutul sec.4 î.Hr.

În antichitate, Delfi a fost centrul lumii grecești.

Profețiile Pithiei erau literă de lege și atrăgeau aici oameni din toată Mediterana. Pelerini, regi, țărani veneau să întrebe despre probleme politice, războaie, agricultură sau familie.

Marea Preoteasă intra în transă, iar țipetele ei nearticulate erau interpretate și transcrise, în vremurile de început în versuri hexametrice și apoi în proza.

Răspunsurile erau ambigue, iar interpretarea ­– adeseori dedusă, și formulată în așa fel încât să se potrivească mai multor interpretări.

Profețiile Pithiei se făceau doar într-o zi din lună.

La intrarea la Oracolul de la Delphi,în partea de jos a versantului cu vestigii istorice.

Legenda spune că, pentru a afla unde este centrul lumii, Zeus a trimis doi vulturi care au ocolit Pământul și s-au întâlnit la Delfi.

Vedere de pe marginea sanctuarului. Lumina înserării se lasă peste versantul drept al Râului Pleistos.

Piatra sacră Omfalos (buricul Pământului) marchează acest loc.

Inițial, Omfalos era un meteorit, înlocuit din secolul al VII-lea d.H. cu stâncă pământeană împodobită cu doi vulturi. în perioada pre-apollonică, pe acest loc s-a aflat un sanctuar și oracol dedicat zeiței Pământului (Gea), despre care mitologia spune că era păzit de fiul ei, șarpele-monstru Phyton.

Apollo l-a omorât și a luat în stăpânire oracolul. în cinstea victoriei sale, zeul a creat atunci jocurile pitiene care se desfășurau cu fast o dată la patru ani și adunau sportivi și artiști.

Cultul lui Apollo a devenit popular în întreaga lume grecească; polisurile se întreceau în a aduce daruri dedicate zeului.

Doar şase coloane mai sunt astăzi în picioare din ceea ce a fost odată centrul sanctuarului, Templul lui Apollo.

Aflat la aproximativ 160 de kilometri de Atena, Delfi a fost construit în peisajul semeț al Munților Parnassos.

Complexul se află într-un amfiteatru natural, la 600 m altitudine, sub stânci, pe lângă valea Râului Pleistos. Cel mai important loc al sanctuarului este templul lui Apollo, iar într-o cavitate din centrul acestuia, în apropierea buricului Pământului, stătea preoteasa Pithia.

Coloană dorică desprinsă din templu.

Aici erau păstrate ofrandele, statuile aduse zeului.

Tezaurul atenienilor este o clădire în stil doric construită de atenieni, care găzduia trofeele din victoriile importante dedicate zeului.

Stoa Atenienilor adăpostea trofeele din bătăliile navale contra perșilor.

Tezaurul Atenienilor a fost construit între anii 510-480 î.Hr.

Ce vedem astăzi nu e decât o reconstituire realizată de arheologii francezi prin anii 1903-1906.

Dacă mergi spre nord, găsești teatrul, unul dintre cele mai frumoase din Grecia, cu o capacitate de 5.000 de locuri și o acustică excelentă. De aici ai o panoramă foarte frumoasă a sanctuarului.

Teatrul antic de la Delphi.

Dacă urci mai departe pe o potecă, aproximativ 45 de minute, ajungi la stadion. Măsoară 200 m lungime, este parțial săpat în stâncă și încă mai poți vedea liniile de start și de sosire cu scobituri pentru vârful picioarelor alergătorilor.

La gymnasium tinerii învățau diverse discipline, predate de poeți și filozofi din Delfi. Avea două zone de antrenament, apă și vestiare.

În Templul lui Apollo era scris în epocă dictonul ,,Cunoaşte-te pe tine însuţi”, zicere care i-a foast atribuită ulterior lui Socrate.

Aleea cu coloane de pe marginea Stadionului, cunoscută şi sub numele de Via Sacra.

Muzeul din apropiere oferă o excelentă selecție de obiecte de arhitectură, sculptură și obiecte de cult.

Cele mai importante sunt: o copie a buricului Pământului, cariota din Delfi, sfinxul înaripat din Naxos.

Ajungem pe malul Golfului Corint pe înserat.

Admirăm ţărmul muntos şi peninsula de la Galaxidi.

În continuare urmăm ţărmul nordic al Golfului Corint, ţărm care aici se mai numeşte şi Coasta Fokida, iar când ajungem în capătul său vestic, la Platanitis, e deja întuneric.

Aşa că trecem în Peninsula Peloponez pe Podul Rio luminat ca ziua…

(Notă.

Călătoria din Peloponez şi Insula Zakintos va aparea într-un jurnal ulterior. Ai voi prezenta doar Grecia continentală.)

Unei națiuni, unui popor îi e mai greu să își contureze ființa dacă nu are în spate o istorie ce poate fi regăsită cu consistență în pământul său.

Bunăoară Emiratele din Golf se străduiesc să se regăsească pe sine scormonind nisipul deşertului. …Şi deabia dacă gasesc rămăşiţele unor sate pescăreşti, şi acelea vremelnice, ale unei foaste populaţii nomade…

Total diferit stau lucrurile când e vorba despre greci: unde mergi, unde te întorci, dai peste ruine.

Corintul e oraşul care dintotdeauna a profitat de aşezarea sa în apropierea istmului care leagă Peloponezul de Grecia continentală.

Mărfurile transportate pe mare erau transbordate aici peste limba de uscat de numai 6km lățime, lucru care a dus la prosperitate pentru corinteni.

Astfel că în secolul 2 î.Hr. oraşul Corint era la fel de măreţ ca Atena. Iar când romanii au dorit să-şi afirme supremaţia în Mediterana, au distrus prin anul 146î.Hr. patru mari oraşe ale vremii: Cartagina, Fenicia, Atena şi Corintul.

Ca după o vreme romanii să reconstuiască şi ei Corintul şi să facă din el capitala Greciei romane. E perioada când oraşul ajunge la o populaţie de peste 750 000 de locuitori, iar proasta sa reputaţie, venită din traiul în lux şi desfrâu, îl determină pe Apostolul Pavel să poposească aici prin anul 52, pentru a îndrepta lucrurile în plan spiritual.

Printre vestigiile rămase din vremea Corintului antic amintesc Templul lui Apollo, Templul Octaviei, Odeonul (teatrul) etc.

Acrocorintul este muntele fortificat din apropierea oraşului antic, şi la circa 4km de Corintul prin care trecem noi astăzi.

În fotografia realizată după un panou turistic se văd coloanele masive care au susținut cândva Templul lui Apollo şi în spate un versant din Acrocorint.

Prima încercare de a tăia un canal navigabil pe lăţimea istmului Corint a fost făcută de împăratul Nero.

Canalul Corint pe care îl admirăm astăzi a fost realizat între anii 1882-1893 de către greci sub conducerea a doi ingineri maghiari.

Excavația a fost realizată în stratele de calcar, având o lungime de 6km şi o lățime a căii navigabile de numai 23m.

Canalul Corint, vedere spre Marea Egee.

Cum în prezent cele mai multe dintre navele comerciale au dimensiuni care nu permit trecerea prin canal, acesta rămâne totuşi un însemnat obiectiv turistic.

În sud-estul istmului Corint se află localitatea Istmia, locul în care se ţineau, din doi în doi ani, Jocurile Istmice, similare cu Jocurile Olimpice.

Canalul Corint, vedere spre Marea Ionică.

Cum am trecut podul peste canalul Corint am intrat într-o altă ,,țară” a Greciei continentale: Attica.

Mergem o vreme pe țărmul nordic al Golfului Saronikos şi după ce trecem de orașul Megara, cu casele sale risipite pe coline de munte, în apele golfului distingem țărmurile insulei Salamina.

Nume cu o oarecare rezonanţă, el amintind de bătălia navală din anul 480 î.Hr, în care grecii conduşi de regele atenian Themistocle, cu cele 371 de nave ale lor, au învins flota persană, înclinând pentru prima oară balanţa în favoarea grecilor. Astfel că după victoria grecilor de la Plateea din anul următor, perşii devin ei înşişi vulnerabili, sfârşind prin aceea că imperiul lor să fie cucerit de către macedoneanul Alexandru cel Mare.

Dincolo de Salamina apele golfului se umplu de nave în staţionare, o radă pentru cele care intenţioneaza să acosteze în portul Pireu.

Într-o Atenă îmbătata de soarele amiezii vizităm mai întâi stadionul care a găzduit primele Jocuri Olimpice moderne, în anul 1896.

Ştim că jocurile Olimpice antice fuseseră interzise încă din anul 394 d.Hr. de către împăratul bizantin Theodosiu I.

Stadionul olimpic din 1896.

Palatul Parlamentului grec a devenit în această vară o imagine iconică pe televiziuni, în emisiuni având ca subiect criza financiară a statului elen.

Vedem Biblioteca Centrală Vallianios, Banca Naţională a Greciei (Trapeza) şi Academia Greacă, în faţa căreia se înalţă statuile lui Platon şi a lui Socrate.

Dar oriunde te-ai afla în Atena, privirile îţi vor fi atrase, ca de un magnet, de imaginea ca un ,,deja vu” a Acropolei. De stânca pe care se află ,,Oraşul de sus”…

În partea de nord-vest a Acropolei se află o altă colină la fel de celebră: Areopagul, dealul de calcar de pe care Apostolul Pavel le-a vorbit atenienilor din Agora aflată la poale.

O parte a Atenei văzută de pe Areopag.

Şi colina Acropolei văzuta tot de pe Areopag.

Potrivit tradiţiei, după întâlnirea cu Apostolul Pavel în Areopag, Dionissie Areopagitul s-a convertit la creştinism şi a călătorit cu Pavel , cunoscându-i astfel şi pe ceilalţi apostoli, iar la Ierusalim chiar pe Maica Domnului.

Ulterior Dionissie Areopagitul va fi rânduit ca primul episcop al Atenei, aceasta semnificând creştinarea poporului grec.

Imagine cu vechea Agora ateniană.

În drumul spre Acropole admirăm mai întâi Odeonul (teatrul) lui Irod Atticus.

Ca şi la Delphi, Acropola e plină de pisici frumos colorate, obişnuite cu miile de fotografii de care au parte zilnic.

Urcarea pe Acropole se face printre Propileea (stânga) şi Templul Atenei Nike (dreapta).

Dealul Areopag văzut de pe Acropole.

Parthenonul este Templul Zeiţei Athena Parthenos. El a fost ridicat în vremea lui Pericle, între anii 447-432 î.Hr.

Este opera sculptorului Phidias şi a arhitecţilor Ictinos şi Callicrates.

Este o construcţie realizată din marmura de Pentelic, în stil doric.

Templul adăpostea statuia zeiţei Athena, opera lui Phidias, lucrare înaltă de 12m, realizată din aur şi fildeş.

Fotografie spre înapoi, după ce am trecut de Propilee.

Erehtionul, cu porticul celebrelor cariatide, coloane înlocuite cu statui care par să sprijine acoperişul.

Construcţia lui a fost realizată între anii 421-406 î.Hr.

Parthenonul văzut din spate, dinspre vest.

Templul lui Zeus Olimpianul, văzut de pe Acropole.

Incinta grandioasă se află în cartierul Plaka al Atenei.

Muntele Lycabettus, cea mai  înaltă ,,acropolă” dintre cele 8 ale Atenei.

Basoreliefuri şi metope de pe porticul estic al Parthenonului, lucrări presupuse a fi realizate de Phidias.

Adriana, ca etalon de comparaţie pentru dimensiunile secţiunilor ale coloanelor de la Parthenon.

La poalele Acropolei, sub zidurile sale de sprijin, se deschide amfiteatrul Teatrului lui Dyonissos.

Teatrul a fost construit între anii 342-326 î.Hr. de către arhitectul Licurg.

O imagine mai cuprinzătoare cu o altă parte a Atenei.

Printre copacii din centrul imaginii se vede stadionul olimpic, iar în prim-plan templul lui Zeus Olimpianul.

Un pui de coţofană în faţa templului Athenei Nike.

Ruinele Templului lui Themis, sub stâncul Acropolei, în drum spre Teatrul lui Dyonissos.

O imagine cu partea din dreapta a avanscenei în Teatrul lui Dyonissos.

Statuia îngenunchiată îl reprezintă pe satirul comic Silenus.

Basorelief pe scena Teatrului lui Dyonissos.

Jilţul de marmură al conducătorului Atenei, cel care era ales ca ,,strateg” pentru o perioadă de patru ani.

Ieşim din istorie şi pătrundem în traficul mai mereu blocat al unei Atene poluate, zgomotoase şi cu străzi înguste.

De la Atena luăm drumul nordului şi odată ajunşi în dreptul Golfului Eubeean, intrăm în ,,ţara” Beoţiei.

Ne aţinem o vreme între munte şi mare şi în tot acest timp nimic nu pare să anunţe locul în care vom ajunge, loc al cărui nume poate avea o asemenea rezonanţă: Thermopile. (Porţile Fierbinţi.)

Cu 2500 de ani în urmă aici apele mării spălau versanţii de piatră ai muntelui, locul devenind astfel o trecătoare îngustă, greu de trecut pentru cel care străbătea drumul spre Atena, aflată acum cam la 150km depărtare.

În timp aluviunile au mutat ţărmul cu 5km mai spre est.

Aceasta este imaginea de azi a renumitei Trecători Thermopile.

Bătălia de la Thermopile a avut loc în vara anului 480 î.Hr.

Regele persan Xerxes se întorcea în Grecia după înfrângerea iniţială pe care o suferise în bătălia de la Marathon.

Regele atenian Themistocles a propus ca oştile reunite ale cetăţilor greceşti să îi aştepte pe perşi în Trecătoarea Thermopile.

Şapte zile au reuşit grecii să ţină piept uriaşei armate persane, până când localnicul Ephiattes i-a trădat pe greci şi le-a arătat perşilor o cărare de ocolire a trecătorii.

Grecii s-au retrat pentru a evita o încercuire, iar Regele Leonidas al Spartei a rămas în trecătoare pentru a-i înfrunta pe perşi cu ajutorul a doar câtorva sute de oşteni spartani, tebani şi atenieni.

În luptele care au urmat aproape toţi aceşti greci au fost ucişi, dar soarta războiului a fost în favoarea grecilor, după victoria în batălia navală de la Salamina, dar şi după ultima victorie, obţinută un an mai târziu în batălia de la Plateea.

Monumentul eroilor de la Thermopile îl reprezinta pe regele Leonidas cu lance şi scut.

Pe soclul statui se poate citi replica eroului, devenită celebră şi ea: ,,Vino şi ia-le!”

Cele două statui de pe marginile monumentului vor să reprezinte Râul Eurotas, respectiv Muntele Tayget, repere de suflet pentru vechea Sparta.

Dincolo de şosea se află tumulul sub care au fost îngropaţi cei 300 de eroi spartani de la Thermopile.

Pe piatra comemorativă e gravat epitaful scris de poetul Simonides, el însuşi contemporan cu bătălia:

,,Străine ce treci pe aici, te du şi vesteşte la Sparta:

Morţi noi zacem după ce legilor ei ne-am supus.”

Thermopile. Monumentul Thespienilor, ridicat în anul 1995, în memoria celor 700 de thespieni care au luptat la Thermopile alături de spartani.

De la Thermopile continuăm drumul spre nord. Trecem prin ,,ţara” Pelasgia, după care ajungem din nou prin locuri în care am fost cu câteva zile în urmă: Câmpia Thessaliei.

Şi asta pentru ca Muntele Ossa se aşează din nou între noi şi mare, aşa că din Thessalia suntem nevoiţi să trecem iarăşi prin Defileul Tempi.

Din punct de vedere geologic şesul Thesaliei, cel mai mare din teritoriul Greciei, se pare că provine de pe fundul unei mări interioare, cantonată între aceşti munţi: Pind, Olimp şi Ossa.

Poate o fractură tectonică, sau poate doar munca de milioane de ani a Râului Pinios, au făcut ca apele să se scurgă în Marea Egee tocmai prin acest defileu impresionant prin care trecem noi astăzi.

Râul Pinios, astăzi curgând leneş prin Defileul Tempi.

În versantul stâng al văii se află biserica rupestră închinată Sfintei Paraskeva de la Tempi.

Legenda spune că tânara fecioară, devenită mireasă a lui Hristos, pentru a scăpa de avansurile unui ofiţer roman, l-ar fi întrebat pe acesta:

,,Ce-ţi place atât de mult la mine?”

,,Ochii”, i-ar fi răspuns romanul.

Şi a doua zi fecioara i-ar fi oferit ofiţerului roman chiar ochii ei pe o tipsie de argint.

Alături de biserică, dar chiar în inima muntelui, se află un izvor carstic, la care se ajunge după ce se străbate un coridor subteran de vreo 10m lungime.

Ceva mai încolo, sub coroana unui platan bătrân, o exurgenţă apărută chiar la baza peretelui de calcar se numeşte Izorul Afroditei.

Deasemeni, pe o platformă de sub peretele muntelui a fost ridicat un monument în memoria partizanilor greci căzuţi în luptele din aceşti munţi între anii 1941-1945.

Încheiere.

Experienţa acestor ultime 10 zile petrecute în Grecia mi-a arătat că în cele mai multe cazuri ,,religia” prinde mai repede decât ,,istoria”.

Călătorul sosit nepregătit în Grecia e tentat mai degrabă să se închine la o icoană, oricare ar fi ea, am văzut că nici nu mai contează, decât să se bucure de prezenţa nemijlocită ,materială, a unor locuri şi vestigii împovărate de atăta istorie, dar şi înfrumuseţate de atăta mitologie…

Drept pentru care, iată, zeii din Muntele Olimp îi găsim încruntaţi când noi trecem prin preajmă, în drumul nostru de întoarcere acasă.

Notă.

Seria Jurnalelor din Grecia mai cuprinde:

Aventura greacă (1): Olimp şi Meteora

http://www.carpati.org/jurnal/aventura_greaca_1_olimp_si_meteora/2737/

Aventura greacă (2): Canionul Vikos şi Munţii Pindului

http://www.carpati.org/jurnal/aventura_greaca_2_canionul_vikos_si_muntii_pindului/2744/

Aventura greacă (4): Peloponez şi Zakintos  (acesta va urma în curând.)