Ziua 10: Villafranca Montes de Oca -St Juan de Ortega – Burgos (489 km)
Partea 1:Drumul
S-a plecat dimineață rău, aproape pe întuneric. Prima parte a drumului (vreo 10 km) a fost pe un drum lat printr-o pădure de stejar. Am trecut apoi prin câteva sate, printre care și Atapuerca, unde se găsește un sit arheologic cu rămășițele primilor oameni. A urmat apoi un deal cumplit cu pietre ascuțite în care bietele mele picioare s-au rănit atât la urcat cât și la coborât. Drumul făcea în continuare câteva ocoluri prin sate, dar, profitând de GPS, am mai scurtat puțin luând-o mai de-a dreptul pe niște poteci printre lanuri.
După vreo 30 km am ajuns la periferia orașului Burgos.
Albergue municipal e chiar în centru, mare (6 etaje), modern, dar fără toate cele necesare.
Era aproape plin, și, am revăzut acolo și persoane pe care (am crezut eu) le lăsasem mult în urmă.
S-a plecat dimineață rău, aproape pe întuneric. Prima parte a drumului (vreo 10 km) a fost pe un drum lat printr-o pădure de stejar. Am trecut apoi prin câteva sate, printre care și Atapuerca, unde se găsește un sit arheologic cu rămășițele primilor oameni. A urmat apoi un deal cumplit cu pietre ascuțite în care bietele mele picioare s-au rănit atât la urcat cât și la coborât. Drumul făcea în continuare câteva ocoluri prin sate, dar, profitând de GPS, am mai scurtat puțin luând-o mai de-a dreptul pe niște poteci printre lanuri.
După vreo 30 km am ajuns la periferia orașului Burgos.
Albergue municipal e chiar în centru, mare (6 etaje), modern, dar fără toate cele necesare.
Era aproape plin, și, am revăzut acolo și persoane pe care (am crezut eu) le lăsasem mult în urmă.
Partea 2: Seara
După ce m-am odihnit, am ieșit în oraș. Catedrala e o dantelărie în piatră în stil baroc. E un complex bisericesc format dintr-un corp central în jurul căruia se află cam 21 de capele și alte dependințe.
Am fost și la slujba pentru pelerini care însă nu m-a impresionat.
Orașul vechi e format din piețe și străduțe înguste pline de mici cârciumi și magazine. Mulți turiști (parcă mai multi nemți) dar și spanioli (foarte eleganți, mai ales doamnele). Criza nu prea se cunoaște, poate cel puțin aici în centrul orașului.
Mi-am mai cumpărat niște medicamente (plasturi și unguente), al căror cost tinde să ocupe o pondere semnificativă din cheltuieli.
După ce m-am odihnit, am ieșit în oraș. Catedrala e o dantelărie în piatră în stil baroc. E un complex bisericesc format dintr-un corp central în jurul căruia se află cam 21 de capele și alte dependințe.
Am fost și la slujba pentru pelerini care însă nu m-a impresionat.
Orașul vechi e format din piețe și străduțe înguste pline de mici cârciumi și magazine. Mulți turiști (parcă mai multi nemți) dar și spanioli (foarte eleganți, mai ales doamnele). Criza nu prea se cunoaște, poate cel puțin aici în centrul orașului.
Mi-am mai cumpărat niște medicamente (plasturi și unguente), al căror cost tinde să ocupe o pondere semnificativă din cheltuieli.
Ziua 11: Burgos – Hornillos del Camino (468 km)
Partea 1: Drumul
Dimineața, deși m-am trezit devreme, mi-am făcut treburile pe îndelete și am ieșit din albergue la 7:30.
M-am plimbat puțin prin orașul care începea să se trezească la viață și am hotărât să plec mai departe.
Porțiunea de Camino de după Burgos străbate pe o distanță de vreo 250 km meseta spaniolă, o câmpie aflată la o altitudine de peste 800 m.
Mulți pelerini au ales să o evite și au luat autobuzul de la Burgos la Leon.
Din acest motiv, la 8:30 când am ieșit eu din oraș nu era prea multă lume.
Drumul străbate lanuri de grâu pline de maci care par că se întind la nesfârșit.
Dimineața, deși m-am trezit devreme, mi-am făcut treburile pe îndelete și am ieșit din albergue la 7:30.
M-am plimbat puțin prin orașul care începea să se trezească la viață și am hotărât să plec mai departe.
Porțiunea de Camino de după Burgos străbate pe o distanță de vreo 250 km meseta spaniolă, o câmpie aflată la o altitudine de peste 800 m.
Mulți pelerini au ales să o evite și au luat autobuzul de la Burgos la Leon.
Din acest motiv, la 8:30 când am ieșit eu din oraș nu era prea multă lume.
Drumul străbate lanuri de grâu pline de maci care par că se întind la nesfârșit.
Partea 2: Seara
Satul în care m-am oprit e mic, cu o distanță de doar câțiva metri între biserică, cârciumă și albergue.
Singurele activități care par să se întâmple în sat sunt legate de albergue municipal, albergue privat, magazinul alimentar (alimentacion) și cârciuma (la care de fapt lumea mai mult mănâncă decât bea).
Seara a fost liniștită cu lumea stând la un pahar de vorbă la cârciumă, pe treptele bisericii sau în bucătărie.
Satul în care m-am oprit e mic, cu o distanță de doar câțiva metri între biserică, cârciumă și albergue.
Singurele activități care par să se întâmple în sat sunt legate de albergue municipal, albergue privat, magazinul alimentar (alimentacion) și cârciuma (la care de fapt lumea mai mult mănâncă decât bea).
Seara a fost liniștită cu lumea stând la un pahar de vorbă la cârciumă, pe treptele bisericii sau în bucătărie.
Ziua 12: Hornillos del Camino – Castrojeriz – Convento de St Nicolas (372 km)
Partea 1: Drumul
Lanuri, maci, etc. Lumea a plecat de dimineață dar mulți dintre cei care au plecat înaintea mea s-au oprit în Hontanas pentru mic dejun sau doar pentru cafea.
Am trecut apoi prin Castrojeriz, un sat „încolăcit” în jurul unui deal pe vârful căruia se găseau ruinele unei cetăți.
Pentru că era încă devreme am hotărât să mai fac încă o parte din etapa următoare, și bine am făcut. După Castrojeriz drumul a urcat un deal de vreo 130 m, care, având în vedere soarele din ceafă (se merge întotdeauna doar spre vest, cu soarele în spate) mi-a luat puțin timp. Priveliștea din vârf a meritat însă tot efortul. La unul dintre popasurile pe care le-am făcut am aflat de la o americancă că unul dintre albergue care urmau era cu totul deosebit. Citisem în carte despre el că nu avea lumina iar toaleta era într-o clădire în fundul curții, așa că prima dată nu l-am luat în considerare. M-am uitat apoi pe o listă pe care notasem de pe forum locurile de dormit care nu trebuiau ratate, și acesta era unul dintre ele. A fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o.
Am ajuns la Ermita de San Nicolas pe la 12:30. La poartă mai erau câteva persoane care așteptau ora 15, ora deschiderii.
Pe la 14:15 o venit o Kia Sportage cu număr de Italia din care au coborât două tipe în blugi la vreo 60 ani și un tip. Erau membrii confreriei italiene care restaurase mănăstirea, gazdele noastre. Paturile, în număr de 12, se găseau chiar în clădirea de piatră a mănăstirii, care nu era mai mare de 4×20 m, iar în clădirea din spate se găsea toaleta, absolut modernă. Mănăstirea nu avea electricitate intenționat, cei care o restauraseră alegând sa păstreze lumânările ca sursă de iluminat.
Lanuri, maci, etc. Lumea a plecat de dimineață dar mulți dintre cei care au plecat înaintea mea s-au oprit în Hontanas pentru mic dejun sau doar pentru cafea.
Am trecut apoi prin Castrojeriz, un sat „încolăcit” în jurul unui deal pe vârful căruia se găseau ruinele unei cetăți.
Pentru că era încă devreme am hotărât să mai fac încă o parte din etapa următoare, și bine am făcut. După Castrojeriz drumul a urcat un deal de vreo 130 m, care, având în vedere soarele din ceafă (se merge întotdeauna doar spre vest, cu soarele în spate) mi-a luat puțin timp. Priveliștea din vârf a meritat însă tot efortul. La unul dintre popasurile pe care le-am făcut am aflat de la o americancă că unul dintre albergue care urmau era cu totul deosebit. Citisem în carte despre el că nu avea lumina iar toaleta era într-o clădire în fundul curții, așa că prima dată nu l-am luat în considerare. M-am uitat apoi pe o listă pe care notasem de pe forum locurile de dormit care nu trebuiau ratate, și acesta era unul dintre ele. A fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o.
Am ajuns la Ermita de San Nicolas pe la 12:30. La poartă mai erau câteva persoane care așteptau ora 15, ora deschiderii.
Pe la 14:15 o venit o Kia Sportage cu număr de Italia din care au coborât două tipe în blugi la vreo 60 ani și un tip. Erau membrii confreriei italiene care restaurase mănăstirea, gazdele noastre. Paturile, în număr de 12, se găseau chiar în clădirea de piatră a mănăstirii, care nu era mai mare de 4×20 m, iar în clădirea din spate se găsea toaleta, absolut modernă. Mănăstirea nu avea electricitate intenționat, cei care o restauraseră alegând sa păstreze lumânările ca sursă de iluminat.
Partea 2 :Seara
Seara a fost cu totul specială. S-a început la 19:30 cu o mică ceremonie: am fost așezați pe scaune și s-a păstrat un moment de tăcere în care fiecare a fost rugat să se gândească la faptele de peste zi. A urmat spălarea rituală a picioarelor, când fiecărui pelerin i-au fost spălate și sterse simbolic picioarele, apoi i-au fost sărutate și i s-a citit o rugăciune. În final ne-am ținut cu totii de mână și am spus Tatăl Nostru.
Ne-am așezat apoi la masă la lumina lumânărilor. S-a mâncat, s-a băut și s-a stat de vorbă .
În timpul mesei a început o ploaie de vară cu soare.
Imaginea părea desprinsă dintr-un tablou: câmpia cu lanuri de grâu presărate cu maci, clădirea singuratică de piatră a mănăstirii, cerul cu soare, nori și ploaie.
Încet încet oboseala drumului a început să-și spună cuvântul, vocile s-au domolit și fiecare s-a retras pe rând la culcare.
A fost cea mai frumoasă seară din toată călătoria.
Seara a fost cu totul specială. S-a început la 19:30 cu o mică ceremonie: am fost așezați pe scaune și s-a păstrat un moment de tăcere în care fiecare a fost rugat să se gândească la faptele de peste zi. A urmat spălarea rituală a picioarelor, când fiecărui pelerin i-au fost spălate și sterse simbolic picioarele, apoi i-au fost sărutate și i s-a citit o rugăciune. În final ne-am ținut cu totii de mână și am spus Tatăl Nostru.
Ne-am așezat apoi la masă la lumina lumânărilor. S-a mâncat, s-a băut și s-a stat de vorbă .
În timpul mesei a început o ploaie de vară cu soare.
Imaginea părea desprinsă dintr-un tablou: câmpia cu lanuri de grâu presărate cu maci, clădirea singuratică de piatră a mănăstirii, cerul cu soare, nori și ploaie.
Încet încet oboseala drumului a început să-și spună cuvântul, vocile s-au domolit și fiecare s-a retras pe rând la culcare.
A fost cea mai frumoasă seară din toată călătoria.
”Un călător singuratic este în același timp prezent și detașat, mai mult decât un spectator dar mai puțin decât un participant. Mersul pe jos ușurează și legitimizează această anomalie” Buen Camino, Cristi!
Bravo Cristi, esti un model pentru fiecare mecanturist! Keep walking! 🙂
Salutare Cristi!
Cand ai postat pe forum tura aceasta,exact ca prostul nestiutor care reactioneaza in nestiinta de cauza, mi-am zis in sine mea:
Ce-mi e si cu asta..pe unde-o bantui aiurea pe strazi de unul singur,atatia kilometri…
Ziceam in sinea mea”:unii au pasarele,altii au stoluri…”
Dar acum dupa cele cateva jurnale postate de tine ,am descoperit o lume a spirutualitatii,a celor care-si infrunta temerile sau care-si depasesc limitele.
Citesc si descopar datorita tie o lume fascinanta si realizez cat de limitata-s …
Te admir , te apreciez , chiar te invidiez si astept cu nerabdare sa ne descrii in cateva cuvinte si poze tot ceea ce vezi ,simti si traiesti .
Ridic palaria domnule si-ti urez :Buen Camino,Cristi!
Cristi, cred caci cuvintele mele sunt destul de sarace avand in vedere dimensiunile si anvergura minunatei calatorii pe care o intreprinzi .Totusi as vrea sa-ti trimit prin intermediul acestui scurt mesaj tot ce am eu mai bun pentru un om ca tine, PRIVESTE CU INCREDRE INAINTE CA AI TRECUT DE JUMATATEA DRUMULUI si ca asa cum te cunoastem noi vei ispravi cu bine visul pe care ti l-ai propus .RESPECT SI JOS PALARIA -BUEN CAMINO ,CRISTI !
foarte frumu.