Israel: Călătorie în Țara Sfântă

Pământurile de pe ţărmurile de est ale Mediteranei, numite într-o vreme şi Levant, ar fi putut fi nişte locuri pustii, dacă nu le-ar fi fost hărăzit să devină Centrul Lumii.

   Istoria locului s-ar fi putut rezuma la poveştile unor mici triburi de păstori, dacă Abraham n-ar fi fost promotorul a 4000 de ani de istorie universală.

   Mai mult, atunci când străbaţi drumurile prin Israel ai un sentiment de ,,deja vu”, nume ca Nazaret, Galileea, Canaan, Iordan şi Capernaum le cunoşti din copilărie, din poveştile bunicii, ori de la biserică, din Cartea pe care parcă o şti pe de rost, şi care crezi că a spus totul despre Ţara Sfântă.

   Şi totuşi…

    Am plecat din Bucureşti la ora 10,00 cu o cursă de linie a Israel Airlines, pe un cer înnorat. Peste puţin timp marea de nori de sub noi s-a destrămat şi am recunoscut uşor Istanbulul şi mai jos, câteva creste înzăpezite de pe ţărmul Anatoliei.

   Două ore şi jumătate au trecut repede şi când am fost anunţaţi să ne pregătim pentru aterizare, am văzut pe fereastră Oraşul Haiffa din nordul Israelului, oraş-port ce se întinde de la plajele însorite până pe coastele Muntelui Carmel, unde vom ajunge peste două zile, pentru a vedea Templul Bahai.

Şi mai frumos s-a văzut de sus Tel-Aviv-ul, oraş-capitală care din limba locului se traduce ,,Dealul Primăverii”, şi care până în anul 1919 nici măcar nu exista.

A trebuit ca un grup de locuitori ai satului Yafo să se stabilească în câmpia litorală mai dinspre nord, ca până astăzi oraşul să ajungă la o populaţie de peste 2,3 mil. de locuitori.

Deasemenea Tel-Aviv e capitala oficială a statului Israel, ONU nedorind ca nici în prezent să nu recunoască un fapt împlinit, acela că Ierusalimul a fost capitala evreiască dintotdeauna.

În Tel-Aviv s-au descoperit urme ale unor aşezări ale filistenilor, vechi locuitori ai zonei, care, chiar înainte de ocupaţia romană, aveau să dea numele Palestinei.

De la Aeroportul Ben Gurion mergem spre Ierusalim.

Se spune că Ierusalimul este oraşul făurit de o singură Carte.

Locul pentru ridicarea unei cetăţi a fost ales de către Regele David (1040-970 î.Hr.), cel care îi unise pe caanieni şi pe iudei şi alesese drept capitală locul acesta de pe dealurile de la jumătatea distanţei dintre cele două provincii doar pentru că aici ieşea la lumina zilei apa limpede a unui izvor.

Aici David a început construcţia Templului, care să întărească noua credinţă monoteistă în Iahwe. Lucrarea avea să fie desăvârşită doar de fiul său, Regele Solomon (965-928 î.Hr.), măreţia Templului uimind întreaga lume antică pentru aproape o mie de ani, până când el a fost pus la pământ de de o măsură de represiune a stăpânirii romane din sec. I d.Hr.

Cu siguranţă Ierusalimul este oraşul cea mai zbuciumată existenţă, dealungul a trei milenii el fiind asediat de 24 de ori şi cucerit de 17 ori.

Noi pătrundem în Cetate prin Poarta Sion. În apropierea sa, dar în afara zidurilor, se află Mormântul Regelui David şi Muzeul Holocaustului.

Centrul a trei religii importante ale lumii, iudaismul, creştinismul şi islamismul, Ierusalimul e împărţit în trei-patru mari cartiere, altădată doar după locuitorii din fiecare zonă, astăzi diferenţierea făcânduse şi politic, dar şi militar.

Deasemeni trebuie amintit că în fiecare din aceste cartiere se află cele mai reprezentative aşezăminte religioase pentru fiecare din cele trei religii.

Astfel în Cartierul Creştin vom afla Biserica Sfântului Mormânt şi alte locuri-simbol prin care a trecut Mântuitorul.

În Cartierul Musulman vom afla Muntele Templului, cu Domul Stâncii şi Moscheea Al-Aqsa.

În Cartierul Evereiesc se află Zidul Plângerii, numit şi Zidul de West, singurul martor al măreţiei Templului lui Solomon.

Deasemenea în Cartierul Creştin se află alte numeroase lăcaşuri religioase ale diferitelor Biserici creştine ale lumii: armene, ruseşti, greceşti, româneşt etc. Aceste edificii nu au fost ridicate în scurta perioada de dominaţie creştină în Ierusalim din vremea cruciaţilor, ci în mai îndelungata stăpânire musulmană, cand toleranţa religioasă se măsura în arginţi.

În fotografie se văd turlele aurite ale Bisericii Ruse.

Am putea spune că pentru creştini Ierusalimul e doar o punte de trecere, oraş în care Isus a intrat de Florii şi a trecut la cer după mai puţin de o săptămână.

Cu toate acestea locurile sfinte ale creştinismulnui se află aici, dealungul Drumului Crucii şi până pe Golgota şi în peştera goală a Sfântului Mormânt.

Via Dolorosa începe în Grădina Ghetsimani şi continuă pe srăduţele înguste şi întortocheate ale oraşului vechi, în pelerinajele lor credincioşii repetând la nesfârşit ritualul celor ,,14 opriri” intrate în tradiţia bisericii. În teren ,,staţiile” sunt marcate cu scuturi metalice pe care sunt încrustate cifrele romane I-XIV.

În credinţa musulmană Muntele Templului este locul sfânt în care profetul Mahomed s-a ridicat la cer. Centru acestei religii este reprezentat de ansamblul religios format din Domul Stâncii şi Moscheea Al-Aqsa.

Până la sultanul Soliman (considerându-se el însuşi un urmaş al regelui Solomon) credincioşii musulmani se rugau cu faţa spre Muntele Templului, pe lângă multe alte legi, sultanul hotărând ca direcţia de închinăciune să fie spre Mecca.

Minaretul Moscheii Al-Aqsa.

Biserica Agoniei (a tuturor Naţiilor) din Grădina Ghetsimani.

Reprezentare catolică a momentului în care soldaţii romani Îl pregătesc pe Isus pentru Drumul Crucii.

Orice pelerinaj spre Golgota e rostuit cu opriri si rugăciuni în cele ,,14 staţii”. Pe acest parcurs mai pot fi văzute reprezentaţii ale diferitelor patriarhii creştine din întreaga lume.

Patriarhia Bisericii Armene catolice. (Pe de altă parte ştim că Bierica Armeană este cea mai veche biserică ortodoxă apostolică.)

La cea de-a V-a ,,staţie” de pe Via Dolorosa.

Patriarhia Bisericii Ortodoxe Copte, aceasta reprezentând pe creştinii din Egipt, Sudan etc. Lacaşul e ridicat în anul 325 d.Hr.

   La lasarea întunericului agitaţia oraşului se mută din zona bisericilor în partea sa comercială.

Numele statului Israel vine de la Valea Jezreel din nord-vestul ţării şi al cărui fir de apă se varsă în Marea Mediterană.

Numele acestei văi deosebit de fertile este amintit şi în Vechiul Testament.

A doua zi noi mergem în partea de nord a ţării, în Galileea, unde vom afla multe din locurile ale căror nume se leaga de viaţa lui Isus.

Profitând de răcoarea dimineţii şi de forţele noastre proaspete venite şi numai din dorinţa de cunoaştere, facem o plimbare spre dealurile pietroase pe care se află Mânăstirea Sfântul Sava din Betleem.

După vizitarea lăcaşului sfânt dau o fugă până în vârful dealului pentru o fotografie de ansamblu.

Valea care se formeaza de aici are aspectul unui canion, sau aşa-numitele canarale, pe care le cunosc atât din Dobrogea noastră, cât şi din Dobrogea bulgărească.

Aici locurile poartă numele de Câmpul Păstorilor. Aşezările rupestre din pereţii de calcar ai văii au adăpoastit cu munlte secole în urma pe sfinţii părinţi Sava, Theodor şi Ilie.

O altă grotă de aici este legată de povestea magilor din Noul Testament.

  Un palestinian întâlnit prin locurile de la Câmpul Păstorilor.

Mânăstirea Sfântul Sava stă faţă în faţă cu aşezările rupestre de pe vale.

Chiar de aici, pe fundul văii se formează Râul Iordan.

   Străvechi turn de apărare al unor fortificaţii de pe malul Râului Iordan.

   Mă amestec printre palestinieni, încercând să par una de-a lor.

Aşezări palestiniene pe drumul dintre Betleem şi Nazareth.

Dacă există ceva care să îi conducă la o oarecare reconciliere pe palestinieni şi evrei, acesta este turismul internaţional.

Hotelul ,,Ararat” din Betleem, la care ne întorceam după fiecare zi de umblat prin Ţara Sfântă se află în ţinuturile palestiniene.

 

Biserica Magilor din Betleem. Este de rit grecesc.

   Mandarin cu fructe coapte descoperit în curtea însorită din faţa Mânăstirii Sfânta Ecaterina.

   Nu e vorba, după cum s-ar crede, de o mânăstire rusească, ci de una franciscană.

Şi moschee şi biserică creştină în Betleem.

Pentru după-amiaza celei de-a doua zile ne sunt rezervate din nou locuri reprezentative pentru noi, creştinii, în Ierusalim.

Pentru început mergem în Grădina Ghetsimani. Pe o latură a sa vedem o livadă mai nouă de măslini.

În apropiere vizităm Biserica Agoniei, numită şi Biserica Tuturor Naţiilor.

Aici se afla Peştera Ghetsimani, locul unde a fost înlănţuit Isus înainte de a-şi urma drumul spre Golgota.

   Numele de Biserica Tuturor Naţiilor vine şi de la faptul că pe zidurile sale stau scrise diferitele limbi şi dialecte în care este rostit ,,Tatăl Nostru”.

   Constatăm, cu bucurie, că scrierea în limba română se află, cu litere mari, chiar în dreapta altarului.

   Câteva limbi ,,mai exotice” în care creştinilor li se relevă credinţa în Dumnezeu: nicart, tailandeză, caschoubais, laponă, kadazană…

Pe colina de sub Grădina Ghetsimani se rânduiesc mormintele creştine din Cimitirul Gheena (local numit şi Sheolo).

Toată această zonă, cât şi clădirile de pe culmile din faţă, se află în perimetrul Cartierului Creştin din Ierusalim.

Turlele aurite ale Bisericii ruse din apropiere de Grădina Ghetsimani şi Cimitirul Gheena.

Unul din cei 8 măslini bătrâni de mii de ani din Grădina Ghetsimani, pe locul unde s-a rugat Isus în Joia Mare.

   Măslinii milenari încremeniţi în nemişcare într-o după-amiază liniştită, în care mi-a fost dat să mă reculeg, în Grădina Ghetsimani.

În ziua următoare, pe drumul dintre Ierusalim şi Marea Moarta trecem pe lângă numeroase puncte militare de control. Dar care nu au treabă cu turiştii.

Militari şi poliţişti, chiar fete tinere în uniformă militară, şi înarmate, se întâlnesc la tot pasul în Ierusalim. În schimb e o atmosferă ciudată, de parcă ei nici n-ar exista, sau ca nimeni nu i-ar vedea.

Dealtfel aceştia nici nu răspun la eventualele întrebări ale turiştilor.

   Aici mă opresc sa fotografiez un pui de palmier. Observ că la început el are aspectul unei plante ierboase, dar după mai mulţi ani, prin îndepărtarea frunzelor îmbătrânite, se formează un trunchi ca de copac.

   O biserică grecească ridicată cu 1500 de ani în urmă pe ţărmurile vestice de la Marea Moartă.

În Israel parcă şi pisicile sunt altfel…

Vilă din Caana Galileei.

În orice loc, toate curţile, rigolele şi parcurile sunt pline de flori.

În dimineaţa unei alte zile mergem în oraşul Haiffa pentru a vizita Grădinile Suspendate ale Templului Bahai.

Templul Bahai este al doilea loc sfânt al unei religii persane. Ridicat pe colinele Muntelui Carmel, Templul adăposteşte cărţile sfinte ale religiei Bahai.

Lăcaşul este înconjurat de grădini, o parte a acestora întinzându-se şi pe deasupra autostrăzii de coastă.

Clădirea Templului Bahai văzută de jos, din stradă.

   Ajungem la Hazaret şi vizităm Biserica Naşterii. Aici vedem masa altarului de la această biserică…

Un obiectiv important de vizitat în locurile unde Isus şi-a petrecut o bună parte din viaţă este situl arheologic de la Capernaum.

Printre altele, aici se află locul în care Iosif, tatăl pământesc al lui Isus, şi-a avut atelierul de tâmplărie.

În prezent situl arheologic este protejat de o masivă construcţie de beton.

Prin grădinile cu flori şi palmieri de la Capernaum.

   Capernaum. Biserica ridicată pe locul unde Isus a săvârşit minunea înmulţirii peştilor şi pâinilor.

Un colţ al unui turn de apărare din străvechiul oraş Tiberias de pe malul Mării Galileei.

Aşezarea a fost ridicată cu mai bine de 2000 de ani în urmă de către Herodot Antipas, guvernatorul Galileei.

Acest loc din Palestina a fost frecventat secole de-a rândul şi ca staţiune balneară, datorită celor 17 izvoare fierbinţi care ies la lumina zilei aici, la 180m sub nivelul mării.

   Facem o plimbare pe plaja de la Marea Galileei, mare numită de localnici şi Lacul Tiberiada, după numele împăratului roman Tiberius.

   Ajungem în oraşul Capernaum şi ne îndreptăm spre poarta de intrare la situl arheologic numit ,,Capernaum-oraşul lui Isus”.

Aici descoperim şi ,,Sinagoga Albă”, locul în care Isus şi-a început propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu.

Vestigii cu clădiri romane din primele secole creştine în situl arheologic de la Capernaum.

 Frize şi coloane din perioadele elenistică şi romană ale oraşului antic Capernaum.

Evanghelistul Matei povesteşte că Isus, după ce a plecat din Nazaret, s-a stabilit aici ,în Capernaum.

Aici şi-a început el propovăduirea învăţăturii lui Dumnezeu şi tot aici şi-a recrutat Isus şi primii discipoli.

Printre primii săi discipoli a fost şi Petru. Se ştie că la Capernaum Isus a locuit o vreme în casa lui Petru.

Aici el a săvârşit minunea vindecării slăbănogului.

Ruine la Capernaum şi un colţ al clădirii ce adăposteşte printre altele şi vestigiile casei lui Petru.

În perimetrul sitului vizitat se mai află şi rămăşiţele unei biserici din sec.1 şi a unei biserici octogonale din sec.4 ridicată chiar de împăratul Constantin cel Mare.

Facem o plimbare prin grădinile de pe litoralul înalt al Mării Galileei.

 Întâlnim la tot pasul pelerini creştini din toate neamurile, sosiţi aici spre a-şi întări credinţa întru Isus.

   Prin toată aglomeraţia avem ochi şi pentru un bananier plin de rod.

   Şi pentru câteva fructe de pomelo, acestea încă verzi.

   Călătorului îi stă bine pe drumurile moderne dintre oraşele vechi ale Israelului.

Constatăm că de această dată drumul ne duce în inima deşertului.

Prin aceste locuri pusti sunt câteva denumiri de lăcaşuri sfinte ce ţin de limba română. Vom vizita aici mormântul Sfântului Ioan Hozevitul de la Piatra Neamţ.

   Facem o lungă plimbare pe Valea Pârâului Cherit (numit de localnici si Horat) din acest Deşert al Hozevei.

   Din Deşertul Hozeva mergem spre Valea Hebronului.

   Deplasarea de la maşini si până la bisericile rupestre din pereţii Văii Hebronului se poate face si cu un ,,taxi” local.

Aici vizităm mai întâi peştera în care s-a nevoit Sfântul Ilie Tezviteanul.

În acest Defileu al Kidronului (Cedron) a ridicat şi Sfântul Sava o mânăstire pe la anul 478.

În limba arabă a localnicilor mânăstirea creştina se cheamă Mar Saba, iar defileul pe unde urcăm se numeşte Wadi en-Har.

 Ştiindu-ne doborâţi de căldură şi de sete, un localnic arab ne aduce sticle de jumătate de litru cu apa rece şi nu doreşte să primeasca bani apentru acest lucru.

Suntem la intrarea în Mânăstirea Sfântului Sava şi-l rog pe arab să-mi permită să-l fotografiez. Iar dacă credinţa lui îl îndeamnă să nu ia bani pentru apa adusă celor însetaţi, rolul de fotomodel nu se mai regăseşte în scriptura lui. Şi primeşte un dolar.

   Alte şi alte ,,taxi”-uri de 10 dolari dispuse să te ducă până la peşteră şi până la mânăstirea dintre pereţi.

   Pentru a nu ştiu câta oară revenim în Ierusalim.

 De data aceasta vom vizita Mormântul Regelui David.

Chiar dacă nu este prea mult de mers, şi aici îţi poţi rezerva o experienţă de neuitat cocoţat pe spinarea unei cămile.

Mormântul Regelui David se află undeva, în afara zidurilor cetăţii vechi a Ierusalimului.

Revenim la zidurile vechii cetăţi.

Intrăm în Oraşul Vechi şi ne îndreptăm spre Muntele Templului.

Chiar dacă ochii parcă nu se mai dezlipesc de Domul aurit al Moscheei Al-Aqsa, încet-încet ajungem pe esplanada de la Zidul Plângerii.

Zidul Plângerii este un vestigiu al zidului antic ce înconjura curtea Templului iudeu din Ierusalim.

Acesta este locul sacru al iudaismului şi din sec.4 d.Hr. a devenit principalul loc de pelerinaj pentru evrei.

Imediat după înfiinţarea statului Israel în anul 1949, Oraşul Vechi şi Zidul de Apus au fost cucerite de Legiunea Arabă şi alipite formal la Regatul Haşemit al Iordaniei.

Deabia în urma Războiului de Şase Zile din anul 1967 Oraşul Vechi a intrat sub controlul Israelului.

În prezent partea araba se teme ca nu cumva evreii să dărâme Moscheea Al-Aqsa de pe Muntele Templului pentru a reface Templul lui Solomon.

Ce bine ar fi dorurile şi credinţa care te aduc în aceste locuri sfinte să facă abstracţie de la istorie!

Şi de relităţile locurilor!

În confruntarea omniprezentă dintre evrei şi arabi, creştinii din Israel şi din întreg Orientul Mijlociu par a fi tot mai mult doar nişte oaspeţi toleraţi, ca pe vremea Sultanului Soliman.

Poate că aceasta este şi o cauză datorită căreia în aceste zile are loc pelerinajul la locurile sfinte al Papei Francisc.

Locuri care, acum, au şi pentru mine o reprezentare mult mai limpede…

Text şi foto: Adriana Cepoiu