De multe ori ma întreb sau sunt întrebat de ce urc munții, iar la întrebarea asta scriitorii, alpiniștii si filozofii au dat sute de răspunsuri, începând cu clasicul lui Gerge Mallory „because they’re there”. Este o întrebare la care, la urma urmei, fiecare din noi ar trebui să-și găsească propriile răspunsuri, în căutarea sensurilor și motivațiilor a ceea ce cu toții numim „viață”. Dar nu la o discuție filozofică vreau să vă invit astăzi, ci vreau sa va spun câteva cuvinte despre unul din munții din inima mea, Craiul.
Rândurile de mai jos nu reprezintă un jurnal, ci mai degrabă descrierea unor sentimente și senzații pe care le-am trăit împreună cu câțiva prieteni mecanturisti într-o tură ce a avut ca obiectiv parcurgerea crestei nordice a Pietrei Craiului, în ordine de la stânga la dreapta: Robert Munteanu, Luminița Munteanu, Elena Daniela Stoica, Doina Popa, Dan Popa, Ionuț Sava, Alex Grigoraș, Ștefan Bako, Ana Maria Moise, Lucian Bălănică, Cristi Vidraşcu.
Dacă acesta ar fi un jurnal adevărat aș începe prin a scrie despre primii mei pași în Crai, aș începe să vă povestesc despre o aventură de acum douăzeci de ani, când împreună cu fratele meu Cristian și bunul meu prieten Siviu am cucerit pentru prima oară creasta Craiului, când am rămas fără apă, și am străbătut creasta de la Ascuțit pana la Găvan în miez de noapte în căutarea fluidului vital.
Dacă acesta ar fi un jurnal adevărat aş începe prin a descrie pas cu pas traseul parcurs: Fântâna lui Botorog – Cabana Curmătura – Şaua Padinei Închise – Vârful Ascuțit – Piscul Baciului – Refugiul Grind I, menționând fiecare reper atins și fiecare vârf cucerit, ilustrându-le cu imagini grăitoare:
Dacă acesta ar fi un jurnal adevărat as scrie despre efortul depus de fiecare dintre noi pe parcursul celor cincisprezece ore de mers, despre dificultatea traseului, despre suferință și sudoare, despre curaj, despre prietenie și încredere în celălalt:
Dar cum acesta nu este un jurnal adevărat, nu am sa scriu astăzi despre astea. Astăzi vreau sa scriu despre altceva, și mai ales vreau să să las imaginile sa vorbească în locul cuvintelor. Astăzi vreau să vorbesc despre FRUMUSEȚE, despre frumusețea sălbatică și neostoită a Craiului,
despre coloanele de calcare albe care ii încununează fruntea,
despre maiestoasele punţi albe care le înalță peste văzduhuri,
despre minunatele dantelării de alb și verde ce ar uimi și arhitecții Alhambrei,
despre zidurile lui albe înconjurate de genuni adânci,
peste care se cocoață verdele curajos și proaspăt al jneapănului și al ierbii
și rozul timid al garofițelor de Crai.
Şi as mai vrea să vă vorbesc despre BUCURIE. Despre bucuria OMULUI în fata acestei măreții,
fericirea pe care o poate trăi în fața acestei minuni Dumnezeiești,
și bucuria că, măcar preț de câteva clipe, ii poate coexista.
Călărim pe talazuri de calcar,
Hoinărim peste alburi de nea,
Înserarea încet se așează
Peste muntele din inima mea.
Vreau să vă spun ca cel mai mult din tura asta mi-a plăcut bucuria de duminică dimineața, bucuria din ochii prietenilor mei care izbândiseră într-una din încercările cele mai grele, poate definitorii, din viata lor. Este, deși poate nu iți dai seama pe moment minunat sa trăiești “the adventure of your life”
Rândurile de astăzi sunt o invitație. Sunt o invitație la AVENTURĂ, căci Craiul va însemna întotdeauna o aventură, unde cei cu spiritul puternic și picioare sprintene, asemeni caprelor negre, mândrii locuitori ai acestor plaiuri, vor încerca sa urce. Sunt o invitație pentru cei ce simt „că-n aste mâini mai curge un sânge de roman” sa își ia inima în dinți și bocancii în picioare și să descopere muntele din inima lor.
Dacă mă întrebați astăzi de ce urc munții, vă voi răspunde că o fac pentru aventură și pentru frumos, și mai ales pentru bucuria care mi-o oferă aceste sentimente. Ce vreau să spun eu astăzi, prietene, este că atunci când cauți un strop de aventură în viața ta, când lumea care te înconjoară ți se pare că își pierde culoarea și sensul, când dorești pentru o zi sa simți ca trăiești, leagă-ţi bine bocancii în picioare și urmează-mă în lumea aspră, albă și sclipitoare a Craiului.
Poarta este deschisă!
Foto: Alex Grigoras, Lucian Bălănică