Cu caiacul de la Gropeni la Galați

Pentru cei ce nu mă știu, eu sunt Cătălin Ene, membru cu ”ștate vechi” al Mecanturistului, tipul care și-a construit propriul caiac dacă asta vă ajută mai ușor să mă identificați. Acesta este jurnalul unei ture solitare cu caiacul între Gropeni și Galați. Sper să vă facă plăcere!

Traseu: între Gropeni şi Brăila pe brațele Calia şi Cravia; între Brăila si Galaţi pe Dunăre

Data: marți 28.07.2015 între orele 12.00 şi 21.00.

Distanța aproximativă: 50 km (47 km pe sosea)

 Am o prietenă originară din Gropeni. Am profitat de o vizită a acesteia la părinți și am rugat-o să mă ducă şi pe mine cu caiacul până acolo. Am intrat cam târziu în traseu, pe la ora 12 datorită faptului că nu am vrut să forțez nota şi să o pun pe prietena pe drumuri cu noaptea-n cap și cafeaua nebăută. Oricum forțasem deja nota, prietena voia să plece la Gropeni de luni seara.

A durat ceva vreme până când mi-am convins soția să mă lase să plec singur în această călătorie. Nu țineam neapărat să merg singur. Așa că l-am sunat pe Sorin să-i spun că merg şi să văd dacă e interesat. În condiții normale ar fi mers, însă nu putea lipsi de la serviciu – închidere de luna plus colegi în concediu. Am sunat și pe Lucian Vlad însă acesta nu mi-a răspuns la telefon. Lucian și Sorin sunt cei pe care îi sun în mod curent pentru a vedea dacă facem vreo ieșire cu caiacul.

Când sunt singur sunt într-o bună companie – ca sa parafrazez o zicere a nu-mi aduc aminte cui. Majoritatea turelor au fost şi vor fi împreună cu alți caiaciști, însa, din când în când voi mai savura și cate-o tură de unul singur.

Prima parte a călătoriei a fost pe Braţul Calia.

Am avut parte de un pic de vânt din față, de vreo 10 km/h. Am remarcat nivelul scăzut al Dunării, găurile din malurile dezgolite de apa (am aflat ulterior ca sunt găuri făcute de raci).

Brațul Calia nu este foarte ofertant din punct de vedere vizual. Îmi plac foarte mult canalele înguste mărginite de copaci. Deşi este împădurit pe ambele maluri, Braţul Calia este cam lat pentru gustul meu. Pentru a spori spectaculozitatea unei călătorii pe acest braț, cred ca ar merge niște incursiuni cu caiacul pe Insula Calia atunci când apele sunt mari, sau, măcar, o debarcare şi o inspecție la picior a acestei insule. N-am poposit pe insulă datorită timpului limitat. Braţul Calia are o lungime de 10 km numerotați prin plăcuțe pe malul stâng cu numere descrescătoare pornind de la Gropeni către Brăila. Braţul Calia se termină în dreptul unor stâlpi de înaltă tensiune care se pot vedea în poze.

După ce am terminat de mers pe Braţul Calia am traversat Dunărea navigabilă şi am intrat pe braţul Cravia. O zonă mai frumoasa şi mai liniștită, nu mai era vânt. Am cautat să văd canalul de legătură dintre Lacul Misăilă aflat în interiorul Insulei Fundu Mare şi Braţul Cravia. L-am găsit, nivelul Dunării era mai scăzut cu vreo 2 metri faţă de albia acestui canal. Pe acest canal am ieșit din interiorul Insulei Fundu Mare pe Dunăre în tura făcută la sfârșitul lunii aprilie al cărui organizator a fost Valerică Râmbu: http://www.romania-vazuta-din-caiac.ro/tura-de-caiac-in-balta-mica-a-brailei/.

Am luat o pauză de masă pe o plajă foarte frumoasă pe curbura din zona de sud-est a Insulei Fundu Mare. Am făcut o baie binemeritată într-o apă foarte calda. Singur pe o plajă pustie.

Am plecat mai departe, am găsit o insuliță de nisip cu un trunchi de copac eșuat pe ea, motiv de altă pauză pentru făcut poze.

Văzusem pe harta că există o insula pe Braţul Cravia, una îngustă și lungă  și încă una între Brăila şi Galaţi. Am tot cautat pe net să vad care e numele acestei prime insule, n-am găsit. Am apelat la Sorin, expertul locului: Chiciul Cucului – asa se numește insula. Începe cu o limba de nisip pe care erau așezate o multitudine de păsări. Foarte fain canalul dintre această insulă și malul drept al Braţului Cravia. Îngust şi liniștit, multă vegetație și pe un mal și pe celalalt.

Din capătul insulei Chiciul Cucului începe să se vadă orașul Brăila, întâi șantierul naval, apoi portul de ambarcațiuni de agrement, faleza, portul Hercules etc.

Am traversat Dunărea navigabilă și am mers aproape de malul stâng. Am revăzut Brăila de pe Dunăre dar n-am mai făcut poze.

După trecerea bac din dreptul localității Smârdan şi după spațiul îngrădit al Zonei Libere Brăila, pe malul drept al Dunării, urmează o plajă nisipoasă care se continuă până aproape de Galați. Poartă numele de plaja lipovenească. Loc de o noua pauză de masă, de odihnă și de o altă baie.

Dunărea între Brăila și Galați este foarte lată, punctele de interes sunt această plajă lipovenească și insula Veriga. În aval de Brăila am găsit un cargou mare ancorat pe care am găsit de cuviință să-l fotografiez.

Pe insula Veriga, în extremitatea sudica a acesteia am observat că e locuita, niște cocioabe încropite, niște găini, a început să latre un câine. Apare și un om. Îl salut, acesta îmi răspunde la salut şi începe să-mi facă gesturi din mâini. Eram cam departe de el şi mai bătea un pic și vântul. Părea foarte amabil, cred ca încerca să-mi explice pe unde sa o iau, presupun că m-a confundat, o fi crezut ca sunt străin. După ce am trecut de el mi-a părut rău că nu m-am apropiat să schimb o vorba cu el. Evident, am ales sa merg pe canalul îngust dintre insula Veriga şi malul drept al Dunării. Am poposit în extremitatea nordică a insulei, o limba de nisip foarte lungă plină de pescăruși. În zare se vede orașul Galați. De fapt, Galaţiul se zărește chiar de la trecerea bac Brăila – Smârdan cu condiția să privești de la înălțime (cam de la etajul 2), se vad stâlpii de înaltă tensiune de la Priza Dunării și macaralele din portul mineralier.

Se face seara și Galaţiul începe să devină un fel de fata morgana, aproape dar încă departe. Am mers aproape de malul drept. Faptul că am pornit mai târziu în tura şi că am cam lălăit-o pe traseu s-a transformat şi într-un avantaj. Am văzut un frumos apus de soare având ca fundal orașul natal. A fost momentul în care am regretat că nu am un aparat foto mai bun. Cel care îl am nu face deloc dreptate culorilor văzute.

Am surprins o bucată de rădăcina/trunchi de copac ce semăna cu un cap de zimbru/taur pe malul drept în dreptul portului mineralier.

Am întâlnit numeroși pescari de-a lungul călătoriei, undițari și lansetari pe mal sau în bărci, bărci cu năvoade – am observat şi eu pentru prima oară tehnica de lansare a năvodului, plimbarea năvodului la vale pe Dunăre și apoi scoaterea năvodului în barcă. Cu pește sau fără pește. Am întâlnit şi un moș care avea o cameră umflată de mașină cu o plasă improvizată pe cameră – nu-mi prea dau seama cum pescuia cu ea. Spunea ca mai prinde cate-o știuculiță, un cărășel, un somotel – tot ce prindea era la diminutiv.

La ora 21.00 am ajuns la finalul călătoriei. Ultima parte a călătoriei a fost un pic de cursă contracronometru cu asfințitul. Dimineața, când am lăsat mașina în port, am aruncat o privire la locul în care trebuia să scot caiacul din apa – lângă pontonul Poliţiei de Frontieră, la vreo 300 de metri în aval de Gara Fluviala. Din avion părea în regulă, însă, seara, m-am trezit acostând pe o limba de nămol la aproape un metru mai jos de malul fluviului. Din fericire nămolul era din cel în care intri doar pana la glezne în el şi nu până la genunchi. În alte condiții aş fi cerut cuiva ajutor pentru a scoate caiacul din apă şi să-l pun pe mașina. Am ales să demontez caiacul, să spăl fiecare parte (în final am pus doua segmente de caiac în interiorul mașinii şi trebuiau să fie curate). Cockpitul l-am pus pe barele transversale. La ora 22 eram acasă, doar cu cockpitul dus la locul lui, restul caiacului a rămas în mașină peste noapte.

A fost cea mai lunga tura a mea. Un fel de încălzire pentru TID-ul (Turul International al Dunarii) de la anu’ la care aş vrea să particip. Prima parte a traseului, Gropeni – Brăila, se desfășoară chiar in rezervația naturala Balta Mică a Brăilei, o zona cu adevărat spectaculoasă, cu lacuri şi canale, nuferi, colonii de păsări – din păcate aceste locuri asemănătoare Deltei Dunării sunt accesibile cu caiacul doar atunci când sunt ape mari, de la cota 500 în sus la Brăila. La o reluare ulterioară a acestei ture aş încerca să intru mai devreme pe traseu şi aş căuta un loc mai potrivit de scoatere a caiacului. Însă, per ansamblu, sunt foarte mulțumit de tura.

–

–

–

—————————————————————————————————————————————-

Text și foto: Cătălin Ene