Camino de Santiago: Primele Zile

Ziua 00: Galați – Saint Jean Pied de Port

Se spune că, dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i planurile tale. De ale mele n-a râs, ci le-a zâmbit. Avionul care trebuia să aterizeze, conform biletului, la 10:40, a pus roțile pe pista fix la 10:15. Cele câteva minute cadou mi-au permis să prind toate legăturile (autobuz, tren, tren, autobuz ) până la Saint Jean Pied du Port.
Pe primul pelerin l-am cunoscut în trenul Bcn-Pamplona. E vorba de o canadiană de origine poloneză,  ceva mai în vârstă ca mine. Neavând prea multe zile la dispoziție vroia să plece din Pamplona. După ce i-am spus ce vroiam eu sa fac, s-a hotărât să mă însoțească. Am ajuns împreună la Pamplona de unde, după  ce am traversat pe jos orașul de la gară la autogară am luat un autobuz spre punctul de plecare. Autogara, situată „la subsolul” unui parc, s-a umplut încet, încet de pelerini de toate formele și culorile (ca rasă si echipament) . Până la SJPP am mai făcut 2 ore.  Ajunși la destinația finală ne-am încolonat cu toții – cam 40 (pe o ploaie ușoară de vară) în fața biroului pentru pelerini. Aici,  pentru 2€, primești Credencial-ul,  pașaportul pelerinului, pe care aduni ștampile din locurile pe unde ai dormit pentru a dovedi că ai făcut călătoria. Organizarea biroului pentru pelerini (condus de francezi) a lăsat de dorit,  dar până la urmă toată lumea s-a cazat cu bine (unii mai bine, unii mai rău). Eu am nimerit, alături de alte 5 persoane, la o pensiune particulară; alții au dormit pe saltea în sala de judo a satului.

Deoarece proprietara pensiunii venea să ne ia din fața biroului pentru pelerini de-abia la ora 10, am mers în sat și am luat masa.

Cert e că numărul de pelerini a fost mai mare decât normal pentru această perioadă a anului. Cam 25% din pelerini sunt spanioli, 10% italieni, 10 % americani, dar sunt și canadieni, austrialieni, asiatici. De români n-am auzit încă.

PS Datorită conexiunii proaste, nu pot să pun poze la postări.  În plus, mesajul ăsta l-am scris de câteva ori dar s-a pierdut.

Ziua 01: St Jean – Roncesvalles

Pensiunea la care am stat a avut pe lângă dezavantajul (relativ) al prețului, avantajele confortului și al faptului că era situată pe drumul pe care trebuia să plecăm a doua zi, scurtând astfel traseul cu vreo 2 km. Am vrut să ne întoarcem de dimineață înapoi în sat ca să plecăm de la 0… dar propunerea a căzut la vot (eram 6: eu, polo-canadianca, doi unguri mai tineri, băiat si fată, care se întâlniseră și ei in tren, și o pereche de asiatici). Am servit un mic dejun franțuzesc (croissant biensur), pâine cu brânză gen cașcaval mai uscat și gem, și compot și am plecat de la pensiune pe la 8 fără 10. Pe drumul din fața casei…. pelerini, la greu.
Am luat-o la picior alături de toti ceilalți. Vremea era noroasă și umedă , dar nu dădea să plouă. Drumul a început cu un urcuș moderat pe șosea și a ținut-o așa vreo 2 ore. Vârsta,  condiția fizică si greutatea rucsacului fiecăruia au început să-și spuna cuvântul,  astfel că gașca a inceput să se separe. Deși am mers relativ încet, nu m-a depășit nimeni și încet,  încet am depășit eu pe mulți alții,  dintre care unii plecaseră chiar cu o oră înaintea noastră. Dintre cei 6 am rămas doar cu canadianca. Am mers bine, pe o vreme în totalitate închisă (ceață/nori) urcând până la max 1420 m. Etapa a avut o lungime de cca 26 km.
Cazarea la R a fost una deosebită. Albergue, deși avea un număr mare de paturi avea tot ce-i trebuie: săli de preparat masa, săli de luat masa, săli de lectură, mașini de spălat, automate pentru mâncare. Paturile supraetajate se aflau pe un culoar lung, grupate în cubicule de câte 4. La ora 18 s-a oficiat o slujbă pentru pelerini, care a fost absolut impresionantă. La un moment dat, toți cei prezenți au fost îndemnați să dea mâna cu toți vecinii lor și să se prezinte. Preoții i-au binecuvântat pe pelerini și le-au urat drum bun în diferite limbi.
La ora 10 s-a stins automat lumina.

Ziua 02: Roncesvalles – Larasoana

Ne-am trezit la 6 și am plecat pe la 6:50. Am întrebat gazdele și mi-au spus că în noaptea respectivă au fost găzduiți 295 de pelerini ! Drumul de 27 de km n-a avut nimic spectaculos, fiind ușor la vale și în cea mai mare parte prin pădure. Am ajuns printre primii pe la 13:15. Condițiile de la Albergue sunt incomparabil mai proaste. Canadiana s-a oprit la Zubiri, un sat înainte (de unde e poza),  iar eu mi-am continuat drumul alături de un neamț.

După-amiaza a fost foarte plăcută. După ce ne-am spălat trupurile și hainele, am ieșit să stăm de vorbă în fața pensiunii. Unii mănâncă, alții citesc detaliile despre etapa din ziua următoare, unii își dreg bășicile, iar alții pur și simplu stau de vorbă. Grupurile se formează în primul rând după limba vorbită, care dacă nu e spaniolă,  e fie engleză, germană sau chiar franceză. Fiecare se prezintă, spune câteva cuvinte despre el (de unde vine, până unde merge în ziua următoare). Ieșise un pic soarele și am putut să ne încălzim,  pentru că afară nu era prea cald.

După ce am stat de vorbă am mers la magazin, ne-am luat câte o conservă de ravioli și o sticlă de vin și ne-am întors să mâncăm. Un grup de italieni care își făcuseră o oală mare de paste a adus ce le rămăsese și au împărțit la ceilalți.

Etapa de mâine ar trebui să fie de doar 21 km, până la Cizur Menor,  imediat după Pamplona. O să încerc să merg mai mult, pentru a ieși din tiparul prestabilit al etapelor și a evita mulțimile.

Ziua 03: Larasoana – Zariquegui

Dimineața ne-am trezit pe la 6, iar la 7:50 eu și cu neamțul eram pe drum (cam în mijlocul grupului care a plecat de la refugiu). Pe drum i-am depășit din nou aproape pe toți. Am ieșit din munți și vremea s-a făcut în sfârșit frumoasă .  Drumul de azi ne-a dus prin Pamplona,  unde, după ce am vizitat catedrala,  ne-am cumpărat de-ale gurii de la piața locală și am servit masa (branză, chorizo și fructe) pe o bancă din piața centrală (Plaza del Castillo). A fost una dintre cele mai plăcute experiențe ale călătoriei. Am vizitat puțin orașul și ne-am văzut de drum. Drumul a continuat prin soare prin suburbiile Pamplonei,  peste câmpuri de grâu până într-un mic sat unde ne-am oprit. Pe drum l-am revăzut pe ungurul dim prima zi care rămăsese și el singur. Mergea acum alături de 3 americani tineri (un frate cu două surori) de origine poloneză. „Americanul” a fost o apariție inedită: ieri l-am văzut mergând pe traseu în șlapi, iar azi în pantofi de piele. Cu toate astea, desi căra și bagajele fetelor, mergea foarte repede.
În satul în care ne-am oprit sunt 2 albergue, dar până la ora 17 nu au sosit prea multe figuri cunoscute.  Majoritatea celor cu care am plecat spuneau că se opresc în Pamplona, fie ca să se odihnească,  fie ca să viziteze orașul.