Munţii Cernei: Traversarea Muntelui Arjana

Despre Muntele Arjana se pot spune multe lucruri. Toate numai de bine.

Mai întâi că frumosul său nume ar veni peste veacuri de la numele unei frumoase prinţese dace.

Asta dacă nu am considera că ,,j”-ul ar fi unul sârbesc, ca cel din ,,Sarajevo” şi astfel numele ar putea fi ,,Ariana”…

Muntele Arjana e un munte frumos şi din punct de vedere fizic, așezat la capătul întregului lanţ carpatic, ca amvonul unei catedrale gotice.

Asta pentru că imediat după Zascolul Arjanei altitudinile scad cu până la 6-700m. Lucru care face ca Vârful Arjana să fie un excelent punct de belvedere, cu priveliști de până dincolo de apele Dunării de la Cazane.

Parcă ştiind că prin el se sfârșește lumea munților înalţi, Muntele Arjana pune dinaintea drumeţului o mare varietate de frumuseți.

Zona somitală se prezintă sub forma unei creste de circa 500m aşezată deacurmezişul culmii principale, cu o geologie ruiniformă, care duce cu gândul la Retezat, ori la culmile bolovănoase din Parâng.

În mod surprinzător, extremitatea de sud-vest a acestei creste locale este alcătuită din calcare, de parcă geologia cristalinului ,,s-ar corci” la apropierea relativă de culmile calcaroase ale Mehedinţilor…

Un alt aspect al Muntelui Arjana e acela că profilul său semeţ e interzis privirilor ce ar putea veni din imediata sa apropiere, căci imaginea sa nu poate fi văzută nici din Valea Cernei, dar nici din depresiunile intramontane dinspre Mehadia.

Ca sa vezi Muntele Arjana e nevoie să-l urci…

Parcă, parcă, o parelnică imagine mi-a apărut intr-un peisaj depărtat în timp ce coboram serpentinele Pasului Domaşnea dinspre Caransebeş…

Iar eu ştiam că voi ajunge acolo sus, acesta fiind şi principalul motiv pentru care reveneam în Valea Cernei.

M-am întâlnit cu Liviu Puiu din Rovinari sâmbăta dimineaţă, în Poiana Ţesnei de dinjos de Motelul Dumbrava. Am mers cu duba mea până la gara Băile Herculane, apoi dincolo de Mehadia am făcut dreapta spre satul Valea Bolvaşniţa. Dincolo de sat drumul asfaltat devine unul forestier, aşa că am pornit voiniceşte, știind că va trebui să întindem pasul cale de vreo 12km.

Pe drum am prins din urmă un localnic care ne-a asigurat că ne vor scoate la lumină doar indicaţiile paznicului de la TCH, de mai sus, acesta fiind un bun cunoscător al versantului nord-vestic al Arjanei. Doar ca la ,,pomul lăudat” am găsit doar un cățelandru rupt de foame…

Când moralul nostru dădea semne de depresie, fiind deja ora 10 şi noi continuând să mergem tot pe valea umbrită, din spate ne prinde un tractor cu o micuță remorcă metalică, cu două roţi. Bucuria a ţinut până la un pasaj mai lejer, când mecanicul a băgat viteza a doua şi noi am început să săltăm de-o palmă pe platforma metalică…

Un drum relativ nou se abate spre stânga şi după altă jumătate de oră de 4×4 ieşim la gol, în pajiştile cu iarbă mare dinspre Poiana Lungă. Tractoraşul cu care am mers pe ultima porţiune a drumului forestier de pe Valea Lubiana (sau Lubliana).

Se pare că Poiana Lungă nu e doar o zonă cu sălaşe de vară, ci un cătun care s-ar întinde până spre Valea Cernei, pe sub Muntele Biliana, ,,vecina” mai măruntă a Arjanei.

Ştiind imaginea inconfundabilă a Zascolului Arjanei, chiar văzut şi ,,din partea cealaltă”, constatăm că muntele nostru, Arjana,  trebuie să fie puţin mai la nord, dincolo de prima culme înaltă care ne iese în cale.

Urmăm drumul pe curba de nivel, având surpriza să găsim şi câteva marcaje vechi, punct roşu, care se pare că duc spre satul Bogâltin, din Valea Cornereva.

Dincolo de piciorul de munte care vine dinspre Biliana vedem şi mai bine muntele pe care dorim să urcăm.

Trecem de linia de cea mai mare pantă a piciorului vestic al Arjanei, care e bolovănos şi împădurit în zona sa de mijloc şi hotărâm să urcam pe o pantă înclinată, dar cu iarbă şi o părelnică urmă de drum pastoral.

Drumul de Bogâltin continuă să ocolească încă un picior de munte.

Luăm înălţime şi perspectivele spre Cornereva sunt tot mai largi.

Ieşim pe culmea înaltă, pe care am evitat-o din cauza terenului accidentat de mai jos şi constatăm ca pintenul nostru de munte are continuitate şi, în cele din urmă, ne va scoate chiar în Vârful Arjana.

O vedere cuprinzătoare spre locurile din care venim.

În ultimul plan e satul Valea Bolvaşniţa, jos în pădure forestierul de pe Valea Lubiana, iar jos, în dreapta imaginii, a rămas drumul pe curba de nivel spre Bogâltin.

Noi am urmat drumul pastoral pe pintenul parţial împădurit de mai jos, iar aici suntem la începutul urcuşului mai dur spre creasta locală a Arjanei.

Mai sus zona devine stâncoasă şi noi ne strecurăm prin pietrele de la baza pereților.

Traversăm adevarate covoare de pietre bine fixate, ştiind că mersul pe pietre e foarte rapid şi spornic.

Apoi ne oprim puţin mai sus să admirăm peisajul…

A meritat tot efortul cu maşini, tractoare şi urcat tare în căldura sfârşitului de iulie…

O privire amplă spre satul Bogâltin şi culmea secundară numită Cerna Vârf.

Încă un dans pe pietre şi ieşim într-un loc din care chiar vedem că Vârful Arjana e la doi paşi…

Un vârf ruiniform depășit pe creastă.

Creasta Arjanei e foarte spectaculoasă, cu privelişti spre toate zările.

Ajunși aici am zis că merităm să mergem mai încet, să ne bucurăm de priveliști, să facem multe poze şi să mâncăm afine şi merișoare.

Asta pentru că, gata, vârful e la îndemână.

Pe vârf întâlnim marcajul bandă roşie, care vine dinspre Godeanu şi se sfârşeşte în apropiere de gara Băile Herculane, la confluenţa Cernei cu Belareca.

Nu e nicio problemă că pe vârf nu scrie ,,2512m”… Vârful e la fel de frumos ca unul cu o mie de metri mai înalt, din Retezat ori din Făgăraş…

Dincolo de Vârful Arjana, mai spre Zascol, creasta are acelaşi profil alpin, cu versanţi plini de ruinele periglaciaţiunii.

Versantul nord-vestic al Zascolului Arjanei.

Dincolo de șaua joasă din dreapta e Vârful Biliana.

Ne-am socotit dacă e cazul să mai mergem şi până la capătul înalt al crestei, unde fiecare din noi mai urcase şi cu altă ocazie…

Norii adunaţi pe Culmea Vlaşcu şi câteva tunete îndepărtate ne-au convins să începem coborârea de pe cealaltă parte a Muntelui Arjana, dinspre Valea Cernei

În primul plan vedem poteca noastră de pe partea înaltă a Cracului Cerbului.

Culmea principală a Munţilor Cernei continuă cu zona mai jasă a Şeii Prislop, apoi cu vârfurile Cuşmiţa, Zglivăr, Vlaşcu Mic, Vlaşcu Mare…

O vedere spre Valea Cernei, având mai în faţă Cracul Cerbului, urmat de Cracul Mare şi Cracul Ineleţ.

Dincolo de Cerna se distinge zona Crovurilor din Munţii Mehedinţi.

Versantul estic al Zascolului.

Jos şi mai în spate se distinge zona mai întinsă dinspre Poiana Mare, chiar şi Vârful Poiana Cicilovete, ,,poieni” prin care se continuă culmea principală.

Aici se vede diferenţa de nivel de circa 700m de pe culmea principală a Munţilor Cernei, de care aminteam în deschidere.

Ne apropiem de pânza de pădure care ne desparte de Şaua Prislop.

În zare culmile s-au mai luminat, iar cărarea care șerpuiește peste vârfurile Munţilor Cernei cheamă la o tură până spre Godeanu.

Indicatorul întâlnit în Şaua Prislop.

Dealtfel aici ne-am oprit să mâncăm la umbra unui fag răzleţit de restul pădurii.

De partea cealaltă a poienii sunt acareturile unei stâni.

Nu am cum să uit acest amănunt, pentru că a doua zi, după o altă tură făcută prin Crovuri, aveam să constat ca din Şaua Prislop mă pricopsisem şi cu o căpuşă pe piciorul stâng…

Şi cărarea ce se strecoară pe la baza Muntelui Cuşmiţa.

Din Şaua Prislop prindem marcajul punct galben şi după o zonă mai răcoroasă de pădure ieşim în pajiştile înalte din Piatra Corbului.

Muntele Arjana văzut din partea cealaltă a poienii de pe Piatra Corbului.

Trecem printr-o pădurice de brad, apoi printr-o adevărată pădure de ferigi şi ieşim la lumină într-o poiană dispusă în amfiteatru.

Acolo cărarea trece prin preajma unui adăpost ciobănesc.

Flori de usturoi (ai) sălbatic.

Case, grădini şi fânețe din cătunul Dobraia, de pe acest Crac al Cerbului.

Versantul dinspre Cerna al muntelui e mult mai domol, dar cu o mai mare varietate de peisaje.

La poalele munților Cuşmiţa şi Culmea Mare se zăresc casele din Cătunul Prisăcina.

Şcoala primară din Dobraia.

Drumul care duce spre cătunele Dobraia şi Bedina, cu case pitite sub Muntele Biliana.

La bisericuța din Dobraia am întâlnit patru cicliști care veneau dinspre Bogăltin şi spuneau că doresc să ajungă în cătunele Prisăcina, Ineleţ, Scarişoara şi Ţaţu, sate atârnate deasupra pereţilor dinspre Cerna, mai spre amonte.

Un popas la primul izvor întâlnit în tura de azi.

Cu 1,5l de apa eu am cam chițăit de sete, în schimb Liviu a fost mai prevăzător şi şi-a cărat mai multă.

Poteca are şi porţiuni mai omeneşti, pe marginea unor fâneţe proaspăt cosite.

Ieşim pe o şeuţă înierbată şi cu frumoase vederi spre zona de intrare în Cheile Ţesnei din Munţii Mehedinţi.

Spre nord-est vedem peretele continuu de calcare deasupra căruia se afla şirul crovurilor.

La o înălţime mijlocie, deasupra Văii Cernei, pe versantul său stâng, distingem câteva case din cătunul Dealul Poienii.

Iar pe versantul drept al Văii Cernei vedem Peretele Dărstănicului, dintre Cheile Prisăcinii şi cele ale văii omonime.

Ajungem în firul Văii Bedina şi găsim două mori de apă folosite aici ca generatoare electrice pentru câteva case dinspre Valea Scochina, cea cu Cascada Vânturătoarea.

Se înţelege că din intersecţia din pădure noi am ales de data asta varianta de coborâre care ne-a scos chiar la corturile din Poiana Ţesnei şi nu varianta pe care o ştiam că ne scoate la Podul Prisăcinii, de mai sus.

Atâta doar că odată ajunși la corturi nu s-a terminat și tura noastră de azi, de aproape 10 ore de mers lejer.

A trebuit să mergem cu mașina lui Liviu înapoi la Valea Bolvaşniţa, să recuperăm duba.

Timp suficient ca să ne aducem aminte de tura de anul trecut din muntele Lespezi din Făgaraş, cănd ne-am cunoscut, știindu-ne până atunci doar de pe Carpaţi.org.

Apoi am trecut la amintiri mai proaspete, adică impresii la cald din aceasta traversare a Muntelui Arjana.

Şi la planuri pentru viitor.

Un viitor foarte apropiat: căci mâine vom urca în Crovuri…