Vinerea trecută 09.05.2014, la inițiativa lui Valerică Râmbu, am luat parte la prima mea experiență de mers cu caiacul. Am plecat din Galați cu prima mașină, puțin după ora 16:30. Valerica ne aștepta, avea caiacele pregătite, dar mai întâi ne-am dus sa vedem mascota bazei de caiac Imbold, căluțul Pony:
După o scurta prezentare a părții teoretice:
am lansat caiacele la apă, pentru proba practică:
George și Alex
Au urmat două ore frumoase de dat la padelă, cu toate că a mai picurat. Am fost neinspirat că am lăsat ceasul la mână – n-a rezistat umezelii. Chiar dacă n-ar fi plouat, mai trebuie sa exersez cu vâslitul, sa nu mai bag stropi în caiac.
In acest timp au ajuns și ceilalți, mai întâi bicicliștii: Edi, Lucian și Florin, urmați de celelalte mașini. Mai toți au urcat în caiace, pentru o ședință mai lungă sau mai scurtă:
Alex
Edi
Lucian și Valerică
Viorel și Ștefan
Sorin
Doru Stoica
George a prins câțiva pești la lansetă, Florin ne-a arătat cum se întoarce caiacul iar sub umbrar gazda noastră primitoare ne-a servit cu nuci și vin, atât pe cei ce au dat la padelă, în pauzele de vâslit, cât și pe cei ce au venit doar să ne susțină moral:
Copiii familiei Stoica au experimentat și ei navigația atât cu caiacul, sub atenta îndrumare a ”căpitanului” Valerică, și cu cele două hidrobiciclete din dotarea bazei Imbold:
A fost o experiență pe cinste. Nu cred ca aș face față la o tură de o zi pe apă, dar câteva ore pe Siret sau Dunăre după această experiență sună deja tentant. Baza Imbold ( Imbold pe Facebook) reprezintă un loc excelent de inițiere în caiac dar și de petrecere a unei după-amieze de week-end împreună cu familia. Îi mulțumesc lui Valerică pentru organizarea sesiunii de inițiere în canotaj dar și pentru asigurarea ingredientelor necesare unui „program cultural” creator de bună dispoziție.
Ștefan Bako