Întâlnirea MECANTURIST PE MUNTE ! – Ediţia VI 07-08.09.2019

0
5557

Asociaţia Mecanturist are plăcerea de a invita simpatizanţii Comunităţii noastre, la o activitate de socializare şi cunoaştere, având drept destinaţie o zonă a munţilor Buzău.

Indiferent de vreme, că ninge, plouă sau de-i soare ori de-i viscol, ne întâlnim la orele serii în prima sâmbătă din această toamnă într-un loc aparte la graniţa între masivele montane Penteleu şi Ivăneţu, mai exact ne vom revedea la camping NewOld Village.

Sâmbătă numărăm frunzele deja veştejite din noul sezon de toamnă de pe traseele montane din zonă, iar seara, la foc uşor, întreţinut cu lemne, ne întrecem în grai moldovenesc.

Duminică, la miezul zilei, ne strângem mâinele, ne facem promisiuni de nu mă uita şi drum bun spre casă.

Cu mic, cu mare, povestitor sau doar ascultător, drumeţ la cort sau doar la pensiune, alergător sau doar spectator, schior, ştafetist, căţărător, caiacist, plimbăreţ la mare sau doar pozar la soare, biciclist de cursă lungă ori mai scurtă, toată lumea este bine venită !

Despre Organizare.
In ziua de sâmbătă se va face parcurge un traseu montan spre „Focul Viu”. Seara ne vom strânge la foc de tabără si vom încinge grătarele/discurile în zonele strict amenajate în acest sens de gazda noastră de camping. De asemenea, vom asculta acorduri de chitară în compania lui Sebi şi Iulian Timar (Picuri de Folk)

Atentie :

Pentru o bună organizare am rugămintea de a vă anunta înscrierea cel târziu miecuri seara şi să precizati dacă aveti nevoie de un loc in masină sau puteti sa mai luati pe altcineva cu voi in masină. Fiti ingăduitori si anuntati prezenta din timp pentru a nu laăsa pe nimeni acasă din cei ce îşi doresc să ajungă. Pentru alte detalii ne puteţi contacta la numărul de mobil: 0721372865 – Alexandru Grigoraş

Taxe:
Tabăra va fi amplasată în complexul NewOld Village, sat Vadul Oii, la o altitudine de 610m. Corturile vor fi amplasate în apropierea maşinilor.

Pentru campare se va percepe o taxă de 50 lei/noapte/persoană, taxă ce vă va oferi acces la un camping curat, mic dejun, curent electric, grupuri sanitare si dusuri. Cheltuielile implicate reprezintă strict costurile integrale privind cazarea în zona de camping asigurată de NewOld Village.

Traseu de urmărit
:

Traseu de urmărit din Galaţi – 225 km

https://www.google.ro/maps/dir/Gala%C8%9Bi/46.2138295,25.5494045/@45.6286232,26.2109729,206311m/data=!3m2!1e3!4b1!4m9!4m8!1m5!1m1!1s0x40b6dee589f2c4b5:0x53d7342f252d702b!2m2!1d28.0079945!2d45.4353208!1m0!3e0

Traseu de urmărit din Braşov – 105 km

https://www.google.ro/maps/dir/Bra%C8%99ov/46.2140491,25.549308/@46.2101049,25.5450881,2256m/data=!3m1!1e3!4m9!4m8!1m5!1m1!1s0x40b35b862aa214f1:0x6cf5f2ef54391e0f!2m2!1d25.6011977!2d45.6579755!1m0!3e0

Traseu de urmărit din Bucureşti – 190 km

https://www.google.ro/maps/dir/Bucure%C8%99ti/46.2140491,25.549308/@45.3147121,24.7005186,414927m/data=!3m2!1e3!4b1!4m9!4m8!1m5!1m1!1s0x40b1f93abf3cad4f:0xac0632e37c9ca628!2m2!1d26.1025384!2d44.4267674!1m0!3e0

Articolul precedentOrbi extra murres. (Lumea de dincolo de zid.)
Articolul următorAdio, Florin Balineanu!
Sunt născut în toamna anului 1982 a zilei de 19 din luna septembrie. Am un suflet de copil ce refuză să crească. Agreez drumeţiile pe munte cât şi ieşirile de la malul bălţii. În rest pe lângă ceva psihologie socială şi mai multă inginerie profesională mă conduc după conceptul că totul este relativ în viaţă. Astfel, fiecare zi din viaţă reprezintă o altă viaţă căutând să trăiesc azi cât şi pentru mâine. Sunt liber ca un vânător de peisaje din întreaga lume. Şi eu am vise cum au toţi, sunt diferit pentru că lupt să mi le confirm prin ceea ce fac. Îmi clădesc amintirile azi nu mâine, că mâine poate e prea târziu. Sunt altfel...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Te rugăm introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.