Muntii Persani – Obiective de smarald

Anul 2015, ziua 24 şi 25 din luna a 10-a

Obiectiv:

Cheile Vârghişului; Peştera Gura Tătarilor; Peştera Şura Cailor; Peştera Mare de la Mereşti Balasz Orban; Capela Tătarilor; Castelul Daniel; Castelul Bethlen de la Racoş; Coloanele de bazalt; Lacul de smarald; Vulcanul stins; Tipia Ormenişului;

Participanţi:

Membri ai comunităţii mecanturist

Text şi Poze:

Alex Grigoraş

Este al patrulea jurnal pe care îl scriu despre munţii Perşani şi nu cred că va fi ultimul. Îmi place prea mult această zonă ca să mă rezum la a spune că nu mai am ce scrie şi în special prin simplul fapt că revin cu drag pe acele meleaguri şi de fiecare dată este altfel. Alte amintiri, alte zâmbete, alt timp, alţi oameni şi alte bucurii. Toate se leagă între ele oferind pentru cei din jur gânduri alese despre călătorii de poveste.

Am propus într-o seară de miercuri o drumeţie prin munţii Perşani cu obiective atât culturale de oraş dar şi de munte. Surpriza a fost că până a două zi la orele dimineţii cele 15 locuri disponibile anticipate de mine erau deja solicitate spre ocupare.
Am ieşit din Galaţi într-o zi de sâmbătă dimineaţă în jurul orei 5 iar la ora 11.15 eram în Vârghiş. Menţionez că ultima parte din drum parcursă a fost prin Sfântu Gheorghe – Hăghig – Belin – Baraolt – Vârghiş, drum foarte bun.
În Vârghiş ne-am întâlnit cu ghidul local (mobil: 0741090737) şi am vizitat Cetatea lui Daniel pentru 5 lei de persoană.
Ghidul ne oferă câteva informaţii despre locul pe care îl vizităm.
Castelul Daniel se află situat în mijlocul unui parc dendrologic, construit în secolul al XVI – lea pe locul unui conac mai vechi, primele menţiuni despre castel sunt din anul 1580. Castelul îmbină mai multe stiluri arhitecturale precum, renascentist, neorenascentist, baroc, clasic.
Castelul intră într-o perioadă sumbră, după ce trece în proprietatea colectivului local, în urmă marii naţionalizări, ajungând într-o stare deplorabilă, aici fiind crescute animale. Doar datorită poziţionării sale într-o zonă bună de vânătoare, îndeletinicire agreată de conducerea de la nivel înalt, acest castel a fost restaurat în perioada 1981-1984.

Familia Daniel după retrocedare neavând urmaşi a vândut mai departe castelul către o primărie din Ungaria. Planul era ca acest castel să fie folosit pentru manifestări cultural artistice şi o clădire anexă să fie folosită pentru cazarea unui număr de aproximativ de 50 de persoane. Autorizaţiile erau obţinute, fiind necesară doar începerea lucrărilor. Din păcate şi acolo, la fel ca la noi, după ce a fost schimbat primarul în anul 2010, nu s-a mai făcut nimic.

Ghidul ne invită în partea interioară în care ne este prezentat salonul şi sufrageria, în care există încă parchetul original. Pe o sobă de teracotă ne este arătat blazonul familiei Daniel, cel cu lebădă şi blazonul familiei “Pecri”, cel cu leul, blazone de familie unite în urma căsătoriei între membrii celor două familii. De asemenea, ne este explicat că acele puncte de pe coroana fiecărui blazon reprezentau rangul familiei, baron pentru familia Daniel respective conte pentru familia “Pecri” .

Piatră de fântână din 1665 ce a fost sculptată dintr-o singură bucată de piatră în curtea castelului.

Timpul alocat pentru vizitarea obiectivului cultural a fost de aproape o oră.

După încheierea turului cultural urban ne îndreptăm spre Cheile Varghişului. Avem drum asfaltat până în chei, cu excepţia ultimului kilometru. Lăsăm maşinile în apropiere de centrul turistic. De aici mergem pe jos. Vremea nu prea ţine cu noi; ceaţă, frig şi mai apoi începe uşor să bureze. Dar nu ne dăm bătuţi. Vremea de azi e copilărie faţă de ceea ce ar fi putut fi.
La ora 12.40 am început itinerariul prin chei pe marcajul cu cruce albastră. Tura începe cu o primă pauză de poze la podeţul de la intrarea în chei.

De la primul panou informativ ne sunt aduse la cunoştinţă câteva informaţii despre zona în care ne aflăm. “Cheile Varghişului, reprezintă una din cele mai interesante rezervaţii natural cu fenomene endocartice spectaculoase şi cu peisaje deosebit de pitoreşti. Adâncimea cheilor lungi de 4 km a avut loc în mai multe etape, ca urmare a activităţii corozive-erozivă a apelor pârâului Vârghiş asupra masivului de calcar….”

Înainte cu maxim 50 de metri de a ajunge la traversarea spre dreapta a cheilor către peştera Balasz Orban, părăsim cheile urcând pieptiş aproape 10 minute până ajungem la peştera Gaura Tătarilor. Un loc deosebit de interesant.

Coborâm în chei şi continuăm traseul până ajungem la Peştera Şura Cailor care este în potecă.

La ora 14.00 suntem la intrarea în Peştera Mare de la Mereşti, după ce am traversat podeţul spre dreapta de lângă Peştera Şura Cailor şi ne-am „întors” puţin înapoi din traseu pe malul celălalt.
Urcăm scările şi suntem chiar la gura peşterii. Ne numărăm, punem frontalele şi începem să explorăm peştera.

Formaţiuni interesante ni se arată în cale cât şi vieţuitoarele peşterii, liliecii.

Am vizitat o parte din peştera Peştera Mare de la Mereşti. În alte itinerarii am ajuns pană in capătul ei. Revenind ulterior în potecă, continuăm traseul prin chei. De această dată nu a mai fost necesar să fac baie la picioare, podeţele dea’lungul cheilor fiind foarte utile şi oferă o pespectivă frumoasă pentru poze.

În jurul ore 15.30 finalizăm traseul prin chei. Facem o pauză de masă bine meritată la margine de apă după care continuăm spre platoul superior cheilor pe marcaj bandă galbenă asociat pe un drum forestier.

La ora 16.30 ajungem pe platoul superior cheilor, la capela tătarilor, în apropiere de punctele de belvedere.

Facem o pauză de admiraţie în dreptul punctelor de belvedere de deasupra cheilor. Avem ce vedea. Vremea şi peisajele sunt superbe!

La ora 17.00 începem coborârea pe traseul cu punct roşu, prin pădure, călcând peste un covor de frunze veştejite. Coborârea este domoală şi în maxim o oră ajungem la intrarea în chei.

De la intrarea în chei ne îndreptăm spre maşini iar mai departe continuăm spre localitatea Vârghiş şi totodată spre cazarea de la Pensiunea Andreas (mobil 0722760016).
Cazarea este ieftină, nu sare calul dar şi condiţiile în anumite camere e pe măsura preţului. Din fericire nu s-a plâns nimeni, ne-am bucurat că am putut sta seara împreună la un pahar de vorbă şi a fost suficient.

A doua zi am plecat de la pensiune la ora 6.45, destul de matinal, pe o ceaţă suficient de pătrunzătoare. Cu drumul ales spre Racoş am dat chics. La ora 8.30 ajungem în Racoş pe traseul Vârghiş – Baraolt – drum bun, Baraolt – Racoşul de Sus – drum bombardat, Racoşul de Sus – Racoş drum Doamne fereşte ! Am avut senzaţia că nu a mai trecut nimeni pe acolo de la sfârşitul secolului XIX.

Lăsăm maşinile lângă Cetatea Bethlen, primul nostru obiectiv din această zi. Discut cu persoană locală (mobil 0746700195) de a ne deschide la intrare şi ne apucăm de pozat împrejurimile ce le vizităm.

Cetatea Bethlen a fost construită în secolul XVII de familia grofului Istvan Sükősd, pe domeniul primit de acesta din partea principelui Gabriel Bethlen. Cetatea avea rol de reşedinţă nobiliară dar şi rol de apărare pentru a face faţă unor eventuale năvăliri turceşti sau răzvrătiri a ţăranilor.

De-alungul timpului au loc mai multe extinderi făcute de noii proprietari, Samuel Bethlen şi familia Teleki, extinderi care în secolul XX primesc rol, începând cu anul 1962, de sediu CAP.
În momentul de faţă este proprietatea comunei Racoş, cetate ce aşteaptă implicarea autorităţilor pentru restaurarea ei. Poate măcar în mileniul IV…

La ora 9.15 părăsim obiectivul cultural şi ne îndreptăm cu maşinile către marginea comunei. Sub anumite aspecte de securitate am considerat de a ne întoarce cu maşinile tot lângă cetate, zonă ce părea necolorată şi astfel mai sigură, iar una din maşini am duso la ieşirea din traseu.
La ora ora 9.45 intrăm în traseul de drumeţie în circuit cu pornire spre coloanele de bazalt. Ceaţa s-a ridicat, soarele ne încălzeşte suficient cât să începem a da haine jos de pe noi.

La ora 10.15, după ce am vizitat coloanele de bazalt, ne îndreptăm spre lacul de smarald format în cariera Brazi. Obiectivele sunt aproape unele de altele.

Lacul, prin a lui culoare, la marginea lui nu impresionează, dar privindul de sus, ne-a întrecut orice aşteptare.

În continuare facem înconjur carierei cu direcţie spre următorul obiectiv şi anume Vulcanul Stins.
Locul reprezintă o reflexie de toamnă a culorilor pădurii din jur, de un ruginiu perfect şi roşul cărămiziu al vulcanului.

La ora 11.10 părăsim obiectivul şi continuăm pe un traseu de drumeţie în circuit, gândind de acasă un track gps. De reţinut că nu există marcaje, încercând pe cât se poate să urmăm drumuri forestiere.

La ora 12.30 intrăm în pădure, după ce am ţinut o bună parte drumul forestier iar apoi am urmat la „ochi” partea de creastă aproape de lizieră.

La ora 13.00 ieşim din pădure, după ce am mers sub „arc de cerc” formând astfel o potcoavă. Pe urmă vedem foarte bine Tipia Racoşului chiar de lângă izvorul din preajma drumului forestier urmat după ce am făcut un unghi de 90 grade spre dreapta de la prima ieşire din pădure.

La ora 13.25 începem urcarea pe Tipia Racoşului chiar aproape de la baza ei, din drumul forestier uşor conturat iar în 20 minute suntem pe Tipia Racoş, unde facem poze şi luăm scurtă pauză de masă.

După cucerirea vârfului începem coborârea pe o potecă abruptă (pe timp ploios sigur se alunecă urât, recomandabil să se meragă pe lângă liziera dar cu grijă la marginea Tipiei pentru a nu da în peretele abrupt.

La ora 15.00, după ce am coborât de pe Tipia Racoşului, ajungem la partea superioară a carierei de calcar.

În continuare parcurgem cariera iar la ora 16.00, după ce am recuperat maşinile, ne strângem cerc, şi facem recapitularea tuturor obiectivelor vizitate în cele două zile.
Au fost două zile pline de obiective deosebite din aceşti munţi mărunţi dar foarte spectaculoşi.
Cu siguranţă voi mai ajunge prin aceşti munţi şi cred, că voi mai scrie despre cele văzute chiar dacă mă voi repeta ca obiective.
Sper, poate, că prin cele relatate, să va influenţez planurile de viitor pentru un sfârşit de săptămâna cu astfel de obiective.
Să auzim de bine !