Anul 2011, ziua 15 din luna a 5-a
Traseu:Canton Cernatu – Vârful Penteleu – Canton Cernatu (BR)
Participanţi:Simona, Cătălina, Doina(doina68), Dan(dan.popa), Cătălin(catalinlamunte), Dorin(ra), Edi(edo), Lucian(naycool) şi Alex(alex_sandrin)
Nu cu mult timp în urmă faţă de momentul când scriu aceste rânduri am plecat spre recunoaşterea zonei munţilor Podu Calului pentru o viitoare acţiune de remarcare.În acea zi de sâmbătă, echipei gălăţene i s-au alăturat de la Buzău, Edi(Mastroiani) împreună cu a lui familie. Ziua respectivă a fost desoebit de interesantă care şi-a adjudecat scopul propus la începutul plecării. Când va fi timpul sub alte împrejurări voi reveni cu detalii.
Duminica a fost pentru noi zi de relaxare. Iar cea mai bună relaxare a fost dată ca de fiecare dată, atunci când suntem la munte, tot de mişcare. Am ales ca obiectiv Penteleul, vecinul muntelui Podu Calului.
Ne-am deplasat cu maşinile trecând prin Gura Teghii şi Varlaam până la cantonul Cernatu. Drumul până aici este acceptabil, denivelările nu pun mari semne de întrebare. Îmbucurător este că se lucrează pentru amenajarea drumului, trist este că se lucrează cu viteza melcului.La contonul Cernatu am lăsat maşinile pe un covor bicolor format din verdele crud al ierbii şi galbenul pur al florilor de păpădie.
Marcajul cu bandă roşie de pe o stâncă mai proeminentă reprezintă intrarea în traseul de urmat spre Penteleu şi se găseşte la cel mult 100 de metri în urmă faţă de cantonul Cernatu.
Pentru început avem parte de un urcuş susţinut pe o potecă bine conturată după care ieşim la drum forestier.
Din loc în loc apar marcajele turistice, nici prea dese dar nici prea rare, cât să ne motiveze că suntem pe drumul cel bun.
La o scurtătură marcată prin pădure trecem pe lângă izvorul lui Pamfil. De acest izvor a mai rămas doar numele pe crucea celui care la ctitorit. Lumea nu mai întreţine şi cu greu se mai mişcă cineva din proprie iniţiativă să facă ceva util aşa cum a făcut odată Pamfil.
Drumul forestier din loc în loc este personalizat de bălţi în care dacă nu eşti prea pretenţious ai putea face ceva băi cu nămol.
Fiind zi de relaxare am mers agale, fără grabă admirând pădurea verde de brad îmbinată cu cea de foioase.
Am găsit de-alungul drumului zone pline cu flori galbene, erau atât de frumoase că fetele nu au rezistat ispitei de a se poza în acele mici grădini.
Uşor uşor ajungem la stâna dinaintea golului alpin. Am amintiri frumoase de la stâni pe care cine ştie, la un moment dat mi-aş dori să le repet iar ca localizare şi condiţii stâna aceasta ar fi bună de reper.
Pauza la stâna a fost scurtă, ne-am întins cam mult pe traseu, deja aveam bătăi de linguri în stomac. Nu prea ţineau arahidele şi ciocolata mâncată pe drum de foame.Urcuşul în golul alpin ne solicită puţin dar ne place. Este frumos afară! Da, este frumos! Cât de mult mă bucur că sunt la munte.
În drum întâlnim câţiva turişti cehi, veniţi în vizită să îşi încânte ochii cu frumuseţile naturii noastre. Le place să vină în ţara noatră, spuneau că an de an vin măcar pentru o săptămână să îşi petreacă concediul hălăduind pe potecile de munte.
Într-un final ajungem în dreptul staţiei meteorologice. Ne aşezăm pe băncuţele din dreptul mesei de lângă staţia meteo. Ai o vedere deosebită de aici.
Scoatem fiecare din traiste ce avem de mâncare şi facem un ospăt pe cinste închinând şi un pahar de vin bun de Vrancea.
Cu burta plină ne îndreptăm cu paşi mărunţi spre vârful Penteleu. Acesta a fost obiectivul nostru din ziua de duminică. Chiar înainte de a ajunge în varf există un izvor amenajat.
Este o frumuseţe să priveşti în jur, să vezi vârfuri vârfuleţe cât şi văile ce se desprind din vârf. De aici continuă marcajul cu bandă roşie al crestei Carpaţilor către Lăcăuti din munţii Vrancei. Totodată din vârful Penteleu se poate ajunge în Varlaam dacă urmăm poteca marcată cu triunghi albastru. Grijă mare însă, pentru că marcajul se pare că ar fi prost făcut, s-a dat cu bidineaua doar la capete, şansa de a te rătăci este mare.
Ne bucurăm de momentele frumoase oferite de cel mai înalt vârf din Penteleu, facem poza de grup după care ne retragem pe acelaşi traseu pe care l-am făcut la dus.
Parcă nu m-aş fi dat să plec, aş mai fi vrut să rămân, să simt aerul curat de munte şi să aud în depărtare ciripitul păsărilor dar nu se mai putea, trebuia să coborâm.
La întoarcere ne întâlnim în dreptul stânii cu meteorologul de serviciu, urca la staţia meteo. Schimbăm câteva vorbe cu dânsul după care cu paşi repezi pierdem altitudine şi intrăm în pădure. Mai dăm din când în când câte un strigăt, să ştie vieţuitoarele pădurii că suntem prin preajmă.
În două ore şi jumătate suntem la maşină. Ne spălăm în Bâsca Mare ca cei de lângă noi din maşină să ne poată suporta pe tot parcusul drumului de întoarcere. Deja este seară, soarele uşor apune, florile de păpădie s-au închis toate, s-au pregătit de culcare. E timpul ca noi să ne punem în mişcare.
În drum spre casă ne oprim la hanul de la Măgura. Deja este o tradiţie ca fiecare tură ce are ca drum de întoarcere spre casă această zonă, să ne oprim a mânca la acest han. Recomand cu încredere acest loc, au mâncare bună şi acceptabilă ca preţ.
Vă mulţumesc pentru bunăvoinţa de a urmări cele expuse de mine prin text şi imagini.
Până la o viitoare relatare eu vă transmit urările mele de bine.
