Sfârşit de noiembrie, toamnă tristă. Sperăm să scăpăm de ceaţa care ne-a chinuit şi în tura trecută, dar n-a fost să fie.
Nici măcar după orele prânzului. Un nou traseu semi-ratat, din cauza că nu ne-am putut bucura de perspectivele de pe vârfuri, -în fapt principalele obiective ale drumeţiilor montane. Plus lipsa macro-reperelor de orientare -vârfurile învecinate şi a soarelui -fără de care te poţi învârti în loc, în pădure. Nu am avut nici GPS la noi, oricum inutil pe aceste meleaguri fără flux turistic, deci şi fără track-uri făcute de alţii înaintea noastră.
Am efectuat o traversare est-vest a masivului Măcin, între localităţile Hamcearca şi Cerna, maşinile fiind duse la Cerna pe şosea, via Horia.
Cele două maşini s-au dovedit cam neîncăpătoare
Un scurt popas la Cetăţuia, un fel de Lepşa a munţilor Măcin, multe vile noi, în construcţie.
Mecanturiştii pe uliţele din Hamcearca. Un localnic ne asigură că Cerna n-ar fi chiar departe, vre-o 5 kilometri. În realitate am mers 12…
Toamnă târzie, ultimele frunze colorate.
Fotografia de grup pe vârful Artem. Din cauza ceţii n-am putut vedea împrejurimile.
O poză mai veche din acelaşi loc, aceasta-i priveliştea pe care ar fi trebuit s-o vedem /am ratat-o…
Pe creasta principală a munţilor Măcin
Ora prânzului, în iarbă udă
Ieşim din traseu pe valea Mârţină, trecem pe lingă intrarea intrarea în traseul bandă roşie, care duce la Bălăbănea.
Ne aşteaptă cinci kilometri de …câmpuri, prin depresiunea Cernei. Aşa încep şi se termină în Dobrogea turele …montane.
Flori dobrogene de sezon.
Marele Canion al Cernei
La stână din valea Curia, suntem aşteptaţi la centrul de echitaţie /herghelia locală. De aici se pot efectua ture ecvestre în munţii Măcin.
Vajnicii apărători de la stână. Pe şefii haitei n-ai vrea să ţi-i faci duşmani, cei mai mici au doar rolul de …sonerie /senzori de alarmă.
Turişti începători într-ale echitaţiei (manejului), mai exact e prima dată…
Ne temem că unul dintre căi să nu pornească în galop necontrolat, dar îngrijitorii ne asigură că sunt blânzi.
Alex alege cel mai frumos cal, dar şi cel mai năbădăios, trebuind însoţit permanent.
Înainte de a porni la drum, sunt obligatorii câteva ture de acomodare în interiorul ţarcului.
Ieşirea pe poartă …ranchului texan, parcă suntem într-un film western.
Nu este o scenă din filmul Pintea şi Haiducii lui Şapte Cai. Mecanturiştii călare străbat dealurile şi codrii.
La întoarcere, mustangii sunt lăsaţi în voie, alături de mânjii lor. Distracţia de la sfârşitul zilei a compensat din plin vremea urâtă.
O ciorbă caldă, să ne dregem după ceaţa cea rece şi de febra musculară căpătată -nu din traseul pedestru cât din cel ecvestru.
La bună re-vedere, şi, sperăm, poteci însorite data viitoare, poate se sparge ghinionul (ceaţa) ultimelor ture.