Un pic de adrenalină, şi nu numai, în Bucegi

Acele Morarului la ceas de iarnă

În 2011 prin august am făcut, împreună cu Vlad, prima căţărare pe Acele Morarului, mai putin Creasta Ascuţită. Accesul l-am făcut de pe Valea Cerbului, mai sus de Valea Priponului, trecând peste cele 3 brîie-al Morarului, de Mijloc şi cel al Acelor- ajungând la baza Acului Mare. Deşi vremea n-a fost prea ospitalieră, vânt, ceaţă chiar pe creastă, dar şi cu perioade de vizibilitate, am reuşit să parcurgem toate acele, coborând după Acul de sus din nou în Valea Cerbului. Atunci am ajuns la Gura Diham, în prag de noapte, pe scurtătura din Poiana Cerbului pe poteca nemarcată, cam în 30-40min, cu ceva emoţii din cauza urşilor care se mai plimbă în zonă, mai ales în apropierea zonelor de campare. Nu i-am întâlnit, cred ca aveau trebă prin alte părti.Altă dată,dormind la cort in apropierea celui de-al doilea pod,cum cobori de la cabana Gura Diham,am avut ceva emotii,cînd un urs a

trecut pe lîngă cort şi mi-a smuls ancorele .Am tăcut mîlc,şi după ce s-a făcut linişte mi-am reparat legăturile,dar de dormit ioc.Doar cei de la Jandarmerie trecuseră pe seară spunînd că vom avea vizitatori.Dar asta probabil în sezon se întîmplă frecvent.

Imaginea ascensiunii pe Acul Crucii (Vlad) în vara lui 2011

Am mai avut o încercare de parcurgere a Acelor,dar atunci din cauza planificării incorecte a timpului de intrare in traseu,ajungînd la Acul Mare prea tîrziu,am renunţat şi am continuat traseul pe partea nordică pe brîu,ieşind pe creastă,după Rîpa Adîncă, oprindu-ne noaptea la Omu.A fost destul de solicitant,făcînd slalom printre jnepii de pe Brîul Morarului,urcînd şi coborînd,cînd pe deasupra cînd pe dedesubt,ultima porţiune de ieşire spre creastă făcînd-o mai mult in 4 labe.

Fiind mai mult decît entuziasmaţi de prima parcurgere a Acelor in periodă de vară,ne-am propus impreună cu Vlad să facem şi iarna o tură.

Cu ceva treburi pe la capitala ,vorba lu nenea Iancu,pe o prognoză acceptabilă,din telefon în telefon,care din Bucureşti,care din Galaţi sau Brasov şi nu numai,ne dăm întîlnire la Gura Diham pentru sîmbătă dimineaţă.Şi n-am fost singurii care ne-am dat întîlnire.Cît am stat in parcare,vreo 30-40min. au mai venit încă vreo 4 maşini pline,împăştiindu-se pe trasee destul de repede,care la schi de tură,care la căţărare sau plimbare.Şi cred că n-au fost ultimii sosiţi.Era cam 7.30 cind am ajuns noi la Gura Diham.

Venind şi ultimii din grupul de Bucureşti, ne punem în mişcare pe la 8.30.Ca să ciştigăm timp mergem pe varianta scurtă spre valea Morarului,mai precis traversăm pîrîul din stînga cabanei ,pîrîul V. Cerbului,urcăm pe drumul forestier ,dincolo de ruinele vechi amenajari forestiere(silvice)pînă întîlnim pîrîul Morarului,afluent pe stînga .Traversăm şi continuăm urcarea pe malul drept al r.Morarului ,pe o potecă uşor de urmat,mai ales că am avut înaintaşi şi nu ne-am chinuit cu zăpada proaspătă şi ninsoarea care se înteţea.Pe traseul de urcare,cred că pe la 1290m există o mică căbănuţă,numită Coltii Morarului, şi care aparţine de Ocolul silvic, in care se poate face popas sau inopta .Nu prea era cineva care să dea mai multe lămuriri,erau numai nişte turişti.Deja ninsoarea şi vîntul începuse să se inteţească.Am continuat pînă am întîlnim marcajul TR,traseu ce vine de la Căminul Alpin prin Poiana Coştilei pînă la Poiana Morarului şi mai departe.Continuînd pe TR, în foarte puţin timp,cam 10-15min se ajunge in primul vîlcel,pe stînga ,care este Valea Bujorului,ţinta intrării in traseul de urcare spre Ace.Se făcuse aproape de ora 10,puţin trecute.

Imaginea de la intrare nu era prea îmbietoare, zăpada fiind mare şi pufoasă,propice unor alunecări.Cu puţin curaj am reuşit să traversăm şi să depăşim prima porţiune,după care au urmat multe zone marcate de avalanşele anterioare,dar care nu prezentau un pericol ,fiind stabilizate. Dar nici uşoară nu a fost traversarea lor,articulaţiile picioarelor fiind puternic solicitate.

Din nefericire ,in una din avalanşe,o capră neagră a fost surprinsă şi şi-a găsit sfîrşitul,trupul fiind purtat pe mai mulţi zeci de metri,şi apoi devorate parţile care au rămas la suprafaţă.Am făcut legătură cu poveştile de la salvamontişti,despre trupuri umane, care n-au fost găsite in momentul accidentului.E sinistru,dar nu intotdeauna trebuie să te pierzi cu firea.

Un ninja pe Valea Bujorului,şi care nu se pierde cu firea chiar aşa uşor

Pregătirea pentru echiparea cu colţari

Partea superioară a Văii Bujorului

Traversare în partea superioara a Văii Bujorului

Dincolo de jumătatea Văii Bujorului urmele avalanşelor au dispărut şi a trebuit să punem colţarii, aparînd şi zone cu îngheţătură.Cu ceva ninsoare şi viscol in prima parte a văii ,în partea superioara am avut un pic de linişte şi parcă şi cerul a dat să se lumineze.Dar n-a fost să fie .Ajungînd la baza Crestei Ascuţite am simţit din nou capriciile viscolului.În urma noastră,venind pe urmele făcute de noi,au apărut şi un alt grup de 3 căţărători.Din spusele celor care au văzut o parte din poze…,,mare inghesuială pe cîteva ace,mai ceva ca la fachiri,,.

Grupul la baza Crestei Ascuţite

Dar,după o mică gustare,care avea sa fie singura pe ziua de sîmbătă,ne-am pus la drum începînd cu Creasta Ascuţită,pe care s-a mers destul de repede,deşi zăpada îngheţată te făcea atent in anumite porţiuni.

Dacă pe creastă s-a mers în linie, începînd de la baza Acului Mare ascensiunea s-a făcut fiecare pe cont propriu şi pe trasee ascendente astfel încît să nu vină cel de deasupra ,intr-o eventuală cădere, peste tine.

Ascensiunea pe prima porţiune a Acului Mare.Creasta Ascuţită în planul secund

Pe Acul Mare

După ce băgăm în noi ceva calorii din ceaiul cald,parcurgem zona Acului Mare,cu porţiuni unde lăţimea ajunge la 30-35cm, coborîm în Strunga Mare şi pe măsură ce ne adunăm plecăm pe Acul Roşu.

Coborîrea de pe Degetul Mare spre Acul Roşu

Nici aici nu avem probleme în căţărare ,ascensiunea făcîndu-se pe o brînă înierbată, la liber, fără asigurare in coardă,ocolind vîrful unde se spune că există un carnet cu consemnările celor care au trecut pe acolo.Coborîm tot la liber în Strunga Degetelor ,şi de aici începe ascensiunea ceva mai solicitantă spre Acul Crucii.

Acul Crucii şi crucea

Începutul ascensiunii pe Acul Crucii după traversarea Acului Prelungit

Şi nu pot spune că n-am fost tensionat,mai ales că dupa căţărarea pe Acul prelungit,la care aveam o asigurare intr-un piton, la inceputul căţărării,următorul pasaj l-am făcut călare pe coamă pînă sub Acul crucii.Lăţimea cred ca era 25-30cm cu crustă de gheaţă.Urcarea pe peretele Acului Crucii s-a făcut pe partea dinspre Valea Morarului,pe porţini cu smocuri de iarbă,în care pioleţii făceau priză bună.Mai există un piton intermediar pe perete(cam la 1/3 de la baza acului),după care se ajunge la cruce şi se trece mai departe pentru asigurare in regrupare.Practic pe acest ac capul de coardă şi secundul nu prea se văd in partea a doua a traseului,iar pentru a ajunge capul în regrupare şi a asigura,secundul a trebuit să plece din poziţia in care fila, cîţiva metrii,la liber,după care ,capul îl poate asigura.Înăltimea pe Aculu Crucii este undeva pe la vreo 2300m.Puţină adrenalină.Asta a fost situaţia la noi.Se mai fac cîţiva paşi pînă la punctul de rapel în Strunga Acului crucii ,o coborîre sub 25m.Dar pînă ne-am adunat toată trupa,am făcut destul frig,spaţiul de mişcare fiind aproape inexistent, cu pericol pe ambele laturi,in stînga abisul spre Şiştoaca Dracilor, iar in dreapta Rîpa Crucii.Ceaţă, cît cuprindea, pe ambele văi .Dar cel mai mult a suferit ,efectiv tremura,capul de coardă care i-a filat pe toţi din grup.

Filare în Strunga Acului Crucii.Şi tremurat cît cuprinde.

Undeva dupa ora 18 ne-am adunat toţi în strungă şi am hotărît să coborîm în Valea Cerbului,varianta prin Rîpa Crucii-Valea Morarului fiind mult prea riscantă.Cred că era sinucidere curată.Dacă pe parte sudică(V.Cerbului) era cît de cît vizibilitate chiar şi cu ceaţă,pe partea nordică era o ceaţă şi întuneric de nu vedeai la 10m.

Rapel in Struga Acului Crucii

Primul a coborât asigurat în coardă pentru a testa zăpada pe varianta spre Şiştoaca Dracilor. A mai coborât încă o persoană pe coardă, după care la intervale de 25-30 m am coborît şi ceilalţi. Seara şi intunericul s-au lăsat peste noi şi posibilitatea de a ne orienta pentru variante de coborîre a cam dispărut. Practic am fost obligaţi să urmăm firul principal al Şiştoacei Dracilor(şi al dracului de periculoasă) şi să fim atenţi la zonele unde schimbările consistenţei stratului de zăpadă ne puteau cauza mari necazuri. Erau zone unde zăpada ajungea şi pînă la şold şi zone unde era îngheţătura lăsată de urma avalanşei scurse, în care trebuia să înţepeneşti bine colţarii. Am ajuns, in partea inferioară a coborârii, la o zonă aproape verticală, unde am făcut rapel la un brad, iar recuperarea corzii care freca pe scoarţa bradului m-a solicitat până am reuşit să o scot.

Dar,o clipă de neatentie şi un eveniment nedorit a avut loc. Pentru acest eveniment nu vor fi postate imagini. Cînd mai aveam cam 100m până în traseul din Valea Cerbului, o persoană din grup, care era mai în faţă, a alunecat, dar a reuşit să se oprească, suferind o lovitură la picior şi nu a putut să mai continue traseul. A fost anunţat Salvamontul, care a confirmat că vor veni, după ce s-au informat asupra accidentului. Întâmplarea a avut loc în jurul orei 21.15-21.30, iar Salvamontul a ajuns aproape de ora 0.45.

Din Strunga Acului Crucii spre Şiştoaca Dracilor(aug.2011)

În toată această perioadă am avut parte de frig, însoţit de ninsoare şi viscol destul de puternic, care punea probleme de stabilitate în zona accidentului. Am amenajat, cu ajutorul pioleţilor, o treaptă mai lată şi adâncă, am pus corzile care le aveam pe zăpadă, pe post de saltea, am mai pus şi ceva din îmbrăcăminte deasupra după care am aşezat persoana învelită in două folii de supravieţuire, (a treia am scăpat-o în vale) şi am făcut paravan cu trupurile, contra viscolului. Cu ajutorul unui algocalmin fiolă(bine a fost că l-am avut în trusă, păcat că trebuie să îl iei cu reţetă) am reuşit să-i mai calmăm durerile. Vlad a săpat o grotă în zăpadă, suficient cât să intre arzătorul şi să încălzească ceaiul care ingheţase în sticla de plastic. Cel care mai fusese în termos s-a terminat destul de repede. Au fost ore lungi de aşteptare, nu neaparat pentru noi, ci pentru accidentată, care imobilizată fiind, practic nu mai ştia ce o mai doare. S-au consumat şi ultimele rezerve de ciocolată, găsită prin rucsace, altceva de mâncare nu prea mai era, insă nu foamea era problema, ci viscolul şi frigul, care mie mi-au degerat vârfurile degetelor şi nu numai mie deşi mănuşile care le-am purtat erau bune. S-ar părea că nu suficient de bune. De tremurat, am tremurat cu toţii. Pe viscolul şi ninsoarea care venea în rafale, n-am descălţat accidentata pentru ai controla piciorul şi ai pune eventual atele, preferînd după ce s-a liniştit să aşteptăm sosirea Salvamontului. Pe lângă trauma intervenţiei, ar fi fost şi şocul termic. Oricum ştiam că nu este fractură deschisă.

În toata această perioadă s-a ţinut legătura cu echipa plecată spre noi, lucru ce s-a dovedit benefic pentru moral şi mare a fost bucuria când am văzut lumina frontalelor apărând în Valea Cerbului. Am avut o discuţie amicală asupra evenimentului cu echipa sosită şi chiar dacă au pierdut o noapte, nu ne-au reproşat vreo vinovăţie. Un comportament civilizat, dedicat activităţii de salvare. Am auzit şi altfel de comportament dar e bine ca toţi să-şi îndeplinească menirea faţă de semeni. Grupul de intervenţie cred că a avut cam10-12 oameni, care au făcut cu rândul la akjie şi pe lângă grija acesteia, să nu o răstoarne, mai trebuia să-şi asigure propria stabilitate. Ajutor la transport a fost dat şi de cei din grupul nostru.

Cu ajutorul akjiei s-a făut transportul accidentatei pe traseul destul de dificil al Văii Cerbului mai ales în zonele de avalanşă prin Poiana Fînului pînă la drumul Gura Diham-Buşteni (mai jos de Gura Diham cam 1km) unde aştepta ambulanţa. Se făcuse ora 5.30 dimineaţa.

Cu toate că de la început ştiam că întoarcerea din traseu-coborârea pe Valea Cerbului-va fi făcută la frontale, nu am luat în calcul şi un eveniment nedorit. Cred că nimeni nu se gândeşte din start la aşa ceva. Bine că s-a terminat cu bine.

Din considerente de colegialitate, in afară de Vlad, nu voi nominaliza şi ceilalţi participanţi la această tură de iarnă, cu condiţii mai dificile, pe acest traseu spectaculos pentru care îţi trebuie ceva adrenalină.

Celălalt grup, rămas în urma noastră, a înoptat în creastă, la bivuac, au suferit serios de pe urma viscolului, dar au ajuns cu bine, a doua zi, la Omu.

Parcurgerea unor trasee de abrupt alpin, cu sau fără căţărare, în plin sezon de iarnă, implică şi o doză de neprevăzut şi/sau risc. Noi ni le-am asumat şi povestim şi celorlalţi, pentru a evita pe cât posibil dificultăţile petrecute.

George Isac