Intampinam sezonul toamnei cu o tura de weekend in Muntii Niculitelului, culmea principala sectorul nordic.
Nu prea gasim amatori, doar ce fusese cod portocaliu de ploi si inundatii in judetul Galati.
Participanti: Ciprian Vasilache, Eugen Teodorof, si subsemnatul.
Traseu: Niculitel – vf.Troianu – vf.Cooperativa – vf.Breazu – vf.Cocosu – vf.Urzica – vf.Oglinda – vf.Cobilitele – vf.Mimnia – Tichilesti (spitalul leprosi).
Deci, o serie de varfuri „celebre” in lumea drumetiei de la noi.
Intinsele paduri pun serioase probleme de orientare, iar noi nu am avut soare -fara de care pierzi complet directia in care mergi.
Ceea ce s-a concretizat in doua abateri nedorite de la traseu, am fost „aruncati” (lateral) din creasta principala.
Se observa, cu rosu, abaterile de la traseu.
In drum, ne oprim la moscheea turceasca din Isaccea, unde ne rugam „sa ne iasa” tura. Dar rugile nu ne-au fost ascultate, ne-a si plouat, ne-am si ratacit.
Spre Muntii Niculitelului, pe la marginea satului.
E vremea culesului viilor. Foisor de paza impotriva …graurilor (aduc pagube serioase!).
Muntele Piatra Rosie.
Muntele Tugulea-Troianu, primul nostru targhet.
La bunici, la tzara…
Prindem a sui pieptis, destul de abrupt.
Pe masura ce suim, primele belvederi, toamna deja isi face prezenta.
Studiind flora de stancarii a muntilor dobrogeni -specii unicat.
Stancarii abrupte, ce ne amintesc de Carpati.
Trebuia sa urcam pe acest picior de munte, dar n-am putut din cauza desisurilor.
O ultima privire spre imprejurimi, si …incepe sa ploua (contrar prognozei meteo!)
Peisaj alpin dobrogean, iar vantul si ploaia de acum ne sporesc senzatia ca am fi la 2000 de metri.
Ploaia s-a intetit, din pacate, exact unde am fi avut cele mai faine belvederi, punandu-ne pe fuga.
Prin ploaie, gasim totusi ragaz sa ne abatem la cercurile pristorice, cu campuri energetice.
La adapostul padurii, barem nu mai sunt rafale de vant.
Pe varful Cooperativa (impadurit) luam coordonate GPS.
Mergem pe creasta principala a masivului, un lung bulevard prin padure.
Abrupturile vaii Badila, ultimul loc cu belvedere pentru multe ore de-aici inainte.
Vedere panoramica spre Ukraina, cu uriasele ei lacuri (Cahul, Cartal, Ialpug, Cuhurlui).
Din nou padure. Tot asa, 20 de kilometri.
Muschi pe partea …sudica a trunchiurilor de copaci (nu va luati dupa minciunile din manualul de geografie!).
Popas pe culme, in dreptul Manastirii Cocos. Rezistam tentatiei de a cobori la calugari, sa cumparam un vin negru.
Ore intregi de liniste deplina, dar si cu grija ratacirii.
Hranitoare pentru cerbi si caprioare, cand vor veni zapezile iernii. In cutia de jos se pune sare.
Mancam coarne, acum un pic rascoapte, nu mai sunt acre.
Pe drumul forestier din valea Capaclia, -n-ar fi trebuit sa ne abatem din culme pina aici, dar acum e prea tarziu.
Tufe cu mici „lampioane chinezesti de hartie”, portocalii.
Intr-o poiana, gasim nuci. Toamna, padurea e un fel de …supermarket, cu de toate.
Fantana parasita.
Poieni si luminisuri, binevenite. Se pare ca iar vin nori de ploaie.
Taiere de padure „in ochiuri”.
Pe Google-Maps, aceste taieri „in ochiuri” se vad ca niste gauri (cratere) in „plapuma” pdurii.
Pseudo-marcaje ciclo-turistice (ilegale!, neautorizate si haotice), tot mai dese in ultima vreme. Nu va bazati pe ele!
Portiunea finala, in coborare.
La marginea catunului (coloniei) Tichilesti.
Spitalul de leprosi Tichilesti, ultimul din Europa. De fapt, locatia naturala e una din cele mai frumoase.
Aici se incheie noua noastra drumetie pedestra, „ultima isprava” din palmaresul dobrogean.
Cu mentiunea ca NU a fost pe placul colegilor de tura (nu glumesc), acestia jurandu-se ca nu se mai baga niciodata la asa ceva.
La buna re-vedere, sub culorile toamnei.
Ca-ntotdeauna buna povestirea. De refacut traseul fara ploaie si fara abaterile laterale si atunci se vor mai gasi amatori sa te insoteasca. Despre ”marcajele” cu culoarea aia ciudata cam stiu cine le-a facut.
Jurnalul este placut, ar fi interesant daca am putea face si o tura de bicicleta prin zona, in mod sigur s-ar gasi amatori
Nu recomand [ca „drumetie”] mijloace ciclo (,moto, atv, jeep). Pt. ca sunt, de fapt, RESTRICTIVE in comparatie cu mersul pedestru. Toata atentia este captata de grija pilotajului (esti cu ochii-n-patru pe unde calci, nu mai vezi nici un peisaj in jur, tot timpul incordat sa nu-ti rupi nada), probleme tehnice (pene, frane, roata8, radiatoare incinse)
Cu alte cuvinte, esti complet absorbit-sustras / „te pierzi in proceduri” si pierzi esentialul =SUNT ACOLO SA VAD MUNTELE (nu gropi pe drum, saboti, pedale, frane si radiatoare incinse, ca sa nu mai zic de coate&rotule rupte, doamne-fereste)
Acest jurnal il consider o noua invitatie de toamna in „tara ui Andrei” – Dobrogea. Felicitari pentru postare!
ca lumea tura…cand mai esti amator,poate facem un traseu …spre ciucurova ,topolog,atmagea sunt paduri la fel de frumoase.
Dragostea lui Andrei pentru Dobrogea se vede si simte si-n povestea unei ture de toamna de o zi, cu vreme cel putin neprietenoasa.
De necrezut ca Rafti s-a putut rataci prin Dobrogea! Cu experienta capatata acum cutreiera prin Tara Vrancei. Felicitari, Andrei pentru tot ce faci si felul cum descoperi la pas fiece coltisor al Dobrogei.