Primul Marathon

12 Septembrie 490 î.Hr. – Bătălia de la Marathon, între armata persană care invadase Grecia și oraşele-stat (polisurile) greceşti. A fost cea dintâi bătălie care a distrus mitul invincibilității persane.Pentru a anunţa victoria grecilor în Atena, un mesager pe numele Pheidippides aleargă distanța de 42 de km și în momentul în care a intrat în oraş a strigat „Nenikikamen! (Am învins!)” după care se sfârşeşte.

20 iulie 2012 d.Hr. – Alături de Ștefan Bako, pornesc din Galați dis de dimineață spre prima experiență maratonistă-montană la Marathon7500 (categoria Hobby) din munții Bucegi. Încă de la înscriere ne-am propus să reușim să parcurgem cei 45 de km lungime și 3200 m de urcare în maxim 15 ore, adică să terminăm pe lumină.Dar avem și frontalele la noi.

Coborâm în Buşteni în jurul orei 11.30 cu şifonierele în spate. Da, șifoniere, pentru că acel rucsac pe care îl purtăm mai toți pe munte devenise între timp cât lada de zestre a bunicii. Chiar mă gândeam că dacă participam la proba de Elită (nebunia aceea frumoasă de 90 de km a Bucegiului) veneam direct echipat fara bagaje mari, iar duminică după vreo 40 de ore de hoinăreală mă opream direct la gară și plecam acasă. Simplu de spus mai greu de făcut, dar poate la anul…

Ne mai migălim rucsacii și de îndreptăm spre telecabină, unde toți și mulți vor să urce în aceeași zi la Babele. Dându-ne seama că avem prea mult de stat (peste două ore) ne și agață un „rechin” cu o mașină de teren și la preț de telecabină (32 RON) în puțin peste o oră ajungem la Babele. Vrem să coborâm cu telecabina la Peștera, dar nu prea sunt turiști la coborâre, așadar o luăm la vale și după o oră suntem la tabăra de bază de lângă Salvamont.

     Descoperim un mic orășel de corturi pestrițe bine organizat cu alei, parcări, magazine cu echipament montan și produse energizante, toalete, steaguri, boxe. Participanții de la „Elită” sunt adunați pentru ședința tehnică, iar noi ne tot codim unde să punem cortul. Când sunt multe locuri de cort toate par cele mai bune. Decidem într-un final și ne desfacem taraba. Cum am venit la un maraton, azi nu mâncăm mici și nici bere nu bem, alegând să savurăm o budincă de macaroane cu branză. Bună rău!

      Se apropie ora de start pentru proba lungă și lumea din tabără se pregătește meticulos. Amintesc de echipamente care mai de care mai colorate, sofisticate și mai scumpe, a căror valoare se va observa negreșit pe parcurs alături de o bună pregătire fizică dar și psihică. Și se dă startul fix la ora 18.00, toţi pornind ca din pușcă. 90 de km în 40 de ore, deci succese!

Ne primim și noi sacoșa de concurs: fișa, numerele de participare, un tricou pentru fiecare, două bidoane sport și două lozuri pe care le-am răzuit și-s necâștigătoare. Se așterne liniștea peste corturi, urmând ca la 20.30 sa avem şi noi şedinţa tehnică foarte importantă pentru că se explică pe îndelete traseul, punctele de control și mai ales locurile cu apă bună de băut. Lumea se dumirește, apar și întrebările de final, la fel și răspunsurile, și ne punem la somn. Doar înainte de nuntă m-am mai culcat așa devreme pentru a fi un mire proaspăt a doua zi. Eu la cort adorm foarte repede, peste noapte aud ceva muzică și gălăgie la trecerea concurenților ce coborau de la Babele.

21 iulie 2012 – ora 4.45 ne trezim. Ștefan setat, care cred ca a dormit cu GPS-ul la gât, făcea calcule: „Două ore la urcare și dacă e vreme bună coborâm noi pe unde-o fi, luăm apă de aici, iar urcăm, și…….”. Ia gata, mai oprește-te Ștefane, că ieri în maxi-taxi am amețit călătorii cu Bucegiul nostru si au invatat geografie cat pentru doi ani scolari. Mâncăm foarte puțin. Nu mi-e foame deloc, în schimb beau foarte multă apă. Mai verificăm încă o dată rucsacul și ne prezentăm la start. Ștefan se uită împrejur și se admiră: „Cred că eu azi, aici sunt cel mai gras dintre toți”. Eu: „Hai fii serios, ca tu ești doar bine-definit. Aici și mușchiul contează!” Ora 6.00 și plecăm. Alții aleargă, noi doar mergem repede și suntem undeva pe la jumătatea plutonului. Acum nici nu prea poți depăși. Ne apropiem de cascadă și pe urcare eu în față. Trecem de vreo cinci echipe și înaintăm. La un moment dat trec pe lângă noi o echipă de mixt. El in față, ea legată cu o cordelină de el la vreo 5-6 metri în spate, parcă înota. De-asta îmi place mie la munte: totul este pitoresc! Ieșim în Șaua Cerbului și după 1 oră și jumătate am ajuns la cabana Omu.

Timp bun, noi am crezut ca vom face mai mult.Ne hidratăm și dăm la vale pe Cerbului. Brusc, Ștefan începe să alerge. „Ce faci, bre? Ai zis ca nu vrei să alergi ca să nu ne rupem gâtul”. Păi dacă e așa, nu ne mai oprim până jos și cam așa am și făcut. Am ieșit la 9.15 la punctul P2 mai jos de cabana Gura Diham. Nu-mi place zona asta deloc. Corturi, grătare, mizerie. Aproape de cabană, doi „gazetari” bine băuți ne întreabă „unde mai mergem că deja s-au dat premiile?”. Ignor total, să rămână ei cu premiul lor pentru că la noi și ultimul care trece linia de sosire este un învingător.

Lângă cabană un izvor, ne răcorim și urcăm spre Poiana Izvoarelor. Dar parcă nu mai putem trage la deal, deplasându-ne ca melcul. Of, mă așteptam și la momentul ăsta dar nu așa devreme. Ultima alimentare cu apă până la Omu este aici la Poiana Izvoarelor. Recunosc marcajele refăcute anul trecut ce trec peste Căpățâna Porcului și duc spre cabana Diham, dar noi continuăm spre punctul de control de la Prepeleac, trecând pe la Pichetul Roșu. Cu ideea bine țintuită că Prepeleacul este la o altitudine și distanță considerabilă, rămân uimit cum am ajuns destul de repede la ora 11.42. Punem stickerul pe fișa de concurs și de aici începe urcușul spre Bucșoiu.

Și să tot fie vreo patru zimți uriași pentru a ajunge la Bucșoiu și încă vreo doi până la Omu. Am ajuns la Omu la 14.22. Cele trei ore mi s-au părut cât trei zile: urcușul este fenomenal în primă fază printr-o livadă de bălării, atingem zona pajiștii alpine unde avem priveliști către toate zările. Ieșind în creastă, brusc mă apucă un tremurat teribil din cauza vântului, schimb tricoul ud cu o bluză cu mânecă lungă, „înghesuiesc” în stomac un baton și un gel energizant și îmi revin.

Și de aici nu ne mai oprim până pe Bucșoiu, unde Ștefan umblă iar la cutia cu surprize și mă întreabă dacă îmi doresc să nu ne mai depășească nimeni? Eu – „îhî, dar nu avem cum”. El: „stai un moment să-mi schimb șosetele”.Vai, singurul rezultat obținut a fost că nu m-a mai prins până aproape de Omu, fugind ca împielițatul de tămâie. La Omu ne hidratăm, și ne încadrăm pe același marcaj bandă roșie. Poteca este lejeră, dar simțim și o relaxare în picioare. Știm că vom termina pe lumină, exact ceea ce ne-am propus de la început. Acum, ajuns acasă și în fața calculatorului îmi dau seama că aici ar fi trebuit să alergăm mai mult. Am fi putut, dar….În fine, îmi aduc aminte doar de vorbele unui mucalit: „La fotbal este foarte ușor cand stai in tribună”.

Ajungem în Șaua Bătrâna și de aici urmează o coborâre abruptă până în poiana Guțanu.Pe această porțiune îmi apar două bășici imense în călcâie și înaintez mai greu. Chiar dacă beau des apă deshidratarea își face de cap. Ajungem în punctul de control de la Guțanu la ora 16.40.

Plecăm, dar ne oprim peste 300m la primul izvor cu apă bună de băut recomandat de organizatori. Bem multă apă și umplem recipientele. Dau să plec, dar bășicile din talpa se sparg. Le pansez și mai pierdem câteva minute. Ieșim din pădure, în depărtare se vede Șaua Strunga unde este situat ultimul punct de control înainte de sosire unde facem o poză de echipă și ne îndreptăm usor spre Padina si apoi spre Pestera.

Ne apropiem si sunt plăcut surprins de aplauzele și felicitările pe care le primim la linia de sosire. De fapt, toată lumea a primit aplauze de la toată lumea cu zâmbetul pe buze. Salutăm și noi dar mă și fâstâcesc în același timp pentru că nu sunt obișnuit să primesc aplauze. Am terminat traseul in 13 ore și 22 de minute. Cuvintele sunt poate prea puține pentru a descrie toate sentimentele trăite în acest weekend al Marathonului 7500, din clipa în care am plecat de acasă și cea în care m-am întors.

Am participat și terminat cu bine primul maraton montan. Cu siguranță nu va fi ultimul, dar acum mă pregătesc intens de cel mai important maraton, cel al fiicei mele care ne va imbogati casa de bucurie si galagie peste o lună și un pic.

Doresc sănătate tuturor pentru ca dorințele fiecăruia dintre noi să se împlinească!