Bulgaria 6- Vârful

Totul a început într-o ploioasă zi de vară, răcorind pe cele dinainte. Cei nouă prieteni temerari, plecați pe alte meleaguri în căutarea aventurii, purced în aflarea unor noi poteci de vis.
Și pentru că orice aventură, lasă în urmă și ceva veșminte murdare, în locul de odihnă aflând o vâltoare, vârtelniță, sau cum s-o mai numi ea, trecură la primenirea veșmintelor.Apa, leagănul vieții, bună de ostoit setea, primenit hainele drumeților și de pregatit mâncarea deopotrivă, îi va însoți pe drumeți pe drumul spre câmpie.Lină uneori, căzând cu vigoare de la înălțime, alteori,vijelioasă, dar imperturbabilă,își va continua drumul doar de ea știut în reunirea cu alte surate, spre marea cea mare.
Tărâmurile înalte, lăsate în urmă, alintate de pașii celor nouă, le ofeririră un însorit „Bun Rămas!”
Și unde ar putea șade mai bine un explorator să-și odihnească trupul, decât la hanul pionierilor.
Se-ntinse masă mare, cu bucurie,bucate și licori fel de fel. Și cum lungă fuse ziua, soarele amurgi peste han,un scurt taifas de seară și la somn.Pleoapele grele, le închise tuturor ochii și căzură într-un somn greu și obscur. Toți visara același lucru, ca aievea.
O bătrână vrăjitoare, pe care cutezaseră s-o întrebe direcția spre marele Vârf, îi canonise să adune rouă din cele șapte lacuri, ca să primească încuviințare pentru a putea păși pe poteca spre Vârf.
Așa că dis-de-dimineață, călătorii noștri, porniră prin aburii ploii molcome de la ivirea zorilor.Urcară într-un leagăn-scrânciob, care îi cărară, hăăt, departe în creierii munților.
De aici la pas, spre marea aventură de azi, spre mulțumirea vrăjitoarei.
„Trei frați pătați” le însoțiră drumul.Începe urcușul spre primul lac, un par cu multe săgeți care parcă e pus să te facă să fii atent încotro o apuci, le indică direcția cea bună.Cu toată povara dată de vrăjitoare, ei încă pot zâmbi.Mici furnicuțe, par oamenii, pe spinarea gigantului pietros.Cu pași mici,printre floricele, mii,
stâncării,ajunseră la primul lac, „Cel de jos”- Dolnoto.
Apoi, mai sus,spre cerul azuriu, prins parcă în grădina de stânci.Apa din lacul de sus, șiroieste vâjâind la vale, în graba numai de ea știută, răcorind rădăcinile florilor, venite parcă, la întâlnirea cu micul pârâu.Cale lungă, stăbătură azi!O ofrandă a unui cavaler, pentru prințesa lui.Pe ici, pe colo, ies la iveală marile frământări din adâncuri.Lacul doi, al „Peștelui”- Ribnoto,se dovedește că nu-și dezminte numele.Întinderi de apă, cât vezi cu ochii.Grădina de flori a munților.Un refugiu uitat în singuratatea stâncilor.Trecură și printre lacurile „Trifoiul”- Trilistnika,



și cele „Gemene”- BliznacaȘi călătorul mai trebuie să se și odihnească.Ajunși pe malul unuia din lacuri,o mică aducere aminte.Printre flori, mici cascade, prin care apa se scurge dintr-un lac în altul,ajungem pe malul „Rinichiului”- Babreka,unde doi căluți pășteau liniștiți,călătoria e aproape de final.Privind spre terasele de mai jos,se pregatesc de ultimul asalt, trecând pe langă o cascadă viguroasă.Mulți călători pe potecă, peisaje amețitoare la propriu,ajung pe ultimul nivel, unde se găsesc lacurile „Ochiul”-Okoto și „Lacrima”- Salzata.
Trec apoi prin „Țara lui sfarmă-piatră”,acoperișul celor șapte lacuri
și iar pe potecă, alta acum, să le fie pierdută urma.

O ultimă privire spre lacși scăpați de sub pânda vrajitoarei, parcă și peisajele se îmbunează.


Urmară un pârâiaș, care mai apoi, unit cu alți confrați, vor cădea de pe o stâncă, formând o frumoasă cascadă, ultimul tel de azi al drumeților.Apucară poteca de coborâre,prin câmpuri de floricele,spunând „La revedere!” vârfurilor cele înalte.Ajunși într-un loc de refugiu, zărira printre brazi, cascada Skakavița.A doua zi dis-de-dimineață, își luară rămas bun de la hanul pionierilor,văzură în drum un balaur răpus în luptă de un cavaler vrednic, aruncând apă fierbinte peste tot, mai-mai de-ar scăpa.Un ciudat mijloc de deplasare le atrase atenția.Lăsară carele la poalele muntelui și începură marele urcuș spre înaltul vârf.
Trecură prin porțile muntelui,
spre locul de odihnă de astăzi,înconjurați de mari stânci macinate din munte.Un nou han, se pregătea să-și primească călătorii obosiți la odihnă.O mică oază albastră, lângă adăpostul din astă seară,
unde își ușurară desagii, o privire în jur,
apoi spre culmi, spre marele Vârf.Un adăpost solitar și mulți „ochi albaștri” ai muntelui.

Apoi peisajul se schimbă brusc, stâncăriile mărunțite de cine stie ce lupte și frământări, luând locul ierbii și florilor.Doar un lac face notă aparte,prins în strâmtoarea de nepătruns, a miilor de pietre colțuroase.
Trecură pe lângă un alt refugiu, cu promisiunea că-l vor vizita la coborâre.Cărarea deveni anevoioasă,norii se lăsau spre vale prevestind ploaia.O privire spre locul unde stau cuminți bagajele lor cele grele, arată că urcușul e aproape de final.Ultima redută, ultima zvâcnire a muntelui de a le face grea munca.Un alt lac, cuprins de creste.Mai e puțin.Și mult până jos.Un ultim efort.Victorie!
Vârful a fost cucerit, acum se delectară cu zările ce se așează, toate, la picioarele lor.




Și cum natura supărată parcă, de triumful drumeților noștri, trimise ploaia și-i fugari mai jos în refugiul unde sărbătoriră victoria.Acum, încet la vale,obosiți de urcuș,dar fericiți de isprava lor,între timp vremea începe să se-mbuneze,o căprioară le încântă privirea,încă un dagherotip, piedică în calea uitării.Apare și perechea căprioarei.Peisajele întâlnite la urcare, se derulează acum, cu cerul mai optimist.



Apare și destinația de azi, adăpostul de seară.Ce poate fi mai plăcut, decât o seară cu prietenii, depănând amintiri.
Și așa se încheie o altă aventură, pe meleaguri străine, unde natura a conspirat la reușita unei drumeții reușite.O poveste se termină, o alta stă pe cale să-nceapă, pe cărări verzi de munte.