Iarna in jurul Niculitelului

Anul 2010, luna februarie, ziua a-16-a,

Atentie traseu nemarcat, nerecomandat incepatorilor.

Cu dor de o tura, inca in iarna nesfarsita, impricinatul si cu Andrei Raftopol ne intalnim la trecerea cu bacul de la Galati. Pe loc hotaram sa mergem de asta data spre Niculitel si acolo vom vedea ce putem sa facem.

Pe drumul alunecos, am ajuns la intrarea spre Niculitel, cu un Maxi-Taxi, de unde perpedes am strabatut o bucata de drum,

Apoi,

o sanie trasa de un bidiviu ne ajuta sa ajungem in centru la Niculitel. Aici vremea era rece, un cer senin cu soare plin. Ne intelegem sa facem ceva inedit si astfel cu mult curaj ne indreptam spre Monumentul paleocrestin din Niculitel. Monumentul se afla situat in zona de nord-est a localitatii, la poalele dealului Piatra Rosie. Deci in aceasta zi vom merge pe un traseu, nemarcat, in imprejurimile Niculitelului, intrare din partea estica, cu urcare pe Piatra Rosie si coborare pe partea vestica a Niculitelului. Sursa de apa la caz de nevoie

Si acum ceva ne aminteste de vremurile copilariei noastre

In amonte si-n aval,

paraul ce domol se varsa in lacul Saon unde e si manastirea cu acelasi nume.

Monumentul este alcatuit dintr-o bazilica paleocrestina, ridicata deasupra unor morminte martirice.

,,Patru martiri – Zotlkos, Attalos, Camasls si Phlllppos – au fost identificati intr-un sicriu colectiv, aflat in partea superioara a criptei. Basilica si cripta-martirium au fost construite dupa anul 370 e.n. in timpul Imparatului Valens, pe locul unui vechi mormant din sec. III e.n. Vestigiile arheologice atesta existenta unei asezari romano-bizantine a carei vechime se incadreaza tot in sec. IV e.n. Edificiul face parte din categoria basilicilor cu trei nave si nartex, prezentand la fatada un spatiu deschis – atrium – element rar intilnit in zona balcano-pontica. Este cel mai vechi edificiu de cult crestin cu «nartex» cunoscut pana in prezent.”

Dupa cele cateva clipe de zabava in jurul edificiului,

ne indreptam, spre poalele Petrei Rosii, pe drumul de lagatura cu Sarica si la iesire din Niculitel o cotim spre dreapta la 90º nu inainte de a inota prin zapada pana la brau.

In timp ce urcam, dragalasi din neamul lui urechila si cumatra vulpenasa au facut hora mare in noaptea ce-a trecut peste neaua asternuta. Cu multa placere inceram sa prindem cat mai multe imagini pe camera si pe retina.

Iata-ne si pe Piatra Rosie,

aici ceva ne aminteste de creste semete ale Fagarasului, Pietrei Craiului si altele, la care Andrei face o referire si spune, – Se poate rupe gatul si pe acest deal, nu e musai sa mergi la nu stiu ce inaltimi.

Cu multa grija ne urmam drumul de creasta, pe pante e multa gheata, de o parte si alta a culmii.

Spre partea sudica e putina zapada, asa se pare si dupa putin timp, in bataia soarelui, dupa urmatoarea ridicatura, apare o turma de oi cu doi ciobanei si cativa gonaci.

Tocmai un moment potrivit pentru odihna si prilej de a schimba cateva vorbe cu cei doi ciobanasi, care cunosc foarte bine zona si denumirile culmilor si varfurilor din imprejurimi, precum au amintit si de niste datini de pe aceste meleaguri, de exemplu; Oraria ce are ca baza niste focuri mai mari, datina inainte de Paste; paparuda, ritual al ploii si fertilitatii, vara; festivalul satesc de ziua Sfintei Paraschiva, patroana localitatii, toamna. In aceasta perioada au iesit cu oile la plimbare, multe au deja miei, le poarta mai mult pentru miscare,

De aici facem si o serie de poze cu partea traseului mai lunga, si asupra depresiunii Niculitelului.

Urmam un drum care intra in padure, chiar de la intrare ne intampina un copac pe a carei tuipina un iebivor (caprior) a lasat un mesaj plin de intelesuri in limba sa.

Nu dupa mult timp dam peste un drum cu urme de sanie

si in cateva clipe apare si o sanie plina cu lemne si cu insotitorul acesteia, ins ce se arata mirat la vedera noastra, din cele cateva vorbe am inteles ca e bine sa ne vedem de drumul nostru, noi, doar traversam drumul urmat de sanie. Poteca noastra, neumblata, ne scoate in drumul DJ 229 ce duce spre Valea Teilor

De aici urmam drumul spre Valea Teilor, drum ce are cateva urme lasate de omul de serviciu de la releu si cainele acestuia, asta pana in dreptul releului de telecomunicatii. Ne abatem spre dreapta pana la releu,

unde se afla si un monument istoric ,, Monumentul eroilor din Primul şi al Doilea Război Mondial”la circa 200m de la drum. Pe 13 mai 2009 a fost slujba

de pomenire a eroilor neamului.

Suntem intimpinati de cainii de la statie, din care unul nu ne lasa sa ne apropiem, pana nu vine omul de serviciu, nu avem cale libera, dam binete, stam putin la taifas si ne retragem catre monument . Acesta-l inchide in incinta statiei si astfel facem o pauza de masa la baza monumentului. De aici avem o vedere asupra Niculitelului si a traseului ce l-am parcurs, precum si a celui ramas, abia suntem la jumatatea traseului.

Dealul cizmarului  (Ciobatarului)

Alimentati cu forte proaspete, lasam in urma acest loc minunat, nu putem sta mai mult, ne intoarcem pana la drum cu oarecare regret si in continuare avem parte de un peisaj de iarna autentica, cum de mult nu mai vazusem prin aceste locuri.

Dupa vreo 2 Km ajungem in saua de la cumpana apelor mergand alternativ cand pe o parte a drumului cand pe alta. Pe aceasta bucata de traseu avem parte de liniste totala, nu adiere de vant, soare bland, aer cald si putin umed, parca pregatit special pentru noi.

 

Atat de frumos e aici, n aceasta sa, ca iarasi parca ne imbie sa ramanem peste noapte aici. Spre Valea Teilor drumul nu are nicio urma.

Datorita stratului de zapada depus pe aceasta parte a traseului, ne vom abate pana pe langa unul din releele de telecomunicatii si de acolo ne vom indrepta spre creasta vestica.

Incet, incet, o briza usoara ne invaluie, de data asta soarele incet coboara, oboseala se face simtita.

O scurta pauza, ceva hidretare si indulcitori, Andrei propune sa continuam traseul pana la intersectia cu sirul de stalpii de inalta tensiune si cu traseul ce l-am facut in toamna trecuta (2009), trecem si pe langa cateva locuri istorice (un val de pamant si o incinta stelara)

Alegem o coborare pe unul din piciarele de deal care ne conduce spre unul din drumurile comunale care ne va scaoate in centru civic al Niculitelului.

Pe acest picior am coborat

Ajungem cu bine in centru, ne interesam cand avem mijloc de transport spre bac, aflam ca avem de stat aproape o ora.

Am intrat in traseu la ora 10, la 10, 30 eram la Bazilica, la 11,30 la intalnirea cu cibanasi. La 13,10 la statia metea, la 14,15 in sa, la 14,45 in dreptul sirului de stalpi, la 15,30 langa vestigiile istorice, la 16,50 la intrare in drumul spre centru, la 17,05 in centru si la 20,30 in Galati

In concluzie: am parcurs traseul in 7 ore cu pauzele de rigoare, se putea merge si cu schiurile de tura, la restaurant nu eXista nici un sortiment de vin (vinul se afla la localnici), am fost multumiti cu ce am facut si vazut.

Multa sanatate si de ture reusite sa aveti parte.