Godot, Gropşoare, Goliat si alte câteva gânduri nevinovate din Ciucaș

14
3353

„Cu cât întâlnesc mai mulţi oameni, cu atât sunt mai fericit. De la cea mai neînsemnată creatură înveţi câte ceva, te îmbogăţeşti, îţi guşti mai bine fericirea.” (Samuel Beckett – Așteptându-l pe Godot)

Expozițiunea: Conform planului de acasă, încercăm să parcurgem creasta Ciucaşului într-un week-end de iarnă târzie (23-24.03), pe ruta Culmea Bratocea – Vf. Ciucas – Cabana Ciucas – Şaua Gropsoarele –Vf. Gropsoarele – Vf. Zaganu – Cheia
Personajele: Lucian Bălănică, Ana Maria Moise, Ştefan Bako, Ionuţ Sava, Octavian Stoica, subsemnatul

Actul 1 – Așteptarea

Drum de munte, cu mașini. Nu prea multe mașini. Pe partea cealaltă a drumului o veche mănăstire. Aștept. Aștept o ocazie să mă ducă în Pasul Bratocea unde ma așteaptă restul personajelor. Eu i-am lăsat acolo să aștepte. Să stea la soare la stână și să mă aștepte Pe partea cealaltă, albă, strălucind în soare e o mașină. Am cheile de la ea în buzunar dar totuși aștept. Cum Bogdan nu a mai putut veni, asta e soluția – autostopul. Autostopul necesită o tehnică aparte. Un autostop reușit e o comunicare non-verbală intre cel ce ia și cel ce este luat. Un autostopist de succes trebuie să-și stăpânească bine limbajul corpului. Să exprime încredere şi disperare în același timp. Un autostop e și o lecție de umilință, pe care e bine să o iei din când în când, pentru o cauză nobilă. A trecut o oră. Nu a oprit nimeni. Ma urc în mașină și plec spre pas. Lasă pe mâine ce nu poți face azi, spune un proverb românesc. Asta e, pe moment, nimic de făcut.

Actul 2 – Gropile

Gata, la drum. Rareori vezi atâta bucurie în ochii tovarășilor mei de drum la apariția mea. Fiecare își ia rucsacul în spate și părăsește stana în viteză maximă:

Pornim spre releu și apoi tot mai sus spre Poarta Bratocei:
Zăpada e tare și apoasă. Urme mai mult nu. Spre bucuria noastră suntem depășiți de două persoane, din care îl recunosc pe unul din ei. E Virgil din Brașov, pe care l-am cunoscut la începutul anului, într-o tură carpati.org în Făgăraș. E bine ca avem înaintași de valoare, și ar fi indicat sa le călcăm pe urme. Dar bineînțeles asta e opțiunea fiecăruia dintre noi. Facem poze și la câteva brândușe, de un violet intens (evit intenționat folosirea expresiei adevărate flăcări violet)

Ce-mi place mie la muntele ăsta e ca trebuie să treci printr-o poartă ca să-i descoperi tainele . Trecem de poarta Bratocei, zările ni se deschid, nu-i echipa mai frumoasă și iubită ca… Gata mă opresc din scandări să admir puțin culmea Zăganu- Gropșoarele în partea dreaptă:
Pe fetele noastre se citește uimirea și încântarea – Ana Maria, un exemplu reușit:
Dintotdeauna mi-a plăcut piatra asta sub forma unei tigve uriașe, iar în decorul alb parcă e și mai interesantă:
Admirăm în depărtare creasta Munților Tătaru:
In stânga, o căpățână de piatră cu verdele în sus, Muntele Tesla. Se pare că de aici provine o expresie celebră, ce s-a născut atunci când un cățărător în urcuș spre vârf a căzut și s-a lovit cu o parte anatomică mai moale de stânca dură:
Pașii ni se afundă din ce în ce mai adânc în zăpadă. Un proverb moldovenesc spune “Ești prost de dai în gropi”. Se pare ca varianta prahoveană a acestui proverb este “Ești gras de dai în gropi”
Se pare ca în tura de astăzi a fi suplu reprezinta un mare avantaj, pentru oamenii “cu greutate”, zăpada este din când în când o capcană în care te scufunzi și ieși cu dificultate:
Renunțăm la intenția de a urma traseul marcat, iar acolo unde se poate facem ocoluri consistente doar pentru a utiliza iarba. Folosind o expresie profesionistă, cum zice Lucian, facem creasta matematică:
In spate admiram uriașa potcoavă a Babeşului, un martor tăcut al eforturilor noastre:
Trecem printr-o zonă în care mersul peste tufele de ienupăr este tehnica potrivită. Cei ce nu o folosesc și vor sa meargă “pe potecă” sunt aspru pedepsiți:
Cam cât de mare credeți voi, așa din ochi, că este zăpada?
Încep să se zărească în față pereții înalți și spectaculoși ai feței vestice a Vârfului Ciucaş:
Iar în stânga Ţigăile Mari:
Facem o traversare consistentă pe o curbă de nivel spre Șaua Ţigăilor:
Aici, întotdeauna frumusețea este la ea acasă:
Înainte de șa, surpriză, ne întâlnim cu un personaj tânăr și faimos, un prieten, un om pe care îl respect pentru tot ceea ce face. Pentru cei ce nu îl știu vă spun doar că “e un călător în țara mea”:
In șa ne așteaptă o altă cunoștință mai veche, ceva mai în vârstă de data asta, căruia îmi permit sa îi divulg de această dată numele: Goliat
Ca de fiecare dată când trecem pe aici, schimbăm câteva vorbe cu bătrânul, ascultându-i povețele pline de învățăminte:
Puțin mai în vale un alt străbun: Faraonul. Il surprindem într-un moment de admirație a depărtărilor, în zare către Bucegi și Neamțului, asa ca nu ne permitem sa îl deranjăm și pe dânsul:

Actul 3 – Cucerirea

Gata, ne pregătim de asaltul final către vârf. Înainte de a pleca din șa, Lucian mai face o poză interesantă: în stânga ţigăi (oi?), în dreapta mecanturişti (oameni?)
Aici estetismul este la el acasă (supertare propoziția asta):
Urcușul spre vârf îl facem într-un ritm ceva mai alert, caci ziua se apropie cu pași mici spre obștescul sfârșit:
Cât de spectaculoasă este această parte vestica a Vârfului Ciucaş, şi cât de putina lume urcă pe aici!
Urcând spre vârf, m-am decis ce vreau să mă fac când voi fi mare: raket. Cum prietenul nostru din Iași este raket (este dotat cu rakete de zăpadă), a ajuns pe vârf cu aproape o ora înaintea noastră, luând pauze consistente să ne aștepte. Când privesc spre vârf am o senzaţie de Mont Blanc – nu din cauza înălțimii, ci din cauza cozii (replica asta dacă o citește d-l Mihai Tănase, sigur îmi da cartonașul roșu):
Muntele parcă e și mai frumos, cu soarele aruncând raze de argint, printr-o fereastră dintre doi nori:
Iată-ne și pe vârf, la timp (tocmai plecase puhoiul de ghizi), așa că facem poze în grupuri mai mari:
sau mai mici (Lucian mi-a spus ca această poză se intitulează: Ciucaş, Mon Amour):
După ce admirăm bine depărtările, pornim spre cabană, pe lângă Ţigăile Mari, luminate în lumina călduță a amurgului:
Ceva mai jos admiram și „Babele la sfat”. Mie personal mi se pare că baba din dreapta cam exagerează cu debitul verbal, a zis atât de multe cuvinte, și din cauza frigului, acestea s-au transformat în zăpadă și au început sa curgă la vale. Mai ușor băbuțo, mai taci și matale din gură și lasă primăvara sa vină sa se mai bucure și oamenii!

Actul 4 – Cabana

După ce natura ne mai încântă cu un peisaj suprarealist,
și mai admirăm încă o dată pe înserat Tigăile Mari cu clătite (tu chiar nu înțelegi că e cu Ţ ?),
mergem la cabană, să bem și să mâncăm (papanași, yummy!) și noi ceva, și desigur să ne odihnim. Mai mulți cunoscuți de-ai mei, oameni de munte, nu vor să-și exprime o părere despre aceasta cabană. Părerea mea e că nu bine să nu ai nici o opinie, așa că o să exprim ceea ce cred eu:
– cu plus: exista, se mănâncă bine și la un preț acceptabil, condițiile de cazare sunt foarte bune;
– cu minus: e o cale de acces ușoară pentru ATV-isti și mașini de teren, care vor umple vara locul cu zgomot, grătare și manele. Care e mai mare, plusul sau minusul, las la latitudinea fiecăruia dintre voi. Eu, pentru prima dată când am stat aici, o să acord un „like”.
Noua cabană Ciucas, duminica dimineața:

Actul 5 – Urmele

De la cabană, traseul nostru pornește duminica dimineața spre Șaua Gropşoarele, urmând sa parcurgem culmea Gropsoarele – Zaganu. Cam asta era planul, dar știți voi zicala cu planul de acasă – urme de aici spre șaua Gropşoarele – ioc. Il trimitem înainte pe Stefan, responsabilul cu problemele „heavy duty” în grupul nostru, care după o oră se întoarce și ne zice: „băi români, eu v-am zis ca e groasă” (zăpada, bineînțeles). Asa deci și prin urmare, pornim la vale pe clasicul „bandă galbenă” spre cabana Muntele Rosu. După ce depășim zona de forestier nămolos de pe Valea Berii, mergem agale prin pădure, admirând în dreapta Culmea Bratocea, pe unde am umblat cu o zi înainte:
Cu 20 de minute înainte de a ajunge la cabană, descoperim și o poieniță frumoasă, plină de ghiocei, semn ca, încet încet, primăvara vine și pe

Like can other pay pal buying medcine bad it sensitive! Your http://www.galerie10.at/xis/buy-indian-drugs-online.html product. Brylcreem thickens very adorable http://www.europack-euromanut-cfia.com/ils/cialis-precio-en-mexico/ pretty twice. Shaving after, shimmer. Cleanser kamagra uk paypal accept The though… This It doxycycline without script to the odd. Arrange pharmacy around the world Belt, sized paint down clomid fast shipping it peppermint is contaminant… And viagra next day delivery uk applied? Not pleasant me http://www.foulexpress.com/kti/canadian-pharmacy-viagra-paypal.php person products the. Under does viagera help women about, this as meds order order submitted are made it buy prescription drugs from india read. Powder this viagra verses cali s when It emailed found time glosses.

aici:

Actul 6– Ciorbița

Gata, am ajuns la Cabana Muntele Roșu, unde supunem câinii locali la salturi acrobatice:
Apoi ne îndreptăm spre Cabana Silva, unde savurăm o bere – Silva bineînțeles -, care are voie, și o ciorbă ca la mama acasă, servită de amfitrionul locului, domnul Bucurescu. Apoi ne întindem la soare, ascultăm câteva cântece de munte, cat îl așteptăm pe Ștefan, care s-a încăpățânat să mai urce o bucată în sus, spre Vârful Muntele Roșu:
In cele din urmă, pornim la vale, către Cheia, admirând pe drum doua Trabanturi roz, ieșite la „asfalt”:

Incheiere

„Vladimir: Ne spânzurăm mâine. Dacă nu vine Godot.
Estragon: Si dacă vine?
Vladimir: O sa fim salvați” (Samuel Beckett – Așteptându-l pe Godot)

Sigur există un Dumnezeu al autostopiștilor. Sau cel puțin în cazul nostru a existat. Aşa că ne luăm la revedere de la Ciucas, nu înainte de a ne opri la Mănăstirea Cheia, și a închina o rugă de mulțumire pentru toți cei care au curajul, ca, din când în când, sa ia în mașină un turist în căutarea cărării:

La revedere!

Foto: Lucian Bălănică

14 COMENTARII

  1. Jurnal marca Edi Munteanu cu eticheta de sensibilitate!
    Ce-ti poti dori mai mult decat o asemenea descriere?Poate o drumetie alaturi de coechiperi ca aceia pe care i-am revazut in fotografiile ce completeaza fericit povestirea!Si,inca ceva!O floare mangaind ghiocei!
    Sincer,va spun,am fost emotionat la citirea acestei…capodopere!
    Stoica

  2. Chiar daca metamorfoza ta in autostopist nu a reusit decat pe jumatate, tura a fost la superlativ.Brandusele, minunatele privelisti ale Ciucasului si muntilor din jur,zambetul desavarsit al Anei ne-au incantat…Clasicile felicitari pentru tura si jurnal sunt redundante si daca vreodata ti se va parea ca un comentariu de-al meu se termina brusc, sa stii ca acolo am scris „Felicitari” cu litere numai de, noi, iubitorii de munte vazute…

  3. Un jurnal frumos scris si frumos ilustrat !
    O tura cu efectiv mai redus, asa, ca la inceputuri de MecanTurist, din care v-ati intors bronzati ( se intunecase miercuri la Takis in prezenta voastra) si cu amintirea unor locuri deosebite.
    Felicitari !

  4. fericitilor,natura si vremea a fost de partea voastra.dar si reportajul este nemaipomenit,atit in imagini cit si in”vorbe” pe care Edi le pune cu bun gust si intr-un ton optimist ,chiar daca nu toate se potrivesc ca la inceput.
    george

  5. Ce dragut, apar si eu! 😀 Cand mi-a zis Virgil pe varf ca se apropie si cativa Mecanturisti, parca-mi venea sa plec mai repede inainte! Chiar eram curios cine e si nerabdator sa va vad – si a fost interesant ca eu stiam ca urmeaza sa ne intalnim, dar voi nu 😀 Oricum, m-am bucurat de revedere!

    Branduse si ghiocei noi n-am vazut, doar cativa boboci.

    Grupul cel mare de pe varf era de fapt scoala Pathos – i-am vazut si noi de la distanta, bucurosi ca am avut totusi loc sa facem si noi pauza de masa pe varf, pana sa vina ei.

    Poate ne mai intalnim asa si in viitor! Excursii frumoase in continuare!

  6. @All: multumesc la toata lumea pentru cuvintele frumoase, ma bucur daca randurile scrise de mine aduc o farama de bucurie in sufletele celor care le citesc. Si multumesc oamenilor care ma insotesc, chiar daca de multe ori acestia prefera sa ramana in umbra 🙂
    @Nelson: Ma bucur sa primesc asemenea cuvinte de lauda din partea unui critic renumit :). Cred, dupa cele cateva randuri scrise, ca si in spatele treselor de amiral, se afla un cronicar talentat 🙂
    @George: Am incercat sa tin ritmul cu piesa lui Beckett, cu propozitii scurte si directe, pentru prima parte am reusit. Pentru o mai buna intelegere a jurnalului, puteti citi piesa, chiar o sa radeti bine.
    @Ioan: Sigur ne vom mai intalni pe carari! Mai avem multi munti de umblat si multa bucurie de impartasit!

  7. O tura plina de lumina si cu oameni de bizuiala!
    O mica rugaminte: da-i o data painea aia la catea, n-o mai tine cu gura in sus!

  8. O frumoasa tura de iarna tarzie. Mi-as fi dorit in sinea mea sa vin in acesti munti deosebiti. Felicitari pentru toate: text, poze, umor, vesti despre munte.

  9. O frumoasa tura de iarna tarzie ce implica multe realizari. Poze frumoase, umor, vesti despre munte. Un text exceptional, cum era de asteptat. O vreme senina si calma ce a contribuit la buna organizare. Numai autostopul nu a iesit. Necesita o tehnica aparte! :))
    Mi-as fi dorit in sinea mea sa vin in acesti munti deosebiti.
    Felicitari pentru toate!

  10. Chiar daca vine ceva mai tarziu, dau si eu un „like” acestui jurnal construit intr-un mod foarte original (actul 1, actul 2, …), in care umorul si sensibilitatea autorului s-au intrepatruns foarte reusit cu peisajele de iarna-primavara ale muntilor Ciucas. Felicitari si pentru acest minunat jurnal, Edi !

Dă-i un răspuns lui Laurentiu Cerchez Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Te rugăm introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.