Mecanturist Galati

Pirin-Rila-Rodopi

NB: Jurnalul acestei ture este strict informativ, iar scopul sau este de a veni in ajutorul celor care doresc sa planifice si sa faca o astfel de tura (pe care o recomand !). Consideratiile sentimentale vor fi minime, si in nici un caz nu o sa gasiti paginile blogului umezite de lacrimi de emotie. Informatiile (costuri, timpi, distante, misc tips – pe cat posibil obiective) sunt valabile pentru toti, dar emotiile in fata locurilor si peisajelor descoperite sunt unice si strict personale.

Prezentarea generala a turei:

Perioada: 3-12.07.2015
Obiective:
Participanti:
  1. Bogdan Balaban (organizator+designated driver)
  2. Doru Stoica (repetent=care repeta tura)
  3. Costantin Ceapchi
  4. Cristian Iosifescu (copilot, tracker)
  5. Dan Ionescu
Linkuri utile:

Observatii generale despre Bulgaria:

  • Traseele sunt marcate doar pe pietre si copaci si doar cu benzi de diferite culori: rosu, galben, verde; nu exista triunghi, punct, cruce. Exista stalpi (vopsiti galben/negru) dar fara marcaje sau indicatoare. Mai exista in unele zone si stalpi cu numere, distante intre 2 stalpi si niste coord GPS, care insa nu am inteles (deocamdata) la ce folosesc.

  • Timpii traseelor sunt dati foarte rar, si in general valorile date sunt mult mai mici decat cele realizate de noi efectiv (coef majorare: 1.5): 6 ore pe panou = 9 ore mers „romaneste”
  • Sunt diferente (existenta pp zisa, culoare marcaje) intre traseele din realitate, cele de pe hartile tiparite si cele de hartile GPS (care si-au facut treaba)
  • Nicaieri pe parcursul calatoriei nu am vazut caini (ciobanesti sau vagabonzi), nu am intalnit stane, nu am am auzit nici un fel de muzica sau alte zgomote la cabane, terase, etc. Animale „montane”: cai, vaci, capre negre (de fapt bej, au culoare mai deschisa decat ale noastre)
  • costuri drum (motorina) de persoana: 5.9 l/100 km * 2.35 BGN/l * 2.3 RON/BGN / 5 pers = 6.38 RON/100 km. S-au parcurs 1920 km. Dpdv alimentar (re)aprovizionarea s-a facut la Lidl
  • engleza e buna, da’ rusa e si mai buna.

Ziua 0 (02.07.2015): Galati-Brasov

Deplasare Galati-Brasov (microbuz, 50 RON)

Ziua 1 (03.07.2015): Brasov-Ruse-Sofia-manastirea Rila-Blagoevgrad-Bansko (930 m)-cabana Vihren (1950 m)

Descriere traseu: cca 836 km, 11 ore (auto)

S-a plecat de dimineata la ora 5 a.m. Drum cu masina prin Ro si Bg. Am ajuns la cabana la ora 18:45. Drumul Bansko (activitate turistica = 0)-cab Vihren este in serpentine, calitate asfalt ireprosabila.
  • Taxa de pod Giurgiu Ruse (pod in reparatie =>circulatie pe un sens; nu s-a stat mult la coada): 13 RON
  • Rovinieta BG: 7 zile=10 BGN, 30 zile=25 BGN (rovinieta se gaseste mai greu la benzinariile din tara; se recomanda achizitionarea din apropierea vamei pentru toata perioada)
  • Curs valutar (acelasi la toate casele de schimb valutar de dupa pod): foto
  • Vizita la Manastirea Rila (patrimoniul UNESCO); taxa parcare 4 BGN
  • Cazare: in casuta 4 paturi (12 BGN/pat), dush cald in cladirea cabanei (program 16-20)
  • Preturi alimente cabana: foto
  • Autobuz Bansko-Vihren (util ptr revenirea din traseul pe muchia Konceto): foto

Ziua 2 (04.07.2015): cabana Vihren (1950 m)-vf Vihren (2914 m) si retur

Descriere traseu: 9.25 km, 7:09 ore, +- 1090 m => 0 m

Traseul urca (cu putin jnepening) pe valea unei ape pana in saua Kabata, apoi in urcus relativ abrupt pe pietre pana in varf („avalansa” de capre salbatice); lume destula pe traseu (echipata si nu prea, dar toti au mers mai repede decat noi). Coborare abrupta pe pietre pana in saua Premkata, apoi pe o vale cu limbi de zapada (erau 2 care se filmau cu snowboard-ul), si de-a coasta si in coborare usoara pana la cabana.

Ziua 3 (05.07.2015): cabana Vihren (1950 m)-refugiul Tevno ezero (2512 m)

Descriere traseu: 12.11 km, 9 ore, +1016 m/-468 m => +548 m

Traseul urca prin caldari succesive, pe malul lacurilor (am vazut si pescari), peste limbi de zapada, iar apoi pe creasta (uneori prin custuri).
Cazare refugiu: 12 BGN/pat, Masa calda, WC afara, fara dush. Refugiata (=gazda de la refugiu): OK. Cumparat magnet frigider

Ziua 4 (06.07.2015): refugiul Tevno ezero (2512 m)-lacuri (Popovo)-cabana Demyanitsa (1895 m)

Descriere traseu: 12.88 km, 8:55 ore, +540 m/-1144 m => -604 m

Traseu in urcus de la refugiu pana in saua Kraledvorska liava, coborare pe la lacuri, apoi spre pasul Dzhengalska (dintre circul glaciar cu lacul Popovo si circul glaciar cu lacul Goliamo Valyavishko), traversare in urcus pana in valea Demianitsa si coborare pana la cabana (cazare 12 BGN/pat). Cabanier si echipa de intretinere integral masculina. Masa calda. Dush cald in cladirea anexa (pe perechi !)

Ziua 5 (07.07.2015):

  • cabana Demyanitsa (1895 m)-cabana Vihren (1950 m): 9.48 km, 4:47 ore, +796 m/-715 m => +81 m

Se travereaza creasta dintre vaile Demyanitsa si Banderitsa. Peisaje superbe

  • cabana Vihren (1950 m)-Bansko (930 m)-Blagoevgrad-Sapareva Banya-Rilski Ezera Chalet (2135 m): 134 km, 2:35 h (auto)
Traseu cu masina pana langa cabana Pionierska; pe drum vizitat gheizer in Sapareva Banya, urcare cu telescaunul (10 BGN, program telescaun: foto) la cabana Rilski Ezera Chalet
Preturi cazare cabana: 23 BGN/pat (mic dejun inclus), foto, masa calda foarte diversa

Ziua 6 (08.07.2015): Rilski Ezera Chalet (2135 m)-Circuitul celor 7 lacuri-Borovets (1390 m)

Descriere traseu: 16.74 km, 8:05 h, +830 m/-1390m => -560 m

Traseu pe la cele 7 lacuri:
  1. Lacul Salzata (Lacrima) – este cel mai inalt lac al Muntilor Rila, situat la 2535 m altitudine, denumit astfel datorita apei sale cristaline ce permite observarea fundului lacului prin cei 4 m adancime;
  2. Lacul Okoto (Ochiul), cu o forma aproape ovala, situat la 2440 m altitudine, este cel mai adanc lac din acest complex glaciar cu 37,5 m;
  3. Lacul Babreka (Rinichiul), este al doilea lac ca si adancime – 28 m, prezinta cele mai abrupte maluri si are forma unui rinichi uman;
  4. Lacul Bliznaka (Geamanul), detine cea mai mare suprafata de 9,1 ha si este denumit astfel datorita caldurii din timpul verii ce duce la evaporarea apei din mijlocul lacului, impartindu-l in doua;
  5. Lacul Trilistnika (Trifoiul), amplasat la o altitudine de 2.216 m, prezinta o forma iregulata si tarmuri joase;
  6. Lacul Ribnoto (Pestele), are cea mai mica adancime de doar 2,5 m si pe malul sau nordic este amplasata Cabana Celor 7 Lacuri;
  7. Lacul Dolnoto (Lacul de Jos) – ultimul lac, este situat la 2.095 m altitudine, unde apa ce curge din celelalte lacuri formeaza raul Dzherman

Coborare la cabana Skakavita (1862 m); bonus: cascada Skakavita (geocache, poze), apoi la drumul auto (intrarea pe ultima portiune f slab marcata); intoarcere cu masina la Borovets.
Cazare apartament Hotel Flora: 10 euro/pat, de toate. In statiunea activitate turistica f redusa

Ziua 7 (09.07.2015): Borovets (1390 m)-Yastrebets (2369 m)-Cab Musala (2430 m)-Vf Musala (2926 m)-Cab Musala (2430 m)

Descriere traseu: 12.88 km, 7:17 ore, +-770 m

Telescaun Yastrebets: 12 BGL, foto
Urcare pana pana pe vf Musala pe la Refugiul Everest. Lume multa (adulti+copii) !
Coborare pe creasta de pe versantul stang al vaii, privelisti.
Cabana: conditii mizere, 15 BGL/pat, bere 4 BGN, WC afara, fara dus, masa calda

Ziua 8 (10.07.2015):

  • Cab Musala (2430 m)-Cab Chakr Voivoda (2000 m) -Borovets (1390 m): 15.68 km, 5:10 ore
Urcare din vale pana intr-o sa (traseu care nu apare pe harta sau gps) mers pe curba de nivel si apoi coborare (prin ceata si jnepeni pana la cabana Chakr Voivoda, iar apoi pe drum forestier si piste de MTB pana in Borovets. Vremea buna pana acum a facut necesara alegerea unei noi destinatii ptr ziua de rezerva programata initial. S-a cautat o destinatie=cabana care sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:
  • la o oarecare altitudine
  • sa se poate ajunge cu masina, si
  • sa aiba un traseu in preajma

S-a ales Cabana Dobra Voda, alegere care s-a dovedit inspirata. Cazare 10 BGN/pat, dush, bere, mici, pizza

  • Borovets (1390 m)-Peshtera Cab Dobra Voda (736 m): 100 km (auto)

Asa am ajuns si in masivul Rodopi, impadurit si de inaltime mai mica.

Ziua 9 (11.07.2015):

  • Cab Dobra Voda (736 m)-lac Batak si retur

Descriere traseu (circuit): 16.92 km, 4.04 ore, +- 530 m

Urcare cu masina pana intr-o sa. Traseu la inceput prin padure (in urcus f usor) apoi coborare pe malul lacului si revenire pe sosea la masina.
  • lac Batak-Veliko Tirnovo

Descriere traseu: 278 km, 3:35 h (auto)

Cazare Guesthouse Diel, 10 leva de persoana, mic dejun inclus, conversatie excesiva asigurata in lb engleza. La  VT, seara, pe terasa, spectacol de lumini. Multe masini de Botosani (BT !!)

Ziua 10 (12.07.2015): Veliko Tirnovo-Arbanassi-Canionul Hotnitsa-Ruse-Bucuresti-Galati

Descriere traseu: cca 205 km (Buc), 3:20 ore (auto), taxa de bun venit in Ro !

Dimineata panorama Veliko Tirnovo din Arbanassi, apoi sesiune gift shopping (produse naturale pe baza de trandafiri) in Veliko Tirnovo. Pe drumul de intoarcere, deviere la Cascada si canionul Hotnitsa
  • Taxa pod 4 BGL
  • Buc-Gl: microbuz, 46 RON
Exit mobile version