Cineva era indignat de confuzia care se face atunci când facem referiri la Munţii Dobrogei numindu-i Munţii Măcinului, dorind să sublinieze că în Dobrogea, pe lângă Munţii Măcinului, mai sunt şi alte culmi şi vârfuri care, cu indulgenţa specifică zonei, pot fi numiţi munţi.

Sper ca scurta lecţie de geografie să îndepărteze bănuiala că şi eu aş (mai) face parte din răndul ignoranţilor de mai sus.

Structural Dobrogea se împarte în trei mari regiuni, interesul nostru îndreptăndu-se de cele mai multe ori spre Dobrogea de Nord.

La rândul său acest spaţiu, cuprins între Dunăre, mare şi aliniamentul Pecineaga-Camena, se subîmparte în:

Munţii MăcinuluiPodişul NiculiţeluluiDealurile TulceiDelta DunăriiCuloarul depresionar Cerna-Mircea Vodă-Horia-NalbantPodişul Babadagului.

2. Podişul Niculiţelului se delimitează de Munţii Măcin prin Pasul Teilor şi Valea Taiţei superioare. Spre est se delimitează de Dealurile Tulcei prin Pasul Sarica şi Valea Teliţei.

Relieful acestei subzone este alcătuit din poduri interfluviale plate, structurate în mare parte pe roci diabazice.

Spre nord Podişul Niculiţelului pierde din altitudinile de 200-260m sub forma unor terase structurale, acele glacisuri formate din pedimente (roci dezagregate şi depozite de loess). Aceste terase înaintează spre ,,golfurile” bălţilor Rachelu, Saon şi Somova de pe partea dreaptă a Dunării.

(Se pare că înainte de regresiunea din cuaternar Marea Neagră îşi întindea apele, sub forma unui golf prelung, până spre Galaţi, astfel că atunci Siretul şi Prutul se vărsau direct în mare.

De data asta se ştie sigur că până în vremea lui Ştefan cel Mare Râul Bârlad se vărsa direct în Dunăre, prin vadul actualei bălţi Cătuşa, cea dintre combinatul siderurgic şi orasul Galaţi.)

În jumătatea sudică relieful Niculiţelului se prezintă sub forma unor şiruri paralele de spinări stâncoase.

Rocile din aceste structuri au fost mai rezistente la eroziune, făcând ca altitudinile acestor interfluvii să fie mai însemnate.

De la vest spre est avem în ordine următoarele culmi:

-culmea Coşlugea 335m alt. max., între Valea Taiţei şi Valea Islamului.

-culmea Boclugea 394m, între Valea Islamului şi Valea Lodzova

-culmea Delictaş 358m, între Valea Lodzova şi Valea Teilor

-culmea Ediler 364m, la est de Valea Teilor

-culmea Dealul Mare-Trestenic 317m

-culmea Gâlmele Înşirate-Cornetu 260m

În zona sud-estică a Niculiţelului materialele detritice (de dezagregare) au înnecat formele de relief, câteva spinări rotunjite apărând în peisaj ca insule izolate: Dealul Armăsarului, Dealul Caracuş 245m, Dealul Câzlaru 218m, Dealul Tatarului etc.

Toate aceste forme de relief din partea sudică a Podisului Niculiţelului sunt bine individualizate şi în cea mai mare parte lipsite de păduri, aspecte ce le fac atractive pentru turele de o zi, vârfurile mai înalte oferind perspective excepţionale.

5. Culoarul depresionar Cerna-Nalbant

Subzona aceasta are o amplă desfăşurare pe direcţia vest-est, de la Braţul Măcin până spre Lacul Razelm.

Înspre nord şirul de depresiuni se interpătrunde cu sectoarele nordice Macin, Niculiţel, Dealurile Tulcei.

Înspre sud depresiunile se învecinează cu primele două interfluvii (de data aceasta longitudinale) ale podişului Babadagului, adică culmile Traian-Culmea Carierei şi Cârjelari-Culmea Bacşişului.

Relieful depresionar are câteva compartimente distincte: Depresiunea Peceneaga, apoi Cerna, Mircea-Vodă, Horia, Nalbant şi Mihail Kogălniceanu.

Şi aici formele de relief sunt estompate de depozitele de pedimente şi loess.

În văile de torent din această zonă stratul de loess se erodează sub forme spectaculoase, forme de canioane ramificate.

(Modul de evoluţie, dar şi aspectul deosebit de fotogenic ar putea să mă determine să pregătesc un Articol cu acest titlu ,,Canioane în loess.)

Canioane în loess în Dobrogea de Nord.

Totuşi martorii de eroziune cu forme pozitive, de tip ,,inselberg”, sunt cei care dau caracteristica peisajului.

Fiind diferiţi prin alcătuirea geologică, aceştia diferă şi prin forma lor. Astfel Piatra Roşie 209m e formată din granite dure, aspectul ei fiind de culme alpină cu versanţii abrupţi.

Vârfurile Chervant 204m şi Carapelit 250m au forme mai rotunjite şi se pierd astfel în anonimat.

Muntele Consul 333m e alcătuit din porfire dure şi intruziuni de calcare, profilul său fiind unul deosebit de îndrăzneţ, un profil inconfundabil, de piramidă ascuţită.

Mai spre răsărit martorii de eroziune sunt alcătuiţi din calcare triasice: dealurile Zebilului şi Agighiolului (adică D. Uzumbair 223m şi D.Karatepe227m), calcare jurasice: Deniztepe 278m şi chiar şisturi cristaline: Dealul Redi 200m şi Dealurile Carpaţi de lângă localiatea Iulia.

Trebuie ştiut faptul că ţinutul muntos al Dobrogei de Nord se pretează la ture de primăvară timpurie şi toamnă târzie, perioade ale anului în care Carpaţii nu sunt tocmai prietenoşi cu drumeţii.

În schimb vara, pe lângă arşiţa insuportabilă, vine în Dobrogea cu mulţime de plante înţepătoare, cu spini, cornuţi, dinţii babei, seminţe ce se prind de haine, cu spicele de pir ce pătrund tot mai adânc în ţesătura pantalonilor şi a şosetelor…

Apoi vine cu şerpălăi, cu scorpioni, cârcâieci şi armate întregi de furnici roşii, ţânţari, căpuşe, tăuni, lipitori şi multe alte spurcăciuni flămânde…

Tradiţia spune că aşa cum e vremea în ziua de Florii, tot aşa va fi si în ziua de Paşte.

Anul acesta în ziua de Florii a plouat de a rupt.

Peste o săptămână aveam să constatăm ca tradiţia … e tradiţie.

În seara zilei de Paşte apusul oferă un spectacol de văpăi, iar gândul ne duce că a doua zi vremea s-ar putea îndrepta.

Imediat dăm sfoară-în-ţară printr-un simplu mesaj pe grupul ,,Mecanturist” al carpatiştilor gălăţeni.

(Ce departe sunt vremurile când în sat veştile erau aduse de un angajat al primăriei, un tip cu o tobă şi un glas impersonal: ,,Atenţiune-atenţiune!… Mâine tătă lumea să iasă…”)

Ne încercăm norocul cu vremea iniţiind o tură pe potcoava culmii Delictaş.

Din ture anterioare am văzut că potcoava e de fapt un fel de litera ,,Y” aşezată cu susul în jos.

Ajungem cu două maşini în intersecţia de drumuri de dinainte de localitatea Izvoarele, unde suntem aşteptaţi deja de către doamna Adriana Nascu sosită de la Tulcea.

Ne echipăm de tură şi pornim la deal printr-un peisaj selenar.

Primul platou mai întins devine şi platou de filmare. E prima tura de primăvară din acest an şi trebuie să vedem cum mai arătăm…

Nimic nu mişcă în jur. Câteva tufe de ruşcuţe de primăvară, ca nişte flori ale deşertului apărute după ploaia căzută o dată la o sută de ani, vin să sporească şi mai mult aerul acesta de început de lume…

Primul vârf mai acătări pe care ajungem e chiar Vârful Delictaş 358m, cel mai înalt din întreaga culme pe care o vom străbate astăzi.

Gata, după ce am atins vârful am putea pleca acasă… Mai întâi poza de vârf: Maria, Adriana (TL), Adriana (GL), Eugenia, Florin, Doina, Dan, Lucian, Eduard şi Andrei.

Lucian găseşte o rudă mai săracă a locuitorilor din Jurasic…

Analizând puţin fotografia următoare putem deduce că ciobanul nu prea le are cu marketingul, asta pentru că, iată, după Paşte a rămas cu o mulţime de miei nevânduţi.

Ne apropiem de cioban şi de la început vedem că avem de-a face cu unul mai special…

Astfel, în loc de tradiţionala sarică miţoasă, omul noastru e îmbrăcat într-un combinezon portocaliu, de-ai zice că e vre-un supervaizer pe o platformă de foraj norvegiană din Marea Nordului…

Apoi stăpânul turmei nu stătea sprijinit tradiţional în botă, ci se ridică de jos, cu o carte în mână, cu degetul arătător vârât ca un semn de carte printre ultimile pagini.

Ochii îmi alunecă spre copertă: Friedrich Nietzche-,,Om şi supraom”. Filosofie germană!…

Ochii ni se umplu de respect. Cerem, aşa cum se face, părerea ciobanului despre vremea de azi. Oare ne plouă?…

,,De dimineaţă Busu o zis că nu vor fi precipitaţii în sud-est.”

Gustăm gluma apoi ne luăm rămas bun. Ne depărtăm repejor, fiecare având pe limbă doar bancuri cu ciobani…

Doi ciobani stau de vorbă sprijiniţi în bote:

,,No, amu, însurat, e mai bine la femeie?”

,,Îi, dar parcă e mai bine ca amu, de Paşte.”

,,Păi, cum aşa?!…”

,,No, Paştele chică mai des…”

Alţi doi ciobani stau de vorbă despre mărsul lumii:

,,Băi, Ioane, cică la oraş lumea e foarte civilizată… Zice că dacă unul cu maşina te stropeşte, te ia acasă la el, te omeneste c-o tărie, te dezbracă şi-ţi bagă hainele le spălat…”

,,Oi păţit tu?”

,,Nu, mi-o zis nevastă-mea.”

Un cioban povesteşte altuia din cartea (de poveşti de această dată) pe care tocmai a citit-o:

,,…Şi vine balaurul şi-i mănâncă jumătate de turmă ciobănaşului… După o vreme vine balaurul şi-i zice: ciobănaşule ţi-am mâncat şi cealaltă jumătate de turmă. Ciobănaşul tace, se resemnează în faţa dezastrului… Ştii, ca în Mioriţa… Apoi vine balaurul: ciobănaşule, ţi-am mâncat copiii şi am trecut şi pe la nevastă-ta.”

Ciobanu care asculta povestea simte ca tremură de indignare:

,,Să nu-ţi bagi p… în el de balaur?…”

Bancurile astea sunt ca râia: cu cât te scarpini, cu atât îţi vin mai multe în minte…

Mergem în formaţie strânsă şi spunem bancuri.

Ţiganca îmbrăcată mireasă vine în faţa mirelui. Ridică rochia şi zice:

,,I-o-te, mă! Mi-am pus pojarter.”

Ţiganul tânăr se uită… simte că i se moaie picioarle şi cade leşinat pe spate.

Vede ţiganca soacră:

,,Ce-ai făcut, fă? Ai omorât ginerica!…”

,,I-am arătat pojarterul.”

,,Fă, nebuno, alea se prind de ciorapi, nu de p…!”

Soţia pădurarului naşte la cantonul din pădure. E noapte. Moaşa roagă pe pădurar să vină cu felinarul mai aproape:

,,Uite, tăticule, ai un băieţel!”

Imeniat după aceea:

,,Uite, şi o fetiţă!… Şi încă un băieţel!… Şi încă…”

,,Coană moaşă, n-ar fi mai bine sa sting felinarul? Se pare că-i atrage lumina.”

Un accident de maşină. Tipic, bolidul se înfige într-un copac după care se răstoarnă.

Şoferul iese pe coate şi cade pe spate aproape mort.

Prin preajmă se nimereşte să treacă un evreu. Se mira cât de rău a ajuns maşina:

,,Domnule, măcar aveţi asigurare pentru ea?”

,,Am” geme omul.

,,Aveţi asigurare şi pentru şofer?”

,,Am” abia se mai aude.

,,Asta e bine… Dar pentru pasagei aveţi asigurare de accident?”

,,Am şi pentru pasageri” răspunde omul vădit tracasat.

,,E mult mai bine.” Evreul se ciufuleşte şi se apleacă peste accidentat: ,,Pot să mă întind şi eu lângă dumneavoastră?…”

Soţii se ceartă:

,,Hai să divorţăm!” zice el.

,,Nu-nu!… Văduvă m-ai luat, văduvă să mă laşi!”

Ţinem aproape.

Cursă aeriană transatlantică. Lungă, monotonă, plictisitoare. Pasagerii dorm.

Pe la mijlocul rândurilor de scaune doi homosexuali vorbesc în şoaptă:

,,Hai, trage-mi-o o dată! Nu vezi că toata lumea doarme?…”

,,Nu se poate. Dacă ne vede cineva?”

,,Nu vezi că toţi dorm? Fi atent, am să cer un pahar cu apă: îmi dă şi mie cineva un pahar cu apă?”

Nimic.

Îşi fac tipii treaba, apoi timpul continuă să curgă la fel de greu…

Spre dimineaţă avionul ajunge la New York. Pasagerii coboară şi o stewardesă descoperă un bătrânel tremurând ghemuit pe un scaun.

,,Domnule, dacă ve-a fost frig, de ce nu aţi cerut o patură?!”

,,Ce vorbesti, domnişoară?… Unul a cerut un pahar cu apă. N-a primit nici apa şi ce-a păţit el după aia…”

O tânără ziaristă face un reportaj despre viaţa oierilor. Ia interviu unui cioban:

,,Care credeţi că a fost ziua cea mai frumoasă din viaţa dimneavoastră?”

Stă ciobanul, se gândeste… şi deodată faţa i se luminează:

,,Într-o zi s-a pierdut în pădure o oaie a ciobanilor de pe muntele celălalt. Am făcut o echipa de căutare şi am intrat în pădure. Pe seară am găsit oaia. Stăpânul oii a deschis o sticlă de răchie, am petrecut, apoi fiecare a trecut şi i-a tras-o zdravăn oii rătăcite.”

,,Mda… Şi o alta zi?…”

,,Într-o altă zi s-a pierdut în pădure chiar o oaie de-a mea. Mi-au sărit toţi ciobanii în ajutor, am făcut o echipa de căutare şi am intrat în pădure. Pe seară am găsit oaia. Am deschis şi eu o sticlă de răchie, am petrecut, apoi fiecare a trecut şi i-a tras-o zdravăn oii rătăcite…”

,,Dar cea mai urâta zi din viaţa dumneavoastră?”

Ciobanului îi piere zâmbetul şi chipul i se întunecă:

,,Ziua cea mai urâta a fost atunci când eu însămi m-am pierdut in padure…”

Pescarul prinde în undiţă peştişorul de aur.

,,Ţărane, mi-am cam pierdut din puteri. Îţi pot îndeplini numai o singura dorinţă.”

Se gândeşte omul că mai mereu i se face poftă de câte o tărie:

,,Aş vrea ca în loc de urină… să fac votcă!”

,,Preabine! Dorinţa îţi este îndeplinită.”

Strănge omul sculele şi se duce spre casă plin de speranţă:

,,Nevastă, ia pune pe masă două pahare!”

Scoate omul obiectul şi… ţâr… ţâr… umple cele doua pahare:

,,Hai noroc, fimee!” Gustă… votcă. Buun.

––

A doua zi la fel:

,,Nevastă, pune pe masă două pahare!”

––

La sfârşitul săptămânii:

,,Nevastă, pune pe masă doar un pahar”

,,Păi, cum aşa?!…”

,,În seara asta pe tine te servesc direct din sticlă.”

Cine mai are ochi pentru florile de păr sălbatic?

Ori pentru tufele albastre de saschiu…

Nici nu ne dăm seama când am ajuns spre capătul nordic al culmii. Doar că trebuia să întindem şi masa. Nu că ni s-ar fi făcut foame, dar fiecare dorea să-şi etaleze din bunatăţile de Paşte: fel de fel de vinuri, droburi, fripturi, cozonaci, pască, ouă roşii…

Când mergi la munte de Paşte, pregăteşti foarte uşor pachetul din rucsac…

Poate că ar trebui să nu ne grăbim…

Urcăm din greu pe vârful în formă de stea, cel de la jumătatea potcoavei, unde vom face un cot de aproape 180 de grade.

Stânjenei de stepă.

Valea Lodzova, cea din vestul potcoavei Delictaş, privita spre amonte.

Dincolo de ea identificăm Culmea Boclugea.

Pe vale se remarcă în peisaj firicelul de apă tivit cu tufe de salcie înflorită.

Mai în colo parcă trecem printr-o livadă cu peri.

Ca pe următorul vârf să ajungem până la nori…

Din spate se pare că vine spre noi o furtună. Vorbim la Galaţi şi auzim că acolo e o adevărată rupere de nori.

Deocamdată la noi e încă soare. Şi ne gâdim şi la cele prognozate de cioban. Nu ne grăbim.

Un păr sălbatic solitar profilat pe ,,undele verzi” ale ,,lacului” de pe fundul văii Atcadâr.

Fetele de la ,,Mecanturist”.

Ne apropiem de cel de-al doilea capăt al Potcoavei Delictaş.

În spate se prifilează piramida inconfundabilă a Muntelui Consul.

Pe o piatră găsim un pui de broască ţestoasă, mai mic chiar decât o frunză de stejar.

Traversăm Valea Atcadâr având în faţă ramura estica a potcoavei, cea pe care am urcat la venire.

Ajungem la drumul naţional şi constatăm că norii au fost purtaţi de vânt spre Tulcea. E şi normal ca ploile să vina peste oraşe, iar câmpurile să crape de sete.

Hotărâm în unanimitate să urcăm şi pe Consul.

Traversăm Râul Taiţa pe un podeţ din şpalieri de vie. Ştim că albia sa e înşelătoare. Deşi lată de abia 2-3m, adâncimea Taiţei depăşeşte primăvara şi un metru.

Luăm înălţime pe un picior abrupt al vârfului secundar şi privim în spate Potcoava Delictaş, cea pe care tocmai am parcurs-o de la dreapta la stânga.

Urcăm spre Vârful Consul II. Pasajele de căţărare alternează cu locuri mai domoale, numai bune pentru ,,bisericuţe” pentru poveşti.

Vedem jos intersecţia unde lăsăm maşinile atunci când urcăm pe Delictaş ori Consul.

Spre nord un drum judeţean urmează Valea Teilor şi trece pădurea spre localitatea Niculiţel.

La est de Valea Teilor identificăm Culmea Ediler 364m.

Străbatem creasta stâncoasă care face legatura între cele doua vârfuri ale Muntelui Consul.

Apoi locurile devin mai liniştite şi urcăm spre vârful principal  printr-o pădure rară de cărpiniţe.

Sub vârful principal profităm şi de o nouă repriza de căţărătură. Şi aici Maria se dovedeşte a fi cea mai sprintenă şi mai naturală în mişcări.

Poza de vârf de pe Muntele Consul 333m.

Spre sud-est identificăm localitatea Iulia şi Dealurile Carpaţi.

Ajungem la podeţul metalic de peste Râul Taiţă.

Soarele stă să apună după vârful muntelui, iar umbrele se lungesc spre ape.

Rămâne să apreciaţi căt am fost de dedicaţi astăzi să limpezim geografia Dobrogei de Nord prezentată la început.

P.S.  Zilele acestea o altă echipă de ,,mecanturişti” a abordat cea de-a 4-a subzonă a Dobrogei de Nord, adică Delta Dunării.

Sunt convins că Jurnalul lor de pe saitul ,,www.mecanturist.ro” vă va încănta…

http://www.mecanturist.ro/2012/05/20/delta-dunarii-cu-barca-in-paradis/